Propunerile Comisiei Europene privind conservarea biodiversității și reducerea utilizării pesticidelor în UE au fost prezentate miercuri în detaliu, în contextul în care statele membre sunt îngrijorate...
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, anunţă, miercuri seară, că au fost depuse 668 de aplicaţii pentru instalarea de noi capacităţi de producere a energiei electrice din surse...
Preşedinte Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Lucian Heiuş, a declarat, miercuri seară, că Direcţia de control venituri din cadrul instituţiei pe care o conduce are...
Activitatea pieței imobiliare rezidențiale s-a dinamizat în anul 2021, tranzacțiile crescând ca număr cu aproape 40% (în perioada aprilie 2021-martie 2022 față de aceeași perioadă a...
Consiliul Concurenței a anunțat miercuri că a autorizat tranzacția prin care Banca Transilvania intenționează să preia Țiriac Leasing IFN. Bogdan ChiritoiuFoto: AGERPRES „În urma analizei, Consiliul...
Directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, recomandă consumatorilor să respecte o serie de reguli în perioadele caniculare, pentru a preveni efectele...
Inspectorii pentru protecţia consumatorilor au verificat operatorii economici din centrul comercial Promenada şi au aplicat amenzi contravenţionale de peste 200.000 lei. Printre nereguli, inspectorii ANPC au...
Băile lungi au început să fie date la o parte, iar dușurile scurte au devenit preferate. Românii reduc, astfel, cheltuielile destul de mari cu încălzirea apei...
Nivelul prețurilor pentru bunurile de consum şi servicii în Uniunea Europeană a variat semnificativ anul trecut în statele membre UE, cel mai scăzut fiind în Polonia...
MedLife, liderul pieței de servicii medicale private din România, anunță semnarea achiziției pentru 80% din acțiunile celui mai important operator medical local din regiunea de vest,...