Locuiţi în sudul ţării şi consideraţi că preţul gazului este prea mare prin raport cu alte zone ale României? Nu vă înşelaţi. De la 1 august preţul gazului pentru consumatorii casnici care au optat să rămână în regim reglementat, adică peste 90% din populaţie, a crescut în medie cu 6%, la nivelul întregii ţări. Este a treia scumpire a gazului din acest an şi a patra de la 1 ianuarie 2017. Numai că ANRE, autoritatea care este „arbitrul’’ pieţei de energie comunică datele trunchiat, astfel că românii ar putea avea suprize majore atunci când primesc factura pentru luna august. Asta pentru că scumpirea „medie” diferă mult funcţie de zona în care locuieşti.
Mai întâi trebuie precizat că, în privinţa distribuţiei de gaze, România este împărţită în două, nordul şi sudul, după de furnizorul care deserveşte gospodăriile. Transilvania şi Moldova sunt arondate nemţilor de la E.ON, în timp ce Banatul, Muntenia, Oltenia şi Dobrogea sunt sub „umbrela” francezilor de la ENGIE. Aşa stau lucrurile, cu furnizori impliciţi pe piaţa reglementată, încă de la privatizarea reţelelor de distribuţie din anii 2000. Ei bine, cele două reţele au preţuri diferite. Foarte diferite. Fiecăreia i se aprobă alte valori de către ANRE, astfel încât o ajustare de preţ „pe medie” poate părea o glumă de la radio Erevan. Spre exemplu, acum patru ani, la ENGIE s-a operat o scădere de tarif de 4%, iar la E.ON o creştere de 2%, concluzia ANRE fiind că preţurile din România au scăzut, „în medie” , cu 1%
Revenind la situaţia de facto, noile preţuri, valabile de la 1 august, sunt următoarele: 136 de lei/MWh, fără TVA, pentru ENGIE, 141 de lei, fără TVA, pentru E.ON. La 1 aprilie, anul curent ENGIE practica un preţ de 130 de lei/MWh, deci scumpirea este acum de 4%. La 1 aprilie 2018, preţul pentru E.ON era neschimbat faţă de ianuarie (nu au existat scumpiri la ei), de 133 lei/MWh, deci scumpirea de acum pentru moldoveni şi transilvăneni este de 7,5%.
Mai interesant este însă ce s-a întâmplat cu preţul gazului, pe regiuni, începând cu 1 ianuarie 2017 şi până în prezent. 2015 şi 2016 au fost ani în care factura la gaze pentru popuaţie a scăzut, parţial din cauza ieftinirii petrolului, de care preţul gazului este legat, şi parţial din scăderea TVA, ajustarea de tarife reglementate şi eliminarea taxei ‘„pe stâlp”. Pe 1 ianuarie 2017 însă, direcţia s-a schimbat. Potrivit datelor statistice ANRE , la acel moment preţul reglementat practicat de ENGIE era de 109 lei /MWh. Acum, după patru runde de scumpiri, este 136 de lei/MWh, ceea ce înseamnă o creştere de 24,7%, adică enorm. Ca să fie mai clar, muntenii, bănăţenii şi dobrogenii plătesc acum 125 de lei pentru un consum de gaze care era tarifat cu 100 de lei acum un an şi jumătate. Pur şi simplu, preţul cu care vinde gazele ENGIE către clienţii săi au crescut tot timpul: de la 109 la 111 lei(iunie 2017), 130 de lei (ianuarie 2018 – peste 15% creştere!!!), 133 lei (aprilie 2018), 136 de lei, în prezent.
În schimb, la E.ON, adică la transilvăneni şi moldoveni, scumpirile au fost mult mai moderate. Era 124 de lei MWh de gaz la 1 ianuarie 2017. Acum, după trei runde de scumpire (nu patru, ca la ENGIE), este 141 de lei, adică o creştere de 13,7%, la jumătate faţă de partea de sud a ţării.
Cere şi ţi se va da… dacă eşti corporaţie
ANRE nu explică de ce există această abordare diferită între nord şi sud, instituţia rămânând la a comunicat doar preţuri medii. Surse din piaţă spun însă că francezilor le-au fost aprobate aceste scumpiri succesive pentru că au bani de recuperat din spate, din anii anteriori în care nu le-a fost recunoscut în totalitate costul cu achiziţia gazului, totul ajungând la scadenţă acum. „Este o măsură în toate”, spun sursele.
Scumpirile aşadar au legătură cu creşterea preţului de piaţa regională al gazului doar pentru nordul ţării, în sud fiind vorba de o plată în compensare. „Solicitările (de aprobare de tarife majorate – n.r.) vin ca urmare a faptului că, începând cu data de 1 aprilie 2017, preţul de achiziţie a gazelor naturale din producţia internă s-a liberalizat, producătorii având libertatea să vândă gazele naturale la un preţ care nu mai este reglementat”, este poziţia oficială a ANRE.
Tradiţional, factura la gaze este mai mare în norddin cauza impactului mare al costurilor de distribuţie. Zonele preponderent de munte ori deal din Moldova şi Transilvania fac ca distribuţia să fie mai scumpă, lucru reflectat în tariful final la consumator. Erau circa 12 procente diferenţă în nord şi sud, la 1 ianuarie 2017, însă acum diferenţele s-au estompat în mare parte – gazul la E.ON fiind mai scump doar cu 4% faţă de cel al ENGIE.
Factura pentru gaze are mai multe componente, preţul de achiziţie fiind doar una dintre acestea, care contează în proporţie de jumătate. Restul sunt tarife de transport, distribuţie, toate reglementate, şi taxe percepute de stat. Scumpirea masivă a gazului din ultima perioadă survine nu numai pretenţiei acceptate a ENGIE de a recupera sume din trecut, dar şi ca urmare a modificării preţului de achiziţie a gazului. Petrolul, de a cărei cotaţie este legat gazul, s-a scumpit, de la 1 ianuarie 2017 şi până în prezent, cu aproximativ 40%.
Populaţia, circa trei milioane de gospodării, consumă aproximativ trei miliarde de metri cubi de gaze anual, un sfert din consumul total al României. Producţia gazelor se împarte între Romgaz şi Petrom, iar transportul este asigurat de Transgaz. Distribuţia este făcută de E.ON Distribuţie, Transilvania şi Moldova, şi Distrigaz Sud Reţele în Muntenia, Oltenia şi Dobrogea. Pe piaţa reglementată a consumatorilor casnici există doi mari furnizori, ENGIE şi E.ON Energie Moldova.
Economii insesizabile în piaţa liberă
Piaţa gazelor naturale pentru populaţie este liberalizată, de la 1 aprilie 2017, iar consumatorii pot alege un nou furnizor, dacă sunt mulţumiţi de preţ şi de condiţii. Aceasta înseamnă că renunţă la contractele cu preţ final reglementat, fără a mai putea reveni vreodată la ele. Astfel, odată aleasă o ofertă mai bună financiar, în detrimentul furnizorului implicit de pe piaţa reglementată, orice schimbare se face va fi doar în sensul alegerii unei alte oferte tot de pe piaţa concurenţială.
În momentul de faţă, pentru sudul ţării, aria de distribuţie de segment reglementat a Distrigaz Sud Reţele (ENGIE), avem opt oferte mai bune decât cea a francezilor (136 lei/MWh), potrivit comparatorului online de tarife de pe site-ul ANRE. Cea mai bună ofertă este cea a Electric & Gas Power Trade SRL, cu un preţ final de 128,55 lei/MWh. Aşadar, economia maximă pe care aţi putea-o face este de 5,3%, fără TVA. Urmează oferta Berg System Gaz, la 130,67 lei, deci un discount de 3%, apoi cea a CEZ Vânzare, la 131,81 lei şi, în sfârşit, cea a Romgaz, la 133 lei. Desigur, mai sunt şi altele, dar mai scumpe.
După cum se poate vedea, economia rezultată din trecerea în piaţa liberă este acum infimă, dar lupta furnizorilor pentru a atrage noi clienţi ar putea aduce ieftiniri suplimentare în viitor.
Pentru zona de nord a ţării, unde furnizor reglementat este E.ON (141 lei/MWH), să luăm ca exemplu oraşul Cluj-Napoca. Există nu mai puţin de 17 oferte ale furnizorilor alternativi care au preţuri finale mai mici decât suma reglementată de stat pentru E.ON. Cea mai bună este tot cea a Electric & Gas Power Trade SRL, care are un preţ final de 126,14 lei/MWh, deci o reducere de 10% faţă de preţul reglementat. Urmează Berg Sistem, la 128,24 lei şi CEZ Vânzare, la 129,38 lei, adică discount-uri de 9%, respectiv 8%, şi alţii.
Este o oportunitate mai mare pentru moldoveni şi ardeleni să renunţe la tariful reglementat şi să treacă în piaţa liberă, pentru că economiile sunt mai mari, având în vedere că şi preţul de referinţă este mai sus decât în sud. Practic, economia teoretică este de două ori mai mare pentru consumatorii casnici care aleg cea mai bună ofertă de pe piaţa concurenţială în jumătatea de nord, faţă de jumătatea de sud.
Slabă mişcarea către piaţa liberă
Potrivit ultimelor date ale ANRE, la finalul lunii aprilie, doar 3,3% din numărul total de clienţi casnici de gaze din România aveau un furnizor concurenţial (117.000 din 3,55 milioane). În cazul în care optează pentru furnizarea negociată a energiei electrice, consumatorul casnic de gaze poate încheia contracte pentru furnizare negociată cu orice furnizor deţinător de licenţă de furnizare care activează în piaţa cu amănuntul, negociind cu acesta atât preţul, cât şi clauzele contractului de furnizare. Se completează o cerere – online sau prin poştă – şi, mai departe, se ocupă firma. Transferul la un alt furnizor se poate face chiar dacă înregistraţi restanţe la vechiul furnizor. În cazul în care decideţi să nu le plătiţi, vechiul furnizor nu se poate opune transferului, urmând a-şi recupera creanţa prin metode legale. Schimbarea furnizorului nu presupune şi schimbarea contorului de gaze şi nici modificarea reţelei de distribuţie, care rămâne aceeaşi, în speţă ENGIE şi E.ON. Transferul clientului se face doar scriptic. Bineînţeles însă, ofertele pot ascunde capacane, aşa că, înainte de a vă muta la un alt furnizor, lucru care se poate face în două săptămâni, trebuie să citiţi pe îndelete clauzele contractuale. La ce ar trebui să vă uitaţi: dacă noul furnizor percepe sau nu garanţii de plată, care este termenul de plată a facturii, pe ce interval de timp este propus preţul, ce penalităţi se percep dacă se întârzie la plată.
(Articol publicat în ediţia revistei Capital de luni, 20 august 2018. Publicaţia este disponibilă la centrele de difuzare a presei din întraga ţară.)
