Connect with us

Evenimente

SORINA MATEI DA DE PAMANT CU JUDECATOAREA COTOFANA: ” Madam Coțofană este un #FAKE”

Publicat

pe

Se va întâmpla în câteva zile. La capătul unei sesiuni electorale naționale. Klaus Iohannis va fi reales. Oficial, în calitate de președinte al României. Și va primi acest mandat de la popor. Tot oficial. În realitate, a fost desemnat. guvernator peste România. În numele Germaniei. De ce guvernator și nu președinte?

Să luăm puțină distanță față de viața politică din România, aparent învolburată. Să vedem la rece cum stau lucrurile. Cum se prezintă România la 30 de ani de la căderea oficială a regimului comunist? Primul fapt izbitor, șocant, deconcertant și profund dezolant este că națiunea și-a pierdut industria. Industria proprie. Capitalul național e ca și inexistent. Ce a mai rămas național e în cel mai bun caz pulverizat în întreprinderi mici și mijocii. Societățile mari nu le mai aparțin românilor. Ci capitalului străin. Conform clasamentului oficial, cel mai importat investitor în România este Olanda. Urmează Germania. Franța. Italia. Și așa mai departe. Capitalul american, Statele Unite fiind oficial cel mai important aliat geostrategic al României, aflată într-un parteneriat consolidat cu țara noastră, dispune în realitate de o felie insignifiantă din economie în comparație cu Olanda și Germania, acest din urmă stat fiind cel care în realitate deține frâiele economice

În sistemul bancar, pâinea și cuțiul sunt deținute de Austria și de Germania. Din nou, Germania aparent se află într-un plan secund. E important de observat că, cu două-trei excepții, și ele discutabile, România nu mai dispune de niciun sistem propriu bancar. Prin urmare, într-o competiție industrială pe care am scăpat-o de sub control, decizia în ceea ce privește acordarea de credite pentru dezvoltare și dobânzile acestora, este pe alte mâini.

Serviciile care ocupă o pondere importantă în plan statistic în economia României sunt și ele în mare măsură externalizate.

Presa – și în special presa audio-vizuală și electronică – continuă să reprezinte o putere în stat. A patra putere. Și prima putere extraconstituțională. Nu există practic televiziune de știri în România, care să nu fi suferit la nivelul patronatului o decapitare. Cu alte cuvinte, la fel cum s-a întâmplat în cazul marilor societăți industriale și comerciale, și în ceea ce privește industria media capitalul autohton a fost pus la pământ. Decimat. Exterminat. Și în cel mai bun caz suficient de frăgezit pentru a executa ce i se cere.

În statul guvernat de alții, serviciile secrete, puternic militarizate, s-au substituit instituțiilor alese precum și instituțiilor alese ai căror conducători ar fi trebuit să fie desemnați de cei aleși de către populație și aparent au preluat conducerea în toate sectoarele economice, politice și financiare, concentrându-se, cum se întâmplă de obicei în asemenea situații, asupra exploatării resurselor. În realitate, serviciile secrete, în loc să apere statul, l-au vândut. Iar în prezent lucrează sub steag străin. Așa cum se întâmplă și cu celelalte instituții de forță.

România guvernată și-a cedat aproape în totalitate noilor aliați forța de muncă, resursele și propria piață de desfacere.

Atâta timp cât această stare de lucruri nu a fost prea ostentativă, iar situația reală a putut fi disimulată, românii au trăit cu impresia că țara lor e jefuită de alți români. Iar serviciile secrete, în parteneriat cu alte instituții de forță, transpiră din răsputeri pentru a opri acest jaf. Dar românii „puși pe jaf” au fost exterminați. Mai mult decât atât. A început și este în plină desfășurare și exterminarea denunțătorilor. Dacă lucrurile nu merg bine, dacă ele merg rău, dacă hemoragia de bunuri, de valori, de capital material și uman nu s-a oprit ci, dimpotrivă, este în plină desfășurare, cine poate fi de vină în statul în care aparent serviciile secrete și instituțiile de forță domină totul, fac sută a sută cele mai importante jocuri în plan economic și politic și, tot aparent, decid în succesiunea lor numele conducătorilor? Aparent ar fi tot instituțiile de forță. Numai că acestea nu mai reprezintă de mult interesul cetățeanului, dar nu se mai reprezintă nici pe ele însele. Și atunci cine e la butoane?

Ani de zile și rând pe rând, ambasadorii Statelor Unite la București s-au comportat nu ca niște reprezentanți diplomatici ai unui stat partener, ci ca guvernatori. Au intervenit brutal în chestiuni care țin exclusiv de politica națională în domeniu economic, sau în domeniul politic, sau în domeniul legislativ. Au încălcat deseori ostentativ, fără să mai țină cont nici măcar de aparențe, suveranitatea națională a României. De aceea s-a creat impresia că România, încetând de a mai fi un stat națiune, este guvernată de principalul nostru aliat militar. Realitatea este însă alta. Reprezentanții diplomatici ai Statelor Unite au intervenit uneori cu brutalitate în politica internă, dar rareori au favorizat mediul de afaceri american. Acesta a fost doar un fel de fundal. În realitate, cele mai multe intervenții de acest fel, mă refer la cele în plan economic, i-au favorizat pe ambasadori în persoană. Sau clientela economică și politică a acestora. Dintr-o altă perspectivă, putem spune că aceștia, în schimbul susținerii financiare a unor campanii prezidențiale desfășurate în Statele Unite, au primit sub formă de favoruri de la președinții aleși și instalați la Casa Albă posibilitatea ca, sub aparența reprezentării intereselor americane în România, să-și rotunjească aici veniturile personale. Uneori în mod spectaculos. Dar Statele Unite s-au dovedit în realittae incapabile să concureze cu Germania și cu nucleul dur al Uniunii Europene, condus de la Berlin, în opera de colonizare a României. De aici și diferența uriașă în materie de deținere de capital în România între Statele Unite și Germania, împreună cu aliații ei.

În mod eronat, noi i-am comparat de multe ori pe ambasadorii Statelor Unite la București cu niște guvernatori, care taie și spânzură în această țară. Alimentându-și tot de aici conturile personale. S-a dovedit a fi doar o aparență. Cei care au condus de fapt și doar i-au împins la înaintare pe ambasadorii americani sunt vest-europeni. Iar la butoane s-a aflat Berlinul, și nu Washingtonul.

Astăzi Berlinul a ridicat ștacheta. A trecut la o nouă etapă. Sub aparența alegerilor prezidențiale, renumește și reinstalează la butoane un guvernator. În persoana lui Klaus Iohannis. Dar Berlinul nu are curajul să își asume oficial această realitate. Politic nu ar fi corect ca, în mod oficial și transparent, Berlinul să recunoască că românii și-au pierdut dreptul de a opta pentru proprii conducători și pentru propria politică. Și astfel avem, iată, o campanie electorală.

Un circ electoral la scală națională al cărui singur obiectiv este acela de a masca o realitate. Cea a conducerii acestui stat prin intermediul unui guvernator.

Pentru ca această operă să fie înfăptuită, pentru ca diversiunea să poată fi dusă până a capăt, sunt necesare alegeri. Aparent, pe modelul celor care se desfășoară în statele occidentale. Iar alegerile costă bani. Din ce în ce mai mulți bani. Carnavalul e tot mai costisitor. Dar bani există. Ei sunt produși de milioanele de români care încă nu au luat calea pribegiei. Și alegerile constând în campanii electorale mai înseamnă și altceva. Înseamnă menținerea la un nivel ridicat a războiului româno-român. Această aparență a competiției politice creează o realitate dureroasă a divizării românilor. Divide et impera, spuneau romanii. Pentru partenerii noștri de la Berlin, este vital ca în continuare românii se se urască între ei și să trăiască cu impresia sau chiar în beția unor veșnice confruntări politice. Îmbătându-se cu un surogat de falsă democrație. Și trăind cât mai mulți dintre ei cu convingerea că asta e democrația. Și că prosperitatea le va veni în urma desfășurării, etapă cu etapă, a războiului româno-român.

Dacă am devenit sau urmează să devenim în adevăratul înțeles al cuvântului o colonie a Germaniei, ar trebui ca cel puțin să ne exercităm dreptul de a ridica o pretenție. O pretenție elementară. De bun simț. Ca, la rândul ei, Germania să își asume această stare de lucruri. Să încetăm cu acest simulacru al alegerilor. Să dăm la o parte butaforia. Să acceptăm, și unii și alții, o Românie condusă de un guvernator numit de la Berlin. Iar dacă lucrurile nu merg bine, să fie Berlinul cel care își va asuma răspunderea. Nu guvernatorii autohtoni numiți aparent în urma unor alegeri democratice. Berlinul câștigă, Berlinul să-și asume. Despre cum au pierdut Statele Unite competiția cu Germania pe frontul din România și despre consecințele acestei stări de lucru pe termen mediu și lung, în analiza de mâine.

Sorin Rosca Stanescu

 

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

Cum a transformat Nicușor Dan o notă de trecere într-un mesaj de stabilitate

Publicat

pe

De

Nicușor Dan

Recenta decizie a agenției de rating Fitch de a menține calificativul României – într-un moment de puternică presiune macroeconomică – aduce în prim-plan mecanismele subtile din spatele echilibrului politic și financiar al țării. O analiză atentă a contextului arată că, dincolo de bilanțul dificil al executivului, factorul determinant pentru încrederea piețelor internaționale a fost garanția instituțională și credibilitatea personală oferite de la Palatul Cotroceni.

Un sprijin politic dus până în ultimul moment

Comportamentul public al președintelui Nicușor Dan după prezentarea evaluării Fitch ilustrează o strategie de protejare a stabilității naționale. Deși raportul agenției putea fi interpretat și speculat politic ca un eșec al executivului, președintele a ales o abordare temperată, evitând să adauge tensiune peste o situație deja fragilă.

Acest gest confirmă o realitate politică importantă: susținerea acordată Guvernului Bolojan și partidelor din coaliție a fost fermă și necondiționată până în ceasul al 13-lea, inclusiv după încheierea mandatului. Prin refuzul de a escalada verbal situația, președintele a oferit o dovadă clară de toleranță și sprijin față de stabilitatea guvernamentală, prioritizând interesul general în detrimentul reglărilor de conturi politice.

Miza din spatele cifrelor și dinamica negocierilor cu Fitch

Contextul financiar pe care s-a sprijinit decizia agenției este unul extrem de complex. Evaluarea inițială a experților Fitch arăta spre o retrogradare iminentă a ratingului suveran, decizie justificată de tabloul economic dificil: presiunile inflaționiste care au afectat puterea de cumpărare, deciziile de înghețare a salariilor și pensiilor și riscul persistent de a fi încadrați la categoria de risc major (junk).

În ciuda acestor vulnerabilități și a presiunii uriașe pe finanțele publice, autoritățile române au reușit să evite scenariul negativ. Întrebarea esențială este cum a fost posibil acest lucru, în condițiile în care datele economice brute erau deja cunoscute de piețe.

Răspunsul nu a stat în prezentarea unor indicatori noi, ci în garanțiile de conduită fiscală. În timp ce autoritatea altor actori politici s-a erodat considerabil pe parcursul mandatului, Nicușor Dan a rămas interlocutorul strategic în care partenerii externi au avut încredere totală.

Presedinția ca garant al disciplinei bugetare

Miezul deciziei agenției Fitch se regăsește în angajamentul ferm comunicat de președinte: indiferent de fluctuațiile politice, de negocierile dintre PSD, PNL și celelalte partide sau de componența viitorului guvern, linia de sobrietate bugetară va fi menținută sub stricta sa supraveghere.

Garanția oferită piețelor financiare s-a bazat pe câteva puncte cheie:

  • Continuitatea reformelor: Asigurarea că disciplina fiscală nu va depinde de configurația politică de la Palatul Victoria.
  • Rigurozitatea legii bugetului: Angajamentul că viitorul buget va fi construit pe baze solide și reale, eliminând riscul derapajelor financiare din anii precedenți.
  • Autoritatea instituțională: Poziționarea președintelui ca ancoră de stabilitate capabilă să impună limite clare în gestionarea banului public.

Un răgaz crucial pentru economia națională

Obținerea acestei reevaluări oferă României o gură de aer absolut necesară pentru recalibrarea politicilor economice. În timp ce bilanțul guvernamental a lăsat în urmă vulnerabilități vizibile, intervenția și credibilitatea președintelui Nicușor Dan au fost elementele care au înclinat balanța, împiedicând retrogradarea financiară și menținând țara pe o trasă de stabilitate.

Citeste in continuare

Evenimente

România evită să fie retrogradată în „JUNK”. Rolul decisiv al lui Alexandru Nazare, în trecerea unui nou test important

Publicat

pe

De

Alexandru Nazare

România a reușit să își păstreze calificativul recomandat investițiilor din partea agenției internaționale Fitch, evitând astfel trecerea în JUNK, un scenariu care ar fi avut consecințe importante asupra costurilor de finanțare ale statului, încrederii investitorilor și economiei în ansamblu. Decizia vine însă într-un context extrem de dificil, iar raportul agenției arată că marja de siguranță a fost una redusă.

În spatele acestui rezultat s-a aflat un efort susținut al Ministerului Finanțelor, coordonat de ministrul Alexandru Nazare, împreună cu echipa instituției și în strânsă colaborare cu Banca Națională a României. Până în ultimele momente înaintea evaluării, autoritățile au prezentat agenției de rating date economice actualizate și argumente tehnice privind evoluția finanțelor publice și măsurile adoptate pentru consolidarea fiscală.

Potrivit informațiilor prezentate, România a venit în fața Fitch cu o serie de indicatori care arată o îmbunătățire a situației bugetare. Deficitul cash s-a redus la 42 de miliarde de lei în primul semestru al anului, comparativ cu 70 de miliarde de lei în aceeași perioadă din 2025, iar agenția estimează pentru acest an un deficit de 5,9% din PIB, sub pragul de 6%.

Un alt element important în analiza Fitch îl reprezintă apartenența României la Uniunea Europeană și accesul la fondurile europene, inclusiv cele din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). În acest context, adoptarea proiectelor legislative necesare pentru continuarea finanțărilor europene a transmis un semnal pozitiv către piețele internaționale.

Ministerul Finanțelor a avut un rol esențial în coordonarea dialogului tehnic cu agenția de rating și în prezentarea măsurilor prin care România urmărește reducerea deficitului și menținerea stabilității financiare. Activitatea instituției, condusă de Alexandru Nazare, a contribuit la consolidarea argumentelor economice care au stat la baza deciziei Fitch de a menține România în categoria recomandată investițiilor.

Cu toate acestea, raportul agenției transmite și un avertisment clar. Fitch arată că principalul risc pentru perioada următoare nu îl reprezintă lipsa argumentelor economice, ci posibilitatea apariției unor blocaje politice care ar întârzia reformele și implementarea angajamentelor asumate prin PNRR. Stabilitatea guvernamentală și continuitatea politicilor fiscal-bugetare rămân criterii esențiale în evaluarea credibilității României.

În perioada următoare, atenția se mută asupra evaluării realizate de Moody’s, care menține în prezent România la ultima treaptă recomandată investițiilor, cu perspectivă negativă. Și această agenție urmărește îndeaproape evoluția finanțelor publice, stabilitatea instituțională și capacitatea autorităților de a implementa reformele asumate.

Menținerea ratingului Fitch oferă României un răgaz important, însă nu elimină provocările următoarelor luni. Pentru păstrarea încrederii investitorilor și protejarea costurilor de finanțare, autoritățile vor trebui să demonstreze că procesul de consolidare fiscală continuă, iar reformele promise sunt puse în aplicare.

În acest context, rezultatul obținut reprezintă atât o confirmare a eforturilor tehnice depuse de Ministerul Finanțelor, sub coordonarea ministrului Alexandru Nazare, cât și un semnal că piețele internaționale așteaptă consecvență și stabilitate din partea României.

Citeste in continuare

Evenimente

Ce este un vestiar metalic cu uși scurte tip NEST și când merită ales

Publicat

pe

De

vestiar metalic

În orice spațiu colectiv, fie că este vorba despre o fabrică, un atelier, o sală de sport, o instituție de învățământ sau o unitate medicală, organizarea eficientă a vestiarelor influențează atât confortul utilizatorilor, cât și modul în care este utilizat spațiul disponibil. Alegerea mobilierului potrivit nu înseamnă doar găsirea unei soluții de depozitare, ci și optimizarea suprafeței, asigurarea unui acces facil și menținerea unui mediu ordonat.

Printre soluțiile tot mai utilizate se numără vestiarele metalice cu uși scurte, cunoscute și sub denumirea de modele tip NEST. Acestea sunt concepute astfel încât să ofere mai multe compartimente individuale într-un singur corp de mobilier, fără a ocupa mai mult spațiu la sol decât un vestiar clasic. Datorită configurației lor inteligente, permit depozitarea eficientă a obiectelor personale în zone cu un număr mare de utilizatori.

Pe lângă avantajele legate de compartimentare, vestiarele metalice tip NEST se remarcă prin rezistența ridicată la uzură și prin durata mare de exploatare. Construcția metalică le recomandă pentru utilizare intensivă, iar designul simplu permite integrarea lor în numeroase tipuri de spații profesionale.

Vestiar metalic cu compartimentare inteligentă

Principalul element care diferențiază un vestiar metalic tip NEST de unul clasic este modul în care este organizat interiorul. În locul unui compartiment înalt destinat unei singure persoane, structura este împărțită pe verticală în mai multe spații individuale, fiecare prevăzut cu propria ușă.

Această compartimentare permite utilizarea aceluiași corp de mobilier de către mai mulți utilizatori simultan. Fiecare compartiment oferă suficient spațiu pentru depozitarea obiectelor personale, precum haine împăturite, încălțăminte, echipamente de lucru sau accesorii utilizate zilnic.

Configurația tip NEST este apreciată în special în mediile în care schimburile de personal sunt numeroase sau unde este nevoie de un număr mare de compartimente într-o încăpere cu dimensiuni reduse. Prin organizarea verticală, fiecare utilizator beneficiază de propriul spațiu delimitat, fără a afecta accesul celorlalți.

În plus, compartimentele individuale sunt prevăzute cu sisteme de închidere independente, ceea ce contribuie la protejarea bunurilor personale și la menținerea unui nivel ridicat de organizare.

Această structură transformă vestiarul într-o soluție practică pentru spațiile în care eficiența și utilizarea optimă a mobilierului sunt prioritare.

Mai mult spațiu disponibil

În multe clădiri administrative sau industriale, încăperile destinate echipării personalului nu beneficiază de suprafețe generoase. În aceste situații, fiecare metru pătrat trebuie utilizat cât mai eficient.

Vestiarele metalice cu uși scurte permit creșterea numărului de utilizatori fără a ocupa spațiu suplimentar pe podea. Același corp de mobilier poate înlocui două sau chiar mai multe vestiare clasice, ceea ce lasă mai mult loc pentru circulație și facilitează organizarea întregii încăperi.

Această caracteristică este importantă în fabrici, săli de sport, școli, spitale sau alte instituții unde fluxul de persoane este ridicat. Spațiul economisit poate fi utilizat pentru bănci, culoare de acces sau alte echipamente necesare funcționării vestiarului.

În același timp, organizarea compactă permite amplasarea mai multor corpuri de mobilier fără ca încăperea să devină aglomerată. Astfel, confortul utilizatorilor este menținut chiar și în perioadele cu trafic intens.

Prin valorificarea eficientă a spațiului disponibil, vestiarele tip NEST contribuie la amenajarea unor zone de echipare funcționale și bine organizate.

Rezistență pentru utilizare intensivă

Vestiarele utilizate în spații colective sunt supuse zilnic unui număr mare de deschideri și închideri, precum și unor solicitări mecanice constante. Din acest motiv, materialele din care sunt fabricate trebuie să ofere rezistență și stabilitate pe termen lung.

Construcția din tablă de oțel conferă vestiarelor metalice tip NEST o rigiditate ridicată și o bună rezistență la deformări. Chiar și în condițiile unei utilizări intensive, structura își păstrează stabilitatea și funcționalitatea.

În plus, suprafețele sunt, de regulă, protejate prin vopsire în câmp electrostatic, ceea ce le oferă rezistență la zgârieturi, coroziune și uzura produsă de utilizarea zilnică. Curățarea se realizează rapid, iar mobilierul își păstrează aspectul profesional pentru o perioadă îndelungată.

Durabilitatea metalului reprezintă un avantaj important și din punct de vedere economic. Costurile de întreținere sunt reduse, iar necesitatea înlocuirii mobilierului apare mult mai rar comparativ cu alte materiale.

Prin combinația dintre rezistență, întreținere facilă și durată mare de exploatare, vestiarele metalice tip NEST reprezintă o soluție potrivită pentru orice spațiu în care mobilierul este utilizat intensiv.

Concluzie

Vestiarul metalic cu uși scurte tip NEST este o soluție practică pentru organizarea eficientă a spațiilor colective în care numărul utilizatorilor este mare, iar suprafața disponibilă este limitată. Compartimentarea inteligentă permite utilizarea aceluiași corp de mobilier de către mai multe persoane, fără a compromite confortul sau accesibilitatea.

Economisirea spațiului, organizarea clară a obiectelor personale și rezistența ridicată la utilizare intensivă transformă acest tip de vestiar într-o alegere potrivită pentru fabrici, instituții publice, centre sportive, unități medicale și alte medii profesionale.

Prin durabilitatea construcției metalice și întreținerea redusă, vestiarul tip NEST oferă beneficii pe termen lung atât din punct de vedere funcțional, cât și economic, reprezentând o investiție eficientă pentru amenajarea unor vestiare moderne și bine organizate.

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE