Evenimente
„Spovedania lui Rizea”, acuzații grave la vârful SRI: Cât de implicate sunt Serviciile în vânzarea statului român

Fost deputat PSD, șef în cadrul Ministerului Tineretului și Sportului, redus, în prezent, la „calitatea” de infractor dat în urmărire internațională, Cristian Rizea a rămas în mentalul colectiv ca fugarul condamnat care a vrut să-i ia fotoliul lui Marian Vanghelie la Primăria Sectorului 5. Din 2017 și până în prezent, Rizea a pendulat între România, SUA și Republica Moldova, unde a și fost fotografiat de presă. Potrivit unor surse citate de Realitatea PLUS, Rizea ar fi fost relocat de agenți ruși în Transnistria, scrie realitatea.net
Cu atât de mult timp liber la dispoziție și cu un trai îndestulat și asigurat din tot felul de „comisioane”, infractorul fugar Cristian Rizea s-a apucat de scris. O carte. Gândită ca o „spovedanie”, cum însuși titlul o arată, Spovedania lui Rizea, cartea însăilează, în 19 capitole scrise pe genunchi, un sistem bine pus la punct, o caracatiță din care ar face parte jurnaliști, oameni de afaceri și politicieni despre care fostul pesedist susține că ar conduce România din umbră, de pe yacht-urile sau restaurantele și hotelurile de lux din Monaco sau de pe litoralul românesc.
În cartea sa, fostul deputat PSD, condamnat definitiv la 4 ani și 8 luni de închisoare pentru trafic de influență și spălare de bani, vorbește despre nume grele și firme mamut, descrie afaceri și face acuzații deosebit de grave privitoare la personaje celebre din țară sau din afara granițelor, oameni cu care, într-un fel sau altul, infractorul Rizea a avut contact. În cele 19 capitole, sunt multe dezvăluiri despre grupări cu influențe din zona politicului și a mediului de afaceri, prin care agenți ruși ar face jocurile în România, dar și atacuri directe la adresa Serviciilor din țara noastră.
Interesant este faptul că, deși Rizea a fost văzut pe teritoriul Republicii Moldova din luna octombrie, potrivit jurnaliștilor de la Gândul, care l-ar fi și fotografiat în timp ce-și ducea copilul la școală, și în ciuda propriei mărturisiri făcute în carte, fugarul nu a fost adus, nici până astăzi, în țară.
„Vă pot spune că nu mă ascund absolut deloc, altfel nu aș fi locuit timp de 1 an pe aceeași stradă cu ambasadorul României în Republica Moldova (la o distanță de 200 metri de reședința sa), frecventând chiar și același club de fitness cu acesta!”, scrie chiar Rizea, în „spovedanie”.
„Din păcate, de câțiva ani de zile, în Moldova lucrurile au luat-o spre est, nu spre vest. De când este președinte Dodon în Republica Moldova interesele se îndreaptă spre Moscova, și nu spre Uniunea Europeană sau spre București, în primul rând. Și atunci sigur că dacă Rizea probabil că are relații cu diverse servicii din afara țării, nu se putea atinge în Republica Moldova nimeni de el. Ca dovadă că a ajuns și în Transnistria, unde Transnistria nu mai este Republica Moldova, din păcate, este sub dominație rusească, cu trupe rusești, cu un regim totalitar care nu are nicio legătură cu democrația și cu cinstea”, a declarat, la Realitatea PLUS, Costin Georgescu, fostul director SRI.
„Potrivit procedurii de extrădare, în momentul în care ai o persoană chiar și sub cercetare penală de care ai nevoie să fie în țară pentru a fi cercetată, dar cu atât mai mult după ce a intervenit condamnarea, exista posibilitatea ca, prin Centrul de cooperare polițienească, mai ales cât timp se afla în Chișinău, se putea face o cerere prin Ministerul de Justiție și ulterior chestiunea era dezbătută și mingea era pe terenul de la Chișinău. Însă trebuie văzut și să ne explice și nouă Ministerul de Justiție pentru că la el era mingea principală cu privire la extrădare dacă s-au făcut demersurile acestea. Dacă demersurile au fost făcute și s-a blocat toată procedura de extrădare la Chișinău, atunci avem o problemă cu tratatul bilateral. Din punctul meu de vedere, eu cred că lucrurile s-au blocat în România. Nu a existat un interes actual la vremea respectivă să fie făcută această cerere de extrădare. Extrădarea este o chestiune care ar trebui să lucreze destul de simplu”, a explicat avocatul Adrian Cuculis.
„Dacă fostul ministru de Justiție la vremea respectivă nu a făcut demersurile necesare pentru extrădare este un lucru extraordinar de grav”, a spus și Costin Georgescu.
Revenind, însă, la acuzațiile aduse acelui Sistem bine pus la punct despre care vorbește în carte, un amănunt extrem de interesant atrage atenția opiniei publice: printre personajele sale regăsim doi capi ai SRI – unul în rezervă (Florian Coldea, fostul director adjunct al Serviciului Român de Informații), altul în funcție (Adrian Ciocîrlan, actualul director adjunct al SRI). Asupra amândurora, Rizea lansează acuzații extrem de grave, și anume că cei doi ar lucra prin interpuși. La acuzații de o asemenea gravitate, însă, statul român TREBUIE să ofere RĂSPUNSURI.
„Actualul SRI va face ce trebuie ca să clarifice aceste date din carte”, spune Costin Georgescu.
Mihai Andrei Dracea – veriga de legătură cu generalii SRI Coldea și Ciocîrlan. Contracte pe bandă rulantă cu spitalele din România
Un alt nume controversat la care face referire Cristian Rizea în spovedania sa este cel al lui Mihai Andrei Dracea, „un tip discret cu afaceri în zona medicală”, beneficiarul a sute de contracte cu statul care i-ar fi adus bani grei, personaj care ar fi avut legături cu cei doi capi ai SRI, Coldea și Ciocîrlan.
Potrivit datelor din Monitorul Oficial, Mihai Andrei Dracea este „cetățean român născut la Moscova”, pe 8 aprilie 1966, actualmente important jucător în afacerile din domeniul medical.
Acesta controlează o firmă gigant specializată în importul și distribuția națională a produselor farmaceutice fără prescripție și a produselor pentru nutriție și puericultură.
Dracea este beneficiarul a sute de contracte cu spitalele din România, potrivit unor documente oficiale care se întind pe nu mai puțin de 47 de pagini! Interesant este de văzut felul în care acest individ a reușit să căpușeze statul și să semneze contracte pe bandă rulantă în sistemul medical. Iar instituțiile abilitate ar trebui să vină, și de această dată, cu precizări pe acest subiect și să dea dovadă de transparență.
„Un astfel de personaj ridică semne de întrebare. Modul în care se chelutuie banii publici din sănătate a fost dintotdeauna un subiect extrem de controversat. Un personaj interesant care reușește foarte multe cumpărări directe. Și Rizea insinuează în carte că nu vinzi la sistemul public de sănătate dacă nu ai fi fost trecut prin filtrul serviciilor”, a spus jurnalistul Stelian Negrea.
Mohammad Murad – afaceri ilegale cu mașini furate și licitații măsluite pe litoral
Cristian Rizea vorbește, în cartea sa, și de controversatul afacerist Mohammad Murad, care, în prezent, ar avea și aspirații politice, mai exact ar pofti la fotoliul de la Primăria Constanța, făcâd referire la un episod dubios din trecutul acestuia legat de afaceri cu mașini furate, dar și despre felul în care a reușit să câștige mai multe licitații măsluite pe litoralul românesc.
„Apropo de Mohammad Murad pe care mi-l amintesc din 1992 când în spatele blocului din Piața Victoriei unde deschisese primul Spring Time (în același loc unde se află și astăzi) negocia la sânge cumpărarea de la niște cetăteni italieni a numeroase mașini declarate de aceștia furate în Italia dar pe care Mohammad Murad le punea pe containere și le vindea cu un profit foarte bun direct in Liban unde chiar dacă erau ulterior identificate ca fiind furate , legea din Liban nepermițând recuperarea lor și lăsându-le în folosință cetațenilor libanezi ca și cumpărători de bună credință! Astfel italienii își luau banii de la asigurările din Italia declarând mașinile furate în România și toată lumea era mulțumită !”, scrie Cristian Rizea.
„Despre cum a reușit acesta în anii 2003-2004 să ia câteva hoteluri pe litoral în urma unor licitații MĂSLUITE coordonate de SP-AGATHON (Dan Matei Agathon, ministrul turismului de atunci)”, mai scrie Rizea.
„Chiar dacă nu există niciun fel de dovadă, organele statului, ori de câte ori există orice fel de suspiciune, au posibilitatea și sunt obligate să facă cercetări. Deci este posibil ca, în săptămânile, lunile viitoare să existe o anchetă făcută, cineva să stea să citească fiecare lucru din carte și ulterior să considere dacă este cazul să deschidă sau nu un dosar penal”, a spus Adrian Cuculis.
Georgescu: Ar trebui văzut cine l-a ajutat pe Rizea să ajungă parlamentar
„În astfel de situații, niciodată nu știi cum va fi viitorul. Oricând se poate întoarce. Pot să apară schimburi. Pot să apară interesele din Transnistria, sau interese de la Moscova. Se poate ajunge la diverse înțelegeri. Când este vorba de interesul național, niciodată nu trebuie să zici STOP. Îl păstrezi permanent cald și îl urmărești permanent ca să-l rezolvi cândva. E foarte posibil. Dar, în afară de ce a scris Rizea în carte, care e un roman, până la urmă, din moment ce nu are probe, sigur că serviciile, procuratura și alții studiază și orice informație de acolo o verifică fiindcă nu poți să nu verifici măcar din ce știi informații pe care le spune cineva fiindcă este vorba despre țara ta. Important e că Rizea a ocupat o serie de funcții în acest stat. A ajuns și parlamentar. Ar trebui văzut cine l-a ajutat să ajungă în aceste funcții. Cum a ajuns? Ca să ocupi aceste funcții trebuie să fie niște interese”, a spus Costin Georgescu.
Evenimente
ANCA ALEXANDRESCU, DEZVĂLUIRI DESPRE TONOMATUL SISTEMULUI, DAN ANDRONIC: ”ACȚIONEAZĂ LA COMANDĂ, ÎN FUNCȚIE DE CINE PLĂTEȘTE MAI BINE”
Televiziunea poporului este ținta oamenilor sistemului. Statul Paralel continuă să pună tunurile pe noi pentru că spunem adevărul, iar unul dintre exponenții sistemului este Dan Andronic, jurnalistul care se răzgândește de la o zi la alta, în funcție de cine cotizează mai mult. Ce atac mârșav a plănuit Andronic ne spune Anca Alexandrescu, realizatoarea emisiunii „Culisele Statului Paralel”.
„Asta face de mulți ani de zile, în funcție de cine plătește mai bine, pentru că personajul despre care vorbim este un jurnalist condamnat penal cu suspendare într-un dosar de corupție și numele lui a apărut și în alte dosare de corupție.
Este persoanjul care a luat bani de la Sorin Ovidiu Vântu, de la Elena Udrea, de la multe alte personaje de-a lungul celor 35 de ani, a fost sluga lui Traian Băsescu, sluga lui Coldea și a lui Kovesi, și aș putea să continui. Este personajul care a stat în sufrageria lui Gabriel Oprea, face exact ce știe mai bine. Domnul acesta despre care veți vorbi diseară pe larg l-a atacat mârșav pe Călin Georgescu toată campania electorală, chiar l-a persiflat de nenumărate ori pe Robert Turcescu pentru că avea cu totul altă opinie decât el. A jucat în barca lui Victor Ponta și a fugarului Sebastian Ghiță, proprietarul celeilalte televiziuni care constant și-a bătut joc de Călin Georgescu și de Cristela Georgescu, joacă într-o piesă pe care i-o pune în scenă statul paralel.
Este un personaj care a alergat toată viața după bani, eu nu voi face niciun fel de comentarii personale, deși acest personaj a făcut comentarii despre mine atât pe TikTok cât și la RomaniaTV, și bineînțeles că CNA nu a sancționat, cum nu sancționează nici acum, modul josnic, jalnic cum vorbește și cum se raportează atât la jurnaliști cât și la Călin Georgescu. Este un personaj care acționează la comandă. Dacă ieri spunea despre Călin Georgescu, l-a făcut în fel și chip pentru că a folosit un termen, spune el, autosuficient, și că este analfabet și că nu știe despre ce este vorba, după ce telespectatorii i-au demostrat că domnul Călin Georgescu a vorbit extrem de corect în termeni economici iar domnul acesta a vorbit pe lângă subiect, neștiind despre ce este vorba, iată că s-a întors la 180 de grade și îl reevaluează pe Călin Georgescu dar ne atacă pe noi. Nu vreau să spun mai multe despre el, am o vorbă: „Dumnezeu plătește pe lumea asta absolut tot”, și sunt convinsă că așa se va întâmpla pentru astfel de personaje care nu au Dumnezeu”, a spus Anca Alexandrescu într-o intervenție la Realitatea Plus.
Evenimente
Ce zice ANRE despre tariful binom, care ar putea sa facă o diferență în facturile de curent
Subiectul tarifului binom este foarte important, îl avem pe agenda internă și lucrăm la el, iar după ce vom avea o formă benefică pentru toți consumatorii vom începe un amplu proces de consultare publică, așa cum am făcut cu toate reglementările, a declarat, vineri, președintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei, George Niculescu, la o conferință de specialitate.
”Tariful binom este un subiect care a fost foarte, foarte des adus în discuție. Am văzut declarații din partea unor organizații de specialitate care spun că România ar fi ultima țară, cred că, din Uniunea Europeană, care nu are un tarif binom. Nu știu dacă este chiar așa, dar aici trebuie să mă întorc la cuvântul responsabilitate și să verificăm foarte atent dacă toate statele membre ale Uniunii Europene au implementat tariful binom și doar România nu-l are. Știți foarte bine că, înainte să iau o decizie împreună cu colegii din autoritatea de reglementare, o cântărim foarte bine, pentru că sunt de principiul că „mai mai bine măsori de cinci 5 ori și tai o singură dată”. Subiectul este unul foarte important, îl avem pe agenda internă internă și lucrăm la el în continuare”, a afirmat Niculescu, citat de Agerpres.
Potrivit acestuia, după ce se va ajunge la o formă care să fie potrivită pentru toate categoriile de consumatori, se va porni un proces de consultare publică.
”Sunt diverse scenarii de aplicare a tarifului binom. Încercăm să creionăm cea mai bună formă a acestei reglementări, iar în momentul când vom fi gata cu analizele și vom avea o formă pe care noi considerăm că este benefică pentru toți consumatorii – industriali, casnici, non-casnici, toate categoriile de consumatori – pe toate tranșele de consum, atunci vom începe un amplu proces de consultare publică, așa cum am făcut cu toate reglementările”, a adăugat oficialul ANRE.
Tariful de tip binom este format dintr-o componentă fixă (exprimată în lei/zi) și o componentă variabilă, de tip volumetric.
Evenimente
ROMÂNIA SE ÎMPRUMUTĂ DE PE PIEȚELE EXTERNE LA NUMAI O ZI DUPĂ APROBAREA RECTIFICĂRII
România a ieșit, joi, să se împrumute de pe piețele externe la numai o zi după aprobarea rectificării bugetare. Guvernul condus de Ilie Bolojan are nevoie de bani pentru acoperirea deficitului bugetar, majorat de la 7% la 8,4% în cadrul rectificării bugetare, dar și pentru rostogolirea datoriei mai vechi ce ajunge la termenul de plată.
A doua zi după ce Guvernul a adoptat rectificarea bugetară, într-o mișcare disperată, România a ieșit pe piețele externe ca să se împrumute în euro pe o perioadă de 7,12 și 20 de ani, fiind a patra ieșire pentru fonduri pe extern în acest an.
Investitorii s-au înscris cu oferte totale de peste 12 mld. euro., fiind preferate obligațiunile cu maturitate mai scurtă.Potrivit experților, costurile de împrumut ar mai putea coborî până la închiderea emisiunii.
Guvernul are nevoie de bani pentru acoperirea deficitului bugetar, majorat de la 7% la 8,4% în cadrul rectificării bugetare, dar și pentru rostogolirea datoriei mai vechi ce ajunge la plată.
Valoarea împrumuturilor de astăzi, prin bondurile pe 7, 12 și 20 de ani va depinde, probabil, și de interesul pentru răscumpărare manifestat de investitorii care dețin titlurile respective.
Numai în primele opt luni ale anului, România a plătit 33 mld. lei, adică aproape 7 mld. euro doar pe dobânzi.
Premierul Bolojan spunea că țara noastră va plăti, până la finele acestui an, peste 50 mld. lei pe dobânzi la împrumuturi.
Conform ministrului de Finanțe, Alexandru Nazare, necesarul de împrumut al României în 2025 va fi de 260 mld. lei. Această sumă înseamnă acoperirea deficitului bugetar din 2025, dar și refinanțarea datoriei vechi, ajunsă la scadență.
Sursa: Realitatea Financiara
-
Companiiacum 2 zile
Transformă recenziile în clienți: cum recenziile de 5 stele îți cresc credibilitatea și vizibilitatea online
-
Evenimenteacum 2 zile
Guvernul a adoptat rectificarea bugetară „de compromis”. Cei mai mulți bani se duc pe salarii și pensii
-
Evenimenteacum 2 zile
ANOFM: 92 DE PROGRAME DE FORMARE PROFESIONALĂ, LA NIVEL NAŢIONAL ÎN LUNA OCTOMBRIE
-
Evenimenteacum 2 zile
Austeritatea lui Bolojan se simte pe piața muncii. Tot mai mulți români trecuți de 45 de ani își caută un job – ANALIZĂ
-
Evenimenteacum 2 zile
CFR CĂLĂTORI: ACHIZIŢIONAREA BILETELOR CU REZERVARE DE LOC VA FI ÎNTRERUPTĂ TEMPORAR MIERCURI SPRE JOI NOAPTEA
-
Evenimenteacum o zi
INS: RATA ȘOMAJULUI A URCAT LA 5,9% ÎN LUNA AUGUST
-
Evenimenteacum o zi
ELON MUSK, PRIMUL OM A CĂRUI AVERE A TRECUT PRAGUL DE 500 DE MILIARDE DE DOLARI
-
Uncategorizedacum 9 ore
SGS – Încredere, muncă în echipă și performanță, având ca angajament comun sustenabilitatea