Connect with us

Evenimente

Ediție de colecție Culisele Statului Paralel. Fiicele lui Vadim Tudor și fiul lui Adrian Păunescu, față în față cu Anca Alexandrescu

Publicat

pe

”Unii poate vor spune „Ce s-a trezit Alexandreasca să facă o asemenea emisiune duminică seara, când lumea fierbe, țara e fără conducere”. Este mai potrivit ca niciodată. Să vă arăt cum doi patrioți români au vorbit despre români și despre România și au explicat ani de-a rândul ce se întâmpla. Ce să vedeți, tot ce au spus de ani de zile s-a întâmplat din păcate. De fiecare dată am ales altă cale, și știți opinia mea că este foarte bine că suntem în UE și în NATO. Dar din păcate suntem în genunchi. Lucru pe care îl vedem și în aceste zile.

Ne-am trezit în conștiință în noiembrie 2024, dar au avut grijă cei care au pus mâna pe țară să dea o lovitură de stat și să ne ia și dreptul la vot. Este o perioadă extrem de complicată, lumea se schimbă, se reașează, sferele de influență sunt altele. Toată lumea sau toate conducerile țărilor civilizate se gândesc ce să facă să fie mai bine pentru țara lor și pentru poporul lor. Doar la noi, de ani de zile, conducerea pusă din afara țării sau de servicii, sau cu mâna serviciilor, nu îi face altceva decât să execute ceea ce li se cere împotriva poporului român. În fiecare zi se înmulțesc știrile despre oamenii sărmani, care nu-și mai permit nici măcar o pâine, oameni care își iau viața pentru că nu își mai permit medicamente, nu își mai permit să aibă un trai decent, acel trai pe care cei care astăzi ne conduc ar fi trebuit să îl ofere, conform Constituției.

În acest context aflăm astăzi, și nu am să râd de această chestiune, că Nicușor Dan a primit și el invitația, alături de vreo alte 60 de țări, să participe la acea coaliție. Pe surse, aflăm că prețul ar fi doar un miliard pentru primul an. Acum, mă știți că eu sunt o admiratoare a lui Donald Trump. Am dat la bani la americani de m-am plictisit. Ca și în Ucraina, același lucru. Și ne-am ales cu o șapcă și cu acele fotografii ale lui Iohannis. Nicușor încă nu a făcut fotografii, doar niște filmări trecând prin spatele lui Trump. Acum să mai dăm încă un miliard ca să își facă Nicușor Dan niște poze și poate să mai primească și el o șapcă, sincer, nu sunt de acord.

Sigur, am văzut că profesorul Radu Carp s-a grăbit să spună „Trebuie să investim în politică externă”. Păi noi când spuneam lucrul ăsta, unde ați fost toți anii ăștia? Cu cine să investiți în politică externă? Cu papagalii ăștia și cu papițoii ăștia care zic că reprezintă România, care nu sunt în stare să negocieze nimic în interesul României și al poporului român? Păi dacă trebuie să dăm bani în continuare, aș vrea să știu ce va primi în schimb poporul român, cum putem să ne folosim resursele în interesul poporului român.

L-ați văzut pe Bolojan? Fuge de oameni, nu are curaj să se întâlnească cu ei. A fost huiduit peste tot, normal. Nu îl interesează, cum nu îl interesează nici pe Nicușor. Nicușor este preocupat în continuare cu gașca lui să pună mâna pe justiție. Alții sunt supărați, să îi apărăm demnitatea doamnei Emilia Șercan. De ce doar unii jurnaliști? Așa se întâmplă aici în România, știți cum e cu dubla măsură.

Am înțeles că a apărut o nouă bancnotă în România, bancnota de minus un leu, cu chipul lui Bolojan. Nici măcar glume nu mai pot să mai fac, pentru că în fiecare zi îmi scriu oameni care sunt disperați. Nu mai pot să mai râd la emisiune și să îl miștocăresc pe Nicușor Dan și Bolojan când primesc zilnic mesaje.

Nu mă încântă deloc ce se întâmplă în conflictul dintre SUA și UE și mă surprinde într-un fel atitudinea pro-europenilor. Ziceați că Trump stă cu criminalul de Putin la masă. Acum zice Trump că vrea să apere Groenlanda de China și Rusia. Păi și voi sunteți împotrivă? Sigur că există și un alt substrat. Dar ce vreau să spun este că această agresivitate cultivată de UE după plecarea lui Biden și venirea lui Trump ne costă scump. Și nu pot să mă bucur că Trump anunță taxe mai mari cu 10% de la 1 februarie pentru acele țări care vor să ducă militari în Groenlanda, pentru că pe mine mă interesează ce fac românii din diaspora, vor fi afectați și ei și familiile lor de aici.

Am văzut că Giorgia Meloni a pus mâna pe telefon și l-a sunat pe Trump. Viktor Orbán are ușa deschisă oricând. Mă întreb dacă și pe scrisoarea lui Nicușor scrie „Dragă Viktor”. La noi cine să pună mâna pe telefon și pe cine să sune, când în America avem un ambasador care a făcut pulbere administrația Trump, când toată conducerea României l-a gratulat pe Donald Trump cu tot felul de epitete și pe vicepreședintele JD Vance. Unde este România în acest context? Cine reprezintă România? Am văzut mesajul lui Nicușor Dan, are morcovul până la frunze, asta denotă mesajul pe care desigur nu l-a postat el, ci echipa lui. Sunt alte marionete, cei din spate de la butoane sunt aceiași.

Poate că emisiunea din această seară vă va trezi și mai mult și pe cât mai mulți, ce oameni de cultură am avut, oameni care într-adevăr puteau să reprezinte demn România. Nu am fost întotdeauna de acord cu ce susținea Corneliu Vadim Tudor, pe mine m-a făcut albie de porci, deși era prieten cu tatăl meu. Îmi aduc aminte cu plăcere din adolescență când mergeam acasă la Corneliu Vadim Tudor. Dar nici nu pot să îndrăznesc să îi alătur numele de vreunul din ăștia care sunt azi la guvernare, cu facultățile făcute la Bioterra. Veți spune că ăla e olimpic. Olimpic la matematică, dar cu ce ajută? Ne-ar fi ajutat dacă ar fi calculat cum trebuie rezervele și toate bogățiile României în așa fel încât să fie în folosul cetățenilor.

Am pregătit o surpriză în această seară, și eu am să vorbesc mai puțin. Vor vorbi tații lor, doi patrioți extraordinari și generația următoare care este în platou, dar și generația următoare, pentru că mi-au făcut o surpriză în platou în această seară la Culisele Statului Paralel”, a spus Anca Alexandrescu în deschiderea emisiunii.  

Previziunile lui Corneliu Vadim Tudor despre oculta mondială

Andrei Păunescu: Parcelarea planetei, și vedeți că ce a început atunci continuaă. Oamenii ăștia sunt foarte serioși, când s-au apucatde o treabă vor să o ducă până la capăt, dar nu o să o ducă. Mai sunt unii care pun pun frână la asta. Nu o să poată muri fiecare om care mai are mintea în propriul creier. Până atunci însă ei încearcă. Suntem pe mâna unor nebuni. poeții sunt câteodată mai înțelepți decât sociologii. Pentru că ei văd, simt, cum simțea și știa și Corneliu Vadim Tudor și tatăl meu că tendința asta este. Că a avea identiate este cel mai mare obstacol în a controla oamenii și resursele. 

Lidia Vadim Tudor: Mulți mă întreabă de unde știa tata ce urmează să se întâmple peste 30 de ani. Cred ca, dincolo de a fi ceva paranormal, deși tata credea în aceste forțe străine de noi care ne guverneaza și care ne dicteaza cumva existența, credea și în vise, credea și în premoniții, dar dincolo de asta. A spus în 1993 că o să mă curețe pentru că amenințări cu moartea a primit dintotdeauna. Noi toata viata ataâta timp cât tata a trăit, noi am trăit cu bodyguard și nu pentru că eram fițoase sau pentru ca tata și-ar fi permis extravaganțe, ci pentru protecția noastră. Pentru că am trăit întotdeauna cu teama aceasta că cineva ar  încerca să se răzbune pe el prin noi. Dincolo de asta, cred caă e vorba de o cunoaștere a istoriei noastre și a realității societății în care trăim și capacitate de înțelegere, de a face niște conexiuni. 

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

Cum a transformat Nicușor Dan o notă de trecere într-un mesaj de stabilitate

Publicat

pe

De

Nicușor Dan

Recenta decizie a agenției de rating Fitch de a menține calificativul României – într-un moment de puternică presiune macroeconomică – aduce în prim-plan mecanismele subtile din spatele echilibrului politic și financiar al țării. O analiză atentă a contextului arată că, dincolo de bilanțul dificil al executivului, factorul determinant pentru încrederea piețelor internaționale a fost garanția instituțională și credibilitatea personală oferite de la Palatul Cotroceni.

Un sprijin politic dus până în ultimul moment

Comportamentul public al președintelui Nicușor Dan după prezentarea evaluării Fitch ilustrează o strategie de protejare a stabilității naționale. Deși raportul agenției putea fi interpretat și speculat politic ca un eșec al executivului, președintele a ales o abordare temperată, evitând să adauge tensiune peste o situație deja fragilă.

Acest gest confirmă o realitate politică importantă: susținerea acordată Guvernului Bolojan și partidelor din coaliție a fost fermă și necondiționată până în ceasul al 13-lea, inclusiv după încheierea mandatului. Prin refuzul de a escalada verbal situația, președintele a oferit o dovadă clară de toleranță și sprijin față de stabilitatea guvernamentală, prioritizând interesul general în detrimentul reglărilor de conturi politice.

Miza din spatele cifrelor și dinamica negocierilor cu Fitch

Contextul financiar pe care s-a sprijinit decizia agenției este unul extrem de complex. Evaluarea inițială a experților Fitch arăta spre o retrogradare iminentă a ratingului suveran, decizie justificată de tabloul economic dificil: presiunile inflaționiste care au afectat puterea de cumpărare, deciziile de înghețare a salariilor și pensiilor și riscul persistent de a fi încadrați la categoria de risc major (junk).

În ciuda acestor vulnerabilități și a presiunii uriașe pe finanțele publice, autoritățile române au reușit să evite scenariul negativ. Întrebarea esențială este cum a fost posibil acest lucru, în condițiile în care datele economice brute erau deja cunoscute de piețe.

Răspunsul nu a stat în prezentarea unor indicatori noi, ci în garanțiile de conduită fiscală. În timp ce autoritatea altor actori politici s-a erodat considerabil pe parcursul mandatului, Nicușor Dan a rămas interlocutorul strategic în care partenerii externi au avut încredere totală.

Presedinția ca garant al disciplinei bugetare

Miezul deciziei agenției Fitch se regăsește în angajamentul ferm comunicat de președinte: indiferent de fluctuațiile politice, de negocierile dintre PSD, PNL și celelalte partide sau de componența viitorului guvern, linia de sobrietate bugetară va fi menținută sub stricta sa supraveghere.

Garanția oferită piețelor financiare s-a bazat pe câteva puncte cheie:

  • Continuitatea reformelor: Asigurarea că disciplina fiscală nu va depinde de configurația politică de la Palatul Victoria.
  • Rigurozitatea legii bugetului: Angajamentul că viitorul buget va fi construit pe baze solide și reale, eliminând riscul derapajelor financiare din anii precedenți.
  • Autoritatea instituțională: Poziționarea președintelui ca ancoră de stabilitate capabilă să impună limite clare în gestionarea banului public.

Un răgaz crucial pentru economia națională

Obținerea acestei reevaluări oferă României o gură de aer absolut necesară pentru recalibrarea politicilor economice. În timp ce bilanțul guvernamental a lăsat în urmă vulnerabilități vizibile, intervenția și credibilitatea președintelui Nicușor Dan au fost elementele care au înclinat balanța, împiedicând retrogradarea financiară și menținând țara pe o trasă de stabilitate.

Citeste in continuare

Evenimente

România evită să fie retrogradată în „JUNK”. Rolul decisiv al lui Alexandru Nazare, în trecerea unui nou test important

Publicat

pe

De

Alexandru Nazare

România a reușit să își păstreze calificativul recomandat investițiilor din partea agenției internaționale Fitch, evitând astfel trecerea în JUNK, un scenariu care ar fi avut consecințe importante asupra costurilor de finanțare ale statului, încrederii investitorilor și economiei în ansamblu. Decizia vine însă într-un context extrem de dificil, iar raportul agenției arată că marja de siguranță a fost una redusă.

În spatele acestui rezultat s-a aflat un efort susținut al Ministerului Finanțelor, coordonat de ministrul Alexandru Nazare, împreună cu echipa instituției și în strânsă colaborare cu Banca Națională a României. Până în ultimele momente înaintea evaluării, autoritățile au prezentat agenției de rating date economice actualizate și argumente tehnice privind evoluția finanțelor publice și măsurile adoptate pentru consolidarea fiscală.

Potrivit informațiilor prezentate, România a venit în fața Fitch cu o serie de indicatori care arată o îmbunătățire a situației bugetare. Deficitul cash s-a redus la 42 de miliarde de lei în primul semestru al anului, comparativ cu 70 de miliarde de lei în aceeași perioadă din 2025, iar agenția estimează pentru acest an un deficit de 5,9% din PIB, sub pragul de 6%.

Un alt element important în analiza Fitch îl reprezintă apartenența României la Uniunea Europeană și accesul la fondurile europene, inclusiv cele din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). În acest context, adoptarea proiectelor legislative necesare pentru continuarea finanțărilor europene a transmis un semnal pozitiv către piețele internaționale.

Ministerul Finanțelor a avut un rol esențial în coordonarea dialogului tehnic cu agenția de rating și în prezentarea măsurilor prin care România urmărește reducerea deficitului și menținerea stabilității financiare. Activitatea instituției, condusă de Alexandru Nazare, a contribuit la consolidarea argumentelor economice care au stat la baza deciziei Fitch de a menține România în categoria recomandată investițiilor.

Cu toate acestea, raportul agenției transmite și un avertisment clar. Fitch arată că principalul risc pentru perioada următoare nu îl reprezintă lipsa argumentelor economice, ci posibilitatea apariției unor blocaje politice care ar întârzia reformele și implementarea angajamentelor asumate prin PNRR. Stabilitatea guvernamentală și continuitatea politicilor fiscal-bugetare rămân criterii esențiale în evaluarea credibilității României.

În perioada următoare, atenția se mută asupra evaluării realizate de Moody’s, care menține în prezent România la ultima treaptă recomandată investițiilor, cu perspectivă negativă. Și această agenție urmărește îndeaproape evoluția finanțelor publice, stabilitatea instituțională și capacitatea autorităților de a implementa reformele asumate.

Menținerea ratingului Fitch oferă României un răgaz important, însă nu elimină provocările următoarelor luni. Pentru păstrarea încrederii investitorilor și protejarea costurilor de finanțare, autoritățile vor trebui să demonstreze că procesul de consolidare fiscală continuă, iar reformele promise sunt puse în aplicare.

În acest context, rezultatul obținut reprezintă atât o confirmare a eforturilor tehnice depuse de Ministerul Finanțelor, sub coordonarea ministrului Alexandru Nazare, cât și un semnal că piețele internaționale așteaptă consecvență și stabilitate din partea României.

Citeste in continuare

Evenimente

Ce este un vestiar metalic cu uși scurte tip NEST și când merită ales

Publicat

pe

De

vestiar metalic

În orice spațiu colectiv, fie că este vorba despre o fabrică, un atelier, o sală de sport, o instituție de învățământ sau o unitate medicală, organizarea eficientă a vestiarelor influențează atât confortul utilizatorilor, cât și modul în care este utilizat spațiul disponibil. Alegerea mobilierului potrivit nu înseamnă doar găsirea unei soluții de depozitare, ci și optimizarea suprafeței, asigurarea unui acces facil și menținerea unui mediu ordonat.

Printre soluțiile tot mai utilizate se numără vestiarele metalice cu uși scurte, cunoscute și sub denumirea de modele tip NEST. Acestea sunt concepute astfel încât să ofere mai multe compartimente individuale într-un singur corp de mobilier, fără a ocupa mai mult spațiu la sol decât un vestiar clasic. Datorită configurației lor inteligente, permit depozitarea eficientă a obiectelor personale în zone cu un număr mare de utilizatori.

Pe lângă avantajele legate de compartimentare, vestiarele metalice tip NEST se remarcă prin rezistența ridicată la uzură și prin durata mare de exploatare. Construcția metalică le recomandă pentru utilizare intensivă, iar designul simplu permite integrarea lor în numeroase tipuri de spații profesionale.

Vestiar metalic cu compartimentare inteligentă

Principalul element care diferențiază un vestiar metalic tip NEST de unul clasic este modul în care este organizat interiorul. În locul unui compartiment înalt destinat unei singure persoane, structura este împărțită pe verticală în mai multe spații individuale, fiecare prevăzut cu propria ușă.

Această compartimentare permite utilizarea aceluiași corp de mobilier de către mai mulți utilizatori simultan. Fiecare compartiment oferă suficient spațiu pentru depozitarea obiectelor personale, precum haine împăturite, încălțăminte, echipamente de lucru sau accesorii utilizate zilnic.

Configurația tip NEST este apreciată în special în mediile în care schimburile de personal sunt numeroase sau unde este nevoie de un număr mare de compartimente într-o încăpere cu dimensiuni reduse. Prin organizarea verticală, fiecare utilizator beneficiază de propriul spațiu delimitat, fără a afecta accesul celorlalți.

În plus, compartimentele individuale sunt prevăzute cu sisteme de închidere independente, ceea ce contribuie la protejarea bunurilor personale și la menținerea unui nivel ridicat de organizare.

Această structură transformă vestiarul într-o soluție practică pentru spațiile în care eficiența și utilizarea optimă a mobilierului sunt prioritare.

Mai mult spațiu disponibil

În multe clădiri administrative sau industriale, încăperile destinate echipării personalului nu beneficiază de suprafețe generoase. În aceste situații, fiecare metru pătrat trebuie utilizat cât mai eficient.

Vestiarele metalice cu uși scurte permit creșterea numărului de utilizatori fără a ocupa spațiu suplimentar pe podea. Același corp de mobilier poate înlocui două sau chiar mai multe vestiare clasice, ceea ce lasă mai mult loc pentru circulație și facilitează organizarea întregii încăperi.

Această caracteristică este importantă în fabrici, săli de sport, școli, spitale sau alte instituții unde fluxul de persoane este ridicat. Spațiul economisit poate fi utilizat pentru bănci, culoare de acces sau alte echipamente necesare funcționării vestiarului.

În același timp, organizarea compactă permite amplasarea mai multor corpuri de mobilier fără ca încăperea să devină aglomerată. Astfel, confortul utilizatorilor este menținut chiar și în perioadele cu trafic intens.

Prin valorificarea eficientă a spațiului disponibil, vestiarele tip NEST contribuie la amenajarea unor zone de echipare funcționale și bine organizate.

Rezistență pentru utilizare intensivă

Vestiarele utilizate în spații colective sunt supuse zilnic unui număr mare de deschideri și închideri, precum și unor solicitări mecanice constante. Din acest motiv, materialele din care sunt fabricate trebuie să ofere rezistență și stabilitate pe termen lung.

Construcția din tablă de oțel conferă vestiarelor metalice tip NEST o rigiditate ridicată și o bună rezistență la deformări. Chiar și în condițiile unei utilizări intensive, structura își păstrează stabilitatea și funcționalitatea.

În plus, suprafețele sunt, de regulă, protejate prin vopsire în câmp electrostatic, ceea ce le oferă rezistență la zgârieturi, coroziune și uzura produsă de utilizarea zilnică. Curățarea se realizează rapid, iar mobilierul își păstrează aspectul profesional pentru o perioadă îndelungată.

Durabilitatea metalului reprezintă un avantaj important și din punct de vedere economic. Costurile de întreținere sunt reduse, iar necesitatea înlocuirii mobilierului apare mult mai rar comparativ cu alte materiale.

Prin combinația dintre rezistență, întreținere facilă și durată mare de exploatare, vestiarele metalice tip NEST reprezintă o soluție potrivită pentru orice spațiu în care mobilierul este utilizat intensiv.

Concluzie

Vestiarul metalic cu uși scurte tip NEST este o soluție practică pentru organizarea eficientă a spațiilor colective în care numărul utilizatorilor este mare, iar suprafața disponibilă este limitată. Compartimentarea inteligentă permite utilizarea aceluiași corp de mobilier de către mai multe persoane, fără a compromite confortul sau accesibilitatea.

Economisirea spațiului, organizarea clară a obiectelor personale și rezistența ridicată la utilizare intensivă transformă acest tip de vestiar într-o alegere potrivită pentru fabrici, instituții publice, centre sportive, unități medicale și alte medii profesionale.

Prin durabilitatea construcției metalice și întreținerea redusă, vestiarul tip NEST oferă beneficii pe termen lung atât din punct de vedere funcțional, cât și economic, reprezentând o investiție eficientă pentru amenajarea unor vestiare moderne și bine organizate.

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE