Connect with us

Uncategorized

HiPerMath – programul de elită, selectiv și gratuit, care formează olimpicii de top ai României la matematică

Publicat

pe

București, octombrie 2025

Fundația Upper Education anunță lansarea celei de-a VII-a ediții a programului HiPerMath, un reper în formarea tinerilor olimpici români la matematică. Programul este complet GRATUIT și se adresează elevilor pasionați de matematică din clasele VII–XII, oferindu-le acces la pregătire de nivel olimpic, mentorat autentic și o comunitate a excelenței. Programul se  desfășoară exclusiv online pe platforma upper.school.

Prin HiPerMath, Fundația Upper Education oferă acces gratuit la o educație de performanță, construită pe rigoare, pasiune și comunitate.

Un program conceput pentru performanță

HiPerMath este singurul program din România care acoperă integral traseul de pregătire pentru olimpiadele de matematică, de la baraje până la competițiile internaționale. De șase ani adună laolaltă elevi excepționali, profesori dedicați și foști olimpici care aleg să dea mai departe ceea ce au învățat. Aici s-au format elevii care au scris istorie in ultimii ani la Olimpiadele balcanice de juniori și la Olimpiadele Internaționale de Matematică.

Structura programului este construită cu rigurozitate, fiecare profesor contribuind în domeniul în care este cel mai bun. Programul acoperă toate tematicile esențiale pentru baraje și competițiile internaționale, de la Teoria Numerelor și Algebra avansată, până la Geometrie și Combinatorică.

Programul este împărțit în două secțiuni:

  • Juniori (clasele VII–VIII)
  • Seniori (clasele IX–XII)

Fiecare secțiune include 46 de sesiuni de pregătire intensivă și feedback constant.

Ediția 2024–2025: o nouă generație de elevi formați în spiritul performanței HiPerMath

În anul școlar trecut, 185 de elevi s-au pregătit prin programul HiPerMath.

  • 122 au obținut medalii la Olimpiada Națională de Matematică
  • 42 de elevi s-au calificat în loturile lărgite (23 în lotul de juniori, 19 în lotul de seniori)
  • Toți cei 6 elevi care au format lotul României de juniori s-au pregătit prin programul HiPerMath. Echipa s-a clasat pe locul 1 la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori, cu 4 medalii de aur și 2 medalii de argint.
  • Toți cei 6 elevi care au format lotul României de seniori s-au pregătit prin programul HiPerMath. Echipa s-a clasat pe locul 13 din 112 țări participante la Olimpiada Internațională de Matematică, cu 2 medalii de aur, 3 de argint și una de bronz.
  • 9 elevi din Republica Moldova au participat în programul HiPerMath, iar 5 dintre ei au făcut parte din lotul Republicii Moldova la Olimpiada Internațională de Matematică din Australia.

Pentru mulți dintre elevii care au participat în program, HiPerMath a fost locul unde pasiunea pentru matematică s-a transformat în performanță internațională.

Un scurt material video despre spiritul și experiența HiPerMath  poate fi vizionat aici: HiPerMath – High Performance in Mathematics.

O parte semnificativă dintre absolvenții HiPerMath urmează acum studii universitare în domenii STEM de top.

„Toți copiii talentați primesc șansa de a învăța de la cei mai buni — gratuit, într-un program creat pentru performanță de vârf.  

HiPerMath face ca performanța de vârf să fie o oportunitate, nu un privilegiu.”  

— Lioara Ivanovici, Co-fondator al Fundației Upper Education.

O echipă de elită: profesori și foști olimpici internaționali

Succesul HiPerMath se datorează unei echipe excepționale de 46 de profesori și mentori, printre care numeroși foști olimpici internaționali. Ei oferă nu doar expertiză academică la cel mai înalt nivel, ci și mentorat autentic, bazat pe experiența directă a performanței. Mulți dintre acești mentori s-au pregătit chiar în cadrul programului și aleg acum să „dea mai departe” cunoștințele și spiritul care i-au format.

Cine poate participa?

Programul HiPerMath se adresează elevilor cu performanțe remarcabile și o pasiune puternică pentru matematică. Sunt eligibili pentru înscriere elevii care îndeplinesc cel puțin una dintre următoarele condiții:

  • au obținut o medalie de aur, argint sau bronzla etapa națională a Olimpiadei Naționale de Matematică 2024-2025
  • au participat la ediția anterioară a HiPerMath (2024-2025) și s-au clasat în primii 50%conform punctajului individual de la finalul programului

Suplimentar, vor fi acceptați 20 de participanți/secțiune, printr-un proces de aplicare care presupune:

  • un eseude maxim o pagină (despre pasiunea pentru matematică și motivația de a participa)
  • o recomandaredin partea unui profesor de matematică.

Perioadă înscrieri: 15 – 29 octombrie 2025
Perioada de desfășurare a programului: 1 noiembrie 2025 – 17 mai 2026.

Înscrierile se pot face prin completarea formularului de înscriere de pe pagina programului.  

Despre Fundația Upper Education

Fundația Upper Education este o inițiativă non-profit fondată în 2018, dedicată susținerii elevilor talentați din România care aspiră la performanță în științele exacte. Anual, organizează programe gratuite de pregătire pentru competiții internaționale, concursuri naționale, oferă premii pentru excelență și burse pentru elevii din mediul rural.

Prin inițiativele sale, Fundația contribuie la formarea unei noi generații de tineri care duc mai departe tradiția performanței românești în matematică.

Mai multe detalii se pot afla pe: https://fundatia.upper.school/

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Uncategorized

City Break Roma – Câteva Zile în Orașul Etern

Publicat

pe

De

Roma este una dintre cele mai spectaculoase destinații europene pentru o escapadă scurtă. Istorie, gastronomie, arhitectură impresionantă și atmosferă italiană autentică se întâlnesc într-un oraș care poate fi descoperit pas cu pas. Pentru turiștii care vor o vacanță scurtă, dar intensă, un city break Roma este o alegere excelentă.

Prin Agenția Lux Travel, poți găsi variante de călătorie adaptate în funcție de buget, perioadă, transport și tipul de cazare dorit.

De ce să alegi un city break în Roma

Un city break Roma este potrivit pentru cei care vor să vadă unele dintre cele mai cunoscute obiective turistice din lume într-un timp relativ scurt. Colosseumul, Fontana di Trevi, Panteonul, Piazza Navona, Treptele Spaniole și Vaticanul sunt locuri care transformă orice vizită într-o experiență memorabilă.

Roma are avantajul unei atmosfere unice. Nu este doar un oraș cu obiective turistice, ci un loc în care istoria se simte la fiecare pas. Străzile pietruite, piețele animate, clădirile vechi și restaurantele mici creează o experiență care îmbină perfect cultura cu relaxarea.

Ce poți vizita într-un city break Roma

Într-un city break Roma, poți începe cu zona Colosseumului și Forumului Roman, unde descoperi una dintre cele mai importante părți ale Romei antice. Apoi, poți continua cu Panteonul, una dintre cele mai impresionante clădiri istorice ale orașului, și cu Piazza Navona, o piață elegantă, perfectă pentru plimbări și fotografii.

Fontana di Trevi este un alt loc care nu trebuie ratat, mai ales seara, când atmosfera devine specială. Treptele Spaniole și străzile din jur sunt ideale pentru plimbări, shopping și pauze la cafenele.

Pentru cei interesați de artă și spiritualitate, Vaticanul este o experiență în sine. Bazilica Sfântul Petru, Piața San Pietro și Muzeele Vaticanului pot ocupa o bună parte dintr-o zi, mai ales dacă vrei să le vizitezi pe îndelete.

Roma, orașul perfect pentru plimbări și gastronomie

Un mare avantaj al Romei este faptul că multe dintre atracțiile importante pot fi descoperite la pas. În loc să alergi de la un obiectiv la altul, orașul merită explorat încet, cu pauze în piețe, pe străduțe laterale și în restaurante locale.

Un city break Roma înseamnă și experiențe culinare autentice. Pastele carbonara, amatriciana, pizza romană, gelato și cafeaua italiană fac parte din farmecul orașului. O cină într-o trattorie din Trastevere sau o pauză de cafea lângă o piață istorică pot deveni unele dintre cele mai frumoase momente ale vacanței.

O destinație potrivită în orice sezon

Roma poate fi vizitată aproape tot anul. Primăvara și toamna sunt perioade foarte bune pentru plimbări, datorită temperaturilor plăcute. Vara poate fi mai aglomerată și mai caldă, dar rămâne o alegere populară pentru turiștii care vor să combine vizitele culturale cu atmosfera vibrantă a orașului.

Iarna, Roma are un farmec aparte. Orașul este mai liniștit, iar principalele obiective pot fi vizitate mai relaxat. Din acest motiv, un city break Roma poate fi o alegere inspirată indiferent de perioada anului.

Agenția Lux Travel – escapada ta la Roma

Agenția Lux Travel te poate ajuta să alegi oferta potrivită pentru un city break Roma, în funcție de perioada dorită, buget, transport și preferințele de cazare. Fie că vrei un hotel central, aproape de principalele obiective, fie că preferi o variantă mai accesibilă, cu acces bun la transportul public, alegerea corectă poate face vacanța mult mai confortabilă.

Roma este genul de oraș care merită văzut măcar o dată, dar în care mulți turiști aleg să revină. Cu monumente spectaculoase, mâncare excelentă și o atmosferă greu de egalat, un city break Roma rămâne una dintre cele mai frumoase experiențe pentru o escapadă europeană.

Citeste in continuare

Uncategorized

Primăria Mătăsari – Gorj, Consiliul Local Mătăsari și Casa de Cultură Mătăsari organizează marți, 30 iunie 2026, un spectacol caritabil dedicat strângerii de fonduri pentru Anastasia Erdei

Publicat

pe

De

Evenimentul va avea loc la Casa de Cultură Mătăsari, începând cu ora 17:30, sub mesajul „Din inimă pentru Anastasia”. Anastasia Erdei se confruntă cu o formă agresivă de cancer, iar acțiunea are ca scop oferirea de sprijin și strângerea de fonduri pentru tratamentul său.

Vezi articolul complet în StirileOlteniei.ro

Citeste in continuare

Uncategorized

Sondaj Provident: 36% dintre români spun că au purtat mult timp o etichetă impusă de ceilalți. 4 din 10 își formează o părere despre cineva după prima conversație

Publicat

pe

De

  • 42% dintre români își formează o părere despre o persoană după prima conversație, iar 7% în doar câteva secunde
  • 56% consideră că oamenii sunt definiți destul de des sau foarte des de o singură decizie

București, 11 iunie 2026 –  Românii recunosc că își formează rapid impresii despre cei din jur, dar și că aceste judecăți pot avea efecte de durată. Potrivit unui sondaj Provident realizat împreună cu iVox, 42% spun că își formează o părere despre o persoană după prima conversație, iar 7% în doar câteva secunde.

În același timp, mai bine de jumătate dintre respondenți (56%) consideră că oamenii sunt definiți destul de des sau foarte des de o singură decizie, iar 36% spun că au purtat mult timp o etichetă impusă de ceilalți.

În percepția respondenților, aspectul fizic este principalul criteriu după care oamenii sunt judecați rapid în România. 40% cred că felul în care arată o persoană contează cel mai mult, urmat de opiniile exprimate (20%) și de situația financiară (14%).

Modul în care ne exprimăm creează prima impresie

Deși prima impresie se formează rapid, aceasta nu se bazează neapărat pe fapte. Pentru 67% dintre respondenți, felul în care vorbește o persoană este principalul semnal care influențează percepția celorlalți, înaintea hainelor (14%), a locului de muncă (10%) sau a mașinii (4%).

Sondajul arată și ce aleg oamenii să ascundă de teama etichetării. 29% dintre respondenți menționează nesiguranțele personale, 23% situația financiară, iar 20% problemele familiale. În același timp, 17% spun că oamenii evită să recunoască atunci când au nevoie de ajutor.

Printre stereotipurile considerate cele mai răspândite se numără ideea că „tinerii nu vor să muncească” (35%). Alte prejudecăți frecvent menționate sunt că femeile ar trebui să se ocupe de bucătărie (23%) sau că persoanele în vârstă nu țin pasul cu tehnologia (16%).

Chiar dacă judecata rapidă este frecventă, majoritatea respondenților spun că încearcă să își corecteze percepțiile. 65% afirmă că încearcă să înțeleagă mai bine contextul unei persoane atunci când realizează că au greșit, iar 17% spun că își schimbă complet părerea.

„De multe ori, o singură decizie ajunge să definească un om în ochii celorlalți. Am văzut asta de-a lungul timpului, inclusiv în felul în care am fost percepuți ca brand. Dar am văzut și partea mai puțin evidentă: contextul, momentele dificile, alegerile care nu sunt niciodată atât de simple pe cât par din exterior. De aici a apărut această campanie aniversară. Din lucrurile reale pe care le-am înțeles, văzut și trăit în 20 de ani”, spune Florin Bâlcan, Director General Provident.

Campania #DincoloDeEtichete

Provident marchează aniversarea a 20 de ani de activitate în România prin campania #DincoloDeEtichete, care aduce în prim-plan povești, experiențe și situații reale în care oamenii sunt definiți prea repede de o singură alegere. Campania se desfășoară pe parcursul întregului an și include o serie de inițiative de comunicare și activări menite să creeze spațiu pentru dialog și reflecție, dincolo de percepțiile rapide sau etichetele ușor de pus.

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE