În primele două luni ale acestui an piața mașinilor noi a fost în ușoară scădere față de începutul anului 2023, clienții așteptând începerea programelor Rabla. Au...
Pe de alta parte, persoanele juridice pot furniza documentele necesare participarii in cadrul celor doua programe prin intermediul unei aplicații informatice dedicate, facilitand astfel procesul de...
Noi proiecte de explorare a gazelor contravin obiectivelor de combatere a schimbărilor climatice, arată Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) într-un studiu privind economia României,...
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a început luni o amplă acţiune de control, la nivelul întregii ţări, asupra benzinăriilor din reţeaua OMV-Petrom, iar în urma...
Roşia Montană a fost, de-a lungul timpului, subiectul unor intense dispute între corporaţii străine şi activiști ecologiști autohtoni, într-un conflict care a durat decenii. Interesul este...
Programul Tezaur dedicat populației, acele titluri de Stat care se pot cumpăra de la Trezoreria Română, prin Poșta Română sau prin SPV continuă în martie –...
Google restricționează chatbotul Gemini să răspundă la întrebări despre alegerile care urmează să aibă loc anul acesta la nivel global. Potrivit unui comunicat de presă al companie-mamă Alphabet, decizia a fost...
Încă o serie de 800 de firme au fost admise de principiu la fondurile nerambursabile de câte 20.000-100.000 EUR din Programul pentru Digitalizarea IMM, iar acum...
Interzicerea centraleor de apartament este o chestiune de câțiva ani, iar dezvlatorii ar trebui sp ia deja în calcul acest lucru, a afirmat director general al Termoenergetica,...
Microîntreprinderile și firmele mici și mijlocii (IMM) din cele 5 județe ale Regiunii Sud-Vest Oltenia, cu afaceri în IT, industrii creative, sectorul agroalimentar și alte domenii,...