România se situează pe primul loc din UE la investițiile publice

0
131

Ludovic Orban a vorbit, sâmbătă, în cadrului unei conferințe de presă la Slobozia, despre situația economică a României în anul 2020. Potrivit premierului, România se situează pe primul loc din Uniunea Europeană la investițiile publice, încasarile la buget au fost mai mari decât în 2019, iar salariul mediu brut a crescut și el față de aceiași perioadă a anului trecut.

„Investițiile publice în România au fost cele mai mari din ultimii 10 ani, pe primele 9 luni am depășit investițiile totale de pe anii 2016-2017, și dintre țările Uniunii Europene, suntem singura țară în  care investițiile publice au avut o influentă pozitiva în cadrul produsului intern brut, adică singura tară care a crescut investițiile cu adevărat în perioada de criza economica generată de pandemie.

În ceea ce privește producția industriala, în ultimele 4 luni avem o creștere constanta a producției. În ceea ce privește încasările la buget, octombrie este a treia luna consecutiva în care încasăm mai mult de cat luna echivalenta a anului 2019. În ceea ce privește salariul mediu net, în luna august a crescut cu 7,5% față de luna august a anului 2019, repet în criza economică. Șomajul a scăzut, mai mult decât atât, la data de 1 octombrie sunt cu 20.000 mai mulți angajați cu contract de muncă, decât în luna ianuarie 2020,înainte de începutul pandemiei. Astea sunt date, sunt cifre date de INS, de instituții certificate.

Măsurile pe care le-am luat în această perioadă au permis companiilor sa depășească situația dificilă, cu excepția HORECA, care într-adevăr a fost afectat cel mai tare,dar și aici pregătim o schema de ajutor de stat. În celelalte domenii există trenduri de creștere evidente. Ceea ce ne propunem ca obiectiv este sa continuam sa adoptam măsuri care să accelereze revenirea economică. Pregătim proiectele necesare pentru cele peste 80 de miliarde pe care România le poate accesa prin intermediul bugetului Uniunii Europene și prin intermediul facilității de rezilienta și recuperare

 Avem un pachet de măsuri pe care le-am gândit pentru susținerea dezvoltare economice în agricultură. Suntem în pregătirea scheme de de ajutor de stat pentru a putea plăti despăgubiri pentru fermierii ale căror suprafețe au fost afectate de secetă și pentru culturile primăvara, nu numai cele de toamnă.

Pregătim o schemă de tip IMM Invest pentru companiile din agricultura, o schema de garantare a creditelor pentru capital de lucru și investiții. Ne-am propus să finalizam pana la data de 1 decembrie toate plățile la hectar. Avem un program cum n-a mai existat în România de reface a infrastructurii de irigații, de efectuare de lucrări ample de drenaj, desecări combatere a eroziuni solului, a deșertificării cu o valoare de peste 5,6 miliarde de euro, în cadrul Planul Națională de Recuperare și Reziliență.Economia este pe un trend bun”, a declarat premierul. 

Sursa: Realitatea Financiara

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here