Deși în cursul anului 2020 a fost publicat în Monitorul Oficial al României Ordinul Ministrului sănătății și al Președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate cu nr....
România nu îndeplineşte condiţiile pentru adoptarea monedei euro, este concluzia Comisiei Europene, în urma evaluării privind compatibilitatea juridică şi îndeplinirea criteriilor...
România a trimis marți, la Bruxelles, prima cerere de plată din PNRR – 3 miliarde de euro. Anunțul a fost făcut de Ministerul Investițiilor și Proiectelor...
Chiar dacă miercuri a fost lansat oficial programul „Sprijin pentru România”, prin care sunt acordate vouchere sociale românilor cu venituri mici, bani nu vor ajunge la...
Parlamentarii PSD-PNL-UDMR au votat, marți, două proiecte legislative prin care angajaților din sectorul bugetar li se vor mări salariile. Este vorba despre două seturi de amendamente...
Scumpirea carburanților va continua, iar în contextul incertitudinii legate de livrările din Rusia, analiștii sunt reticenți în a face estimări, mai ales pe termen mediu sau...
Scumpirile continuă pe bandă rulantă în țara noastră. Fermierii vin și ei cu vești foarte proaste și ne anunță să ne așteptăm la noi creșteri de...
Autoritățile de frontieră elene estimează că numărul turiștilor români care vor alege să-și petreacă concediile de vară în Grecia va fi de aproximativ 1,4 milioane. Estimarea...
Lista lui Schindler– o poveste adevarata a caprei saltareate si cracanate, cu gura mare, supranumita si TURNATOAREADe pe acesta lista efectuata doar cu politisti locali l-am omis pe...
Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a adoptat marți un proiect de lege prin care vor crește salariile de bază ale mai multor categorii de...