Evenimente
SRI a initiat o noua runda de promovare a propriilor interse pierdute prin divulgarea continutului protocoalelor clasificate toxice incheiate cu justitia si ale institutii publice
Marcel Vela, somat să acorde drepturile salariale ale polițiștilor

Copiii angajaților din sistemul de apărare și ordine publică nu au drepturi. Cel puțin aceasta este concluzia după ce MAI a decis că polițiștii nu beneficiază de majorare salarială în cazul închiderii școlilor, conform legii, dacă partenerele sau partenerii de viață nu lucrează în sistem sau în domeniul medical. Astfel, polițiștii sunt nevoiți să își lase copiii singuri acasă sau să plătească bone cu aproape tot salariul pe care îl câștigă.
Conducerea Sindicatului Polițiștilor Europol a cerut Ministerului Afacerilor Interne să reglementeze de urgență situația plății majorărilor salariale pentru angajații din sistem care au copii, în cazul în care celălalt părinte nu lucrează în sistemul de apărare și ordine publică sau în sistemul sanitar. Aceasta consideră că este o discriminare la adresa polițiștilor, care sunt obligați să își cheltuie tot salariul pentru plata bonelor. ”MAI vrea să fure banii părinților polițiști pentru că au trecut mai bine de 3 săptămâni de când copiii au început cursurile, iar sute de unități de învățământ, fie sunt închise, fie își desfășoară programul online sau redus, timp în care polițiștii, în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 147/2020, nu pot beneficia de zile libere. Ministerul Afacerilor Interne a tăcut mâlc în toată această perioadă, nu a venit cu vreun sprijin sau lămurire pentru inspectoratele generale aflate în subordine, ba mai mult, în cadrul unei videoconferințe ce a avut loc săptămâna trecută, a transmis șefilor structurilor de resurse umane și financiare să interpreteze în defavoarea polițiștilor prevederile actului normativ”, se arată într-un comunicat al Sindicatului Polițiștilor Europol. Potrivit actului normativ invocat, angajații sistemului național de apărare, ordine publică și securitate națională, angajații din penitenciare și personalul din unitățile sanitare publice nu beneficiază de zilele libere pentru supravegherea copiilor. Totodată, în cazul în care ambii părinți își desfășoară activitatea în unul dintre aceste domenii, doar unul dintre aceștia are dreptul la o majorare acordată suplimentar drepturilor salariale cuvenite, în cuantum de 75% din salariul de bază/salariul de funcție/solda de funcție corespunzătoare unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de corespondentul pe zi a 75% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, corespunzător numărului de zile lucrătoare din perioada în care unitățile de învățământ sunt închise.
Ordonanța, în mod deliberat, ambiguă
În Ordonanța Guvernului 147 a fost omis cazul în care soția sau soțul angajatului MAI lucrează în afara sistemelor de apărare și sanitar, lăsând loc de interpretare discreționară a ministerului. ”Ministerul Afacerilor Interne vine cu o interpretare care încalcă orice regulă a semanticii, concluzionând că, dacă unul dintre părinți lucrează în mediul privat sau în alt domeniu decât cel sanitar sau militar, chiar dacă va face dovada că nu a beneficiat de zile libere, părintele polițist nu va putea primi această majorare de 75%. În acest caz polițiștii sunt în situația în care nu vor avea în grija cui să-și lase copiii și nici nu vor avea posibilitatea angajării unei bone, întrucât prețul acestor servicii încep de la 1.500 lei și depășesc uneori 3.000 lei. Mai mult, atât MAI, cât și Guvernul României, prin astfel de interpretări aduse în defavoarea polițiștilor, nu încearcă decât să destabilizeze economia și mediul privat, în condițiile în care acesta e vulnerabil și șubrezit de pandemia de coronavirus, iar prin acordarea liberelor angajaților din acest mediu, fie se creează un blocaj, fie acei angajați riscă să își piardă locul de muncă. Aceste măsuri disperate pentru a se face economie la bugetul de stat, nu reprezintă decât o palmă dată atât polițiștilor și cadrelor medicale, cât și angajaților și angajatorilor din mediu privat. Solicităm Ministerului Afacerilor Interne să vină de îndată cu precizări clare, documentate și asumate, pentru că polițiștii și copiii acestora au nevoie de suport”, se mai arată în comunicatul Sindicatului Polițiștilor Europol.
100 de lei pe zi
Sindicaliștii de la Europol ne spun că această majorare pentru neefectuarea zilelor libere în cazul închiderii școlilor ar însemna 100 de lei pe zi pentru un polițist. ”Din 14 septembrie MAI ba se spune că emite normele de aplicare ale Ordonanței, ba că nu le emite și iată că până în prezent nimeni nu și-a asumat nimic, decât verbal, în videoconferință. Este o situație tipică în Ministerul Afacerilor Interne, această fugă de asumare și răspundere atunci când este vorba de plata drepturilor salariale ale polițiștilor, așa cum au făcut și cu plata sporurilor pentru studii superioare. S-a creat o situație imposibilă, pentru că, dacă celălalt părinte lucrează în privat și îndrăznește să ceară zile libere pentru supravegherea copiilor riscă să își piardă locul de muncă. Ar trebui ca ministerul Vela, între ședințele foto cu animale, să se mai ocupe și de problemele polițiștilor”, ne-a declarat Marius Iconaru, secretar general al Sindicatului Polițiștilor Europol.
Evenimente
LIDAS Cea mai mare și mai modernă fabrică de panificație și patiserie congelată în Europa. Ridicată la Tulcea
Liviu Șotre, CEO LIDAS, vorbește despre visul unui antreprenor tulcean, o fabrică de peste 100 de milioane de euro și curajul de a nu se opri. Este povestea omului din spatele pâinii pe care mulți dintre noi o mâncăm, chiar dacă nu știm cine o frământă.
Dincolo de antreprenorul care a creat la Tulcea cea mai mare și mai modernă fabrică de panificație și patiserie congelată, dincolo de tânărul de 42 de ani care a dus visul părinților la alt nivel, dincolo de studiile care l-au pregătit pentru orice drum în viață, oricât de sus, oricât de greu, oricât de neprevăzut și oricât de grele ar fi greutățile foarte mari pe care le ridici zilnic când construiești ceva cu adevărat măreț , dincolo de soțul și tatăl care vrea un oraș mai bun și mai dezvoltat pentru familia sa și pentru toată comunitatea în care s-a născut, Liviu Șotre este modelul antreprenorului român dispus să lupte.
Liviu Sotre vrea mai mult și mai bine pentru cei de lângă el, și pentru asta nu se dă înapoi de la muncă, de la sacrificii personale care pot schimba destine.
Ne-a arătat, în discuțiile la fabrica de la Cataloi, fața nevăzută a microeșecurilor care fac posibil succesul. A drumului greu și cu provocări neprevăzute, necesar pentru a-ți îndeplini visul, și, mai ales, cât de important este să te focusezi pe călătorie mai mult decât pe destinație.
La marginea Deltei Dunării, departe de marile centre industriale ale României, un om a ales să construiască poate cea mai modernă fabrică de panificație congelată din Europa. A crescut în brutăria familiei, a crezut în pâine și în oameni. Astăzi, LIDAS traversează cea mai dificilă perioadă din istoria sa, dar povestea e departe de a se fi terminat.
Citește un amplu interviu în NewsWeek.
Evenimente
Alergie vs. intoleranță alimentară: cum le deosebești corect
Știai că până la 1 din 5 persoane din Europa declară că are o reacție adversă la alimente, dar doar o parte dintre acestea sunt alergii reale? Creșterea numărului de persoane care elimină alimente din dietă fără un diagnostic confirmat reflectă o confuzie tot mai frecventă între alergia alimentară și intoleranță. Deși pot avea simptome similare, cele două condiții sunt fundamental diferite, atât ca mecanism, cât și ca impact asupra sănătății.
Diferența dintre alergie și intoleranță alimentară
Deși la prima vedere simptomele pot părea similare, alergia și intoleranța alimentară au mecanisme complet diferite.
Alergia alimentară este o reacție a sistemului imunitar. Organismul identifică greșit o proteină din aliment ca fiind periculoasă și declanșează un răspuns defensiv. Acest proces implică anticorpi, în special imunoglobulina E (IgE), care determină eliberarea de histamină și alți mediatori inflamatori. Atfel, apare o reacție rapidă și poate afecta simultan mai multe sisteme ale organismului.
În schimb, intoleranța alimentară nu implică sistemul imunitar. Ea este, de cele mai multe ori, rezultatul unei incapacități a organismului de a digera sau procesa corect anumite substanțe. Un exemplu clasic este intoleranța la lactoză, cauzată de deficitul enzimei lactază.
Această diferență explică de ce alergia este, în general, mai imprevizibilă și mai severă decât intoleranța.
Cum se manifestă alergia alimentară
Alergia alimentară poate apărea rapid, uneori în câteva minute după ingestie, și chiar la cantități foarte mici din alimentul respectiv.
Manifestările pot include:
- mâncărimi sau furnicături la nivelul gurii
- umflarea buzelor, feței sau gâtului
- erupții cutanate sau urticarie
- dificultăți de respirație
- greață, vărsături sau diaree
- amețeală sau scăderea tensiunii arteriale
În formele severe, reacția poate evolua către anafilaxie, o urgență medicală care necesită intervenție imediată.
Un element esențial este faptul că reacția apare de fiecare dată când organismul este expus la alergen, indiferent de cantitate.
Cum se manifestă intoleranța alimentară
Spre deosebire de alergie, intoleranța alimentară are o evoluție mai lentă și simptome predominant digestive.
Cele mai frecvente manifestări sunt:
- balonare
- crampe abdominale
- gaze intestinale
- diaree
- disconfort general după masă
Simptomele pot apărea la interval de câteva ore sau chiar până la 24–48 de ore după consum, ceea ce face identificarea alimentului responsabil mai dificilă.
Un aspect important este că intoleranța este adesea dependentă de doză. Multe persoane pot consuma cantități mici fără simptome semnificative.
De ce apare confuzia între alergie și intoleranța alimentară
Simptomele pot fi similare în unele cazuri, în special la nivel digestiv, ceea ce face diferențierea dificilă fără evaluare medicală.
Totodată, accesul rapid la informații online și tendința de autodiagnostic contribuie la etichetarea greșită a unor reacții drept „alergii”. Mulți pacienți elimină complet anumite alimente fără o confirmare medicală, ceea ce poate duce la dezechilibre nutriționale, mai ales la copii.
Există și situații în care simptomele sunt cauzate de alte afecțiuni, precum:
- sindromul de intestin iritabil
- intoleranța la histamină
- sensibilitatea la aditivi alimentari
- infecțiile digestive
Cum se pune diagnosticul corect
Diagnosticul nu ar trebui stabilit pe baza unei bănuieli sau a unui test interpretat izolat. Primul pas este istoricul clinic: ce aliment a fost consumat, în ce cantitate, cât de repede au apărut simptomele, ce manifestări au existat și dacă reacția s-a repetat.
În suspiciunea de alergie alimentară, medicul poate recomanda teste cutanate de tip prick, determinarea anticorpilor IgE specifici sau paneluri alergologice. Prezența IgE specifice indică sensibilizare, dar nu confirmă întotdeauna alergia clinică. Rezultatul trebuie interpretat împreună cu simptomele pacientului.
În unele situații pot fi utile testele de alergologie moleculară, investigațiile funcționale sau testele de provocare orală, realizate exclusiv în mediu medical controlat.
Pentru intoleranțe, abordarea poate include jurnal alimentar, dietă de eliminare și reintroducere controlată, teste pentru intoleranța la lactoză sau investigații specifice pentru boala celiacă ori alte afecțiuni digestive.
Ce rol are IgE în această diferențiere
Imunoglobulina E (IgE) este unul dintre cei mai importanți markeri utilizați în evaluarea reacțiilor alergice de tip imediat. În alergiile alimentare mediate imunologic, acest tip de anticorp este implicat direct în declanșarea răspunsului inflamator, prin activarea celulelor care eliberează histamină și alți mediatori chimici responsabili de simptomatologie.
În practica medicală, determinarea nivelului de IgE, fie total, fie specific pentru anumiți alergeni, reprezintă un instrument util în orientarea diagnosticului, mai ales în contextul unor simptome sugestive pentru o reacție alergică.
Astfel, testele rapide pentru determinarea IgE total, destinate utilizării profesionale, pot reprezenta un prim pas în evaluarea unui posibil teren alergic. De exemplu, testele dezvoltate de DDS Diagnostic sunt concepute pentru a oferi o evaluare rapidă, în punctul de îngrijire, facilitând trierea pacienților care necesită investigații alergologice suplimentare.
Este important de subliniat că aceste teste nu identifică alergenul responsabil și nu stabilesc un diagnostic de certitudine. Rolul lor este orientativ, contribuind la decizia medicală privind necesitatea unor analize mai detaliate, precum determinarea IgE specifice sau alte investigații alergologice.
Interpretarea rezultatelor trebuie realizată întotdeauna în context clinic, de către personal medical calificat, prin corelarea valorilor obținute cu istoricul pacientului și tabloul simptomatic.
Concluzie
Deși sunt frecvent confundate, alergia alimentară și intoleranța alimentară reprezintă două realități clinice diferite, cu mecanisme distincte și implicații importante asupra sănătății. În timp ce alergia implică un răspuns imun care poate evolua rapid și, uneori, sever, intoleranța este, în general, rezultatul unor mecanisme digestive sau metabolice și are un impact mai degrabă funcțional.
Evenimente
The Biggest Meeting Invasion 2: Pasiunea pentru motorsport rescrie regulile în Râmnicu Vâlcea
Sâmbătă, 25 aprilie, Râmnicu Vâlcea încetează să mai fie doar un punct pe hartă și devine epicentrul culturii auto din România. The Biggest Meeting Invasion 2 este mai mult decât un eveniment, este un manifest al comunității pasionate de fenomenul custom, un spațiu unde ingineria întâlnește arta și performanța se măsoară în bătăile inimii.
Mai mult decât un Show: Un stil de viață
Shopping City Râmnicu Vâlcea se pregătește să găzduiască o invazie spectaculoasă de mașini modificate, proiecte deosebite și peste 2000 de entuziaști care transformă metalul în emoție. Fiecare vehicul prezent este rezultatul a sute de ore de muncă, sacrificii personale și o atenție obsesivă la detalii.
La această ediție, nu vorbim doar despre cai putere, ci despre povestea din spatele a peste 250 de maşini de lux și despre dorința de a ieși din anonimat.
Program și Activități: Adrenalină până după miezul nopții
Începând cu ora 17:00, atmosfera va fi definită de vibrația motoarelor și strălucirea proiectoarelor. Participanții și vizitatorii se vor bucura de un program intens, conceput pentru a celebra cultura auto în toate formele sale.
• Competiții și probe tehnice: Provocări care vor testa limitele mașinilor și vor separa estetica de performanța pură.
• Showcase de mașini modificate: O expoziție a celor mai spectaculoase proiecte din regiune și nu numai.
• Interacțiune și comunitate: Un prilej de a lega prietenii noi și de a face schimb de experiențe cu oameni care împărtășesc aceleași valori.
• Show-uri dinamice: Momente menite să ridice publicul în picioare și să creeze amintiri memorabile.
Detalii Eveniment




The Biggest Meeting Invasion 2 este locul unde respectul între participanți primează, iar adrenalina se îmbină armonios cu distracția. Nu este zgomot; este simfonia unei comunități unite.
• Dată: 25 Aprilie
• Interval orar: 17:00 – 01:00
• Locație: Shopping City Râmnicu Vâlcea
Rămâi Conectat

Dacă simți că o mașină este mai mult decât un simplu mijloc de transport și dacă rezonezi cu sunetul unui motor bine reglat, locul tău este alături de noi.
Urmărește-ne pentru noutăți și înscrieri:
Instagram: @FamousRally | @Cars_international5
The Biggest Meeting Invasion 2 – Nu lăsa pe alții să-ți povestească. Vino să-l trăiești!
-
Uncategorizedacum 2 zileTratamentul Wegovy® generează o scădere în greutate de până la 22,6% la femei în perioada menopauzei și reduce la jumătate riscul de migrene
-
Uncategorizedacum 2 zilePastila Wegovy generează o slăbire de peste 21% și dublează scorurile de îmbunătățire a mobilității fizice
-
Companiiacum 22 de ore„Luna mai poate decide întreaga recoltă” — greșelile care distrug culturile în solar
-
Uncategorizedacum 55 de minuteSamsung adoptă noul Cod de conduită al UE privind aparatele electrocasnice inteligente și eficiente energetic




