Organizația Națiunilor Unite, prin Rezoluția 33/40 din 29 nov. 1985, a adoptat un set de reguli de uniformizare privind aplicarea justiției delincvenților minori, denumite și REGULILE...
Datoria publică a României a atins un nou nivel alarmant! Suma a ajuns la peste 841 de miliarde de lei și depășește 52 la sută din...
După managementul dezastru de la Tarom, urmează bomba CFR. Compania și-a „prognozat” o creștere cu aproape 500% a pierderilor în anul fiscal 2024. Operatorul de stat...
Mai marii Uniunii Europene s-au întâlnit cu președintele Chinei, în încercarea de a dezamorsa bomba economică ce stă să explodeze. Chinezii invadează piața europeană, iar consecințele...
Într-o ședință comună de lucru, in șef al unui inspectorat de poliție îl întreabă pe reprezentantul jandarmilor dacă au personal suficient pentru a acoperi nevoile privind...
Autoritățile vor să le ajute pe femeile care au născut și au crescut mai mulți copii, iar dacă prevederea se aprobă, femeile vor putea ieși mai...
Bugetul de stat are de acoperit, în fiecare lună, veniturile pentru 4,8 milioane de pensionari, adică aproape 11 miliarde de lei. Pensia medie în ultima lună...
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice şi juridice a scăzut în primele trei luni din 2024 cu 6,78%, comparativ cu perioada similară a anului 2023. Numărul înmatriculărilor...
Misiunile desfășurate de polițiști implică un grad ridicat de risc și nu poate fi comparat cu niciun alt simplu job, iar pentru colegii noștri, Alex și...
Alerta la nivel mondial. Prețurile alimentelor au crescut a doua lună consecutiv, iar cel mai grav este faptul că scumpirile se înregistrează la produse de bază...