Constanța, august 2025 – Începând cu această vară, Memorial Pet Constanța aduce în premieră pentru regiunea Dobrogea un serviciu unic...


Deficitul bugetar al României depășește 102 miliarde de lei după primele nouă luni din 2025. Veniturile au crescut, însă cheltuielile statului au urcat și ele considerabil. ...
Florian Coldea a ajuns azi în fața magistraților la Curtea de Apel București, în primul termen din dosarul statului paralel. Primul personaj din dosar care a...
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat, luni, că România are în continuare unul dintre cele mai ridicate preţuri la energie din Europa şi de aceea, a...
Deficitul bugetului general consolidat al României a ajuns la 102,47 miliarde de lei, echivalentul a 5,39% din PIB, după primele trei trimestre ale anului 2025, potrivit...
Industria de asset management din România a atins, în luna septembrie, un nou maxim istoric al activelor nete acumulate în fondurile deschise de investiții, apropiindu-se de...
Peste 500 de imobile din Capitală rămân fără agent termic pentru lucrări de remediere a unor avarii pe conductele rețelei de termoficare produse în mai multe...
nubia Air redefinește stilul ultra-slim, integrând o baterie de 5.000 mAh într-un design revoluționar cu o ramă de doar 5,9 mm grosime București, România – 27...
Guvernul se reunește azi, de la ora 16:00, în ședință extraordinară, pentru a modifica OUG 52 privind o serie de măsuri de austeritate la nivelul administrațiilor...
Uneori, acoperisul ajunge intr-o stare in care reparatiile locale nu mai sunt suficiente. Zonele afectate s-au extins, tabla este ruginita, iar infiltratiile au compromis izolatia. In...
România a pierdut 7 miliarde de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență, într-un moment extrem de dificil, când se luptă să își majoreze veniturile...