S&P avertizează asupra consecinţelor Brexitului şi înrăutăţeşte previziunile economice pentru Marea Britanie

0
94

Agenţia de evaluare financiară S&P Global a înrăutăţit joi estimările privind evoluţia economiei Marii Britanii anul acesta, previzionând un declin de 10%, urmat de un avans de aproape 8% anul viitor, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Conform S&P, PIB-ul Regatului Unit ar urma să se contracteze cu 9,7%, faţă de o scădere de 8,1% previzionată în iunie, iar anul viitor avansul va fi de 7,9%, faţă de o creştere de 6,5% prognozată iniţial.

„Un Brexit dur, care să ducă la noi tarife de import şi export, precum şi la bariere comerciale netarifare”, va provoca noi dificultăţi companiilor europene şi va fi „dăunător în special pentru economia britanică”, a avertizat S&P.

Marea Britanie a părăsit oficial UE la sfârşitul lunii ianuarie şi acum încearcă să stabilească un acord de liber schimb cu Uniunea înaintea încheierii perioadei de tranziţie, pe 31 decembrie.

Economia britanică s-a contractat cu un nivel record, 20,4%, în trimestrul doi din 2020, din cauza crizei provocate de pandemia de coronavirus (COVID-19), conform datelor publicate luna trecută de Oficiul Naţional de Statistică. Este cel mai sever declin raportat până acum de o economie importantă şi este în linie cu estimările analiştilor. Marea Britanie este a şasea economie a lumii. 

Sursa: Realitatea Financiara

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here