Connect with us

Evenimente

Huawei lansează competiția „AppsUP 2021”, destinată aplicațiilor inovatoare

Publicat

pe

Au început înscrierile pentru competiția Huawei din acest an destinată aplicațiilor inovatoare, cu premii totale excepționale, în valoare de 1 milion de dolari, disponibile la nivel global

  • Pentru primele 20 de aplicații din Europa sunt disponibile premii în valoare de 200.000 de dolari
  • Competiția din acest an include un nou premiu, Tech Women’s Award, care își propune să recunoască impactul dezvoltatoarelor cu o performanță remarcabilă
  • Înscrierile încep pe 10 iunie și se încheie pe 20 august 2021

 

București, 14 iunie 2021 – Huawei Consumer BG lansează competiția anuală destinată aplicațiilor inovatoare în cadrul Huawei Mobile Services (HMS) – AppsUP. Programul este menit să inspire dezvoltatori talentați din întreaga lume să creeze aplicații și experiențe digitale inovatoare pentru consumatori, iar această competiție le oferă o oportunitate unică de a explora și promova progresul digital.  

Participanții la competiția anuală AppsUP vor dezvolta aplicații inovatoare, localizate, folosind ecosistemul HMS care are scopul de a oferi experiențe inteligente îmbunătățite tuturor utilizatorilor de dispozitive Huawei. Competiția este valabilă în cinci regiuni: Europa, Asia Pacific, America Latină, Orientul Mijlociu și Africa, și China, iar tema acestui an este „HMS Inovație pentru toți”.

Competiția le oferă dezvoltatorilor talentați oportunitatea de a dobândi recunoaștere globală și posibilitatea de a câștiga premii în bani de până la 15.000 de dolari, cu un fond total de premii de 1 milion de dolari și asistență tehnică completă pentru a deschide noi uși în inovația de aplicații. Competiția este deschisă tuturor, de la studenți și dezvoltatori promițători, până la profesioniști consacrați.

Wang Wei, Country Manager Huawei Consumer Business Group România, a declarat: „La Huawei, ne-am angajat să oferim tehnologie pentru toți, pentru ca nimeni să nu fie lăsat în urmă în această eră digitală. Prin competiția AppsUP, sperăm să provocăm următoarea generație de dezvoltatori de aplicații să creeze experiențe impecabile pentru consumatori, în lumea digitală din ce în ce mai conectată în care trăim. Nucleul competiției este inovația și așteptăm cu nerăbdare să vedem soluțiile pe care dezvoltatorii din întreaga lume le vor crea folosind Huawei Mobile Services.”

Competiția s-a dovedit a fi extrem de populară anul trecut, astfel au fost peste 3.000 de echipe participante din peste 170 de țări. Mii de aplicații HSM inovatoare au fost trimise, acestea acoperind toate aspectele vieții de zi cu zi și oferind experiențe inteligente în sănătate și fitness, educație, agricultură, protecția mediului, transporturi și siguranță publică, printre multe altele. Printre câștigătorii de anul trecut s-au numărat Catrobat, un proiect nonprofit premiat cu „Cea mai bună aplicație” pentru Pocket Code, care și-a dezvoltat aplicația pentru a inspira adolescenții și adulții să învețe programarea, și Runbit din Suedia care îi provoacă pe utilizatori să meargă sau să alerge transformând această experiență într-un joc distractiv.

Concurenții AppsUP de anul acesta pot concura pentru multe premii, cum ar fi Tech Women’s Award (introdus pentru prima dată în acest an), Excellent Student Award și Best HMS Core Innovation Award. Pe lângă premiile în numerar, finaliștii vor beneficia și de promovarea aplicației pe AppGallery, pentru a fi accesibilă unui public global de 700 de milioane de utilizatori de dispozitive mobile Huawei. Câștigătorii vor beneficia și de recompense suplimentare, cum ar fi resursele promoționale AppGallery, resursele cloud Huawei și stimulente exclusive pentru capabilitățile HMS Core plătite, printre altele.

HMS este în prezent al treilea cel mai mare ecosistem de aplicații mobile din lume, ajungând la peste 700 de milioane de utilizatori globali de dispozitive, și le oferă dezvoltatorilor globali o sinergie hardware și software unică ce sprijină dezvoltarea și soluțiile eficiente pentru consumatori, în timp ce HMS Core, colecția de kituri și servicii Huawei Developer, garantează o experiență de utilizare excepțională oferită de dispozitivele Huawei.

Înscrierea la AppsUP

Pentru a se înscrie în competiție, participanții trebuie să se înregistreze și să trimită aplicațiile prin intermediul site-ului oficial, în perioada 10 iunie – 20 august 2021. Participanții se pot înscrie fie individual, fie ca o echipă de maximum trei membri.

Toate aplicațiile trebuie dezvoltate folosind capabilitățile HMS Core selectate și trimise spre evaluare prin intermediul paginii web a competiției, până pe 20 august 2021, ora 18:00 (GMT +2). Juriul format din experți în tehnologie, finanțe și gaming, și nume importante ale Huawei, vor nota apoi fiecare aplicație pe baza funcționalității, inovației, valorii sociale și experienței de utilizare.

Apoi, primele 20 de aplicații selectate din fiecare regiune vor fi votate de public pe pagina web a competiției și pe AppGallery. Selecțiile se vor baza pe numărul de voturi și descărcări pe care fiecare lucrare selectată le primește de la public.

În octombrie, finaliștii își vor prezenta aplicațiile la evenimentele regionale în fața juriului, care va clasa cele 20 de lucrări selectate conform unei proceduri de notare complexe, pentru a determina câștigătorii.

Pentru mai multe informații despre competiția AppsUP, vizitați website-ul Huawei AppsUP.

Date cheie despre competiție:

  • Perioada de înscriere: 10 iunie – 20 august 2021
  • Data limită pentru depunerea înscrierilor: 20 august 2021
  • Perioada de jurizare: 21 august – 9 septembrie 2021
  • Perioada dedicată votului publicului: 10 septembrie – 23 septembrie 2021
  • Finala competiției: octombrie 2021, date ce urmează a fi anunțate

Premiile europene:

  • Best App(x3 câștigători)
  • Best Game (x3 câștigători)
  • Best Social Impact(x3 câștigători)
  • Excellent Student Award(x3 câștigători)
  • Tech Women’s Award(x3 câștigători)
  • Best HMS Core Innovation Award(x3 câștigători)
  • All Scenario Coverage Award(x1 câștigător)
  • Honourable Mention (x5 câștigători)

Despre Huawei Consumer Business Group

Produsele și serviciile Huawei sunt disponibile în peste 170 de țări, deservind mai mult de o treime din populația lumii. Compania deține 14 centre R&D în țări precum Statele Unite ale Americii, Germania, Suedia, Rusia, India și China. HUAWEI Consumer BG este una din cele 3 filiale ale companiei și include telefoane inteligente, computere și tablete, dispozitive purtabile și servicii cloud, etc. Cu peste 33 de ani de expertiză în domeniul telecomunicațiilor, HUAWEI oferă tehnologii inovatoare pentru consumatorii de pretutindeni.

Pentru mai multe informații, vizitați: http://consumer.huawei.com/ro

Pentru noutăți despre Huawei Consumer BG, urmăriți-ne pe:

Facebook: https://www.facebook.com/huaweimobilero/

Instagram: https://www.instagram.com/huaweimobilero/

YouTube: https://www.youtube.com/HuaweiMobilero

Despre Huawei Mobile Services

Huawei Mobile Services face parte din Huawei Consumer Business Group, care își propune să ofere o experiență mobilă completă utilizatorilor de dispozitive Huawei și Honor. Serviciile includ Mobile Cloud, AppGallery, muzică, video, teme, asistență și multe altele. Huawei Mobile Services (HSM) acoperă 650 de milioane de utilizatori din peste 170 de țări, permițând o viață inteligentă pentru fiecare utilizator de dispozitiv Huawei.

Pentru mai multe informații, vizitați: https://developer.huawei.com/en

Pentru noutăți despre Huawei Mobile Services, urmăriți-ne pe:

Facebook: @Huaweidevs

Twitter: @Huawei_devs

YouTube: @Huawei Developers

LinkedIn: @Huawei Developers

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

BOGDAN IVAN: ”DACĂ NU REDESCHIDEM CENTRALELE PE CĂRBUNE, LA IARNĂ RISCĂM SĂ INTRĂM ÎN BLACKOUT”

Publicat

pe

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, trage un semnal de alarmă vizavi de închiderea pe bandă rulantă a centralelor pe crăbune. Ministrul spune că, la iarnă, când consumul de energie crește foarte mult, România riscă să intre în blackout.

„Dacă până la finalul acestui an vom închide centralele pe cărbune de la Complexul Energetic Oltenia, automat riscăm, într-o perioadă de iarnă în care nu avem nici producţie de energie solară, nici eoliană, să ajungem în situaţia de a nu avea suficientă energie”, a declarat Ivan, la un post TV.

„Există riscul ca în perioada de iarnă, când avem o cerere foarte mare de energie într-o perioadă geroasă, când e posibil să fie o furtună de zăpadă în care să nu avem producţie deloc pe eolian sau solar, să ajungem în situaţie de blackout”.

Dacă păstrăm centralele pe cărbune, ne amendează UE cu 2 miliarde de euro

Dacă România decide să păstreze centralele în funcţiune, „riscăm o penalitate de aproximativ două miliarde de euro din partea Comisiei Europene”, spune Ivan.

Pentru a redeschide negocierile cu Comisia Europeană, ministrul a comandat un studiu tehnic.

„Am comandat împreună cu cei de la Transelectrica un studiu al unei companii autorizate internaţional, care a avut şase mii de pagini, făcut rapid în trei luni de zile”.

„Studiul a adus evidenţe tehnice în care am arătat riscul pe care România îl are. Aşa am reuşit să-i conving să redeschidă discuţia. Discuţie pe care de doi ani au refuzat să o poarte cu România”, a precizat Ivan.

Blackout-ul „este unul dintre cele patru scenarii pe care specialiştii în acest studiu l-au evidenţiat. Nu o spun eu, că aşa cred eu sau că am vorbit cu cineva stând la o cafea”, a subliniat ministrul.

 

Sursa: Realitatea Financiara

Citeste in continuare

Evenimente

ELON MUSK, PRIMUL OM A CĂRUI AVERE A TRECUT PRAGUL DE 500 DE MILIARDE DE DOLARI

Publicat

pe

Averea miliardarului Elon Musk, CEO Tesla și SpaceX, a depășit miercuri, pentru scurt timp, pragul istoric de 500 de miliarde de dolari, potrivit clasamentului Miliardarii în timp real al revistei Forbes, citat de AFP.

Valoarea netă a averii lui Musk a atins 500,1 miliarde de dolari, înainte de a scădea la 499,1 miliarde de dolari. Pe lista Forbes, Musk este urmat de Larry Ellison (Oracle), cu 350,7 miliarde de dolari, și de Mark Zuckerberg (Meta), cu 245,8 miliarde de dolari.

Antreprenorul născut în Africa de Sud a absolvit Universitatea din Pennsylvania și a abandonat studiile la Stanford, dedicându-se afacerilor. În 1999 a vândut o companie de software către Compaq pentru peste 300 de milioane de dolari. Ulterior, a fondat o companie care a fuzionat cu PayPal, iar în 2002 a lansat SpaceX, iar un an mai târziu s-a alăturat Tesla.

Recent, consiliul de administrație Tesla a propus un nou plan de remunerare pentru Musk, care ar putea primi acțiuni în valoare de 1.000 de miliarde de dolari, dacă producătorul auto va atinge o serie de obiective ambițioase de performanță.

Sursa: Realitatea Financiara

Citeste in continuare

Evenimente

INS: RATA ȘOMAJULUI A URCAT LA 5,9% ÎN LUNA AUGUST

Publicat

pe

Aproape jumătate de milion de români nu au loc de muncă: rata șomajului a urcat la 5,9% în august, față de 5,8% în luna anterioară, conform datelor publicate joi de Institutul Național de Statistică.

Rata șomajului la bărbați a depășit-o cu 0,7 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile fiind 6,2% în cazul persoanelor de sex masculin și 5,5% în cazul celor de sex feminin).

„Reține în continuare atenția nivelul ridicat, de 23,5%, al ratei șomajului în rândul tinerilor (15-24 ani), înregistrat în perioada aprilie – iunie 2025”, au transmis reprezentanții INS.

Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata șomajului a fost estimată la 4,7% pentru luna august 2025 (5% în cazul bărbaților și 4,5% în cazul femeilor). Numărul șomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezintă 75,7% din numărul total al șomerilor estimat pentru luna august 2025. 

 

Sursa: Realitatea Financiara

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE