Sondaj: Jumătate din consumatorii români se plâng de reducerea veniturilor și cred că actuala criză va dura cel puțin un an

0
122

Actuala criză COVID-19 a surprins românii într-o poziție financiară fragilă, astfel încât peste 50% dintre consumatori afirmă că actuala lor situație financiară curentă este precară sau oarecum vulnerabilă și doar 20% se așteaptă la o îmbunătățire în viitorul apropiat, potrivit unui sondaj realizat de o companie de specialitate.

Studiul „Financial Pulse Survey” mai relevă faptul că 43% dintre consumatori consideră economia locală drept slabă și se așteaptă ca starea acesteia să se înrăutățească în următoarele trei luni. Mai mult, românii sunt pesimiști și în ceea ce privește durata crizei economice: cea mai semnificativă parte (30%) a acestora estimează o perioadă de 1-2 ani, pe când 19% se așteaptă la o durată de până la 3 ani, potrivit analizei realizate  de biroul local McKinsey & Company.

În acest context, aproximativ 60% dintre consumatori au devenit preocupați, cel puțin într-o oarecare măsură, de siguranța locului de muncă, fapt ce a influențat și capacitatea de economisire.

„Economiile aproape s-au evaporat pentru consumatorii îngrijorați de stabilitatea locului de muncă. De asemenea, veniturile acestora au scăzut semnificativ. Veniturile nete la nivel de gospodărie sunt stabile pentru consumatorii cu locuri de muncă mai sigure, însă capacitatea lor de economisire a înregistrat un declin net de peste 30%. (…) Persoanele care au reușit să-și reducă cheltuielile au fost fie cele fără studii universitare, fie cele care câștigă mai mult, comportamente cauzate evident de factori diferiți”, a declarat Alexandru Filip, managing partner al biroului din București al McKinsey & Company, potrivit startupcafe.ro.

În cazul unei potențiale pierderi a locului de muncă sau a reducerii veniturilor, 71% dintre români declară că se pot baza pe economii mai mici de 25.000 lei la nivel de gospodărie.

Sondajul „Financial Pulse Survey” a fost realizat în România în iunie 2020 și a cuprins peste 500 de respondenți. Rezultatele au fost ajustate astfel încât cifrele să reflecte populația din România cuprinsă între 18 și 80 de ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here