Bursa de Valori București, evoluție modestă a randamentelor, pe un volum în scădere al tranzacțiilor

0
82

La finalul şedinţei de miercuri, indicele principal BET s-a apreciat cu 0,58%, până la valoarea de 8.835,85 puncte, în timp ce BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a crescut cu 0,57%, iar indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis pe plus, cu 0,41%, conform datelor publicate pe site-ul BVB..

De asemenea, indicele BET-BK, cel care reflectă randamentul fondurilor de investiţii, s-a apreciat cu 0,14%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor 10 companii energetice şi de utilităţi, a urcat cu 0,93%.

În schimb, indicele BET-FI, care reflectă randamentul SIF-urilor, a scăzut cu 0,34%.

Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacționate acțiuni au fost cele ale Băncii Transilvania, cu un volum de 10,82 milioane de lei, urmate de Fondul Proprietatea – 8,66 milioane de lei şi Nuclearelectrica, cu 3,92 milioane de lei.

Cele mai mari randamente le-au avut acţiunile ProdPlast, în creştere cu 14,57%, IAR Braşov (+6,21%) şi Patria Bank (+2,11%). De cealaltă parte, scăderi semnificative au înregistrat titlurile Artego (-8,57%), Sinteza (-7,2%) şi Dafora (-5,26%).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here