Connect with us

Evenimente

Cîțu îl provoacă pe Ciolacu: Arățați-le oficialilor europeni programul economic al PSD, este o crimă cu premeditare asupra stabilității economice

Publicat

pe

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, îi lansează o dublă provocare liderului PSD Marcel Ciolacu. Liberalul îi propune social-democratului fie să vină în fața oficialilior europeni și agențiilor internaționale de rating cu programul economic al PSD, fie să renunțe la imunitatea parlamentară, asumându-și riscul de a răspunde, chiar penal, în eventualitatea în care declarațiile sale publice ar afecta stabilitatea economică.

„Ceea ce propune PSD prin acest program de guvernare reprezintă o crimă cu premeditare asupra stabilității economice. (…) PSD știe foarte bine care sunt elementele care vor duce, imediat, la o reducere a ratingului de țară și, implicit, la creșterea sărăciei, dobânzi mai mari, inflație, șomaj, etc. Știe foarte bine toate acestea pentru că anul trecut -și am corespondența dintre PSD și agențiile de rating- răspundea, punct cu punct, la fiecare îngrijorare a agențiilor, care sunt cam aceleași și acum,” a afirmat Florin Cîțu, luni, într-o declarație de presă săptămânală.

Liberalul mai spune că PSD, în perioada în care era la guvernare, le promitea oficialilor străini și agențiilor de rating că va reduce o serie de cheltuieli, pentru a compensa proiectele de legi care majorau cheltuielile neproductive și pe cele sociale.

În acest context, Cîțu i-a lansat o dublă provocare lui Marcel Ciolacu.

Domnule Ciolacu, STOP! Este momentul să vă opriți! (…) Nu mai este momentul să ne jucăm. Este momentul să facem diferența între oamenii politici și oamenii de stat. Urmează discuții foarte dure cu agențiile de rating și cu Comisia Europeană, așa că am luat o decizie care poate să fie surprinzătoare, dar pe care sper să o ascultați cu atenție și să-i dați curs: Vă invit să participați, alături de mine, la aceste discuții cu Comisia Europeană, cu comisarul pentru buget, cu comisarul pentru finanțe, cu agențiile de rating. Acolo vă veți prezenta planurile dumnevostră (…) și veți afla, la prima mână ce implicații au pentru ratingul de țară. Veți afla, la prima mână, că planurile dvs duc la reducerea ratingului și la pierderea de fonduri europene. Ca să fie totul corect, vom înregistra aceste discuții, iar românii vor alege în consecință.

Dacă nu veți da curs acestei invitații (..) vin cu altă propunere: vă solicit imperios un alt exercițiu democratic – eu, senatorul Florin Cîțu, dumnevoastră, deputatul Marcel Ciolacu, renunțăm la imunitatea pentru declarațiile politicie publice refertoare la stabilitatea economică. Astfel, va răspunde PENAL cel care minte!

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

Colegiul Medicilor introduce reguli stricte de la 1 ianuarie 2026 pentru publicitatea medicală. Reclamele stradale, permise doar la maximum 500 de metri de cabinet

Publicat

pe

Cea mai importantă schimbare este restricționarea publicității stradale la o rază de cel mult 500 de metri în jurul cabinetelor și clinicilor, măsură care a generat controverse în rândul furnizorilor de servicii medicale și al unor organizații de pacienți.

O măsură cu impact major asupra clinicilor din zone izolate

Limitarea distanței pentru afișajele stradale ar putea afecta în special unitățile medicale amplasate în cartiere periferice, pe străzi secundare sau în localități mici, unde panourile publicitare sunt rare sau inexistente, conform puterea.ro. Criticii semnalează că astfel de clinici pot pierde vizibilitatea necesară, mai ales dacă oferă tratamente inovatoare sau servicii specializate care nu sunt disponibile în alte orașe.

„Cum ar putea fi recunoscută o clinică dintr-o zonă de case, de exemplu în Otopeni, dacă nu există puncte de expunere în apropiere?”, se întreabă reprezentanți din sectorul privat. Ei consideră că regula pune piedici accesului la informații pentru pacienți din alte localități sau județe, care au nevoie de repere clare pentru a-și alege serviciile medicale.

Argumentele Colegiului Medicilor

Într-un răspuns oficial, CMR explică faptul că limita de 500 de metri are rolul de a preveni „publicitatea agresivă” și de a proteja prestigiul profesiei medicale. Potrivit organizației, regulile ar reduce riscul ca unitățile medicale să recurgă la campanii de marketing de amploare, în detrimentul actului medical în sine.

CMR susține că vizibilitatea clinicilor nu ar trebui să fie afectată, întrucât acestea pot folosi alte instrumente de comunicare permise de Codul deontologic: site-uri web și rețele sociale, cu condiția ca informațiile să fie verificate și fără promisiuni înșelătoare, broșuri și pliante, distribuite în mod controlat și participare la congrese, târguri de sănătate și evenimente științifice, pentru prezentarea noutăților medicale.

Lipsa studiilor care să justifice distanța de 500 de metri

Întrebate ce analiză tehnică a stat la baza stabilirii limitării la 500 de metri, autoritățile profesionale nu au oferit date concrete. CMR afirmă că reglementarea a fost inspirată de o veche prevedere privind distanțele dintre farmacii și de principiile eticii medicale, fără a menționa existența unor studii privind impactul publicității medicale asupra comportamentului pacienților.

Absența unor argumente statistice sau a unei evaluări independente a generat îngrijorări în rândul specialiștilor din domeniul sănătății și al organizațiilor care militează pentru transparență.

Critici legate de transparență și consultare publică

Colegiul Medicilor a precizat că proiectul a fost transmis structurilor interne și publicat online, însă nu a oferit informații despre participarea asociațiilor de pacienți sau a altor experți în procesul de elaborare a regulilor. În același timp, instituția a susținut că nu se supune Legii 544/2001 privind accesul la informații de interes public, întrucât nu gestionează fonduri publice — o poziție criticată de unii observatori.

Reguli largi, ușor de interpretat

Decizia publicată în Monitorul Oficial reglementează toate formele de promovare — de la firma medicală și până la campaniile online. Totuși, experții atrag atenția asupra unor formulări vagi, precum „promovare indirectă” sau „imagine instituțională”, care pot duce la interpretări diferite între colegiile teritoriale.

Se interzice: folosirea superlativelor, comparațiile cu alte clinici, menționarea ofertelor financiare sau a facilităților și orice mesaj care ar putea fi considerat „înșelător” sau „excesiv”.

Aceste limitări ar putea restrânge semnificativ capacitatea clinicilor de a comunica dotările, rezultatele sau nivelul de expertiză, spun criticii.

Publicitatea online – permisă, dar strict controlată

Deși site-urile și platformele digitale sunt acceptate, conținutul trebuie să fie strict informativ, iar reclamele online trebuie să respecte criterii greu de standardizat. Pentru unele clinici, în special cele care se bazează pe comunicarea digitală pentru a atrage pacienți din alte orașe, aceste prevederi pot reprezenta o piedică.

Colegiilor teritoriale le revine responsabilitatea de a verifica materialele publicitare și de a solicita modificări sau retragerea acestora în termen de 30 de zile. Fără criterii uniforme, există riscul unor abordări neunitare, ceea ce poate genera incertitudine în rândul furnizorilor de servicii medicale.

Citeste in continuare

Evenimente

Patronatele cer Guvernului înghețarea salariului minim la 4.050 lei. Care este justificarea lor și scenariul sumbru prezentat

Publicat

pe

Organizația patronală IMM România propune menținerea salariului minim la nivelul de 4.050 de lei pentru moment. Beniamin Lucescu, reprezentant al organizației, a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit de la Palatul Victoria, că o eventuală majorare la 4.300 de lei ar trebui analizată după primele șase luni ale anului viitor, pe baza evoluției economice.

„IMM România în toţi cei patru ani consecutivi a susţinut creşterea salariului minim pe economie, pentru că economia funcţiona, productivitatea muncii, a producţiei, era mare. La ora actuală nu suntem împotriva creşterii salariului minim pe economie, cum s-a propus, 4.300 de lei, de la 4.050 de lei, dar trebuie să putem din punct de vedere economic să plătim aceşti bani. Până se va decide săptămâna viitoare, noi am propus să rămânem la 4.050 de lei, şi după primele şase luni, cu toate scumpirile, de taxe, impozite, 10% acciză, creşterea TVA-ului, să aşteptăm o evaluare şi, după primele şase luni, putem să spunem dacă putem suporta din punct de vedere al plăţii salariul minim pe economie. (…) În urma analizei făcute, am propus să rămânem la 4.050 de lei şi după şase luni de zile să facem, din nou, o evaluare să vedem dacă puterea economică ne dă voie să plătim aceşti bani”, a declarat Beniamin Lucescu, miercuri, după reuniunea Consiliului Naţional Tripartit desfăşurată la Palatul Victoria.

În acelaşi context, preşedintele onorific al IMM România, Ovidiu Nicolescu, a precizat că, din studiile realizate de organizaţia patronală, reiese că IMM-urile nu pot susţine o creştere a salariului minim pe economie pentru anul viitor.

„Potrivit analizelor realizate la nivelul IMM România şi a investigaţiei pe care am făcut-o pe un eşantion de 2.017 întreprinzători, punctul nostru de vedere este următorul: deşi înţelegem necesitatea de a amplifica veniturile minime, noi considerăm că în momentul de faţă acest lucru nu este cu putinţă. Pe de-o parte, majorarea salariului minim determină totdeauna majorarea tuturor categoriilor de salarii, deci ar fi un efect de avalanşă, iar urmare a acestui lucru ar creşte foarte mult cheltuielile firmelor şi atunci ar avea următoarele efecte negative: o parte dintre firme nu ar mai rezista, şi potrivit investigaţiei noastre, 14,7% dintre întreprinzători spun că ar trebui să-şi închidă porţile, iar ceilalţi ar trebui fie să-şi reducă activitatea, fie să le scadă competitivitatea”, a afirmat Nicolescu.

Citeste in continuare

Evenimente

Măsură drastică la Bosch Timișoara. Compania desființează peste 500 de posturi

Publicat

pe

An employee uses a touchscreen panel on the automobile gasoline direct injector valve assembly line at the Robert Bosch GmbH plant in Blaichach, Germany, on Tuesday, March 31, 2015. German unemployment dropped to a record low as the job market continued to underpin the country’s position as Europe’s economic powerhouse. Photographer: Krisztian Bocsi/Bloomberg via Getty Images

Peste 500 de angajați Bosch de la centrul din Timișoara își vor pierde locurile de muncă în următorii patru ani. Concedierile fac parte din planul de restructurare global al diviziei Bosch Global Business Services, prin care compania germană va elimina 3.400 de posturi la nivel mondial până în 2030.

Aceste concedieri fac parte dintr-un plan amplu de eficientizare prin care divizia globală Bosch Global Business Services își va reduce personalul cu aproximativ 3.400 de angajați la nivel mondial, până la finalul lui 2030.

Grupul Bosch anunță o nouă rundă de concedieri în România, vizând peste 500 de angajați de la centrul din Timișoara, în următorii patru ani, până la finalul lui 2030. Aceste posturi fac parte din divizia de servicii Bosch Global Business Services (GBS), care se ocupă de operațiuni precum contabilitate, achiziții sau resurse umane. În prezent, divizia GBS are aproximativ 1.800 de angajați la Timișoara.

Această ajustare face parte dintr-un plan strategic mult mai amplu al companiei germane, care vizează eliminarea a circa 13.000 de locuri de muncă la nivel global. Divizia GBS va elimina, la nivel internațional, aproximativ 3.400 de posturi până în 2030.

Care este motivul concedierilor masive

Bosch explică faptul că aceste schimbări sunt o consecință a contextului economic dificil și a presiunii tot mai mari din industrie. Compania susține că „economia globală trece printr-o schimbare structurală”, iar incertitudinile geopolitice, performanța slabă pe piețele-cheie și competiția crescută impun o reducere permanentă a costurilor pentru a menține competitivitatea. La nivel global, Bosch a invocat un deficit anual de costuri de 2,5 miliarde de euro.

Compania a precizat că, deși schimbările la Timișoara vor fi făcute treptat și obiectivul este ca ajustările să fie „cât mai acceptabile din punct de vedere social”, locația din Timișoara va rămâne un centru strategic pentru Bosch.

Nu este primul val de concedieri al companiei, în România

Aceasta nu este prima măsură de reducere de personal operată recent de Bosch în România. În octombrie 2025, fabrica din Cluj, parte din divizia Mobility Electronics, a anunțat că va renunța la 170 de poziții până la sfârșitul lunii decembrie 2025. Fabrica din Cluj are aproximativ 3.300 de angajați.

La nivel național, Bosch a înregistrat vânzări consolidate de 2,6 miliarde de lei în 2024, în creștere cu 2,6%, în ciuda condițiilor dificile. Compania a investit aproximativ 246 de milioane de lei în modernizarea și dezvoltarea fabricilor din Cluj și Blaj. Cu toate acestea, numărul total de angajați ai Bosch în România a scăzut cu circa 200, ajungând la 10.320 la finalul lui 2024.

La nivel internațional, Bosch avea aproximativ 418.000 de angajați în întreaga lume anul trecut. Stefan Grosch, membru în consiliul de administrație, a declarat: „Trebuie să lucrăm de urgență la competitivitatea noastră în sectorul mobilității și să ne reducem permanent costurile. Acest lucru este foarte dureros pentru noi, dar, din păcate, nu există nicio cale de ocolire.”

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE