Cât de relaxant este să mergi cu autobuzul! Cât de frumos este Bucureștiul, prin ochii vloggerilor! Cât de eficient e transportul în comun! Asta dacă ne...
Compania Apple a anunțat joi un program important de recall: posesori de laptopuri sunt îndemnați să înceteze imediat utilizarea acestor dispozitive și să facă demersuri pentru...
EximBank şi National Bank of Greece au semnat acordul de achiziţie a 99,28% din Banca Românească, conform unui comunicat al băncii, citat de Agerpres. „Ministerul Finanţelor,...
În România vârsta medie a parcului auto este de 15,4 ani, cu câțiva ani peste media UE, iar în Mehedinți și Caraș-Severin media a depășit 17...
OMV Petrom va contribui cu 4 milioane de euro la programul „România Eficientă”, lansat de Energy Policy Group (EPG), pentru promovarea eficienței energetice, în perioada 2019-2022....
Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a pus în dezbatere un proiect de ordin al ministrului Eugen Teodorovici care privește, printre altele, și situațiile financiare interimare. Este vorba...
Persoanele fizice și juridice din România sunt ținta unor atacuri tip ransomware tot mai frecvente pe computere și alte dispozitive conectate la internet, prin email, Whatsapp,...
Potențialul de creștere al României este foarte mare, iar din punctul de vedere al raportului cu media UE suntem la 62% ca nivel de trai, a...
Insuficienta înțelegere și lipsa încrederii îi țin pe oameni departe de criptomonede, potrivit unui raport Kaspersky, care dezvăluie că, dacă 29% dintre respondenți au câteva cunoștințe...
Preşedintele Klaus Iohannis a trimis joi Parlamentului, spre reexaminare, legea privind statutul personalului feroviar, informează Administraţia Prezidenţială. „Din expunerea de motive a legii transmise la promulgare...