Connect with us

Evenimente

„Dacă anexează „dictatorul” Ardealul, intrăm (unii dintre noi) și în Schengen” – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat

pe

În ultima perioadă am fost sesizați de către tot mai mulți polițiști din teritoriu cu privire la faptul că s-au trezit cu noi “colegi” alături de care sunt nevoiți să desfășoare activități în Dispozitivul de Ordine și Siguranță Publică. Nu ar fi fost vreo problemă dacă numărul polițiștilor ar fi crescut peste noapte astfel încât instituția să poată asigura gradul corespunzător de siguranță pentru cetățenii în slujba cărora se află, însă nu putem să nu ne întrebăm care este rolul unui pompier și în baza cărui temei legal a fost planificat să lucreze împreună cu polițiștii, precizeaza cei de la sindicatul Europol.

Astfel, după ce polițiștii au refuzat să mai verifice persoanele carantinate/izolate deoarece nu au astfel de atribuții, secretarii de stat din MAI s-au gândit că inclusiv legea tebuie să pălească în fața domniilor lor, pe principiul conform căruia “șefu-i șef chiar și în șanț”, solicitând conducătorilor inspectoratelor județene pentru situații de urgență să dispună pompierilor din subordine să desfășoare aceste activități, chiar dacă nu au astfel de atribuții conform reglementărilor legale în vigoare.

La fel ca în cazul polițiștilor, în lipsa unor atribuții stabilite prin lege și în absența unei proceduri de sistem elaborate în ceea ce privește activitatea de verificare a persoanelor carantinate, ne punem aceleași întrebări și în ceea ce îi privește pe pompierii care au fost trimiși să verifice persoanele carantinate/izolate, cu atât mai mult cu cât cetățenii nu au nicio obligație de a se legitima în fața acestora, astfel:

  • În ce modalitate concretă pot realiza pompierii activitatea de verificare a persoanelor carantinate/izolate?
  • De câte ori pot verifica pompierii o persoană carantinată/izolată în intervalul celor 14 zile și în baza cărui temei juridic de drept?
  • Ce pot face pompierii în situația în care o persoană carantinată/izolată nu se legitimează?
  • Sub ce formă se materializează verificarea acestor persoane de către pompieri? Telefonic, din fața imobilului, prin prezentarea la ușa imobilului ?
  • Cum poate fi contactată persoana carantinată, ce acte întocmesc pompierii în situația în care aceasta nu este găsită sau nu răspunde la telefon și în baza cărui temei de drept?
  • Cine se face vinovat în situația în care pompierii sunt reclamați de persoanele carantinate pe care le verifică, deși nu au astfel de atribuții în fișa postului și nici în actele normative ce reglementează atribuțiile de serviciu ale acestora?

Așa cum am menționat anterior, polițiștii din mai multe județe s-au trezit că urmează să lucreze în comun cu pompierii a căror sarcină de serviciu a devenit peste noapte activitatea de verificarea persoanelor carantinate/izolate, ca urmare a unor “înțelegeri” dintre șefii inspectoratelor de poliție județene și cei ai inspectoratelor județene pentru situații de urgență, în ciuda faptului că o astfel de activitate care se dorește a fi executată în comun încalcă prevederile legale și demonstrează dispariția oricărei forme de inteligență profesională și cultivarea lipsei de asumare la nivel managerial, din următoarele considerente:

I. Art. 6 din OMAI nr. 60/2010 privind organizarea și executarea activităților de menținere a ordinii și siguranței publice

“Dispozitivul de menținere a ordinii și siguranței publice se organizează de șeful poliției municipale/orășenești/ secției de poliție/structurii județene de poliție transporturi cu forțe proprii, iar în funcție de particularitățile elementelor situației operative se solicită forțe suplimentare de la Jandarmeria Română și/sau Poliția de Frontieră Română, care se utilizează cu respectarea competențelor teritoriale ale acestora.”

II. Art. 101 din OMAI nr. 60/2010 privind organizarea și executarea activităților de menținere a ordinii și siguranței publice

“(2) Patrula de poliție se constituie din cel puțin 2 polițiști desemnați din rândul celor care își desfășoară activitatea în structuri ale Poliției Române cu atribuții principale de menținere a ordinii și siguranței publice.

(3) În componența patrulei constituite potrivit alin. (2) pot fi incluși suplimentar:

  1. polițiști din cadrul altor structuri de poliție decât cele cu atribuții principale de menținere a ordinii și siguranței publice;
  2. studenți sau elevi ai instituțiilor de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne pentru formarea ofițerilor/agenților de poliție, poliție de frontieră, respectiv a ofițerilor/subofițerilor de jandarmi.

(4) În situații justificate, patrula poate fi formată dintr-un polițist care își desfășoară activitatea în structuri cu atribuții principale de menținere a ordinii și siguranței publice și un polițist din cadrul structurilor prevăzute la alin. (3) lit. a).

(5) Prin excepție de la alin. (2), în raport cu efectivele de poliție avute la dispoziție sau cu situația operativă, în cazul în care pentru activitatea de patrulare sunt disponibile efective ale Jandarmeriei Române și/sau ale Poliției de Frontieră Române, acestea se utilizează pentru constituirea de:

  1. patrule mixte, formate din cel puțin un polițist cu atribuții principale de menținere a ordinii publice și un jandarm sau un polițist de frontieră;
  2.  patrule formate din cel puțin 2 jandarmi sau 2 polițiști de frontieră, care vor acționa sub conducerea și controlul structurilor competente ale Poliției Române.”

Conform prevederilor invocate anterior, patrulele pot fi formate din cel puțin 2 polițiști de ordine publică în care pot fi incluși suplimentar polițiști din cadrul altor structuri sau elevi din cadrul unităților de învățământ ale MAI pentru formarea ofițerilor sau agenților de poliție/poliție de frontieră, respectiv ofițeri și subofițeri de jandarmi. În situații justificate patrula putând fi constituită dintr-un singur polițist de ordine publică și un polițist din cadrul altor structuri operative ale Poliției Române.

Iar ca titlu de excepție pot fi constituite patrule mixte formate:

  • dintr-un singur polițist de ordine publică și un jandarm sau polițist de frontieră;
  • din cel puțin 2 jandarmi și 2 polițiști de frontieră care vor acționa sub conducerea și controlul structurilor competente ale Poliției Române.

Orice alte forme de constituire a patrulelor de ordine publică sau organizarea, conducerea, coordonarea, executarea și evaluarea activităților de menținere a ordinii și siguranței publice în mod integrat prin folosirea altor forțe care își desfășoară activitatea în cadrul altor instituții decât cele menționate în OMAI nr. 60/2010 sunt contrare prevederilor legale în vigoare.

Așadar, după cum prea bine puteți observa, conform prevederilor sus-menționate, pompierii nu pot face parte din dispozitivul de menținere a ordinii și siguranței publice și nu pot acționa în sistem integrat alături de polițiști pentru desfășurarea vreunei activități, cu atât mai mult să legitimeze și să controleze persoanele carantinate/izolate.

Toate aceste “dispoziții” heirupiste, pentru verificarea cu orice preț a persoanelor carantinate/izolate nu pot reprezenta altceva decât radiografia unui sistem bolnav, în cadrul căruia, de la adăpostul unor funcții calde și ocrotite de relațiile politice, mai marii ministerului își permit să ducă în continuare în derizoriu autoritatea și profesionalismul instituțional, întrucât există riscul să asistăm la apelurile primite de la pompieri prin 112 sau prin Dispecerat, în baza cărora aceștia vor fi nevoiți să solicite sprijin polițiștilor pentru legitimarea unei persoane sau poate chiar mai rău, să anunțe că au fost atacați de cine știe ce indivizi deranjați de verificările dispuse în mod nelegitim, mai precizeaza sursa citata. (Cerasela N.).

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

ANCA ALEXANDRESCU, DESPRE DICIZIA CNA DE SUSPENDARE A EMISIEI TELEVIZIUNII REALITATEA PLUS: ESTE UN ABUZ FĂRĂ MARGINI. LUCRURILE ASTEA NU TREBUIE SĂ SE MAI PERPETUEZE

Publicat

pe

Anca Alexandrescu, moderatoarea emisiunii „Culisele Statului Paralel” a vorbit, joi, la Realitatea PLUS despre sancțiunea CNA care a decis suspendarea emisiei postului de televiziune timp de 10 minute joi seara, de la ora 19.00. „Ceea ce se întâmplă este un abuz fără margini și lucrurile acestea nu trebuie să se mai perpetueze”, a transmis jurnalista, într-o intervenție telefonică la Realitatea PLUS. 

„Sunt la spital, de asta nici n-am putut sa intervin, dar nu pot sta departe de televiziune. Voi fi si diseara, la ora 21.00, in direct la emisiune. Toti cei care astazi ne injura, care ne jignesc, care ne hulesc trebuie sa inteleaga ca solidaritatea si lupta impotriva incalcarii dreptului de exprimare si a legii si a constitutiei este este esentiala. Maine, oricare dintre cei acre astazi ne jignescvor putea fi in aceeasi situatie, si atunci vor vedea cat de mult inseamna aceasta solidaritate.

Singurul post TV alături de români NU cedează în fața imposturii! La ora 19:00, dați televizoarele pe Realitatea PLUS, televiziunea poporului! Suntem mai puternici împreună!

Am vazut ca dl. Valentin Jucan (vicepresedinte CNA – n.r.) a postat pe pagina sa ca este o minciuna ceea ce spunem noi, ca este o sanctiune veche si ca n-are legatura cu ce se intampla acum. Ba da, are legatura cu ce se intampla acum. Este o sanctiune din anul 2023 care a fost suspendata, un proces foarte lung care a durat foarte mult si care s-a prescris. In contextul in care, in ultimele 10 zile, ne-au dat amenzi de 50.000 de euro acum, ca razbunare, ne-au pus piciorul in gat sa intrerupem emisia pentru 10 minute, la ora 19.00.

Noi ne supunem, asa cum au spus colegii nostri, pentru ca noi respectam legea si institutiile statului, dar ceea ce se intampla este un abuz fara margini si lucrurile acestea nu trebuie sa se mai perpetueze. Aceste persoane, platite din bani publici, sunt puse acolo sa apere interesul public. Ei nu apara interesul public, ei apara astazi opinia unor care ne doresc inchisi, bagati la puscarie si pedepsiti pentru ca vorbim in numele poporului roman, adica ducem mai departe dorinta poporului roman”, a declarat rezlizatoarea emisiuniii „Culisele Statului Paralel”. 

Jurnalista a amintit si depre decizia luata astazi, la Consiliul JAI de la Bruxelles privind aderarea deplina a Romaniei si Bulgariei la Schengen, precizand: „Ma bucur foarte tare ca in sfarsit Romania, dupa 20 de ani, a intrat in Schengen in totalitate si le atrag atentia politicienilor sa ia labele de pe aceasta victorie a poporului roman pentru ca nu este meritul lor, este meritul poporului roman pe baza sacrificiilor pe care acesta le-a facut ca sa ajungem aici. Au fost umiliti ani de zile iar politciienii astazi si-au aratat nivelul mic pe care-l au. Nu, aceasta atitudine a lor pe modelul ”Ceausescu va mai dam 100 de lei” nu va opri valul. O sa fiu in aceasta seara la ora 21.00 in direct si o sa spun adevarul, asa cum am facut-o si pana acuma si vom ramane drepti in picioare. Nimeni si nimic nu ne va opri. Acest val de ura al institutiilor statului impotriva noastra trebuie oprit. Nu facem nimic altceva decat sa reprezentam interesul public”. 

Jucan, acuzat ca a primit o masina ca sa elibereze o autorizatie. Anca Alexandrescu: Am in telefon documente”  

Anca Alexandrescu a comentat si subiectul Valentin Jucan, vicepresedinte CNA fiind acuzat de Catalin Hideg ca ar fi luat drept spaga un autoturism, pe vremea cand acesta era consilier al unui secretar de stat, pentru ca l-ar fi ajutat sa obtina o autorizatie.

„Stiu subiectul. Prima oara aceasta dezvaluire a fost facuta in emisiunea mea. S-a inteles in acea seara – pentru ca dl. Jucan era foarte nervos – ca i-ar fi vandut o masina dl Hideg si apoi i-a dat-o inapoi. Ulterior l-am contactat pe Dl. Hideg pentru ca am vrut sa aflu adevarul si i-am cerut sa-mi prezinte dovezi pentru ceea ce a spus in acea seara, in direct. Mi-a explicat ceea ce am auzit acum ca a explicat si la Laurentiu Botin. Diferenta este ca mi-a si prezentat DOCUMENTE. Eu am in telefonul meu astazi, cand vorbim, documente care a arata ca acea masina a fost intr-adevar cumparata de compania dl Hideg si intra-devar exista discutii in interiorul companiei pentru ca politia a cerut relatii despre cine conduce acea masina pentru ca erau foarte multe amenzi. Exista aceste dovezi. Mai departe, dl Jucan trebuie sa se judece sau sa-l dea in judecata pe dl hideg, daca considera ca e o calomnie sau ca informatiile sunt neadevarate. 

Eu as fi tentata sa spun ca dl. Jucan nu mai are calitatea morala in acest moment sa judece nicio institutie de presa din Romania, si cu atat mai putin Realitatea PLUS dupa interventia pe care a avut-o in emsiunea mea, in care a aratat in mod clar ca are o obsesie legata atat de mine, cat si de postul Realitatea PLUS. Orice pronuntare a sa pe discutiile legate de Realitatea PLUS evident vor fi subiective. 

Fac apel la PNL – care l-a nominalizat pe dl Jucan in aceasta institutie publica din banii nostri, in special la dl Mircea Hava, la dl Alin Tise si la dl Emil Boc, cei care l-au sustinut public si din spate in mai multe pozitii, inclusiv in aceasta – sa-i ceara sa se retraga. De altfel, nu ar fi prima oara cand dl Jucan ar demisiona din CNA. A mai fost implicat intr-un scandal pe care l-au dezvaluit jurnalistii din Cluj – cred ca Liviu Alexa la vremea respectiva a facut acele dezvaluiri – tot in legatura cu niste chestiuni ciudatem cu firma Metro. Am sa caut subiectul si am sa-l readuc in atentie. Deci dansul si-a mai dat demisia odata din CNA, cand a fost in alt mandat, tot din cauza unui scandal asemantor. Asadar, in acest moment, orice demers face impotriva Realitatii este clar ca este unul subiectiv”, a aratat jurnalista.

Ana Maria Păcuraru: Realitatea continuă LUPTA cu Statul Paralel. NU ne lăsăm intimidați! NU cedăm șantajului! Suntem singura televiziune alături de români

Citeste in continuare

Evenimente

ANA MARIA PĂCURARU: REALITATEA CONTINUĂ LUPTA CU STATUL PARALEL. NU NE LĂSĂM INTIMIDAȚI! NU CEDĂM ȘANTAJULUI! SUNTEM SINGURA TELEVIZIUNE ALĂTURI DE ROMÂNI

Publicat

pe

Realitatea Plus – ultima redută în lupta pentru adevăr. Nu ne opriți, nu ne îngenuncheați! România, țara pe care o iubim și pentru care ne luptăm zi de zi, trece printr-o încercare fără precedent. În această seară, o decizie revoltătoare a Consiliului Național al Audiovizualului a hotărât să reducă la tăcere Realitatea Plus, televiziunea poporului. Dar să fie clar: nimeni și nimic nu ne va opri! Noi nu ne predăm! 

De-a lungul anilor, am fost scutul care a protejat adevărul. Am fost sabia care a tăiat minciuna și corupția. Am fost vocea care a spus lucrurilor pe nume atunci când alții au tăcut. Iar pentru asta, suntem atacați. Pentru că am avut curajul să spunem adevărul, pentru că ne-am pus în calea Statului Paralel, am devenit ținta lor. Decizia CNA de a întrerupe emisia noastră timp de 10 minute nu este întâmplătoare. Membrii CNA sunt săgețile Statului Paralel, aruncați în această grupare cu un singur scop: cenzurarea dreptății. Ei nu sunt acolo pentru a apăra interesele cetățenilor, ci pentru a servi celor care îi numesc politic, celor infiltrați în sistemul Statului Paralel, care își doresc să controleze totul – inclusiv adevărul pe care voi aveți dreptul să-l cunoașteți. 

Aceasta nu este o sancțiune legitimă, ci încă o încercare disperată de a aduce la tăcere postul nostru de televiziune. Aceasta nu este doar o luptă profesională, ci și una personală.

Ieri v-am arătat adevărul despre tatăl meu, Maricel Păcuraru, care, după 10 ani de suferință, și-a recâștigat dreptatea. Tribunalul București a anulat miercuri condamnarea la închisoare care i-a furat libertatea și demnitatea. Zece ani în care a trăit o nedreptate cumplită, zece ani în care s-a luptat cu un sistem care nu a vrut să vadă adevărul. Zece ani pentru ca justiția să recunoască ceea ce noi am știut mereu: a făcut pușcărie degeaba! 

La fel cum am așteptat 10 ani să se facă lumină în acest caz, la fel suntem siguri că și acum, decizia CNA de a întrerupe emisia Realității Plus va fi desființată. 

Această încercare de a ne reduce la tăcere este nedreaptă și abuzivă, dar adevărul va ieși la lumină. Avocații noștri luptă în aceste momente pentru libertatea noastră, pentru dreptul vostru de a fi informați, pentru ca Realitatea Plus să continue să fie vocea poporului. 

Astăzi, ni se cere să tăcem. Să ne înclinăm capetele. Dar noi spunem: NU! Nu vom ceda în fața șantajului, nu vom ceda în fața imposturii, nu vom lăsa poporul român fără adevăr! Realitatea Plus nu este doar o televiziune. Este o fortăreață, o ultimă redută în lupta pentru libertatea de exprimare. 

Familia Păcuraru și familia Realitatea sunt în această luptă până la capăt, pentru voi, cei care ne-ați fost alături în fiecare moment.

Membrii CNA sunt doar unelte ale Statului Paralel, dar adevărul este mai puternic decât orice manipulare. Ei pot încerca să ne oprească, dar nu ne pot învinge! 

La ora 19:00, vă chemăm să fiți alături de noi. Să arătăm împreună că România nu se predă. Că poporul nu se lasă redus la tăcere. Aprindeți televizoarele, intrați pe Realitatea Plus, arătați că nu suntem singuri în această luptă. 

Statul Paralel poate să lovească, dar nu ne poate îngenunchea. Șantajul lor nu poate învinge curajul nostru. Impostura lor nu poate stinge flacăra adevărului. Astăzi, luptăm pentru noi toți. Luptăm pentru voi, pentru copiii voștri, pentru viitorul acestei țări. Și vă promitem: nu vom abandona! Vom fi aici, zi de zi, luptând pentru adevăr, luptând pentru România! La ora 19:00, solidaritatea voastră va fi mesajul nostru către toți cei care cred că ne pot înfrânge. Poporul are dreptate. Și poporul va câștiga. Pentru adevăr. Pentru voi. Pentru România. Realitatea Plus merge înainte!

 

 

 

Citeste in continuare

Evenimente

CURSUL LEU-EURO A AJUNS LA CEA MAI MICĂ VALOARE DIN IULIE 2024 

Publicat

pe

Pentru prima oară din iulie, BNR a anunţat miercuri un curs de 4.9684 lei/ euro, sub pragul de 4,97 la care a rămas stabil în ultimele luni.

BNR a stabilit miercuri un curs de 4,96 lei pentru un euro, cea mai mică valoare din iulie. Indicele ROBOR la 3 luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele retail în lei contractate înainte de luna mai 2019, precum şi pentru creditele curente ale companiilor în lei, este la 5,91%.

În urmă cu 3 săptămâni, ROBOR la 3 luni era cotat la 5,75%. Indicele de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC), folosit la creditele de după mai 2019, este de 5,99%, calculat pentru Trimestrul 2 din 2024. 

Sursa: Realitatea Financiara

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE