Connect with us

Evenimente

Costi Rogozanu: Te-ai hotărât? Ești om sau business?

Publicat

pe

Cumva s-a stins scandalul cu sănătatea deși ar trebui să fie de 100 de ori mai intens decât ăla cu legile justiției. România și-a câștigat talentul însă de a fi cea mai săracă și cea mai probusiness țară din UE. Am putea s-o facem brand de țară: grădina oamenilor fără bani, dar cu gândire turbo-business.

Trebuie s-o recunoaștem brutal, există și sprijin popular pentru măsurile PNL-Costache de mutare a banului public înspre industria privată de sănătate. Mare parte din presă tace sau apără măsura. Cei care o critică, o fac plictisit inerțial. Am mai spus-o, e nevoie de referendum pentru o astfel de modificare care încalcă flagrant Constituția. Mă bucur că Avocatul Poporului a trecut printre argumentele prin care a contestat OUG-ul acesta și faptul că se trece prea mult de limitele constituționale.

Probabil OUG privitoare la sănătate va cădea. Intențiile alea, vechi de deja un deceniu, vor rămâne. Și PNL se pregătesc să guverneze 4 ani, au timp. De reținut e că acesta e totuși cel mai concret element din programul lor de guvernare.

Tot brutal trebuie să spunem că există două viziuni: corpul tău, în momentul în care cedează, devine marfă sau devine obiectul unei minime solidarități? Unii zic că devine marfă, alții spun că principiul solidarității e esențial. Culmea, eu cred că ăia care îi tot dau că sănătatea e un business ascund un mare secret: e un business neprofitabil care poate fi profitabil doar dacă joci murdar. Doar dacă mărești prețuri și excluzi din piață partea cu solidaritatea. Altfel, o piață liberă cu adevărat i-ar omorî instant.

În varianta intermediară a Ordonanței, cu o coplată amânată pe un an, nu e nicio afacere pentru cei din mediul privat. Ba chiar s-ar putea trezi cu toți sărăcanii la ușă, la clinicile cu termopane noi și recepțiile cu ficuși din plastic. Or, fix asta nu era ideea, ideea era să separi oamenii de bine cu ceva bani pe card de amărășteni. Să-i înghesui și mai mult pe holurile spitalelor de stat pe cei care n-au și să le faci viața mai ușoară celor 15-20% care au câte ceva.

Iată ce declară  Cristian Hotoboc, președintele Patronatului Furnizorilor de Servicii Medicale Private: „Am avut discuții în ultima perioadă cu reprezentanții Ministerului Sănătății și ai Casei de Asigurări și urmează să lucrăm pe tarifele de decontare. Tarifere trebuie majorate și urmează în perioada următoare să avem niște discuții pe această temă. În primul rînd pe partea de programe naționale trebuie clar majorate tarifele, adică altfel nu ai cum, iar pe de altă parte, și la restul serviciilor decontate prin contractul cadru: analize medicale, radiologie și așa mai departe, unde mai trebuie un pic ajustate tarifele, pentru că nu s-a mai umblat la ele de zeci de ani.” (sursa: Hotnews).

Așadar, vrem banii de la stat, dar doar dacă mărim ca lumea prețurile.

România e cuprinsă de decenii și de un spiritsinucigaș. Sunt mulți care se cred clasă de mijloc deși nu sunt. Nici nu-și imaginează ce înseamnă costuri suplimentare în cazul unei boli grave. Priviți cât de greu e să-ți repari dantura când ai probleme, să vedeți cum o să fie fără „CASCO” să repari un picior rupt, un rinichi cu probleme etc.

Am aut și avem un minister condus de un gup de lobby pe față. Instituțiile care ar trebui să intervină n-o fac pentru că respectă puterea politică a momentului. Fosta consilieră a lui Costache, Lavinia Coțofană, a dat deja presei niște motive care ar fi trebuit să anime măcar și niște procurori DNA. NU atât email-urile cu „prietenii nostri”, cât povestea cu angajarea la Polisano și după preluarea ministerului. Aiurea. Nimic, nicio mișcare, deși fosta angajată a ministerului de resort descrie un  conflict de interese cât casa între un angajat al unei clinici private și grupurile acum angajate la stat care vor să demanteleze statul.

Pasivitatea noastră este profitul lor.

The post Costi Rogozanu: Te-ai hotărât? Ești om sau business? appeared first on Realitatea Financiară.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

Ciolacu anunță că nu va fi nicio creştere de cotă de TVA anul viitor

Publicat

pe

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a dat miercuri asigurări că „nu va fi nicio creştere de cotă de TVA” anul viitor. El a făcut aceste precizări întrebat despre varianta, vehiculată în spaţiul public de diverşi specialişti în economie, privitoare la creşteri de taxe de anul viitor, în contextul negocierilor pe care ministrul Finanţelor le poartă la Bruxelles, la Comisia Europeană, referitoare planul de măsuri privind reducerea deficitului bugetar.

„Eu vă dau o veste tristă astăzi, nu va fi nicio creştere de cotă de TVA. Tocmai s-au terminat discuţiile dintre ministrul de Finanţe şi Comisia Europeană. A avut întâlniri şi astăzi, într-o oră se urcă în avion şi vine acasă şi sunt convins că mă va informa şi pe mine şi pe domnul preşedinte Nicolae Ciucă, cum este normal”, a declarat Marcel Ciolacu.

Acesta a precizat că veştile de la Bruxelles sunt bune.

„Normal, sunt veşti bune şi le discutăm în detaliu mâine (n.r. – joi). Înseamnă că nu vom mări taxele. Domne”, noi avem o evaziune fiscală de 10% din PIB, avem cel mai mare GAP de TVA, avem anumite cheltuieli necontrolate, de exemplu în domeniul Sănătăţii, unde, din punctul meu de vedere, noua legislaţie pe care am trecut-o prin Guvern, împreună cu ministrul de Finanţe, este corectă. Respectiv, să avem achiziţii centralizate pentru tot sistemul de sănătate, nu putem cumpăra o seringă, unii o cumpără cu 1 leu, alţii o cumpără cu 3 lei, aceeaşi seringă.Trebuie să termine, suntem în 2024, s-a terminat haiducia în România. Toată această ordonare va aduce, automat, la o reducere de cheltuieli”, a arătat Ciolacu.

Elevii din teritoriile ocupate ale Ucrainei vor învăța biografia lui Putin la școală. „Profesorii vor crea un cult al personalității liderului ocupanților”

Premierul s-a declarat total de acord privind realizarea unei „reforme bugetare”.

„Nu putem să ducem în continuare, să facem digitalizare, e impusă, şi, iarăşi, îmi pare rău, până-n 2026 se va termina. Nu mai putem să ne pitim şi nu mai putem să găsim motive, pentru că, altfel, pierdem banii din PNRR. (…) România se modernizează, nu vor fi taxe şi impozite, şi mai mult, nu va fi nicio creştere de TVA pentru că ar însemna o tâmpenie. Orice punct de creştere la TVA aduce o inflaţie de 0,5%, tocmai am adus inflaţia de la două cifre, am adus-o la sub 5%. Este pentru prima oară când avem o creştere la consum şi o creştere a nivelului de trai, acum, o luăm, din nou, de la capăt?”, a menţionat Ciolacu.

Şeful Executivului a făcut precizările înainte de participare la lansarea proiectului de construcţie a unui corp nou de spital de psihiatrie pentru copii în incinta Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia”, proiect realizat în baza unui protocol de colaborare între Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti şi Fundaţia Filantropică Metropolis.

Citeste in continuare

Evenimente

Amânarea ratelor bancare pentru producătorii agricoli a fost adoptată de Guvern

Publicat

pe

Guvernul a adoptat, în ședința de miercuri, o Ordonanță de urgență care prevede amânarea plății ratelor datorate băncilor de către fermierii afectați de seceta pedologică și de problemele economice generate de războiul din Ucraina.

Conform Ministerului Agriculturii, OUG prevede suspendarea de drept, începând cu data solicitării, a rambursării datoriilor curente și restante, reprezentând rate de capital, dobânzi și comisioane, care fac obiectul contractelor de credit, respectiv leasing, încheiate cu creditorii instituții de credit sau cu instituții financiare nebancare, utilizate în sectorul agriculturii primare, cu scadența în anul 2024, pentru o perioadă de timp până la data de 1 august 2025, pentru debitorii care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

Modificările și completările vizează următoarele aspecte:

– transmiterea către creditori a solicitării de suspendare, însoțită de copia procesului – verbal de constatare și evaluare a pagubelor, încheiat pentru culturile agricole înființate în toamna anului 2023 si primăvara anului 2024, pentru plante perene, plantații pomicole și plantații viticole, care au fost afectate de seceta pedologică din anul agricol octombrie 2023 – septembrie 2024, într-un procent de 50%, reprezentând media gradului de calamitate a culturilor agricole înscrise în procesele verbale de constatare a stării de calamitate

– dobânda percepută de creditor de la debitor este mai mare de 2,5% + ROBOR de la 1 la 12 luni pentru creditele în lei și 2% + EURIBOR de la 1 la 12 luni pentru creditele în valută, stabilite în contracte, după caz. Nivelul ROBOR-ului se stabilește în ziua înregistrării cererii debitorului

Măsura suspendării executărilor silite se va aplica -aloric, fermieri – distribuitori – producători/furnizori, la cerere, prin raportare la prețul de achiziție, pe baza proceselor verbale emise de autoritățile competente privind constatarea și evaluarea pagubelor la culturi agricole vegetale și a avizelor de expediție sau a altor documente în vederea certificării cantităților livrate.

În cazul în care debitorii își achită până la data de 31.12.2024, obligațiile de plată aferente contractelor aflate în derulare nu se vor percepe dobânzi, penalități, majorări de întârziere sau alte costuri similare și se vor menține toate discount-urile și beneficiile stabilite în contractele de vânzare-cumpărare sau de furnizare de resurse materiale destinate producției agricole vegetale pentru anul 2024. Măsura se aplică pe întregul lanț valoric, respectiv fermieri – distribuitori – producători/furnizori.

Pe toată perioada aplicabilității măsurilor menționate sunt interzise orice acte sau operațiuni având ca obiect transferuri patrimoniale de către fermieri, altele decât cele făcute în cursul firesc al desfășurării activității curente, acestea fiind prezumate ca realizate în frauda creditorilor și lovite de nulitate absolută.

Termenul de aplicare a măsurilor descrise mai sus se prelungește până la data de 01 august 2025

De prevederile actului normativ vor beneficia producătorii agricoli din contractele de credit, respectiv leasing, încheiate cu instituții de credit sau instituții financiare nebancare, care dețin copii ale proceselor – verbale de constatare și evaluare a pagubelor, încheiate pentru culturile agricole înființate în toamna anului 2023 si primăvara anului 2024, pentru plante perene, plantații pomicole și plantații viticole, care au fost afectate de seceta pedologică din anul agricol octombrie 2023 – septembrie 2024, într-un procent de 50%, reprezentând media gradului de calamitate a culturilor agricole înscrise în procesele verbale de constatare a stării de calamitate.

Citeste in continuare

Evenimente

Alocațiile pentru copii cresc din ianuarie 2025: Noile sume anunțate

Publicat

pe

De la 1 ianuarie 2025, alocațiile pentru copii vor beneficia de o nouă majorare, conform anunțului făcut de Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu.

ceasta a precizat că alocațiile vor fi ajustate cu o creștere de 10,4%, în conformitate cu rata inflației, oferind astfel un sprijin financiar suplimentar familiilor din România. Măsura face parte din strategia guvernamentală de a sprijini părinții în creșterea și educarea copiilor, oferindu-le un ajutor financiar adaptat la creșterea costurilor vieții.

Noile valori ale alocațiilor pentru copii începând din 2025

Ministrul Muncii a detaliat sumele ce vor fi acordate după această ajustare. Astfel, pentru copiii cu vârsta de peste 2 ani, alocația va ajunge la 323 de lei lunar, în timp ce pentru copiii cu vârsta sub 2 ani și cei cu dizabilități, alocația va depăși 700 de lei. „Alocațiile vor crește cu 10,4%, ceea ce înseamnă că pentru copiii mai mari de 2 ani vom ajunge la aproximativ 323 de lei, iar pentru cei sub 2 ani, valoarea va crește la peste 700 de lei”, a declarat Simona Bucura Oprescu.

Această ajustare a alocațiilor continuă tendința de creștere anuală în funcție de rata inflației. În luna ianuarie 2023, alocațiile au fost majorate cu 13,8%, urmând aceeași regulă stabilită prin Ordonanța de Urgență 126/2021, care prevede că, începând din 2023, alocațiile se indexează automat anual, conform inflației anuale comunicate de Institutul Național de Statistică (INS).

Creșterea din ianuarie 2023 a dus la următoarele valori:

de la 256 de lei la 292 de lei pentru copiii cu vârsta de peste 2 ani și pentru tinerii care urmează cursuri liceale sau profesionale;
de la 631 de lei la 719 lei pentru copiii cu handicap de până la 18 ani.

Majorarea alocațiilor vine ca o măsură de protecție socială esențială pentru familiile din România, contribuind la acoperirea unor costuri crescute în educația și îngrijirea copiilor. Indexarea automată cu inflația, conform reglementărilor în vigoare, asigură că aceste sume reflectă evoluțiile economice și ajută familiile să facă față provocărilor financiare.

Alocațiile se vor majora în fiecare an, la începutul lunii ianuarie, pe baza inflației raportate de INS pentru anul anterior, asigurând astfel o ajustare constantă a acestui ajutor esențial pentru familii.

Citeste in continuare

Trending