La începutul acestei săptămâni, agențiile de presă consemnau un eveniment fără precedent între statele emergente: Polonia a devenit prima țară fostă comunistă care se împrumută la randamente negative. Guvernul celei mai mari economii membre a UE, din Europa de Est, a atras 1,5 miliarde euro pentru care la scadența de peste cinci ani va plăti mai puțin decât suma împrumutată. Polonezii nu sunt la prima „pățanie” de acest tip. În 2015, deveneau primii „emergenți” care vindeau datorii ale statului cu un randament negativ subliniind o tendință a costurilor de împrumut pe piața globală. La momentul respectiv, polonezii speculaseră momentul favorabil al ecartului dintre dobânda cheie negativă plătită de Banca Națională a Elveției, – 0,75%, și cea oferită de ei pentru obligațiunile emise în franci elvețieni, – 0,213%.
Descoperind acum fenomenul polonez, mulți ar fi tentați să își pună întrebarea: Cum dracu? De unde până unde frații noștri întru suferință până în 1990 au ajuns să ne-o ia înainte așa tare încât câștigul lor de credibilitate să îi convingă pe investitori să le cumpere datoria, fără nici un câștig? Cum dracu a reușit Polonia să intre în clubul de elită al țărilor care sunt plătite de către investitori pentru a se împrumuta? Iar lista țărilor care reușesc această performanță este mai lungă decât s-ar aștepta un neavizat. E poate firesc să regăsești aici Germania, Elveția, Suedia, Japonia, dar nu Spania, Italia, Portugalia și, din toamna anului trecut, chiar Grecia. Acum și Polonia. E prea de tot!
Cum poate Polonia al cărei rating este cu șase trepte mai jos decât Germania să aibă aceeași bonitate în fața investitorilor? (Nota Bene: Polonia are rating A-, Portugalia BBB, iar România cu trei nivelele mai jos decat Polonia, BBB-, cel mai scăzut dintre indicația de investiții). Pe scurt, explicația rezidă în faptul că polonezii, la fel ca portughezii, au demonstrat că excelează la două capitole.
- Capacitatea de a fructifica oportunitatea oferită de politica Băncii Central Europene. BCE care a renunțat din 2014 la tabuul numit dobânzi negative,coborând dobânda cheie până la niveluri nemaîntâlnite anterior, cumpărând datoriile suverane ale statelor europene, astfel încât acestea să se finanțeze mai ieftin. Se poate spune și că, prin ratele negative, BCE a penalizat băncile comerciale care au preferat să stocheze numerarul în loc să finanțeze companiile.
- 2. Credibilitatea guvernelor, într-un moment de incertitudini ce vin dinspre pe piețele externe titlurile de stat au devenit investiții de refugiu.
Rețeta de succes de după 1990 a Poloniei este cunoscută. A pornit „umăr la umăr” cu România și a ajuns la un PIB de trei ori mai mare, cu un salariu mediu aproape dublu. Polonia nu a trebuit să învețe din greșeli. Sau măcar nu le-a repetat. A avut un Leszek Balcerowicz, a renunțat la populism, și-a stabilit obiective realiste și le-a urmat. Polonezii au utilizat la maximum fondurile europene, dar reforma sectorului public a fost pilonul pe care s-a axat creșterea economiei.
Totuși confirmarea drumului corect ales nu a venit în anii de creștere economică, ci în primii ani de criză mondială. În 2009 și 2010, România înregistra un deficit bugetar de 5,4%, respectiv 9,1% din PIB. Polonia tot pe acolo: 3,6% cu 7,3%. Dar cu rezultate diferite în evoluția PIB. În timp ce PIB-ul României s-a contractat cu 5,5%, respectiv 3,9%, în cei doi ani polonezii au înregistrat creșteri constante de 2,8%, 3,6%.
Aceasta este, în esență, performanța a polonezilor. Faptul că au știut să gestioneze succesul astfel încât să se poată pune la adăpost în perioadele de declin. Și asta fac și acum. Este de notorietate declarația din 2018 a actualului guvernator al Băncii Naționale a Poloniei, Adam Glapinski: „Polonia preferă să aibă o economie în creștere cu 3%, sănătoasă, pe un interval mai mare, decât să se dezvolte ca România, a cărei economie a crescut anul trecut cu 8%, dar unde creșterea poate slăbi puternic la un moment dat, iar, în medie, va fi mai mică în câțiva ani.”
Previziunea a fost chiar ușor eronată. Creșterea economică a Poloniei a depășit-o pe a României și în 2018 și în 2019. Și cu un deficit bugetar, în valoare absolută situată la a cincea parte din cel al țării dâmbovițene. Și o inflație la jumătate.
Având, o datorie pe cap de locuitor aproape dublă față de România, Polonia se împrumută la dobânzi negative. Până la urmă, și acesta este un mod de a restructura datoria externă.
Când tocmai renăscuse speranța că și România se poate împrumuta mai ieftin, vine și moțiunea de cenzură. Și iarăși realitatea cifrelor trece pe un plan secundar, iar viitorul economiei se va rezuma, pentru câteva luni, la sloganuri.
Cum dracu?
