Evaluarea miniştrilor se va finaliza mâine, urmând ca premierul Viorica Dăncilă să anunțe o remaniere. Săptămâna viitoare va avea loc Comitetul Executiv PSD.
„Analizăm care este data optimă şi vom lua o decizie. Este posibil ca hotărârea de Guvern să apară săptămâna viitoare”, a precizat Teodorovici. Ministerul spune că...
La Sankt Petersburg, un jurnalist al AFP a văzut cum aproximativ douăzeci de tineri sunt arestaţi în timpul acestei manifestaţii neautorizate, la care au participat câteva...
Potrivit unui comunicat de presă al MAE,citat de antena 3.ro, Serviciul de Protecţie Civilă local a emis un avertisment de cod roşu pentru condiţii meteorologice cu...
”Luni şi marţi, 29-30 octombrie, comisarul european pentru politică regională Corina Creţu va efectua o vizită oficială în România. În decursul acesteia, înaltul oficial european se...
Marius Copil (28 ani, 93 ATP), venit din calificări, a avut o evoluţie remarcabilă la acest turneu, unde a reuşit cel mai important rezultat al carierei...
Trafic întrerupt pe A3, în urma unui accident; o persoană a murit „Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe sensul către Capitală...
Alexandru Toader s-a cununat religios cu Bianca Tiron la biserica “Sfântul Sava” din Iaşi. Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a publicat duminică, pe Facebook, trei fotografii şi...
Confesiunea unitariană, ca varianta radicală a protestantismului, este legată de numele reformatorului clujean David Ferenc (1520-1579). Anul naşterii acestei biserici este 1568, când a fost proclamat,...
Statele Federate ale Microneziei este o ţară insulară din Oceanul Pacific la nord de Papua Noua Guinee. Statul este un stat suveran, în asociere liberă cu...