Scandal pe majorarea salariilor la Metroul bucureștean. Ministrul Transporturuilor a trimis corpul de control

0
14

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a trimis corpul de control la Metrorex, pentru că salariile au crescut în condiţii de pandemie. Drulă a prezentat și informația că salarul mediu brut în companiei ar urma să se majoreze, față de anul trecut, cu aproape 3 mii de lei.

„Câștigul mediu brut lunar per salariat al Metrorex, în anul 2020, era de 9.901 lei. În propunerea de buget de venituri și cheltuieli pentru 2021, Metrorex are estimat un câștig mediu brut lunar per salariat de 12.739 lei, a scris ministrul Transporturilor pe Facebook.

Drulă i-a acuzat direct pe liderii de sindicat, catalogați drept „bogații ai tranziţiei care au acaparat şi subjugat pentru ei şi interesele lor companiile statului, cum este cazul şi liderilor de sindicat (cartel) de la Metrorex”.

„Vreau să le transmit celor de la sindicat că metroul nu a fost construit pentru ei şi bunăstarea lor şi a ‘famigliilor’ lor, ci pentru cetăţenii Capitalei şi cei care îl folosesc atunci când vin în Bucureşti. Negocierea avantajelor şi privilegiilor pe care şi le-au dobândit prin Contractul Colectiv de Muncă şi pentru care plătesc toţi românii subvenţionarea metroului trebuie să aibă în centrul atenţiei călătorul, nu nababul de sindicat. Din concluziile preliminare ale anchetei Corpului de control aflăm că, la negocierea CCM de anul trecut, când s-au majorat salariile cu 18%, 10 din cei 15 membri din comisia de negociere constituită la nivelul administraţiei Metrorex erau membri de sindicat. Practic, sindicatul Metrorex a negociat salarii mai mari în plină pandemie cu sine însuşi”, a argumentat Drulă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here