Parcă niciodată o depreciere atât de mică a monedei naționale nu a creat o emoție atât de mare. A fost suficient un salt de 2 bani al cursului de schimb pentru ca să fie depășită borna de 4,8 lei pentru un euro să fie depășită și gata, s-a declanșat ”nucleara”! Nici nu mai contează faptul că, în decurs de un an, diferențele de un ban de la o ședință de tranzacționare la alta sunt frecvente pe piața valutară românească. Pe 23 ianuarie 2019, diferența a fost mai mare de 4 bani dar, parcă, panica nu a fost la fel de mare ca acum. Unde mai pui că, procentual, avansul euro înregistrat vineri a fost de 0,4%, față de 0,9% în urmă cu un an. În primele două luni din 2020 leul a pierdut în raport cu euro aproape jumătate din cât pierdea anul trecut într-o singură zi.
Să fie memoria unora, susținători a regimului ”wage led growth”, atât de scurtă pe cât le este de mare bucuria că actualului Executiv nu i-a reușit abrogarea OUG 114? Domnii aceștia se fac că uită de prăbușirea cu 2,5% a monedei naționale de la începutul anului trecut, odată cu dinamitarea economiei de către Guvernul PSD prin adoptarea celebrei Ordonanțe 114.
Să fie doar dorința altora de a-și însuși noua, vechea, terminologie care vine să explice cu consecvență în ultimul timp cum vine treaba cu deficitele gemene, respectiv deficitul comercial/de cont curent și deficitul bugetar? Parcă nu aș relua ceea ce specialiștii au tot amintit, și anume că deficitele gemene se răsfrâng asupra cursului, într-un context internațional dominat de aversiunea față de risc a investitorilor. Cum, de asemenea, bănuiesc că nu mai are cineva vreun dubiu că evoluția cotațiilor valutare actuale este influențată și de incertitudinile legate de capacitatea României de a corecta dezechilibrele apărute ca rezultat al politicilor fiscal-bugetare expansioniste…
Să vorbim mai pe înțeles despre o realitate la care Guvernarea PSD a fost alergică: inflația. O scurtă retrospectivă: În 2018, România avea cea mai mare inflație din UE, 4,6% dar cursul a fost stabil, variația fiind de doar 0,09%. În 2019, iarăși inflație de top în UE, 3,8% dar deprecierea s-a menținut relativ scăzută; doar 2,44%. De altfel, și în anii anteriori variația cursului ar fi fost sub rata inflației dacă inflația oficială nu ar fi fost mascată de reducerile succesive de TVA.
Trecând en fanfare peste atribuțiile BNR, guvernarea PSD + Daniel Zamfir (a se vedea campaniile antiIsărescu) a amplificat deficitele gemene de care vorbim atât de des astăzi. Un curs supraapreciat a limitat inflația, dar a accentuat deficitul de cont curent. De asemenea ”doparea” leului a redus capacitatea de reacție a BNR, injecții de miliarde de euro fiind necesare pentru întărirea monedei naționale.
Inflația este rezultanta stimulării din resurse bugetare a creșterii consumului fără corespondent în oferta de mărfuri din producție autohtonă la fel și a incapacității funciare a statului de a colecta veniturile bugetare.
La fel de adevărat este că inflația crește și urmare a slăbirii leului într-o economie euroizată. Guvernul Orban poate chiar ar trebui să mai reflecteze asupra modului în care inflația este alimentată de prețurile și tarifele afișate în euro într-o țară a cărei unitate monetară în circulație este, totuși, leul.
Dar nu pot să nu mă gândesc ce ar fi însemnat ca în această perioadă, când producția celui mai mare exportator, Dacia, scade cu 30%, România să fi fost sub o guvernare PSD (+/-ALDE) dispusă să țină cursul în frâu cu orice preț? În afară de corona virus nimic nu ar fi fost mai rău pentru patria ”wage led growth” decât strangularea exporturilor prin blocarea cursului la comandă politică.
