Am avut de făcut astăzi un mic ”serviciu” de suflet pentru un fost coleg de unitate care este în imposibilitatea de a se deplasa (o boala incurabilă dobandită, cu certitudine, confirmata de medici, urmare abuzurilor și ilegalitatilor savarsite de SRI asupra sa in perioada 2013-2016), respectiv de a-i achita cotizația și a-i viza legitimația și permisele la ACMRR SRI București.

Va mărturisesc cu sinceritate că am pășit în interiorului sediului central din str. Toamnei nr. 37 din sectorul 2 cu o oarecare strângere de inima și cu o relativă teamă de a fi abordat de sus și tratat, hai să spunem, cu fără prea mare condescendență.

Motivul acestei păreri preconcepute la prima mea prezența în această organizație (care este, o spun cu toată convingerea, ”un al doilea alt SRI”!) este simplu: cât timp am lucrat în SRI, eu cel puțin, nu am întâlnit – în majoritatea situațiilor, excepțiile întărind regula – decât atitudini arogante, de suficientă și superioritate la ofițerii mai vechi și mai în vârstă, precum și o așa-zisă intransigența disproporționată față de o anumită greșeală / eroare profesională ori disciplinară, încât mi-am închipuit că pe vremea mult hulitei Securități, trebuia să fie mult mai rău! Deja vedeam imaginativ pe bătrânii ofițeri de Securitate, acum în rezervă ori retragere, după caz, plictisiți, aruncându-mi priviri piezise, disprețuitoare sau, pur și simplu, nebagându-mă in seama, pentru ca, într-un final, să fiu chestionat, probabil imi ziceam eu, cu o voce răstită, ce dracu‘ caut eu pe acolo (nefiind nici membru al Asociației!).

Am avut parte de cea mai plăcută surpriză relevantă din ultimii ani: oameni calmi, dovedind tact și răbdare, s-au lămurit cu privire la scopul vizitei mele și, tratandu-mă cu un respect de care nu prea am mai avut parte în viața recentă, au rezolvat imediat acea obligație de membru a fostului meu camarad de armă, constând în: încasarea sumei de bani statutar datorate, eliberarea chitanțelor, vizarea legitimației și a celorlalte trei permise de acces; mi-au dorit succes în activitate și m-au salutat cu un respect – în exprimare și atitudine – ca din altă lume.

Și, da, acolo este o altă lume!!

Nu cea a lui Maior, Coldea sau Pasăre ori Ghiță, Puiu Gheorghe etc. când erau “la butoane”, nici chiar a lui Hellvig, care a promis modernizare, transparență și apropiere de cetățean. Probabil s-a luat cu securitatea națională și a uitat!

Este o discrepanță, o fractură uluitoare, de neexplicat între ofițerii activi și atmosfera în care lucrează ei acum și mediul tonic, prietenos pe care și l-au creat „bătrânii mohicani” ai Serviciului!

Veteranii ofițeri ai informațiilor / contrainformațiilor românești sunt profesioniști, „te citesc din prima”, au exercițiul unei comunicări civilizate și cultura socio-emoțională a unei atitudini de oameni rasați.

Te înconjoară, dacă nu este prea exagerată expresia, cu căldură, sau – cel puțin – nu au acea atitudine grobiană de „flit”, de răceală, de respingere și antipatie pe care le-am remarcat la mulți superiori în vremea când eram ofițer activ.

De aceea am scris la început că este al doilea alt SRI!

Mărturisesc că, astăzi, mi-am schimbat radical opinia despre o parte din fosta Securitate. A făcut abuzuri, incontestabil, dar nu acesta este scopul acestui mic articol, ci cel de a reabilita un mare adevăr: din fosta Securitate nu te dădeau afară cu ciomagul și cu un șut în cur, nu îți căutau nod în papură pentru că deveneai incomod si raportai coruptia si fărădelegile facute de generalii si coloneii din acea vreme. Șefi care, oricum, nu le „comiteau” în halul asta cu furturi de milioane de euro sau USD, cu preluări ostile de firme, sau excursii în Seychelles cu Sebi Ghiță, ca Maior și Coldea și tot neamul lor, sau cu Cristian Rizea, precum generăleasa cu numele de scenă Anaconda, numită de „preteni” și Istode etc.).

„Păcat că cei din conducerea SRI nu-i bagă în seama pe acești adevărați profesioniști decât la câte o zi – două aniversare pe an! Și,  mai grav, nu le utilizează potențialul profesional decât intr-un procent de 3-5%, dar, chiar și în aceste cazuri mai mult formal, de nevoie sau de silă! !”

Cert este că, în cele câteva minute petrecute printre acești oameni, nu am avut niciun moment dat impresia că, în tinerețea lor, aceștia ar fi fost în stare să facă împotriva semenilor și colegilor lor grozăviile binomului SRI-DNA, respectiv de a comanda dosare penale contrafăcute colegilor si a-i aresta.

Pe ofițerii care „călcau pe bec”, dacă fapta era chiar „groasă” și șefii nu mai aveau cum s-o acopere, îi trecea în rezervă, dar nu cu dușmănie, răutate și scrasnete de masele că astăzi. Mai mult, pentru fiecare astfel de caz, se străduia să le găsească un loc de muncă. Dacă greșeală era din culpă, mai ușoară, mai puțîn deranjantă, nu făceau din țânțar armăsar, nu o amplificau că să tabere cu ciomagul pe cel în cauza, ci, cu tact și înțelegere, în ședințele de comandă și de partid, se identificau soluțîi elegante, care – chiar punitive – nu-l îngropau de tot pe ofițer (astăzi, uneori, chiar la propriu!)

Domnilor, felicitări pentru decența și eleganța dv. !

Indemn cititorii sa viziteze siteul acmrr-sri.ro/contact/! (Ec Adrian Radu).