Connect with us

Uncategorized

SGR în România: de la implementare la reper european al economiei circulare

Publicat

pe

Țara noastră urcă pe podium în UE, într-un peisaj dominat de sisteme mature, care funcționează chiar și de 4 decenii

București, 10 decembrie 2025 – România, care s-a clasat ani la rând pe ultimul loc în UE la reciclarea deșeurilor din ambalaje, se poziționează astăzi în avangarda economiei circulare europene, demonstrând că un stat cu infrastructură inițială fragilă poate implementa, în timp record, unul dintre cele mai performante sisteme de colectare și reciclare din Europa.

Această evoluție rapidă are loc într-un peisaj european în care multe dintre sistemele de garanție–returnare funcționează de zeci de ani, precum Suedia, cu un SGR operațional de peste patru decenii sau Norvegia, Danemarca și Germania, care l-au introdus între anii 1999 și 2003, potrivit datelor publice analizate de BUCHAREST CENTER FOR ECONOMY & SOCIETY (CES Bucharest).

18 țări din Europa au implementat până în prezent un Sistem de Garanție – Returnare, printre cele mai recente fiind România, Austria, Slovacia, Ungaria sau Irlanda.

La doi ani de la lansarea sa, Sistemul de Garanție-Returnare (SGR) din România, operat de RetuRO, nu mai este doar o inițiativă națională de mediu, ci o infrastructură strategică, transformată într-un model european de referință.

SGR-ul din România, cel mai mare sistem complet integrat din lume

Din perspectiva volumelor gestionate și a dimensiunii pieței, SGR România este al treilea ca mărime din Uniunea Europeană, după Germania și Polonia, într-o țară cu aproape 19 milioane de locuitori și o structură demografică semnificativ rurală, potrivit datelor recente RetuRO analizate de CES Bucharest.

Mai mult, modelul românesc este considerat în prezent cel mai mare sistem de garanție-returnare complet integrat din lume, datorită faptului că funcționează sub o administrație centrală unică, cu un cadru operațional standardizat la nivel național și cuprinde simultan trei tipuri de materiale – PET, metal și sticlă.

Implementarea a fost posibilă printr-un împrumut inițial din partea producătorilor de băuturi de 4 milioane de euro, la care s-a adăugat un împrumut verde contractat de către RetuRO în valoare de 86 de milioane de euro, garantat prin garanții corporative de către producători, iar până în 2029 sunt planificate investiții suplimentare de 70 milioane de euro.

Motor al economiei circulare

Creșterea accelerată a ratelor de returnare este unul dintre principalele semnale ale maturizării sistemului. Dacă în 2024 au fost colectate 3,36 miliarde de ambalaje dintr-un total de 6,1 miliarde puse pe piață, primele zece luni ale anului 2025 arată un salt major: 4,5 miliarde de ambalaje returnate dintr-un total de 5,3 miliarde puse pe piață.  Aceasta reprezintă o creștere procentuală de aproximativ 62% a volumului colectat.

În 2024, România, alături de celelalte 14 țări din UE care au implementat SGR, au reușit să colecteze, în total, 88% dintre deșeurile de ambalaje (PET, sticlă și aluminiu).*

Românii returnează ambalajele în punctele de colectare din motivații diferite: tinerii combină recuperarea garanției cu grija pentru mediu, familiile cu copii îl văd ca pe un instrument educațional și moral, iar seniorii se simt utili și implicați în comunitate. De asemenea, sistemul oferă oportunități economice pentru grupurile vulnerabile, generând venituri constante și siguranță financiară de bază.

Investiții masive și efecte multiplicatoare

Performanțele operaționale ale SGR sunt susținute de investiții consistente în infrastructură și tehnologie. Doar în 2025, RetuRO a bugetat investiții de 33,7 milioane lei, cu un efect multiplicator notabil în economie: fiecare leu investit generează aproximativ 0,57 lei valoare adăugată, potrivit datelor analizate de CES Bucharest.

SGR elimină o povară financiară de pe umerii administrațiilor locale

Prin separarea completă a fluxului de ambalaje SGR de cel al deșeurilor municipale, administrațiile locale evită o parte semnificativă din costurile tradiționale de colectare, transport și depozitare. Doar în perioada ianuarie–august 2025, economiile estimate pentru autoritățile locale se situează între 112,2 și 160,7 milioane lei, mai arată studiul RetuRO.

„Sistemul de Garanție-Returnare (SGR) din România este cea mai mare inițiativă de economie circulară a țării, care livrează constant rate de colectare de peste 80%. În mai puțin de doi ani, sistemul a devenit un reper la nivel european, demonstrând că deșeurile pot fi transformate într-o resursă valoroasă prin cooperare, date și guvernanță bazată pe date certe. România este pregătită să contribuie cu experiență operațională reală la agenda europeană a circularității, oferind informații transparente care sprijină politici eficiente și scalabile. RetuRO și acționarii săi rămân angajați în parteneriat, stabilitate și în promovarea unei economii circulare autentice în întreaga Uniune Europeană,” declară Gemma Webb, CEO RetuRO SGR.

Sistemul a fost conceput pentru a permite reciclarea în circuit închis, în care materialele colectate sunt transformate în același tip de ambalaj.

Această abordare reduce dependența de resurse virgine și contribuie direct la obiectivele europene privind gestionarea sustenabilă a materialelor.

Experiența SGR România, prezentată în dialog la Bruxelles.  CES Bucharest a organizat ieri, la Parlamentul European, masa rotundă cu tema „Sistemul de Garanție-Returnare. Parcursul României: De la Implementare la Impact European”, un eveniment dedicat unei discuții asupra modului în care experiența României cu SGR începe să genereze interes și relevanță la nivel european.

Cooperarea între autorități, producători, retaileri și consumatori, precum și o legislație clară și transparența digitală a modelului RetuRO SGR, au fost principalele subiecte abordate în cadrul discuțiilor. Participanții au subliniat că succesul sistemului se datorează nu doar rezultatelor cuantificabile, ci și modului în care acesta a schimbat comportamentele consumatorilor, a încurajat responsabilitatea civică și a demonstrat că un model bine guvernat poate fi scalabil și replicabil în alte state membre.

*UNESDA

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Uncategorized

Agenda GPeC SUMMIT 26 Mai 2026 este publicată: 16 speakeri, Conferință, Expo, Networking și content practic despre ce funcționează acum și ce urmează în E-Commerce & Digital Marketing

Publicat

pe

De

Cu o tradiție de 21 de ani, evenimentele GPeC sunt considerate cele mai importante evenimente de E-Commerce și Digital Marketing din regiune, reunind specialiști internaționali și români de top și furnizând participanților conținut practic și imediat aplicabil. Primul eveniment major al seriei de anul acesta este GPeC SUMMIT 26 Mai care se va desfășura la Teatrul Național București și va reuni peste 800 de participanți C-level din domeniu. Biletele de acces pornesc de la doar 109 euro/persoană și sunt disponibile pe site-ul GPeC: https://www.gpec.ro/gpec-summit-mai/

Principalele teme abordate în cadrul Conferinței GPeC SUMMIT 26 Mai

Organizatorii au pregătit o zi întreagă de conferință în care vor fi abordate unele dintre cele mai importante subiecte actuale, dar mai ales ce urmează în E-Commerce și Marketing Online:

  • Care este secretul brand-urilor care domină în Social Media – Hrabren Lindfors(Content Creation Master)
  • Acționabile de luat în calcul imediat în business, într-o lume invadată de AI – Valentin Radu(Omniconvert)
  • Cum să îți crești afacerea, vânzând în marketplace-uri – Stejara Pircan(eMAG)
  • Tipuri de fricțiune, identificarea și eliminarea lor pentru a crește rata de conversie – Michael Aagaard(CRO Consultant)
  • Cum folosesc magazinele online AI-ul și cum se schimbă comportamentul consumatorilor – Andrei Pitiș(Genezio), Ionuț Vlăsceanu (Visa), Laura Țeposu (Libris), Mihai Vînătoru (DWF), Tudor Ciumara (Empria)
  • Cifre și studii de piață actuale privind comerțul online – Cătălin Pațachia(Shopfully)
  • Tool-uri de AI care ajută magazinele să își crească vânzările înțelegând mai bine clientul – Cristi Movilă(OptiComm.AI)
  • Cum să folosești AI-ul în campaniile de Meta Ads – Lauren Petrullo(Digital Marketing Expert)
  • Cum să identifici și să repari problemele din formularele de checkout care scad rata de conversie – Alun Lucas(CRO & UX Expert)
  • Cum ne folosim de tehnologie pentru a sprijini umanitatea – Cornel Amariei(.lumen)

Agenda completă a evenimentului este publicată pe site-ul GPeC: https://www.gpec.ro/gpec-summit-mai/agenda/

GPeC Expo – locul furnizorilor de a-și prezenta serviciile în fața potențialilor clienți și un preț special pentru startup-uri

În paralel cu conferința GPeC SUMMIT 26 Mai, are loc GPeC Expo – locul ideal de Networking și oportunități de Business dintre furnizorii de servicii E-Commerce & Digital Marketing și afacerile online.

NOU: Începând cu această ediție, GPeC a dezvoltat un program dedicat start-up-urilor prin care le încurajează să participe ca expozanți cu un cost foarte mic (doar 499 euro, redus de la 1.999 euro).

Furnizorii își pot rezerva un spațiu expozițional de 4 sau de 6 mp, toate detaliile regăsindu-se pe site-ul GPeC în secțiunea GPeC Expo: https://www.gpec.ro/gpec-e-commerce-expo/

Termenul limită pentru rezervarea unui spațiu este 15 Mai 2026, iar locurile sunt limitate.

GPeC Networking Soirée

Seara de 26 Mai se va încheia cu un cocktail în cadrul GPeC Networking Soirée unde sunt așteptați peste 200 de participanți – elita industriei Digital. Evenimentul este exclusivist, bazat pe invitație nominală și pe biletele de tip Premium.

Înscrieri cu preț redus până pe 10 Mai

Până pe 10 Mai 2026 este valabilă oferta Priority Savings care asigură prețuri reduse pentru biletele de acces, acestea pornind de la doar 109 EUR + TVA/persoană pentru biletele de tip LITE.

Înscrierile la GPeC SUMMIT și toate detaliile despre eveniment sunt disponibile pe website-ul GPeC: https://www.gpec.ro/gpec-summit-mai/#inscriere

Citeste in continuare

Uncategorized

Lansarea oficială a One UI 8.5 de la Samsung începe pe 6 mai

Publicat

pe

De

Samsung extinde lansarea One UI 8.5 la mai multe dispozitive, aducând cele mai noi funcții Galaxy AI în întregul ecosistem Samsung Galaxy. Actualizarea se concentrează pe îmbunătățirea comunicării și a experiențelor creative pe telefoanele mobile și tabletele Galaxy, inclusiv seria Galaxy S25, Galaxy S25 FE, seria Galaxy S24, Galaxy S24 FE, Galaxy Z Fold7 și Galaxy Z Flip7, Galaxy Z Fold6 și Galaxy Z Flip6, seria Galaxy Tab S11 și seria Galaxy Tab S10.

One UI 8.5 va începe să fie lansat în Coreea începând cu 6 mai, urmând ca alte regiuni să fie incluse ulterior.

Citeste in continuare

Uncategorized

Mii de români au primit sfaturi financiare la Peronul Financiar, înainte de plecarea în mini-vacanța de 1 Mai

Publicat

pe

De

Mini-vacanța de 1 Mai a adus mii de călători în Gara de Nord, pregătiți de plecare spre litoralul românesc. Anul acesta, însă, înainte de a urca în tren, călătorii au făcut o oprire la „Peronul Financiar” organizat de Raiffeisen Bank, unde au aflat cum să își gestioneze mai bine banii în vacanță.

În doar câteva minute, aceștia au trecut printr-o experiență interactivă care i-a ajutat să înțeleagă mai bine cum își cheltuie banii și cum pot face alegeri echilibrate, fără să renunțe la distracție.

În contextul în care mulți oameni ajung să cheltuie impulsiv în astfel de weekenduri, iar planificarea financiară rămâne adesea pe plan secundar, activarea a evidențiat importanța unor alegeri mai conștiente.

„Ne-am dorit să fim prezenți cu un mesaj simplu: distracția și planificarea financiară pot merge mână în mână. Peronul Financiar a marcat, astfel, atât începutul mini-vacanței de 1 Mai, cât și un moment bun pentru decizii financiare mai conștiente. Prin această inițiativă, ne-am propus să aducem discuțiile despre bani într-un context în care, de obicei, ne gândim mai mult la relaxare și mai puțin la alegerile financiare.” – Laura Mihăilă, Director Marketing, Comunicare & CX, Raiffeisen Bank România.

Potrivit unui studiu realizat de Raiffeisen Bank, peste 4 din 10 români alocă bugetul de vacanță direct din venitul lunar disponibil, ceea ce face ca planificarea atentă a cheltuielilor să fie esențială chiar și pentru escapadele scurte.

Peronul Financiar, Gara de Nord, Raiffeisen, 30 aprilie 2026

Participanții au trecut printr-un quiz financiar gândit să dureze doar câteva minute — suficient cât să-l parcurgi înainte de plecare. Cu ajutorul unui ecran interactiv, aceștia au răspuns la trei întrebări simple despre cum își gestionează banii în vacanță: dacă pleacă la drum cu un plan pus la punct sau merg pe intuiție, cum aleg ce cumpără la destinație și care e, de fapt, „mantra” lor atunci când vine vorba de cheltuieli.
Pe baza răspunsurilor, fiecare a descoperit rapid ce tip de cheltuitor este — de la „Cheltuitorul Express”, care tinde să consume bugetul încă din primele zile, până la „Cheltuitorul de Ocazie”, care păstrează un echilibru între distracție și gestionarea banilor. Rezultatul a venit la pachet cu un sfat personalizat, ușor de aplicat chiar în weekendul de 1 Mai, dar și cu un „kit de relaxare financiară”.

Peronul Financiar, Gara de Nord, Raiffeisen, 30 aprilie 2026

Dincolo de componenta educativă, „Peronul Financiar” organizat de Raiffeisen Bank a fost și un spațiu de relaxare înainte de plecare. Călătorii s-au putut opri pentru câteva minute în zona de șezlonguri, au făcut fotografii în zonele amenajate cu vibe de vacanță și s-au bucurat de amintirile imprimate ca suvenir.

`
Astfel, „Peronul Financiar” a reprezentat o pauză binevenită între agitația din gară și drumul spre mare, dar și un moment în care tinerii au plecat la drum nu doar cu bagajele pregătite, ci și cu un plan mai clar pentru cheltuielile din vacanță.

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE