“Moartea unui om este o tragedie dar moartea unui milion de oameni este o simplă statistică” I.V.STALIN

CRIMELE COMUNISMULUI, intr-o dezvaluire halucinanta a Asociației 21 Decembrie 1989, Președinte Teodor MĂRIEȘ, in acest numar revenim cu partea a treia din acest episod.
O altă categorie de victime ale crimelor comunismului este cea a femeilor decedate ca urmare a provocării ilegale a avortului.
În anul 1966 a fost adoptat Decretul nr. 770 care sancționa penal (cu pedeapsa închisorii) întreruperea cursului sarcinii în alte cazuri și condiții decât cele stipulate de acest act normativ, situație în care femeile se expuneau nu numai la sancțiune penală dar își riscau viața deoarece, dacă după o astfel de întrerupere de sarcină, ar fi ajuns la spital cu complicații medicale, ele nu primeau îngrijire medicale dacă nu dădeau înainte o declarație completă despre cum au procedat la întreruperea sarcinii, în ce loc au făcut-o și, mai ales, dacă au fost ajutate de cineva să-și întrerupă sarcina. Din acest motiv, în perioada respectivă s-au înregistrat mii de decese.
Din datele aflate în arhiva Ministerului Sănătății rezultă că în perioada 1965 – 1989 s-au înregistrat 9.452 de decese ale unor femei ce își provocaseră avort.
De teamă, multe dintre acestea nici nu s-au mai prezentat la medic, situație în care se producea decesul.
Pentru edificare, din arhiva CNSAS (fond documentar, dosar 8570, vol.3, fila 111) redăm Raportul înaintat Securității despre refuzul acordării de îngrijiri medicale unei femei, deoarece se bănuia că nu ar fi spus adevarul despre eventuala întrerupere a cursului sarcinii, refuz ce a condus în final la decesul pacientei:
” Numita B.A. de 35 ani, gravida in luna a VI-a,
s-a prezentat la dispensarul medical din Zalau la
data de 11.01.1987, cu diagnosticul iminenta de
avort, cu membranele rupte. Tratamentul prescris de dr.S.M. a urmarit temporizarea avortului cu scopul de a obtine de la pacienta declaratii cu privire la manevrele avortive.
Desi starea de sanatate s-a agravat, fatul avea expulzat un antebrat si existau motive pentru o intervebtie chirurgicala, aceasta nu s-a efectuat intrucat pacienta nu a relatat nimic din ce i se imputa. Dupa internare nu s-au solicitat investigatii clinice de laborator pentru a stabili evolutia starii de sanatate a pacientei pana la data de 14.01.1987. In repetate randuri pacienta afost amenintata ca nu se va interveni pentru ameliorarea starii de sanatate daca nu va recunoaste modul in care si-ar fi provocat avortul…In ziua de 14.01.1987, orele 15., in timpul interventiei chirurgicale executata tardiv, pacienta a decedat…Din verificarile efectuate rezulta ca o interventie facuta in prima sau a doua zi de spitalizare facea ca viata pacientei sa fie salvata cu riscuri minime…”.
Suprimarea bisericii – Una din cele mai grave forme de represiune ale statului totalitar comunist a fost cea exercitată pe criterii religioase, constând în întemnițarea nelegală, cu încălcarea evidentă a principiilor dreptului internațional, a unui mare număr de preoți aparținând de principalele culte religioase, în desființarea totală, prin acte normative a unora din aceste culte și chiar în distrugerea fizică (demolare) a multor biserici.
Din datele statistice puse la dispoziție de Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, conform unui dicționar elaborat pe această temă, în perioada 1945-1964 au fost arestați 1.725 de preoți ortodocsi, între 400 și 600 de preoți romano- catolici și 150 de preoți greco- catolici.
Din ordinul administrației comuniste au fost desființate 42 de mănăstiri și schituri.
Numai în anii 1980 în București au fost dărâmate peste 20 de biserici și mănăstiri:
Biserica Sf. Nicolae-Crângași, ctitoria lui Mircea Ciobanu 1954-1964;
Biserica Sf. Vineri din secolul 16;
Mănăstirea Cotroceni din 1679;
Biserica Sf. Nicolae din Sârbi din 1639;
Biserica Enei din 1611;
Mănăstirea Văcărești din 1715-1722;
Biserica Spiridon Vechi din secolul 17;
Biserica Sf. Nicolae Jidnița din 1585-1590;
Mănăstirea Spital Pantelimon din 1673;
Biserica Izvor din 1785;
Biserica Sf. Treime Dudești din 1804;
Biserica Spirea Veche din 1765;
Biserica Gherghiceanu demolată în 1984;
Capela Buna Vestire Rahova demolată în 1981;
Biserica Doamna Oltea demolată în 1986;
Biserica Bradu-Staicu demolată în 1987;
Capela Crângași II demolată în 1982;
Biserica Sf. Nicolae-Alba din Postăvari (datând din anul 1400) demolată în 1984;
Biserica Adormirea Precistei – Olteni datând din anul 1722).
O altă categorie mare de victime ale represiunii comuniste sunt țăranii.
Impunerea colectivizării satelor și introducerea cotelor a însemnat arestarea, uciderea, detenția politică sau deportarea a sute de mii de țărani, mulți dintre ei găsindu-și sfârșitul la locul de deportare sau detenție cum a fost Canalul Dunăre Marea Neagră sau în pușcăriile comuniste. În același timp le-au fost confiscate terenurile și inventarul agricol.
Între 1 septembrie 1948 – 7 noiembrie 1949 fuseseră reținute de Securitate 23.597 persoane ( Arhiva SRI, fond Documentar, dosar 9047, vol. 3, f. 43).
Din ”Nota raport cu privire la situația arestărilor făcute de organele MAI și Procuraturii în rândul țăranilor în anii 1951-1952 ” reiese că au fost arestați 34.738 de țărani (Arhiva CNSAS, fond Documentar, dosar nr. 53, vol. 3, ff. 83 – 91).
Conform datelor statistice oferite Comitetului Central al PMR date de Procuratură în perioada 1950-1953 au fost condamnați peste 89.401 țărani pentru nepredarea cotelor și 80.077 țărani pentru întârzierea lucrărilor agricole, nestropitul pomilor și viei, nedezmiriștirii și altele (ANIC, fond CC al PMR- Secția Administrativ – Politică, dosar 17/1960, ff. 1-4).
”În numele luptei împotriva chiaburilor”, după mărturisirea luiGheorghe Gheorghiu Dej, președintele Republicii Populare Române, ”peste 80.000 de oameni, în majoritatea lor țărani muncitori, au fost arestați și trimiși în judecată, iar dintre ei peste 30.000 au fost judecați în procese publice”( ANIC, Fond CC al PMR, Cancelarie, dosar nr. 53/1961, vol. 1, f. 29).
Ca urmare a politicii de colectivizare prin confiscarea pământului și a inventarului agricol țăranii din mai multe regiuni ale României s-au răsculat, cele mai mari revolte au avut loc în anul 1949 la Botoșani, Dorohoi, Rădăuți, Suceava, Bihor, Arad, Sălaj, Brașov, Târnava Mare, Făgăraș, Turda, Mureș unde forțele de represiune ale statului comunist (trupe de securitate, miliție, grăniceri) au deschis focul împotriva țăranilor revoltați având loc execuții sumare ale acestora, iar alte sute de persoane au fost arestate și condamnate, iar familiile acestora au fost deportate în Dobrogea.
De asemenea în luna august 1949 au loc răscoale țărănești în Arad și Suceava soldate cu peste 20 de execuții fără proces, arestări și deportări.
Un martor la execuțiile de la Șomoșcheș (Arad) declară: ”cadavrele lor au fost expuse în stradă, acolo unde au fost împușcați, în văzul tuturor, și au fost lăsate așa, timp de 2 zile și 2 nopți, cu interdicția de a nu se apropia nimeni de ele, nici măcar să le acopere…”
Plecând de modelul polonez, invocat anterior, fundamentat în parte pe nevoia socială de a supune, în sfârșit, unei analize judiciare fenomenul Holocaustului în România (fenomen în cadrul căruia au fost exterminați milioane de oameni pentru simplul fapt că aparțineau unor etnii), putem să constatăm că acest groaznic fenomen s-a manifestat și în țara noastră, sens în care datele istorice “ne vorbesc” de Pogromul de la București, Pogromul de la Iași, s.a.m.d.
Un raport al Serviciului Special de Informații din 23 iulie 1943, elaborat pe baza listelor decedaților întocmite în cadrul sinagogilor din Iași și citat de dr. Radu Ioanid a acreditat cifra de 13.266 de victime. Raportul final al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România, arată că în timpul pogromului au fost uciși 14.850 de evrei.
Cu privire la fenomenul holocaustului, din datele istorice, rezultă că el s-a putut naște pe fondul propagandei diferitelor sisteme politice privind ura de rasă. În trecut dar și în prezent, propagarea urii de rasă nu a fost altceva decât poarta de intrare spre Holocaust sau scânteia care a produs cel mai mare dezastru umanitar din epoca modernă a omenirii.
Victimele mișcărilor studentesti (1956)
În anul 1956, ca urmare a unor mișcări de protest desfășurate la Budapesta – Ungaria, la Timișoara, și ulterior la București, au avut loc mișcări de protest ale studenților împotriva regimului comunist. La Timișoara au fost reținuti inițial 2.000 de studenți, care protestaseră împotriva regimului totalitar comunist. Din rândul acestora au fost arestați câțiva zeci de studenți identificați drept așa ziși inițiatori și organizatori.
Procesele acestora s-au desfășurat în mare grabă și în mare secret, cu încălcarea flagrantă a principiilor dreptului internațional, astfel că, întemnițarea studenților datorită credinței lor politice reprezintă de fapt săvârșirea infracțiunii contra umanității, în varianta normativă conținută de art. 439, alin. 1, lit. i).
Victimele ale revoltelor muncitorești (1977, 1981 și 1987)
Centralizarea economică a creat mari nemulțumiri în rândul muncitorilor care erau obligați să presteze un număr mai mare de zile pentru îndeplinirea planului inclusiv sâmbăta și duminica. Mai mult decât atât muncitorii erau nemulțumiți și de reducerea retribuției pentru nerealizarea planului, de condițiile improprii de lucru din cauza temperaturilor scăzute în halele de producție precum și de deficiențele existente în încălzirea și iluminatul locuințelor, asigurarea apei potabile, lipsa produselor agroalimentare și calitatea proastă a acestora, neplata concediilor medicale, trimiterea în concedii fără plată, problemele grave din transportul în comun și altele.
Toate aceste lipsuri au constituit motivul grevei generale din 1977 din Valea Jiului, care s-a soldat cu reținerea și anchetarea de către securitate a minerilor care au condus această revoltă.
Peste 700 de ofițeri și subofițeri de securitate și miliție au fost trimiși în Valea Jiului pentru identificarea instigatorilor la revoltă fiind astfel verificați 45.277 de mineri.
Asupra unora au fost luate măsuri de arestare și trimitere în judecată, alții au fost atenționați, avertizați sau puși sub filajul Securității, iar un număr de 197 de mineri au fost obligați să părăsească Valea Jiului.
În luna octombrie 1981 minerii s-au revoltat iarăși împotriva regimului comunist în zona Motru din județul Gorj.
De data aceasta, scânteia revoltei a pornit de la raționalizarea pâinii și posibilitatea cumpărării acestui aliment de bază numai cu cartelă.
Revolta acestora a fost înăbușită dur inclusiv prin utilizarea armelor automate cu care forțele de ordine au tras de pe clădirile din jurul Primăriei Motru spre manifestanți.
Primele arestări s-au făcut chiar în noaptea de 18 octombrie fiind reținuți pentru cercetări 64 de mineri din care 9 au fost trimiși în judecată și condamnate.
În anul 1987 în Brașov muncitorii s-au revoltat din cauza condițiilor improprii de lucru, întreruperii frecvente a curentului electric, lipsa produselor agroalimentare, lipsa medicamentelor și diminuarea substanțială a retribuției. Mai mult decât atât, de data aceasta muncitorii protestatari au contestat sistemul comunist.
Peste 300 din participanții la revoltă au fost anchetați exercitându-se asupra lor presiuni fizice și psihice pentru recunoașterea faptelor. Au fost trimiși în judecată 61 de muncitori, iar câteva zeci de elevi și studenți au fost exmatriculați din învățământ.
O parte din muncitorii protestatari au fost ”deportați” în alte județe ale țării și dați în supravegherea colectivelor de muncă pentru a se asigura reeducarea.
Victimele represiunii statului de tip totalitar, represiune exercitată pe criterii politice, n-au încetat să existe în țara noastră nici în epoca contemporană. În acest context, dacă invocăm cele petrecute la următoarele evenimente:
– Revoluția din Decembrie 1989;
– Mineriada 13-15 iunie 1990;
-Mineriada din 1991;
-Evenimentele din martie 1990 Targu Mures;
– Mitingul Diasporei din 10 august 2018, Bucuresti.
În cadrul acestor evenimente au fost înregistrate un număr de peste 15.000 de victime (morți, răniți, arestați nelegal, s.a.m.d.), victimele respective fiind produse de forțele de represiune ale statului, care au desfășurat în fiecare din aceste cauze un adevărat atac generalizat și sistematic asupra populatiei civile inocente. (Ec Adrian Radu).

EXCLUSIV/”Securiștii i-au deschis un testicol cu cuțitul și i-au băgat sare înăuntru și apoi l-au bătut până l-au ucis”/CRIMELE COMUNISMULUI (II)

EXCLUSIV/Când și cine va ancheta această ,,simplă statistică” de 2.500.000 de victime?/CRIMELE COMUNISMULUI (I)