Connect with us

Evenimente

EXCLUSIV/Dosarul privind vaccinările fictive ia amploare/Asistenți medicali si doctori din Spitalul Județean de Urgență Ploiești urmeaza a fi retinuti saptamana viitoare – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat

pe

Secretizarea abuziva a normelor de salarizare se practica in MAI din urmatoarele motive:

1.

De departe, cauza principala este banul, ” ochiul dracului”!

Financiarul avea nevoie de un pretext sa primeasca spor de confidentialitate. Chiar si in prezent, cand sporul in cauza este suma compensatorie tranzitorie ( deci nu mai e spor), el se mentine doar daca functionarul lucreaza efectiv cu informatii clasificate. Deci daca nu ar avea obiectul muncii secretizat, toti de la financiar, de la Dimofte ( sefa DGF) in jos, nu ar mai primi sporul in cauza ( suma compensatorie).

2) Prostului ii e frica de transparenta.

Publicitatea normelor reprezentand metodologie de salarizare ar conduce la accesul nestingherit al oricarui politist, la continutul normelor. Pe cale de consecinta, ar creste numarul de plangeri impotriva modului de calcul al salariilor. Plangerile ( contestatiile) trebuie verificate si solutionate. Asta inseamna munca si, atentie (!), mai inseamna si cresterea riscului ca lucratorul de financiar vinovat sa fie tras la raspundere disciplinara sau de alta natura.

3. Lingaii cu functii mari din Aparatul Central au fost dresati sa nu ceara bani, ministrului. Ca se enerveaza respectivul si ii schimba. Si ministrul la randul lui, cand a fost pus in functie, a fost avertizat de partid sa nu le faca probleme cu cereri de fonduri banesti pentru MAI, ca altfel va fi schimbat. Ati observat ca, spre deosebire de alte ministere, ministri MAI sunt numiti doar indivizi stersi, din clasa executantilor obedienti. Adica slugi, nu conducatori. Asa au fost de la Igas incoace.

Retinand cele de mai sus,

Pentru ca in toate procesele pe salarizare ( inclusiv cele privind pensiile militare) ne ciocnim intruna de hgurile si ordinele astea secretizate abuziv, nu avem incotro decat sa le atacam in instanta. Si sa obtinem descretizarea lor, chiar daca inseamna sa le luam ciolanul de la gura celor de la financiar ( care vor pierde suma compensatorie echivalenta cu fostul spor de confidentialitate).

Am sustinut in mai multe ca intre politistii de operativ si cei de la suport, exista interese contrarii. Unii merita niste drepturi ( pentru ca fac munca reala de politie), altii doar cameleonizeaza pe primii. Si le pun piedici. Se atarna de ei, doar ca sa prinda si ei, drepturile recunoscute de legiuitor, politistilor ( drepturi salariale, pensii, etc).

Azi am pornit procedura prealabila pentru declasificarea HG S/639/2008 de modificare a HG 1086 din 2004 ( reglementand drepturi in valuta pentru politistii detasati in misiuni umanitare de mentinere a pacii). In zilele urmatoare vom porni demersuri pentru declasificarea HG 0610/2017, OMAI S/2166/2017, S7/2018.

Nu avem nici o speranta naiva ca financiarul va renunta la secretizarea acestor norme. Ca pentru ei, secretizarea e profitabila, le aduce banutul. E simplu si clar! Daca le desecretizeaza, le scade salariul. In loc de trei crenvursti, vor manca doi. Deci e clar ca se vor opune din rasputeri?

Guvernul secretizeaza HGuri reglementand metodologie de salarizare pentru politisti si cadre militare tot la solicitarea mafiotilor de la financiarul ministerelor implicate. I se rupe guvernului de secretul HG S/ 610/2017. Orice nepriceput ( inclusiv un nepriceput pripasit prin guvern) care citeste HG S/610/2017 sau OMAI 2166, OMAI S7/2018 realizeaza cu usurinta ca nu e nimic secret in ele.

Mai jos aveti plangerea prealabila trimisa Guvernului pentru declasificarea HG S 639/2008, precizeaza Emil Pascut de la

SPR Diamantul:

Nr 102 din 14 octombrie 2021

Subscrisa Sindicatul Politistilor din Romania „Diamantul”, persoana juridica cu personalitate legal dobândita conform sentintei civile nr. 22(PJ)/23.11.2006, pronuntata în dosarul nr. 15033/302/2006 al Judecatoriei sectorului 5, cu sediul social in Bucuresti, str. Corbita nr. 39, sector 5, CIF 19544011, cont bancar RO 96CECEB31231RON1692764, deschis la CEC – Sucursala Lipscani, Bucuresti, prin reprezentant legal presedinte Ionut Bogdan Popovici, cu sediul pentru comunicarea actelor de procedura in Bucuresti, strada Ienachita Vacarescu nr.17A, sector 4, parter, ap 1, tel/fax 0213152826, email petitii.sprdiamantul@yahoo.com,

In baza art. 10 din CEDO,

In baza art.31 din Constitutia Romaniei,

In baza Legii 544 din 2001 privind liberul acces la informatie de interes public,

In baza art. 20 si art.33 din Legea nr. 182 din 2002 privind informatiile clasificate,

Va rugam sa declasificati si sa ne comunicati HG S/636/2008 pentru modificarea HG 1086 din 2004.

In vederea solutionarii favorabile, va rugam sa aveti in vedere urmatoarele:

Atat HG 1086/2004 cat si HG S/639/2008 au fost date în aplicarea art.26 din Legii nr. 42/2004, stipulând că ”În termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Guvernul va stabili sporurile specifice, drepturile de diurnă, cazare și hrană ale personalului militar și civil participant la misiunile prevăzute la art. 2 lit. a) – d), precum și ale celui care execută controale, în conformitate cu specificul fiecărui tip de misiune.”

Atat norma originala cat si hotararea de guvern modificatoare reglementeaza drepturi banesti rezultand din raportul de munca ale personalului trimis in misiuni internationale de mentinerea pacii.

Niciuna din cele doua norme susmentionate nu contine informatii care, prin dezvaluire, sa produca prejudicii vreunei persoane juridice sau fizice, in sensul art. 15 lit e) din lege 182 din 2002:

e) informații secrete de serviciu – informațiile a căror divulgare este de natură să determine prejudicii unei persoane juridice de drept public sau privat;.

Niciuna din cele doua norme nu este act cu “caracter militar”, in sensul definitiei referite la art.2 lit l) din legea 554 din 2004:

l) act de comandament cu caracter militar – actul administrativ referitor la problemele strict militare ale activității din cadrul forțelor armate, specifice organizării militare, care presupun dreptul comandanților de a da ordine subordonaților în aspecte privitoare la conducerea trupei, în timp de pace sau război ori, după caz, la îndeplinirea serviciului militar;

Din studierea Legii 182 din 2002, rezulta “per a contrario” ca eventualul caracter militar al unui act juridic nu poate constituie motiv justificativ pentru secretizarea actului la nivelul “ secret de serviciu”.

Mai mult, in cele cateva sute de procese deschise de politisti impotriva MAI si IGPR pentru recuperarea drepturilor la diurna suplimentara in valuta, s-au depus fara masuri de protectie, in dosare, de catre institutiile parate, la ordinul instentelor de judecata, copii de pe HG 1086 din 2004, in dublu exemplar pentru a fi comunicate potrivit legii, si reclamantilor.

Din studiul continutului HG 1086 din 2004, astfel cum a fost depusa in dosarele instantelor, rezulta de domeniul evidentei ca HG 1086 din 2004 nu are caracter militar.

Pe de alta parte, rezulta vadit ca nimic din continutul normei originale, nu justifica clasificarea “ secret de serviciu” a HG S/639/2008.

In decizia civila 3264 din 2021, Curtea de Apel Bucuresti a retinut:

“Potrivit art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 1086/2004, „Personalul care participă la misiunile în sprijinul păcii și de asistență umanitară, prevăzute la art. 2 lit. b) și c) beneficiază de diurnă în valută care nu include cheltuieli de hrană, calculată în baza ordinului de numire în funcție, de la data părăsirii teritoriului național și până la data intrării în țară, după executarea misiunii, diferențiată după categoria căreia îi aparține – ofițeri 40 de dolari SUA/zi de persoană, iar alte categorii de personal – 35 de dolari SUA/zi de persoană.”

Prin art. 3 din aceeași hotărâre, pe durata misiunii personalul beneficiază de 1 dolar SUA/zi/persoană pentru facilitarea legăturii cu familia și recreere.

Prin art. 6 din hotărâre se prevede că dispozițiile acesteia se aplică în mod corespunzător și celorlalte instituții din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, iar competențele ministrului apărării naționale, stabilite prin hotărâre, sunt îndeplinite, după caz, de conducătorii instituțiilor respective.

(…)

Dispozițiile au fost ulterior modificate prin H.G. nr. S-639/2008, clasificată secret de serviciu”

Cum anume ar prejudicia si pe cine, transformarea drepturilor de diurna, de la 40 dolari SUA/zi/ofiter, in 45 Euro/zi/ofiter?

Nu in ultimul rand, este deja public cunoscut ca sustragerea celor doua norme de la publicarea in Monitorul Oficial, urmata de ascunderea existentei si continutului lor de catre functionari care au condus structurile de suport implicate din MAI si din IGPR, nu a avut ca efect decat prejudicierea in masa a beneficiarilor (politisti din MAI detasati in zone externe de conflict, in misiuni umanitare de mentinere a pacii) care nu au cunoscut existenta drepturilor si nu au beneficiat de ele.

Aceasta situatie a generat incepand cu anul 2019, sute de procese cu MAI, in marea lor majoritate solutionate cu decizii in favoarea reclamantilor.

Suplimentar, invocam in sustinerea cererii de declasificare si comunicare, prevederile art 3 si 33 din Lege 182 din 2002:

Art.3: Nici o prevedere a prezentei legi nu va putea fi interpretată în sensul limitării accesului la informațiile de interes public sau al ignorării Constituției, a Declarației Universale a Drepturilor Omului, a pactelor și a celorlalte tratate la care România este parte, referitoare la dreptul de a primi și răspândi informații.

Art.33 : Este interzisă clasificarea ca secrete de serviciu a informațiilor care, prin natura sau conținutul lor, sunt destinate să asigure informarea cetățenilor asupra unor probleme de interes public sau personal, pentru favorizarea ori acoperirea eludării legii sau obstrucționarea justiției.

In lumina celor de mai sus, va rugam sa declasificati si sa ne comunicati HG S/639/2008. (Cristina T.).

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

„Condu Prudent! Alege Viața!” a adus brașovenii față în față cu realitatea accidentelor rutiere, transformând siguranța rutieră într-o experiență trăită, nu doar explicată

Publicat

pe

De

Peste 1.000 de brașoveni au participat sâmbătă, 23 mai, la evenimentul „Condu Prudent! Alege Viața!”, una dintre cele mai ample inițiative de educație și conștientizare rutieră organizate la nivel local de Rotaract Kronstadt, alături de autorități, parteneri instituționali și reprezentanți ai industriei auto și motorsportului. Timp de mai multe ore, participanții au avut ocazia să experimenteze, într-un mod controlat și interactiv, efectele reale ale accidentelor rutiere și importanța adoptării unui comportament responsabil în trafic.

Evenimentul, organizat împreună cu autorități, parteneri instituționali și reprezentanți ai industriei automotive și motorsportului, a avut ca obiectiv principal transformarea prevenției într-o experiență practică și accesibilă publicului larg.

Siguranța rutieră, adusă mai aproape de comunitate

Datele privind accidentele rutiere din România continuă să evidențieze necesitatea unor inițiative de educație și prevenție. În 2025, peste 3.000 de persoane au fost rănite grav în accidente rutiere, iar mai mult de 1.300 și-au pierdut viața pe șoselele din țară.

În acest context, campania „Condu Prudent! Alege Viața!” își propune să transforme informația teoretică într-o experiență directă, prin simulări și demonstrații care îi ajută pe participanți să înțeleagă concret impactul deciziilor luate în trafic.

Comunitatea și colaborarea dintre instituții fac diferența

Unul dintre cele mai importante elemente ale evenimentului a fost colaborarea dintre voluntari, autorități și partenerii implicați în proiect. Participanții au avut acces la demonstrații realizate de reprezentanții ISU Brașov, experiențe VR care simulează efectele consumului de alcool și ale distragerii atenției la volan, sesiuni dedicate siguranței copiilor în mașină și expoziții de automobile de competiție.

„Succesul acestui eveniment a fost posibil datorită unei colaborări solide între voluntari, autorități și parteneri privați. Suntem recunoscători instituțiilor locale – IPJ, ISU și Inspectoratului de Jandarmerie Brașov – precum și tuturor companiilor și organizațiilor care au susținut proiectul. Împreună am reușit să transmitem un mesaj clar: siguranța rutieră trebuie să devină o prioritate pentru întreaga comunitate”, a precizat Teodor Filip, Project Manager.

Conducerea defensivă și motorsportul, explicate direct de profesioniști

Pe parcursul evenimentului, participanții au avut ocazia să interacționeze cu instructori auto, specialiști în conducere defensivă și piloți de motorsport, care au explicat diferența dintre condusul sportiv și comportamentul responsabil în trafic.

„Poligonul este esențial în formarea unui șofer, pentru că acolo înveți gabaritul mașinii, poziționarea, frânarea, utilizarea oglinzilor și reacțiile de bază, fără presiunea traficului real. Abia după aceea ar trebui făcut pasul către circulația urbană. La fel de importantă este și înțelegerea sistemelor de siguranță ale mașinii: airbag-ul este proiectat să funcționeze împreună cu centura de siguranță, iar fără centură corpul ajunge prea repede în contact cu airbag-ul, care poate deveni periculos în loc să protejeze. Cele două sisteme trebuie privite ca un ansamblu de siguranță”, explică Alexandru Păun, trainer Academia Titi Aur.

Zona dedicată motorsportului a atras, de asemenea, un număr mare de participanți, care au putut vedea îndeaproape mașini de competiție și au discutat cu piloți profesioniști despre importanța disciplinei și a reflexelor corecte în trafic.

„Cele mai multe accidente se produc pentru că oamenii sunt grăbiți și conduc sub presiunea timpului. Noi încercăm să le transmitem că viața de zi cu zi nu este o probă specială de raliu și că prioritatea trebuie să fie întotdeauna siguranța. Am venit la acest eveniment pentru a fi mai aproape de comunitatea din Brașov și pentru a le arăta oamenilor că motorsportul înseamnă, înainte de toate, disciplină, responsabilitate și siguranță. Pe lângă prezentarea mașinilor de competiție, încercăm să le explicăm participanților cât de importante sunt reflexele corecte și deciziile responsabile în trafic”, a declarat Andrei Gîrtofan, pilot la ProRally.

Campania „Condu Prudent! Alege Viața!” face parte dintr-un proiect național desfășurat în mai multe orașe din România, printre care București, Alba Iulia, Cluj-Napoca, Sibiu și Târgu Mureș, având ca obiectiv principal reducerea numărului de accidente prin educație, prevenție și implicarea activă a comunității.

Proiectul a fost organizat cu sprijinul partenerilor și sponsorilor: Allianz Țiriac, Accenture, Coresi, Autoliv, Academia Titi Aur, ISU, IPJ, IJJ, Pro Rally Racing Team (ERA), OC Racing Team, LS Driving Academy, Siguranța Auto Copii, Lifetime Events, Ugly Bikers, Oaki, Crust Focacceria și Panoramic.

Despre Rotaract

Rotaract este o organizație internațională dedicată tinerilor cu vârste de peste 18 ani, care dezvoltă proiecte de voluntariat, educație, leadership și implicare comunitară. Parte a familiei Rotary International, Rotaract reunește tineri profesioniști și studenți care își propun să genereze schimbări pozitive în comunitățile din care fac parte, prin inițiative sociale, educaționale, culturale și civice.

Sursa articol: BVON.ro

Citeste in continuare

Evenimente

Scrisoarea Repatriot către românii din afara granițelor

Publicat

pe

De

E TIMPUL SĂ VORBIM CU OCCIDENTUL: ROMÂNIA – STAT UE ȘI NATO – A FOST ATACATĂ DE O DRONĂ RUSEASCĂ

Dragi români de pretutindeni,

Vă mulțumim pentru mesajele voastre de solidaritate și vă trimitem chemarea noastră de a acționa neîntârziat oriunde ați fi în lume.

Vineri, 29 mai, noaptea în jur de ora 2.00 AM o dronă rusească Geran-2 (Shahed) a lovit acoperișul unui bloc cu 10 etaje de pe strada Brăilei din Galați.

Impactul a provocat o explozie puternică și un incendiu. O mamă și copilul ei de 14 ani au fost răniți. Zeci de familii au fost evacuate în miezul nopții. Panica s-a instalat în tot orașul.

Cu o deviație de câțiva metri a traiectoriei, drona ar fi intrat direct într-unul dintre apartamente.

Președintele României, Nicușor Dan, a declarat ferm:

„Întreaga responsabilitate pentru acest incident îi aparține Federației Ruse.”

Pentru prima dată de la începutul războiului, Rusia a provocat victime omenești pe teritoriul unui stat NATO și UE. Nu a fost un accident. Drona a zburat o distanță semnificativă pe teritoriul României înainte de a lovi un bloc de locuințe civile.

Noi, românii, am deschis larg porțile și inimile pentru milioane de refugiați ucraineni. Sute de mii de Ucraineni au găsit protecție și siguranță în țara noastră. I-am primit, i-am ajutat, i-am sprijinit cu resursele unei țări care nu este bogată, dar care știe ce înseamnă demnitate și solidaritate.

Acum a venit rândul nostru să cerem solidaritate.

Rusia a trecut o linie roșie extrem de gravă. A testat reacția Alianței pe teritoriul unui stat membru UE și NATO, și a produs victime. Dacă nu răspundem ferm și unitar acum, mâine același lucru se poate întâmpla la Varșovia, la Riga, la Vilnius, la Helsinki, la Berlin, la Paris sau la Londra.

Pericolul nu mai este teoretic, el este real și a ajuns în casele românilor.

RePatriot lansează un CALL TO ACTION urgent către întreaga diasporă română:

Deveniți chiar astăzi vocea României în țările în care trăiți. Vorbiți cu vecinii, colegii, prietenii și, mai ales, cu autoritățile și aleșii locali.

Ce puteți face concret, chiar acum:

  1. Sensibilizați opinia publică locală

Postați pe rețelele sociale (Tiktok, Facebook, X, Instagram, LinkedIn) în limba țării în care locuiți: „O dronă rusească a lovit un bloc de locuințe din Galați, România – stat NATO și UE. O mamă și un copil de 14 ani au fost răniți. Războiul lui Putin nu mai este doar despre Ucraina. El a ajuns deja pe teritoriul UE și NATO. Dacă nu oprim Rusia acum, următorul oraș ar putea fi al vostru.”

  1. Contactați direct autoritățile

Trimiteți un email sau un mesaj parlamentarului, senatorului, europarlamentarului, consilierului local sau primarului din zona voastră de exemplu:

„Ca român rezident în [orașul/țara], vă solicit sprijin public pentru România după atacul rusesc asupra civililor din Galați. O dronă rusească a provocat victime pe teritoriul unei țări UE și NATO. Vă rog să susțineți întărirea apărării Flancului Estic și sancțiuni mai dure împotriva Rusiei.”

  1. Distribuiți masiv mesajul:

„Lideri ai Occidentului: Rusia a atacat teritoriul NATO la Galați – acționați acum!

Dorim ca apărarea aeriană a NATO să intercepteze amenințările mai devreme, cât încă sunt pe teritoriul Ucrainei, nu doar după ce intră în spațiul NATO, tocmai pentru a evita escaladarea și pentru a demonstra forță. O zonă tampon este necesară pentru apărare eficientă”

  1. Acțiuni suplimentare cu impact

– Faceți un video scurt pe TikTok/Instagram/Reels explicând situația celor din țara în care locuiți.

– Organizați o scrisoare deschisă semnată de comunitatea românească din orașul vostru.

– Vorbiți și spuneți la cât mai multă lume că Europa și NATO trebuie să aibă o voce comună împotriva atacurilor pe teritoriile sale.

Românii au contribuit mult la dezvoltarea  țărilor unde trăiesc, crează și muncesc. Acum avem nevoie ca aceste țări să stea alături de România, înainte ca Rusia să aducă războiul și în casele lor.

Noi, cei din țară, ne pregătim și acționăm după cum cer vremurile, întărind România acolo unde este cea mai expusă.

Împreună suntem mai puternici decât cred ei. Vocea noastră unită contează și poate face diferența.

Distribuiți acest mesaj în toate grupurile de români, paginile comunitare și chat-urile de diaspora. Cu cât acționăm mai rapid și mai unit, cu atât mesajul nostru va avea mai multă forță. O reacție largă va ajuta România și o va face mai sigură.

RePatriot – Conectăm românii de pretutindeni pentru un Acasă mai sigur.

Echipa RePatriot este acum în Madrid și pregătește ultimele detalii pentru conferința de azi, la care se așteaptă participarea a peste 90 de antreprenori, investitori, profesioniști și lideri români din România, Spania, Franța, Anglia și Germania. Oameni care construiesc, conectează comunități și caută oportunități de colaborare dincolo de granițe. Mai multe aici.

Despre Repatriot

Repatriot este o comunitate globală de antreprenori români care promovează reconectarea diasporei cu România prin inițiative de business, educație și leadership civic. Misiunea Repatriot, proiect RBL, este de a întări încrederea între români, oriunde s-ar afla, și de a susține dezvoltarea unei Românii moderne, prospere și libere. Mai multe pe www.repatriot.ro.

Citeste in continuare

Evenimente

Cele 3 întrebări critice într-un test poligraf de fidelitate – Cum le formulăm corect?

Publicat

pe

De

test poligraf de fidelitate

Într-o relație, încrederea este unul dintre cele mai importante lucruri. Atunci când apar suspiciuni de infidelitate, lipsa comunicării și nesiguranța pot afecta profund relația dintre doi parteneri. Uneori, discuțiile repetate nu mai reușesc să aducă liniște sau claritate, iar unul dintre parteneri simte nevoia unei confirmări obiective. În astfel de situații, testul poligraf de fidelitate poate deveni o soluție serioasă și discretă pentru clarificarea adevărului.

Tot mai multe persoane aleg această variantă nu pentru scandal sau presiune, ci pentru a elimina îndoielile și pentru a putea merge mai departe, indiferent de rezultat. Totuși, un aspect foarte important într-un astfel de test este formularea întrebărilor. De fapt, succesul și relevanța testului depind foarte mult de modul în care sunt construite întrebările adresate persoanei testate.

Într-un test poligraf nu contează doar răspunsul „da” sau „nu”, ci și claritatea întrebării. Dacă întrebările sunt prea generale, ambigue sau formulate emoțional, rezultatele pot deveni neclare. Tocmai de aceea, specialiștii în domeniu acordă o atenție foarte mare acestei etape.

De ce întrebările trebuie să fie clare și foarte precise

Una dintre cele mai frecvente greșeli pe care le fac oamenii atunci când se gândesc la un test poligraf de fidelitate este formularea unor întrebări prea vagi. De exemplu, întrebări precum „M-ai înșelat vreodată?” pot părea directe, dar în realitate sunt mult prea generale pentru un test profesionist.

Un specialist în poligraf va încerca întotdeauna să transforme întrebarea într-una clară, exactă și legată de un anumit context sau perioadă de timp. Spre exemplu, formularea poate deveni: „Ai avut contact intim cu altă persoană în timpul relației actuale?” sau „Ai ascuns în mod intenționat o relație romantică față de partenerul tău în ultimele 12 luni?”

Acest tip de formulare elimină interpretările și îi oferă persoanei testate posibilitatea de a răspunde foarte clar. În plus, întrebările precise reduc riscul unor reacții emoționale cauzate de confuzie sau stres inutil.

Este important de înțeles că testul poligraf nu funcționează ca în filme, unde apar întrebări dramatice și presiune exagerată. În realitate, procedura profesionistă presupune calm, claritate și o discuție detaliată înainte de testare. Persoana testată știe exact ce întrebări vor fi adresate și are posibilitatea să le înțeleagă complet înainte de începerea testului.

În cazul testelor de fidelitate, întrebările trebuie formulate astfel încât să urmărească fapte concrete, nu presupuneri sau interpretări personale. Acesta este unul dintre motivele pentru care experiența examinatorului contează foarte mult.

Cele 3 întrebări considerate esențiale într-un test de fidelitate

Deși fiecare caz este diferit și întrebările sunt adaptate în funcție de situație, există câteva direcții considerate esențiale într-un test poligraf de fidelitate. Aceste întrebări sunt construite pentru a clarifica exact ceea ce dorește să afle persoana care solicită testul.

1. A existat o relație ascunsă?

Aceasta este una dintre cele mai importante întrebări într-un astfel de test. Formularea trebuie să fie clară și să evite exprimările interpretabile. De exemplu:

„Ai avut o relație romantică sau intimă ascunsă față de partenerul tău în timpul relației actuale?”

Această întrebare urmărește existența unei relații ascunse și stabilește foarte clar contextul. Nu lasă loc pentru interpretări legate de prietenii, conversații banale sau simple interacțiuni sociale.

2. Au existat contacte intime cu altă persoană?

Aceasta este probabil întrebarea centrală în majoritatea testelor de fidelitate. Și aici este important ca termenii să fie clar definiți înainte de testare.

Un exemplu corect formulat poate fi:

„Ai avut contact sexual cu altă persoană în perioada relației actuale?”

Specialistul va clarifica înainte ce înseamnă exact „contact sexual”, tocmai pentru a evita ambiguitățile. Acest lucru este extrem de important pentru acuratețea testului.

3. Au fost ascunse intenționat anumite conversații sau întâlniri?

Infidelitatea nu înseamnă întotdeauna doar contact fizic. În multe situații, suspiciunile apar din cauza unor conversații ascunse, întâlniri secrete sau relații emoționale.

O întrebare relevantă poate fi:

„Ai ascuns în mod intenționat întâlniri sau conversații cu o persoană de care erai atras(ă)?”

Această formulare urmărește comportamentul intenționat de ascundere și poate oferi clarificări importante în relație.

Toate aceste întrebări sunt adaptate în funcție de situația concretă și sunt discutate înainte de test împreună cu examinatorul. Un test profesionist nu înseamnă intimidare, ci o procedură controlată și bine structurată.

Rolul specialistului în obținerea unor rezultate relevante

Un aspect extrem de important într-un test poligraf este experiența specialistului care îl realizează. Chiar dacă multe persoane se concentrează doar pe aparat, în realitate examinatorul are un rol esențial în întregul proces.

Acesta stabilește formularea corectă a întrebărilor, explică procedura, observă reacțiile și se asigură că persoana testată înțelege perfect fiecare întrebare. Un profesionist cu experiență știe să creeze un mediu calm și echilibrat, fără presiune inutilă.

De asemenea, specialistul trebuie să evite întrebările capcană sau exprimările emoționale. Scopul testului nu este manipularea sau intimidarea, ci obținerea unor răspunsuri clare și relevante.

În multe cazuri, simpla clarificare oferită de test poate ajuta un cuplu să depășească o perioadă dificilă. Uneori rezultatul confirmă fidelitatea și elimină suspiciunile, iar alteori oferă adevărul necesar pentru luarea unor decizii importante.

Important este ca testul să fie făcut într-un cadru profesionist, confidențial și cu respect pentru toate persoanele implicate.

Concluzie

Testul poligraf de fidelitate este un instrument care poate aduce claritate într-o situație tensionată și plină de incertitudini. Însă eficiența lui depinde foarte mult de modul în care sunt formulate întrebările și de profesionalismul specialistului care realizează testarea.

Întrebările clare, precise și bine construite pot face diferența dintre un rezultat relevant și unul interpretabil. Tocmai de aceea, alegerea unei echipe specializate este extrem de importantă pentru ca procesul să fie corect, discret și profesionist.

Pentru persoanele care își doresc să apeleze la un astfel de serviciu, Best-Polygraph reprezintă o opțiune de încredere, fiind specializați în teste poligraf, inclusiv în testele de fidelitate și oferind discreție, seriozitate și o abordare profesionistă adaptată fiecărei situații în parte.

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE