Carlos Ghosn, cel mai influent om din industria auto a deceniului trecut, a dat în judecată Nissan și o serie de oficiali, cerând despăgubiri ce totalizează...
Dificultăţile actuale ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală sunt generate, în parte, şi datorită unui aflux mare de informaţii şi date, greu de procesat într-un timp...
Cu peste 8,04 milioane de participanți la Pilonul II de pensii, valoarea activelor a depășit 103,2 miliarde de lei în primul trimestru din acest an, însă...
Producătorul american de cipuri Intel urmează să construiască două fabrici de semiconductori în Germania și o a treia unitate, complementară, în Polonia, investiții de circa 35...
UE riscă să rămână în urmă în eforturile sale de a deveni un „motor” al sectorului bateriilor electrice la nivel mondial, se arată într-un raport publicat...
Comisia Europeană a propus luni noi norme cu scopul declarat de a „face ca procedurile privind impozitul reținut la sursă în UE să devină mai eficiente...
Ungaria a anunţat luni că va vota împotriva reformei pieţei comunitare de electricitate propuse de Comisia Europeană, considerând „inacceptabilă” anularea posibilităţii de a se interveni în...
Retailerul Kaufland pregăteşte investiţii de circa 300 milioane euro în România în acest an şi vrea să deschidă zece magazine, a declarat Valer Hancaş, directorul de...
Renault a prezentat la Paris noul său model vârf de gamă, un „SUV-coupe” de 4.71 metri lungime care poartă nume de avion: Rafale. Mașina va dispune...
Potrivit O.U.G. nr. 54/2023, începând cu luna iunie 2023, soldele / salariile de funcţie ale poliţiştilor se stabilesc la nivelul prevăzut de legea-cadru nr.153/2017 pentru anul 2022 (pentru...