Evenimente
INS: Numărul locurilor de muncă vacante a scăzut cu 3.800 în ultimul trimestru din 2020
Numărul locurilor de muncă vacante s-a situat în ultimul trimestru din 2020 la 35.600, în scădere cu 3.800 faţă de trimestrul anterior, conform unui comunicat al Institutului Naţional de Statistică.
Rata locurilor de muncă vacante a fost 0,73%, în scădere cu 0,08 puncte procentuale faţă de trimestrul precedent.
Comparativ cu acelaşi trimestru al anului 2019, rata locurilor de muncă vacante a scăzut cu 0,22 puncte procentuale, iar numărul locurilor de muncă vacante a coborât cu 11.500.
În trimestrul IV 2020, rate relativ mari ale locurilor de muncă vacante s-au înregistrat în administraţia publică (1,85%), sănătate şi asistenţă socială (1,51%), respectiv activităţi de spectacole, culturale şi recreative (1,16%).
Cea mai mare rată a locurilor de muncă vacante s-a regăsit în alte activităţi de servicii (1,95%).
În industria prelucrătoare s-a concentrat circa o cincime din numărul total al locurilor de muncă vacante (7.500 locuri vacante), iar rata a luat valoarea de 0,69%.
Sectorul bugetar a însumat puţin sub o treime din numărul total al locurilor de muncă vacante. Astfel, 5.300 de locuri vacante s-au regăsit în sănătate şi asistenţă socială, 5.100 de locuri vacante în administraţia publică, iar 900 de locuri vacante în învăţământ.
La polul opus, rata locurilor de muncă vacante a înregistrat cele mai mici valori în hoteluri şi restaurante (0,01%), în învăţământ (0,26%), respectiv în construcţii (0,27%).
Cele mai puţine locuri de muncă vacante s-au regăsit în hoteluri şi restaurante (30 de locuri vacante), tranzacţii imobiliare (100 locuri vacante), respectiv producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat şi industria extractivă (200 locuri vacante pentru fiecare în parte).
Prin comparaţie cu trimestrul precedent, în majoritatea activităţilor economice s-au înregistrat scăderi, atât ale ratei, cât şi ale numărului locurilor de muncă vacante, cele mai relevante regăsindu-se în învăţământ (-0,32 puncte procentuale, respectiv -1.100 locuri vacante), respectiv în activităţile de servicii administrative şi activităţile de servicii suport (-0,28 puncte procentuale, respectiv -800 locuri vacante).
Cele mai semnificative creşteri ale ratei locurilor de muncă vacante faţă de trimestrul precedent s-au observat în industria extractivă (+0,14 puncte procentuale), respectiv în tranzacţii imobiliare şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+0,07 puncte procentuale pentru fiecare în parte).
În ceea ce priveşte numărul locurilor de muncă vacante, acesta a înregistrat creşteri de peste 100 locuri vacante în activităţile de transport şi depozitare, respectiv informaţii şi comunicaţii.
Faţă de acelaşi trimestru al anului anterior, în majoritatea activităţilor economice s-au înregistrat scăderi ale celor doi indicatori.
Astfel, cele mai semnificative scăderi ale ratei locurilor de muncă vacante s-au observat în hoteluri şi restaurante (-0,68 puncte procentuale), respectiv în activităţile de spectacole, culturale şi recreative (-0,57 puncte procentuale), iar numărul locurilor de muncă vacante a cunoscut scăderi importante în industria prelucrătoare (-3.500 locuri vacante), comerţ (-2.300 locuri vacante), respectiv în hoteluri şi restaurante (-1.500 locuri vacante).
În trimestrul IV 2020, cea mai mare cerere de forţă de muncă salariată exprimată de angajatori din punct de vedere al numărului locurilor de muncă vacante a fost pentru ocupaţiile de specialişti în diverse domenii de activitate – grupa majoră 2 (9.300 locuri vacante), lucrători în domeniul serviciilor – grupa majoră 5 (5.900 locuri vacante), ocupaţii elementare – grupa majoră 9 (4.800 locuri vacante), respectiv muncitori calificaţi şi asimilaţi – grupa majoră 7 (4.200 locuri vacante).
Rata locurilor de muncă vacante a avut cele mai mari valori pentru ocupaţiile de funcţionari administrativi – grupa majoră 4 (0,97%), specialişti în diverse domenii de activitate – grupa majoră 2 (0,86%), lucrători în domeniul serviciilor – grupa majoră 5 (0,77%), respectiv ocupaţii elementare – grupa majoră 9 (0,75%).
Cele mai mici valori ale celor doi indicatori s-au înregistrat în ocupaţiile de lucrători calificaţi în agricultură, silvicultură şi pescuit – grupa majoră 6 (0,31%, respectiv 100 locuri vacante), respectiv de membri ai corpului legislativ, ai Executivului, înalţi conducători ai administraţiei publice, conducători şi funcţionari superiori – grupa majoră 1 (0,45%, respectiv 1.600 locuri vacante).
Comparativ cu trimestrul precedent, cele mai relevante scăderi atât ale ratei, cât şi ale numărului locurilor de muncă vacante s-au observat în ocupaţiile de muncitori calificaţi şi asimilaţi – grupa majoră 7 (-0,19 puncte procentuale, respectiv -1.300 locuri vacante), urmate de cele tehnicieni şi alţi specialişti din domeniul tehnic – grupa majoră 3 (-0,17 puncte procentuale, respectiv -800 locuri vacante).
La polul opus, creşteri faţă de trimestrul precedent s-au observat doar în ocupaţiile de lucrători în domeniul serviciilor – grupa majoră 5 (+0,04 puncte procentuale, respectiv +200 locuri vacante), respectiv de membri ai corpului legislativ, ai executivului, înalţi conducători ai administraţiei publice, conducători şi funcţionari superiori – grupa majoră 1 (+0,03 puncte procentuale, respectiv +100 locuri vacante).
Faţă de acelaşi trimestru al anului anterior s-au înregistrat doar scăderi, atât în ceea ce priveşte rata, cât şi numărul locurilor de muncă vacante, cea mai semnificativă regăsindu-se în rândul ocupaţiilor de lucrători în domeniul serviciilor – grupa majoră 5 (-0,34 puncte procentuale, respectiv -2.900 locuri vacante).
Sursa: Realitatea Financiara
Evenimente
Uniunea Europeană aprobă tranzacția de 36 de miliarde de dolari dintre Mars și Kellanova
Comisia Europeană a anunțat că a aprobat necondiționat achiziția Kellanova Company (fosta Kellogg Company) de către Mars Inc., o tranzacție evaluată la aproximativ 36 de miliarde de dolari. Decizia vine după finalizarea investigației antitrust deschise în luna iunie, autoritățile europene concluzionând că operațiunea nu ridică probleme de concurență în Spațiul Economic European.
Potrivit comunicatului oficial, analiza Comisiei a arătat că fuziunea nu va conduce la o creștere semnificativă a puterii de negociere a grupului Mars în raport cu comercianții. Acordul dintre cele două companii a fost anunțat anul trecut și a primit deja aprobarea Comisiei Federale pentru Comerț din Statele Unite în luna iunie a acestui an. După anunțul deciziei europene, acțiunile Kellanova au crescut cu 0,37%, până la 83,45 dolari pe unitate.
Kellanova deține unele dintre cele mai cunoscute mărci de gustări și produse alimentare, precum Pringles, Cheez-It, Pop-Tarts, Rice Krispies Treats și cerealele Kellogg’s. De cealaltă parte, Mars este un jucător global major în industria alimentară, cu un portofoliu ce include branduri precum Snickers, Mars, Twix, Bounty, M&M’s, Skittles, precum și produse pentru animale de companie prin Whiskas și Royal Canin.
Prin această tranzacție, Mars își consolidează poziția pe piața globală a produselor alimentare și a gustărilor, creând unul dintre cele mai puternice grupuri din industrie.
Sursa: Realitatea Financiara
Evenimente
Ion Cristoiu trage concluziile după voturile bucureștenilor: „Marele câștigător a fost Anca Alexandrescu!”
Maestrul Ion Cristoiu a tras concluziile după alegerile de ieri, dar a spus și care sunt consecințele rezultatului final.
Delia Vrânceanu: Care a fost, în opinia dumneavoastră, maestre Cristoiu, marele câștigător după votul de ieri și care a fost marele perdant?
Ion Cristoiu: Marele câștigător a fost, indiscutabil, Anca Alexandrescu. Am auzit mai înainte comentariile ei. Eu nu cred că ea a obținut scorul…este un scor uluitor. Locul II, înaintea PSD-ului și înaintea USR-ului care au avut cei doi candidați, ai celor două partide. Au avut mașinării de vot, bani, au apărut pe la alte televiziuni decât Realitatea.
Anca Alexandrescu a dus o campanie pe cont propriu, de fapt, cont propriu…sigur a contat că este ajutată de Realitatea TV, dar ea a fost mai mult în această campanie – jurnalista de la Realitatea decât să spunem: candidata, chiar dacă e independentă politic. Cred că a primit foarte multe voturi, nu în calitate de lider al suveraniștilor, ci în calitate de lider al opoziției. Eu cred că ea asta trebuie să se afirme pentru că, practic, noi nu avem…adică la ora actuală opoziția este anticipată de mai multe formațiuni. N-are importanță că sunt suveraniste, nesuveraniste, e vorba de opoziție. Opoziția nu este unită și din acest punct de vedere, Anca Alexandrescu a luat voturile pe care le-a luat și cred că nu numai de la suveraniști, ci și de la alte partide și de la nehotărâți pentru că s-a constituit ca jurnalist în opoziție, în critica actualei puteri. Deci, ea este marele câștigător.
Sper să nu cadă într-o capcană pe care văd că vrea să i-o întindă presa PSD-istă chiar și anume…că, de fapt, e un eșec și că trebuia să câștige locul I. În actualele condiții, așa cum s-a desfășurat campania și în condițiile României de azi, care este fixată în niște alianțe…e un scor excepțional.
Marele perdant este Nicușor Dan.
Evenimente
Makaveli: „Gelu Vișan trebuie izolat și exclus din mișcarea suveranistă”
Alexandru Zidaru, cunoscut sub titulatura de Makaveli, consideră că Gelu Vișan face jocuri murdare cu scopul de a boicota mișcarea suveranistă din România.
„Nu știu de ce se consideră naționalist. Nu poți fi naționalist, tu care contactezi jumătate din ifluenceri că să boicotezi votul pentru Anca Alexandrescu. Este vorba despre cei de la „România Te Iubesc”, despre Mario. I-a contactat ca să o tragă în jos pe Anca Alexandrescu și întreaga mișcare suveranistă. El a încercat o sabotare a acestei mișcări. Presupun ca e trimis de RTV. Știu că era la Realitatea, avea pat aici, iar de când a ajuns la RTV a vrut să spargă această mișcare. Are câțiva oameni pe social media care boicotează mișcarea suveranistă. Cred că domnul Georgescu va avea și el o poziție pe această temă.
Oamenii nu sunt informați, au auzit această pastilă cu „spital SRI”, și au căzut în plasă. Cineva i-a dat mai mult decât i-ați dat voi. El ne-a spus că are salariu de la Realitatea, că a prins un contract. Acum l-am văzut la RTV, de unde încearcă să denigreze Realitatea Plus. Este o ură din partea unora, ce vine din partea domnului Gelu Vișan. Am înțeles că nu o susține pe Anca Alexandrescu, dar nu mai dezbina mișcarea suveranistă. Lumea credea că este purtător de cuvânt al lui Georgescu, dar nu cred că domnul Georgescu se asocia cu un violator de adolescente. Noi muncim, avem credință, iar el vine și bagă zâzanie, îi montează să dezbine. Dai in Simion un an de zile, e ciudat. Nu a zis nimic de Nicușor Dan și de Bolojan. Ar trebui exclus și izolat el și toți cei ca el care trag în jos acest proiect suveranist”, a declarat Makaveli.
-
Evenimenteacum 2 zile
ALEGERI LOCALE PARȚIALE. Zi decisivă în București și 12 localități. Oamenii sunt așteptați la urne pentru alegerea primarilor
-
Evenimenteacum 2 zile
Anca Alexandrescu: „Dedic acest rezultat foarte bun tatălui meu.” George Simion: „Scorul foarte bun din București i se datorează Ancăi Alexandrescu”
-
Evenimenteacum 2 zile
„Voi face dreptate, indiferent de rezultat”. Anca Alexandrescu, prima reacție după exit-poll: „Știm ce s-a întâmplat în 2024”
-
Evenimenteacum 2 zile
Micile magazine sătești ar putea fi obligate să suplinească lipsa bancomatelor și să le elibereze numerar clienților
-
Uncategorizedacum 23 de ore
SGS devine partener global cheie pentru EcoVadis
-
Evenimenteacum 21 de ore
Datoria publică se apropie de 60% din PIB
-
Evenimenteacum o zi
BREAKING NEWS | ALEGERI PRIMĂRIA CAPITALEI 2025 – Primele rezultate EXIT POLL
-
Evenimenteacum o zi
Șoc la raft: cât a ajuns să coste un cofraj cu ouă. Prețul care i-a înfuriat pe români






