Connect with us

Stiri economice

Averea lui Pablo Escobar: Ce făcea pentru a depozita banii

Publicat

pe

Pablo Escobar a crescut într-o familie săracă din Columbia, însă până să împlinească 35 de ani a devenit deja unul dintre cei mai bogați oameni din lume.

Fostul lider al cartelului Medellin a avut, la un moment dat, o avere estimată la 30 de miliarde de dolari.

De altfel, The Independent dezvăluie că la mijlocul anilor ’80, cartelul său reușea să obțină în jur de 420 de milioane de dolari pe săptămână.

Aceste venituri i-au determinat pe cei de la revista americană Forbes să îl treacă în topul celor mai bogați oameni din lume șapte ani la rând, între 1987 și 1993. În 1989, el a fost inclus pe locul 7 în acest top.

Fratele și, în același timp, contabilul său a dezvăluit într-o carte pe care a scris-o ulterior că averea uriașă a cauzat la un moment dat probleme, având în vedere că banii nu mai puteau fi „spălați”. În aceste condiții, Escobar a fost nevoit să îngroape banii în diverse ferme, să-i țină în depozite sau în pereții caselor membrilor cartelului. Din acest motiv, în fiecare an, 10% din încasări erau declarate pierdute, având în vedere că banii erau roși de șobolani.

De asemenea, pentru a ține banii cât mai ordonați, cartelul cheltuia în jur de 2.500 de dolari în fiecare luna doar pentru elastice.

În plus, la un moment dat, fiul său, Juan Pablo, a dezvăluit că Escobar a ars 2 milioane de dolari pentru că familiei sale îi era frig, în timp ce se ascundea în munți.

Povestea lui Escobar stârnește interes și la 27 de ani de la moartea lui Pablo

Chiar dacă au trecut 27 de ani de la moartea lui Pablo, povestea acestuia încă stârnește un interes ridicat. În fiecare an apar filme, seriale, cărți sau jocuri inspirate din povestea lui Escobar.

Spre exemplu, în 2019, compania NetEnt a lansat jocul Narcos, inspirat din serialul realizat de Netflix despre povestea lui Pablo Escobar. În jocul disponibil la Vlad Casino găsim simboluri precum agenții Steve Murphy și Javier Pena, grenade, pistoale, arme de asalt, dar și un membru al unui cartel.

De altfel, și Narcos, serialul care a inspirat apariția jocului mai devreme amintit, este considerat unul dintre cele mai bune din istoria Netflix. Iar primele două sezoane au fost axate doar pe povestea lui Pablo Escobar.

Alte filme inspirate din povestea lui Pablo Escobar

Pe lângă Narcos, și alte filme sau seriale au fost inspirate din viața lui Pablo Escobar.

Unul dintre acestea este Loving Pablo (2017), despre povestea jurnalistei care s-a îndrăgostit de Pablo Escobar. Rolul jurnalistei este interpretat de Penelope Cruz, în timp ce Pablo este interpretat de Javier Bardem.

Un documentar foarte apreciat a fost realizat și de postul History, sub numele „The True Story of Killing Pablo”. Apărut în 2002, acest documentar prezintă atât povestea lui Pablo Escobar, dar pune accent și pe felul în care a fost ucis în 1993.

Unul dintre cele mai bune seriale despre viața lui Pablo Escobar a fost realizat în 2012 de postul columbian Caracol, sub numele „Escobar, el patron del mal”. Acesta este considerat unul dintre cele mai autentice seriale despre Pablo și a primit foarte multe laude. De altfel, în acest serial s-au folosit peste 1.300 de actori și a fost filmat în peste 500 de locații din Columbia, dar și în Miami. Fiecare zi de filmare a costat 164.000 de dolari.

De asemenea, un alt film bun despre cartelul lui Escobar este American Made. Acesta prezintă povestea lui Barry Seal, un agent CIA care a ajuns să facă trafic pentru cartelul Medellin, iar ulterior a fost nevoit să coopereze cu DEA.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

BOGDAN IVAN: ”DACĂ NU REDESCHIDEM CENTRALELE PE CĂRBUNE, LA IARNĂ RISCĂM SĂ INTRĂM ÎN BLACKOUT”

Publicat

pe

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, trage un semnal de alarmă vizavi de închiderea pe bandă rulantă a centralelor pe crăbune. Ministrul spune că, la iarnă, când consumul de energie crește foarte mult, România riscă să intre în blackout.

„Dacă până la finalul acestui an vom închide centralele pe cărbune de la Complexul Energetic Oltenia, automat riscăm, într-o perioadă de iarnă în care nu avem nici producţie de energie solară, nici eoliană, să ajungem în situaţia de a nu avea suficientă energie”, a declarat Ivan, la un post TV.

„Există riscul ca în perioada de iarnă, când avem o cerere foarte mare de energie într-o perioadă geroasă, când e posibil să fie o furtună de zăpadă în care să nu avem producţie deloc pe eolian sau solar, să ajungem în situaţie de blackout”.

Dacă păstrăm centralele pe cărbune, ne amendează UE cu 2 miliarde de euro

Dacă România decide să păstreze centralele în funcţiune, „riscăm o penalitate de aproximativ două miliarde de euro din partea Comisiei Europene”, spune Ivan.

Pentru a redeschide negocierile cu Comisia Europeană, ministrul a comandat un studiu tehnic.

„Am comandat împreună cu cei de la Transelectrica un studiu al unei companii autorizate internaţional, care a avut şase mii de pagini, făcut rapid în trei luni de zile”.

„Studiul a adus evidenţe tehnice în care am arătat riscul pe care România îl are. Aşa am reuşit să-i conving să redeschidă discuţia. Discuţie pe care de doi ani au refuzat să o poarte cu România”, a precizat Ivan.

Blackout-ul „este unul dintre cele patru scenarii pe care specialiştii în acest studiu l-au evidenţiat. Nu o spun eu, că aşa cred eu sau că am vorbit cu cineva stând la o cafea”, a subliniat ministrul.

 

Sursa: Realitatea Financiara

Citeste in continuare

Evenimente

ELON MUSK, PRIMUL OM A CĂRUI AVERE A TRECUT PRAGUL DE 500 DE MILIARDE DE DOLARI

Publicat

pe

Averea miliardarului Elon Musk, CEO Tesla și SpaceX, a depășit miercuri, pentru scurt timp, pragul istoric de 500 de miliarde de dolari, potrivit clasamentului Miliardarii în timp real al revistei Forbes, citat de AFP.

Valoarea netă a averii lui Musk a atins 500,1 miliarde de dolari, înainte de a scădea la 499,1 miliarde de dolari. Pe lista Forbes, Musk este urmat de Larry Ellison (Oracle), cu 350,7 miliarde de dolari, și de Mark Zuckerberg (Meta), cu 245,8 miliarde de dolari.

Antreprenorul născut în Africa de Sud a absolvit Universitatea din Pennsylvania și a abandonat studiile la Stanford, dedicându-se afacerilor. În 1999 a vândut o companie de software către Compaq pentru peste 300 de milioane de dolari. Ulterior, a fondat o companie care a fuzionat cu PayPal, iar în 2002 a lansat SpaceX, iar un an mai târziu s-a alăturat Tesla.

Recent, consiliul de administrație Tesla a propus un nou plan de remunerare pentru Musk, care ar putea primi acțiuni în valoare de 1.000 de miliarde de dolari, dacă producătorul auto va atinge o serie de obiective ambițioase de performanță.

Sursa: Realitatea Financiara

Citeste in continuare

Evenimente

INS: RATA ȘOMAJULUI A URCAT LA 5,9% ÎN LUNA AUGUST

Publicat

pe

Aproape jumătate de milion de români nu au loc de muncă: rata șomajului a urcat la 5,9% în august, față de 5,8% în luna anterioară, conform datelor publicate joi de Institutul Național de Statistică.

Rata șomajului la bărbați a depășit-o cu 0,7 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile fiind 6,2% în cazul persoanelor de sex masculin și 5,5% în cazul celor de sex feminin).

„Reține în continuare atenția nivelul ridicat, de 23,5%, al ratei șomajului în rândul tinerilor (15-24 ani), înregistrat în perioada aprilie – iunie 2025”, au transmis reprezentanții INS.

Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata șomajului a fost estimată la 4,7% pentru luna august 2025 (5% în cazul bărbaților și 4,5% în cazul femeilor). Numărul șomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezintă 75,7% din numărul total al șomerilor estimat pentru luna august 2025. 

 

Sursa: Realitatea Financiara

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE