Agenţia Internaţională a Energiei se aşteaptă la o încetinire a cererii de petrol în 2020

0
104

Agenţia Internaţională a Energiei (IEA) şi-a înrăutăţit estimările privind cererea de petrol în 2020, pe fondul reducerii călătoriilor aeriene, a continuării muncii la distanţă şi a încetinirii redresării economiei, ca efect al pandemiei de coronavirus (COVID-19), transmite Reuters, citat de Agerpres.

Măsurile de izolare introduse pentru a ţine sub control răspândirea virusului au afectat în mod deosebit piaţa petrolieră, unde preţurile s-au prăbuşit şi au dus la acumularea unor stocuri mari de petrol şi combustibili la nivel mondial.

În raportul său lunar, IEA şi-a redus estimările la 91,7 milioane de barili pe zi (bpd), în scădere cu 20.000 bpd faţă de prognoza de luna trecută.

„Ne aşteptăm ca redresarea cererii de petrol să încetinească semnificativ în semestrul doi din 2020. Va fi nevoie de câteva luni pentru revenirea economiei, în plus există pericolul ca un al doilea val de îmbolnăviri (deja vizibil în Europa) să ducă la noi restricţii”, a apreciat organizaţia cu sediul la Paris.

China – care a renunţat mai devreme decât alte economii importante la restricţii şi şi-a majorat consumul de ţiţei – continuă redresarea solidă, în timp ce creşterea numărului de îmbolnăviri în India a contribuit la cel mai semnificativ declin al cererii de petrol din aprilie, se arată în raportul IEA.

La bursa ICE Futures, cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului cu livrare în luna noiembrie a scăzut cu 0,22 dolari, ajungând la închidere la valoarea de 39,61 dolari.

Agenţia Internaţională a Energiei este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Agenţia a fost înfiinţată ca răspuns la primul şoc petrolier din 1973-1974 pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă.

Firma de consultanţă Rystad Energy a prognozat că barilul de petrol Brent se va stabiliza în jurul valorii de 60 de dolari în 2025, comparativ cu aproximativ 40 de dolari în prezent.

Sursa: Realitatea Financiara

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here