Evenimente
Ce a facut domnul Ciolos cu informatiile din raportul nr.63986/28.11.2008?
Adică toate măgăriile cu numărarea voturilor prin soft au fost de pomană? Pe românește, CCR a decis, în unanimitate, că domnul Costică Iohannis a pus o întrebare de ratat, având ca rezultat un referendum validat, dar ratat încă din start. Scriam în 1 mai 2019, pentru psnews: Sunteți de acord ca faptele de corupție să fie imprescriptibile, sugerandu-i lui Costică Iohannis o întrebare care într-adevăr să aibă relevanță. Constituțională. Și mai scriam, așa, cu un spirit de previziune: ,,Subiectul a fost ratat de Klaus Iohannis, prin două întrebări formulate ratat, pentru un referendum pe care îl vrea ratat astfel încât domnul Iohannis să încerce să compromită pe viitor ideea de un referendum pe probleme de justiție, al cărui rezultat să întărească Constituția și Statul Român. Iohannis vrea un stat mai slab în care lupta anti-corupție se referă la persoane și nu la rețele de corupți”. În opinia mea, decizia de azi a CCR – arată QED. Merită să recitiți integral articolul meu din urmă cu 2 luni și jumătate de pe PS News, pentru a vedea argumentele concluziilor exprimate mai sus, precizeaza analistul Radu Teodor Soviani.
“Sunteți de acord ca faptele de corupție să fie imprescriptibile? #30yearschallange”
Din 2013, Mexicul a devenit prima țară din lume care a stabilit că accesul la Internet este un drept constituțional. Includerea acestui drept fundamental în Constituție a fost făcută în urma studiilor care au arătat că accesul la Internet și reducerea sărăciei merg mână în mână. România la 100 de ani de la Marea Unire ar fi putut și poate încă să fie prima țară din lume care să stabilească, prin Constituție, dreptul unei națiuni de a nu fi prăduită prin corupție prin includerea în legea fundamentală a imprescriptibilității faptelor de corupție.
Subiectul a fost însă ratat de Klaus Iohannis, prin două întrebări formulate ratat, pentru un referendum pe care îl vrea ratat, astfel încât tocmai Iohannis să încerce să compromită pe viitor ideea unui referendum pe probleme de justiție, al cărui rezultat să întărească Constituția și Statul Român. Iohannis vrea un stat mai slab, în care lupta anti-corupție se referă la persoane și nu la rețele de corupți.
Discursul de lansare al Referendumului ar trebui în opinia mea inclus ca studiu de caz în orice cercetare privind noile frontiere în înțelegerea și combaterea corupției. Discursul, la nivel de școală primară, dovedește prin el însuși că domnul Klaus Iohannis face un ,,abuz de încredere publică, folosind capacitatea sa oficială’’ de Președinte dar și administrația Prezidențială ,,pentru obținerea de câștiguri private’’. În opinia mea aceasta este cea mai bună definiție a corupției și ea aparține fostului subsecretar de stat SUA pentru siguranță civilă, democrație și drepturile omului – Sarah Sewall.
Iohannis pur și simplu admite în discurs ce vrea el de la referendum: ,,vreau să știu cine este împreună cu mine pentru o Românie europeană, vreau să știu cine este împreună cu mine pentru o guvernare europeană, cine este împreună cu mine pentru o justiție dreaptă și pentru o societatea românească performantă. Asta îmi doresc și asta vreau să știu de la voi’’, declară Klaus Iohannis.
Cu alte cuvinte, domnul Iohannis admite că vrea rezultatele unui sondaj la nivel național, făcut pe bani publici, pentru a afla cine e ,,împreună cu el’’. România europeană nu este cea în care un șef de stat apărat de un infiltrat al securității lasă nerevocat un fost bici al Securității pentru a ieși la pensie din postura de procuror general, protejați de un serviciu de informații amnezic.
O justiție dreaptă nu este cea în care obții case printr-un testament falsificat și nu dai banii încasați pe chirii înapoi, iar societatea românească nu poate performa atâta timp cât o bună parte din populație (Iohannis inclus din motivele exprimate mai sus) nu dă doi bani pe lege, iar o parte și mai mare dintre judecători și procurori (raportată la ponderea populației care nu dă doi bani pe lege), la rândul ei, nu dă doi bani pe lege. Am prezentat recent și rezultatele preliminare ale unui celui mai recent studiu econometric propriu care estimează preliminar la 67% proporția judecătorilor din fazele procesuale definitive care nu dau doi bani pe lege. Rezultatele studiului, aici.
Cine ar trebui să stârpească corupția în România? Clasa politică? Sau procurorii și judecătorii, cei care într-o proporție excesivă nu dau doi bani pe lege favorizând prescrieri și clasări pentru amici de lungă durată? Cine în realitate și-a subordonat, prin protocoale ticăloase, secrete, Justiția? Clasa politică sau cei ale căror informări Iohannis le citește, și se consideră informat?
Pentru că primul efect ticălos al subordonării Justiției prin protocoale este faptul că unii infractori sau neinfractori au fost judecați fără să aibă acces la probe (șoaptele SRI-ului în urechile judecătorilor de protocol) pe rechizitorii făcute pe șoaptele SRI-ului transpuse în rechizitorii semnate de procurorii de protocol. Subordonându-se SRI, atât judecătorii cât și procurorii de protocol au făcut deja abuz de încredere publică, și au devenit, la rândul lor corupți, sperând în protecția SRI.
Cine să îi lustreze din sistem pe ei? Inspecția Judiciară, care spune că după doi ani abaterile disciplinare se prescriu (când ele ar trebui să fie imprescriptibile) sau Parchetul, fie el DNA, DIICOT ori oricare altul, care tergiversează dosarele până la prescriere?
De ce îi este teamă lui Klaus Iohannis de imprescriptibilitatea faptelor de corupție? Pentru că, aici se devoalează al doilea mare efect ticălos al protocoalelor: protecția instituțională acordată corupților, fie ei procurori, judecători, politicieni sau funcționari, verigi în rețelele care bagă mâna până la cot în bugetul României.
Această protecție instituțională a fost reprezentată de clasarea, sub protocol, a faptelor de corupție ale marilor rețele, poate chiar mai ticăloasă decât condamnarea pe protocol, întrucât a sudat regimuri autoritare, a denaturat caracterul celor care conduc și i-a favorizat pe amicii de lungă durată și le-au creat senzația de impunitate, încurajându-i.
În situații în care protejează, procurorii de protocol clasează prin încălcarea esențială a legii, mizând pe faptul că sunt la rândul lor protejați de protocol. Ei refuză să cerceteze temeinic plângerile, mimează cercetarea penală, dau clasări absurde sau disjung absurd, mizând pe faptul că dacă cel care face plângerea va contesta în instanță soluția de clasare, va nimeri, pe culoare, unde altundeva decât tot la un judecător de protocol. Care va menține, după ani și ani, clasările, pe protocol, eventual până intervine prescrierea.
În cazul în care probele aflate deja de la dosar sunt imbatabile procurorii de protocol au și planul B: tergiversarea până la prescriere de procurorii unor alde Kovesi. Ce s-a întâmplat cu dosarele Microsoft, EADS, ALRO, SIDEX, Banca Agricolă, cu faptele beneficiarilor reali ai devalizării Bancorex de după 14 martie 1997 și cu fructul infracțiunilor lor? Ce a încercat DIICOT-ul unor alde Hordniceanu cu dosarul Rompetrol? Ce s-a întâmplat cu dosarul Teldrum care inițial a fost clasat de DNA și redeschis abia după ce OLAF a sesizat DNA-ul privind posibilul furt din bani europeni, OLAF pe care doamna Kovesi, în cazul improbabil în care va fi aleasă procuror șef european, nu îl mai vrea să se așeze, ca instituție de investigație, la masa procurorilor?
Cum este posibil ca, cel mai mare singur furt din bani europeni din România și din bugetul național (contractul de un miliard de Euro de la CFR) să fie omis a fi cercetat de DNA timp de 13 ani, până în aprilie 2018? Pentru că și aici, s-a dorit, sub protocol, prescrierea faptelor. Cine a amputează prin tergiversarea până la prescriere a împărțirii prosperității și creșterii economice, cu populația? Politicienii sau procurorii și judecătorii de protocol, în primul rând?
În primul rând ei. Procurorii și judecătorii de protocol. Pentru năpârlirea lor, Constituția ar trebui să prevadă imprescriptibilitatea faptelor de abuz de încredere publică (de corupție). Pentru toți oficialii sau pentru toate administrațiile apare obligatorie această imprescriptibilitate. Pentru toți funcționarii public sau nepublici, care mizează pe protecție instituțională atunci când fac abuz de încredere publică, din bani publici, în achiziții publice, ar trebui să fie imprescriptibile faptele de corupție. Iar pentru ca România sa dea un semnal clar că este dispusă să lupte în mod real împotriva corupției endemice, ar trebui să se regăsească în Constituție, imprescriptibilitatea faptelor de corupție.
Grațierea și amnistia este despre fapte și persoane. Imprescriptibilitatea este însă despre rețele mafiote, care includ persoane. Imprescriptibilitatea faptelor de corupție ar deșira rețelele în banale lanțuri individuale, a căror tărie poate fi măsurată prin tăria celei mai slabe verigi din fiecare lanț. Cum credeți că ar supraviețui imprescriptibilității lanțurile și rețelele, știind fiecare verigă din lanțul corupției că va putea fi ținută răspunzătoare, pentru tot restul vieții de la prima faptă de corupție? Cum credeți că ar mai putea face cercetare penală ,,pe protocol’’ procurorii sau ar judeca ,,pe protocol’’ judecătorii, știind că pot fi răspunzători oricând în tot restul vieții pentru faptul că nu dau doi bani pe lege?
Klaus Iohannis a ales voluntar mimarea consultării ,,pe justiție’’ cu mușații lui, cu lazării lui și cu dănileții lui tocmai pentru a pune în derizoriu problema corupției endemice din România și a reduce problema corupției la câteva persoane, dispensabile și substituibile de către rețele.
Și da, Klaus Iohannis este un ,,președinte European’’ în principal pentru că România pe care prescriptibil o conduce, se află în Europa. Un adevărat președinte European al României ar fi ales consultarea populației în privința imprescriptibilității faptelor de corupție, oricând, nu tocmai în ziua ocazia alegerilor europene. Un astfel de președinte european nu și-ar fi folosit propria capacitate oficială și a administrației prezidențiale(pentru că poate) doar pentru obținerea de câștiguri private.
Klaus Iohannis, te provoc: lustrează-ți mușații, lazării și dănileții și schimbă întrebarea, cu riscul de a te lustra pe tine însuți. Cheamă populația la referendum și votează DA pentru ca România să devină prima țară din Uniunea Europeană în care faptele de corupție sunt imprescriptibile. #30yearschallange. (Cerasela N.).
Evenimente
„Condu Prudent! Alege Viața!” a adus brașovenii față în față cu realitatea accidentelor rutiere, transformând siguranța rutieră într-o experiență trăită, nu doar explicată
Peste 1.000 de brașoveni au participat sâmbătă, 23 mai, la evenimentul „Condu Prudent! Alege Viața!”, una dintre cele mai ample inițiative de educație și conștientizare rutieră organizate la nivel local de Rotaract Kronstadt, alături de autorități, parteneri instituționali și reprezentanți ai industriei auto și motorsportului. Timp de mai multe ore, participanții au avut ocazia să experimenteze, într-un mod controlat și interactiv, efectele reale ale accidentelor rutiere și importanța adoptării unui comportament responsabil în trafic.
Evenimentul, organizat împreună cu autorități, parteneri instituționali și reprezentanți ai industriei automotive și motorsportului, a avut ca obiectiv principal transformarea prevenției într-o experiență practică și accesibilă publicului larg.

Siguranța rutieră, adusă mai aproape de comunitate
Datele privind accidentele rutiere din România continuă să evidențieze necesitatea unor inițiative de educație și prevenție. În 2025, peste 3.000 de persoane au fost rănite grav în accidente rutiere, iar mai mult de 1.300 și-au pierdut viața pe șoselele din țară.
În acest context, campania „Condu Prudent! Alege Viața!” își propune să transforme informația teoretică într-o experiență directă, prin simulări și demonstrații care îi ajută pe participanți să înțeleagă concret impactul deciziilor luate în trafic.
Comunitatea și colaborarea dintre instituții fac diferența
Unul dintre cele mai importante elemente ale evenimentului a fost colaborarea dintre voluntari, autorități și partenerii implicați în proiect. Participanții au avut acces la demonstrații realizate de reprezentanții ISU Brașov, experiențe VR care simulează efectele consumului de alcool și ale distragerii atenției la volan, sesiuni dedicate siguranței copiilor în mașină și expoziții de automobile de competiție.
„Succesul acestui eveniment a fost posibil datorită unei colaborări solide între voluntari, autorități și parteneri privați. Suntem recunoscători instituțiilor locale – IPJ, ISU și Inspectoratului de Jandarmerie Brașov – precum și tuturor companiilor și organizațiilor care au susținut proiectul. Împreună am reușit să transmitem un mesaj clar: siguranța rutieră trebuie să devină o prioritate pentru întreaga comunitate”, a precizat Teodor Filip, Project Manager.
Conducerea defensivă și motorsportul, explicate direct de profesioniști
Pe parcursul evenimentului, participanții au avut ocazia să interacționeze cu instructori auto, specialiști în conducere defensivă și piloți de motorsport, care au explicat diferența dintre condusul sportiv și comportamentul responsabil în trafic.
„Poligonul este esențial în formarea unui șofer, pentru că acolo înveți gabaritul mașinii, poziționarea, frânarea, utilizarea oglinzilor și reacțiile de bază, fără presiunea traficului real. Abia după aceea ar trebui făcut pasul către circulația urbană. La fel de importantă este și înțelegerea sistemelor de siguranță ale mașinii: airbag-ul este proiectat să funcționeze împreună cu centura de siguranță, iar fără centură corpul ajunge prea repede în contact cu airbag-ul, care poate deveni periculos în loc să protejeze. Cele două sisteme trebuie privite ca un ansamblu de siguranță”, explică Alexandru Păun, trainer Academia Titi Aur.
Zona dedicată motorsportului a atras, de asemenea, un număr mare de participanți, care au putut vedea îndeaproape mașini de competiție și au discutat cu piloți profesioniști despre importanța disciplinei și a reflexelor corecte în trafic.

„Cele mai multe accidente se produc pentru că oamenii sunt grăbiți și conduc sub presiunea timpului. Noi încercăm să le transmitem că viața de zi cu zi nu este o probă specială de raliu și că prioritatea trebuie să fie întotdeauna siguranța. Am venit la acest eveniment pentru a fi mai aproape de comunitatea din Brașov și pentru a le arăta oamenilor că motorsportul înseamnă, înainte de toate, disciplină, responsabilitate și siguranță. Pe lângă prezentarea mașinilor de competiție, încercăm să le explicăm participanților cât de importante sunt reflexele corecte și deciziile responsabile în trafic”, a declarat Andrei Gîrtofan, pilot la ProRally.

Campania „Condu Prudent! Alege Viața!” face parte dintr-un proiect național desfășurat în mai multe orașe din România, printre care București, Alba Iulia, Cluj-Napoca, Sibiu și Târgu Mureș, având ca obiectiv principal reducerea numărului de accidente prin educație, prevenție și implicarea activă a comunității.
Proiectul a fost organizat cu sprijinul partenerilor și sponsorilor: Allianz Țiriac, Accenture, Coresi, Autoliv, Academia Titi Aur, ISU, IPJ, IJJ, Pro Rally Racing Team (ERA), OC Racing Team, LS Driving Academy, Siguranța Auto Copii, Lifetime Events, Ugly Bikers, Oaki, Crust Focacceria și Panoramic.
Despre Rotaract
Rotaract este o organizație internațională dedicată tinerilor cu vârste de peste 18 ani, care dezvoltă proiecte de voluntariat, educație, leadership și implicare comunitară. Parte a familiei Rotary International, Rotaract reunește tineri profesioniști și studenți care își propun să genereze schimbări pozitive în comunitățile din care fac parte, prin inițiative sociale, educaționale, culturale și civice.
Sursa articol: BVON.ro
Evenimente
Scrisoarea Repatriot către românii din afara granițelor
E TIMPUL SĂ VORBIM CU OCCIDENTUL: ROMÂNIA – STAT UE ȘI NATO – A FOST ATACATĂ DE O DRONĂ RUSEASCĂ
Dragi români de pretutindeni,
Vă mulțumim pentru mesajele voastre de solidaritate și vă trimitem chemarea noastră de a acționa neîntârziat oriunde ați fi în lume.
Vineri, 29 mai, noaptea în jur de ora 2.00 AM o dronă rusească Geran-2 (Shahed) a lovit acoperișul unui bloc cu 10 etaje de pe strada Brăilei din Galați.
Impactul a provocat o explozie puternică și un incendiu. O mamă și copilul ei de 14 ani au fost răniți. Zeci de familii au fost evacuate în miezul nopții. Panica s-a instalat în tot orașul.
Cu o deviație de câțiva metri a traiectoriei, drona ar fi intrat direct într-unul dintre apartamente.
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat ferm:
„Întreaga responsabilitate pentru acest incident îi aparține Federației Ruse.”
Pentru prima dată de la începutul războiului, Rusia a provocat victime omenești pe teritoriul unui stat NATO și UE. Nu a fost un accident. Drona a zburat o distanță semnificativă pe teritoriul României înainte de a lovi un bloc de locuințe civile.
Noi, românii, am deschis larg porțile și inimile pentru milioane de refugiați ucraineni. Sute de mii de Ucraineni au găsit protecție și siguranță în țara noastră. I-am primit, i-am ajutat, i-am sprijinit cu resursele unei țări care nu este bogată, dar care știe ce înseamnă demnitate și solidaritate.
Acum a venit rândul nostru să cerem solidaritate.
Rusia a trecut o linie roșie extrem de gravă. A testat reacția Alianței pe teritoriul unui stat membru UE și NATO, și a produs victime. Dacă nu răspundem ferm și unitar acum, mâine același lucru se poate întâmpla la Varșovia, la Riga, la Vilnius, la Helsinki, la Berlin, la Paris sau la Londra.
Pericolul nu mai este teoretic, el este real și a ajuns în casele românilor.
RePatriot lansează un CALL TO ACTION urgent către întreaga diasporă română:
Deveniți chiar astăzi vocea României în țările în care trăiți. Vorbiți cu vecinii, colegii, prietenii și, mai ales, cu autoritățile și aleșii locali.
Ce puteți face concret, chiar acum:
- Sensibilizați opinia publică locală
Postați pe rețelele sociale (Tiktok, Facebook, X, Instagram, LinkedIn) în limba țării în care locuiți: „O dronă rusească a lovit un bloc de locuințe din Galați, România – stat NATO și UE. O mamă și un copil de 14 ani au fost răniți. Războiul lui Putin nu mai este doar despre Ucraina. El a ajuns deja pe teritoriul UE și NATO. Dacă nu oprim Rusia acum, următorul oraș ar putea fi al vostru.”
- Contactați direct autoritățile
Trimiteți un email sau un mesaj parlamentarului, senatorului, europarlamentarului, consilierului local sau primarului din zona voastră de exemplu:
„Ca român rezident în [orașul/țara], vă solicit sprijin public pentru România după atacul rusesc asupra civililor din Galați. O dronă rusească a provocat victime pe teritoriul unei țări UE și NATO. Vă rog să susțineți întărirea apărării Flancului Estic și sancțiuni mai dure împotriva Rusiei.”
- Distribuiți masiv mesajul:
„Lideri ai Occidentului: Rusia a atacat teritoriul NATO la Galați – acționați acum!
Dorim ca apărarea aeriană a NATO să intercepteze amenințările mai devreme, cât încă sunt pe teritoriul Ucrainei, nu doar după ce intră în spațiul NATO, tocmai pentru a evita escaladarea și pentru a demonstra forță. O zonă tampon este necesară pentru apărare eficientă”
- Acțiuni suplimentare cu impact
– Faceți un video scurt pe TikTok/Instagram/Reels explicând situația celor din țara în care locuiți.
– Organizați o scrisoare deschisă semnată de comunitatea românească din orașul vostru.
– Vorbiți și spuneți la cât mai multă lume că Europa și NATO trebuie să aibă o voce comună împotriva atacurilor pe teritoriile sale.
Românii au contribuit mult la dezvoltarea țărilor unde trăiesc, crează și muncesc. Acum avem nevoie ca aceste țări să stea alături de România, înainte ca Rusia să aducă războiul și în casele lor.
Noi, cei din țară, ne pregătim și acționăm după cum cer vremurile, întărind România acolo unde este cea mai expusă.
Împreună suntem mai puternici decât cred ei. Vocea noastră unită contează și poate face diferența.
Distribuiți acest mesaj în toate grupurile de români, paginile comunitare și chat-urile de diaspora. Cu cât acționăm mai rapid și mai unit, cu atât mesajul nostru va avea mai multă forță. O reacție largă va ajuta România și o va face mai sigură.
RePatriot – Conectăm românii de pretutindeni pentru un Acasă mai sigur.
Echipa RePatriot este acum în Madrid și pregătește ultimele detalii pentru conferința de azi, la care se așteaptă participarea a peste 90 de antreprenori, investitori, profesioniști și lideri români din România, Spania, Franța, Anglia și Germania. Oameni care construiesc, conectează comunități și caută oportunități de colaborare dincolo de granițe. Mai multe aici.
Despre Repatriot
Repatriot este o comunitate globală de antreprenori români care promovează reconectarea diasporei cu România prin inițiative de business, educație și leadership civic. Misiunea Repatriot, proiect RBL, este de a întări încrederea între români, oriunde s-ar afla, și de a susține dezvoltarea unei Românii moderne, prospere și libere. Mai multe pe www.repatriot.ro.
Evenimente
Cele 3 întrebări critice într-un test poligraf de fidelitate – Cum le formulăm corect?
Într-o relație, încrederea este unul dintre cele mai importante lucruri. Atunci când apar suspiciuni de infidelitate, lipsa comunicării și nesiguranța pot afecta profund relația dintre doi parteneri. Uneori, discuțiile repetate nu mai reușesc să aducă liniște sau claritate, iar unul dintre parteneri simte nevoia unei confirmări obiective. În astfel de situații, testul poligraf de fidelitate poate deveni o soluție serioasă și discretă pentru clarificarea adevărului.
Tot mai multe persoane aleg această variantă nu pentru scandal sau presiune, ci pentru a elimina îndoielile și pentru a putea merge mai departe, indiferent de rezultat. Totuși, un aspect foarte important într-un astfel de test este formularea întrebărilor. De fapt, succesul și relevanța testului depind foarte mult de modul în care sunt construite întrebările adresate persoanei testate.
Într-un test poligraf nu contează doar răspunsul „da” sau „nu”, ci și claritatea întrebării. Dacă întrebările sunt prea generale, ambigue sau formulate emoțional, rezultatele pot deveni neclare. Tocmai de aceea, specialiștii în domeniu acordă o atenție foarte mare acestei etape.
De ce întrebările trebuie să fie clare și foarte precise
Una dintre cele mai frecvente greșeli pe care le fac oamenii atunci când se gândesc la un test poligraf de fidelitate este formularea unor întrebări prea vagi. De exemplu, întrebări precum „M-ai înșelat vreodată?” pot părea directe, dar în realitate sunt mult prea generale pentru un test profesionist.
Un specialist în poligraf va încerca întotdeauna să transforme întrebarea într-una clară, exactă și legată de un anumit context sau perioadă de timp. Spre exemplu, formularea poate deveni: „Ai avut contact intim cu altă persoană în timpul relației actuale?” sau „Ai ascuns în mod intenționat o relație romantică față de partenerul tău în ultimele 12 luni?”
Acest tip de formulare elimină interpretările și îi oferă persoanei testate posibilitatea de a răspunde foarte clar. În plus, întrebările precise reduc riscul unor reacții emoționale cauzate de confuzie sau stres inutil.
Este important de înțeles că testul poligraf nu funcționează ca în filme, unde apar întrebări dramatice și presiune exagerată. În realitate, procedura profesionistă presupune calm, claritate și o discuție detaliată înainte de testare. Persoana testată știe exact ce întrebări vor fi adresate și are posibilitatea să le înțeleagă complet înainte de începerea testului.
În cazul testelor de fidelitate, întrebările trebuie formulate astfel încât să urmărească fapte concrete, nu presupuneri sau interpretări personale. Acesta este unul dintre motivele pentru care experiența examinatorului contează foarte mult.
Cele 3 întrebări considerate esențiale într-un test de fidelitate
Deși fiecare caz este diferit și întrebările sunt adaptate în funcție de situație, există câteva direcții considerate esențiale într-un test poligraf de fidelitate. Aceste întrebări sunt construite pentru a clarifica exact ceea ce dorește să afle persoana care solicită testul.
1. A existat o relație ascunsă?
Aceasta este una dintre cele mai importante întrebări într-un astfel de test. Formularea trebuie să fie clară și să evite exprimările interpretabile. De exemplu:
„Ai avut o relație romantică sau intimă ascunsă față de partenerul tău în timpul relației actuale?”
Această întrebare urmărește existența unei relații ascunse și stabilește foarte clar contextul. Nu lasă loc pentru interpretări legate de prietenii, conversații banale sau simple interacțiuni sociale.
2. Au existat contacte intime cu altă persoană?
Aceasta este probabil întrebarea centrală în majoritatea testelor de fidelitate. Și aici este important ca termenii să fie clar definiți înainte de testare.
Un exemplu corect formulat poate fi:
„Ai avut contact sexual cu altă persoană în perioada relației actuale?”
Specialistul va clarifica înainte ce înseamnă exact „contact sexual”, tocmai pentru a evita ambiguitățile. Acest lucru este extrem de important pentru acuratețea testului.
3. Au fost ascunse intenționat anumite conversații sau întâlniri?
Infidelitatea nu înseamnă întotdeauna doar contact fizic. În multe situații, suspiciunile apar din cauza unor conversații ascunse, întâlniri secrete sau relații emoționale.
O întrebare relevantă poate fi:
„Ai ascuns în mod intenționat întâlniri sau conversații cu o persoană de care erai atras(ă)?”
Această formulare urmărește comportamentul intenționat de ascundere și poate oferi clarificări importante în relație.
Toate aceste întrebări sunt adaptate în funcție de situația concretă și sunt discutate înainte de test împreună cu examinatorul. Un test profesionist nu înseamnă intimidare, ci o procedură controlată și bine structurată.
Rolul specialistului în obținerea unor rezultate relevante
Un aspect extrem de important într-un test poligraf este experiența specialistului care îl realizează. Chiar dacă multe persoane se concentrează doar pe aparat, în realitate examinatorul are un rol esențial în întregul proces.
Acesta stabilește formularea corectă a întrebărilor, explică procedura, observă reacțiile și se asigură că persoana testată înțelege perfect fiecare întrebare. Un profesionist cu experiență știe să creeze un mediu calm și echilibrat, fără presiune inutilă.
De asemenea, specialistul trebuie să evite întrebările capcană sau exprimările emoționale. Scopul testului nu este manipularea sau intimidarea, ci obținerea unor răspunsuri clare și relevante.
În multe cazuri, simpla clarificare oferită de test poate ajuta un cuplu să depășească o perioadă dificilă. Uneori rezultatul confirmă fidelitatea și elimină suspiciunile, iar alteori oferă adevărul necesar pentru luarea unor decizii importante.
Important este ca testul să fie făcut într-un cadru profesionist, confidențial și cu respect pentru toate persoanele implicate.
Concluzie
Testul poligraf de fidelitate este un instrument care poate aduce claritate într-o situație tensionată și plină de incertitudini. Însă eficiența lui depinde foarte mult de modul în care sunt formulate întrebările și de profesionalismul specialistului care realizează testarea.
Întrebările clare, precise și bine construite pot face diferența dintre un rezultat relevant și unul interpretabil. Tocmai de aceea, alegerea unei echipe specializate este extrem de importantă pentru ca procesul să fie corect, discret și profesionist.
Pentru persoanele care își doresc să apeleze la un astfel de serviciu, Best-Polygraph reprezintă o opțiune de încredere, fiind specializați în teste poligraf, inclusiv în testele de fidelitate și oferind discreție, seriozitate și o abordare profesionistă adaptată fiecărei situații în parte.
-
Profesionistiacum o ziCe se întâmplă când mergeți cu anvelope diferite pe aceeași punte?
-
acum o ziParfum de vară care rezistă mai mult: cum funcționează layering-ul și ce produse să combini
-
acum o orăCampionatele Naționale de Padbol confirmă dezvoltarea acestui sport în România
-
Uncategorizedacum o ziSamsung colaborează cu Warner Bros. Pictures și DC Studios pentru a oferi fanilor experiențe legate de „Supergirl”




