Connect with us

Evenimente

România, în pericol dacă se va decide embargo total pe importurile de gaz din Rusia

Publicat

pe





România poate ajunge într-o situație critică dacă se va decide un embargo european pentru gazul rusesc.

Statele din sud-estul și din centrul Europei s-ar putea afla într-o situație critică în cazul în care va exista un embargo european asupra Moscovei, spune un cunoscut economist de la agenția de presă internațională spaniolă EFE, Artem Kochnev.
Specialiștii atrag însă atenția că și Rusia, sătulă de sancțiuni, ar putea decide să nu mai trimită gaze în Europa. În acest caz, „nu e exclus ca unele dintre state să intre în recesiune”, scrie EFE.
Specialistul spune că, indiferent de motiv, dacă unele țări din Europa nu ar mai beneficia de gaz rusesc, vor fi probleme uriașe. Pe lângă faptul că vor trebui să găseasă furnizori alternativi, pe o piață deja adjudecată, vor trebui contruite și noi căi de distribuție. Asta pentru că instalațiile existente pentru gaze nu ar putea fi folosite și pentru alte surse de energie.
O soluție într-o astfel de situație ar putea fi gazul natural lichefiat, caz în care principalul vânzător ar putea fi Statele Unite. Pentru asta ar fi însă nevoie de instalații de regazificare, care de multe ori nu se găsesc în statele care importă masiv gaz rusesc.
Printre acestea se numără Austria, care importă aproape 80% din necesarul său de gaz din Rusia, care și exportă la rândul său un mic procent din acesta.
Pe lista statelor se află și Slovacia, care primește 100% din necesarul de gaze și petrol de la Kremlin. Fostele aliate istorice ale Rusiei, Bulgaria și Serbia, importă masiv gaz rusesc, 90% din necesar, respectiv 85%. Cehia importă și ea de la ruși, 87% ca să poată acoperi consumul intern, iar Ungaria, 70%.
România este al doilea cel mai mare producător de petrol și gaze naturale din UE. Țara noastră importă din Rusia cel mult 20% din gazul necesar. Acest procent este acoperit în totalitate de gaz rusesc. Țara noastră mai cumpără și 40% din totalul de petrol de care are nevoie, tot de la ruși.
Specialiștii spun că țara noastră este capabilă să producă mult mai multă energie decât o face momentan. Însă România a închis o mare parte din centralele pe cărbune, fără a le înlocui. Din cele 38 care funcționau în 2011, astăzi mai sunt doar 13, relatează Ziarul Financiar. Potrivit Transelectrica, în următorii ani, mai multe centrale pe cărbune ar trebui scoase din funcțiune.
Metoda pe care a ales-o România este unică în Europa. Alte state, precum Polonia, au rămas la aceeași capacitate de producere de energie de 10 ani, asta pentru că toate centralele pe cărbune închise au fost înlocuite de energia solară și eoliană.
Și România a încercat într-o oarecare măsură să introducă energia verde, însă trecerea s-a făcut fără unități de stocare sau de echilibrare, astfel că producția de energie sutenabilă a României depinde de cum bate vântul. Și nu este o figură de stil, pentru că în perioada în care briza nu este suficientă, România se bazează pe importuri. 

Sursa: Realitatea Financiara




Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

ALEGERI PARLAMENTARE 2024. REZULTATE PARȚIALE: PSD, PE PRIMUL LOC, URMAT DE AUR ȘI PNL

Publicat

pe

Biroul Electoral Central a numărat voturile din peste 99% dintre secții. Conform datelor de până la această oră, șapte partide vor avea reprezentanți în Senat și Camera Deputaților în viitorul mandat. În prezent, ordinea partidelor după alegerile parlamentare este PSD, AUR, PNL, USR. Este însă puțin probabil să apară schimbări având în vedere că numărătoarea voturilor la alegerile parlamentare 2024 este aproape finalizată.

Secţiile de votare organizate pe teritoriul României pentru alegerile parlamentare s-au închis duminică seara, la ora 21:00, iar cele din străinătate luni dimineață, la ora 7.00. Ultimele secții din străinătate în care s-a votat au fost cele din Canada și SUA. 

UPDATE 10.00 – Până în acest moment, au fost centralizate 20013 de procese verbale din 20059, un procent de 99,77%. Potrivit rezultatelor parțiale, PSD rămâne pe primul loc și are un procent de 22,44%, AUR pe doi cu 18,23%, urmat de PNL cu 14,33%.

UPDATE 9:00 – Doar 70 de procese verbale au mai rămas de numărat înainte de aflarea rezultatelor finale la alegerile parlamentare din acest an.

Imagine

Rezultate alegeri parlamentare 2024 Senat, după numărarea a 99,60% din procesele-verbale: 

Imagine

Imagine

Rezultate alegeri parlamentare 2024 Camera Deputaților, după numărarea a 99,60% din procesele-verbale: 

Imagine

Imagine

Citeste in continuare

Evenimente

CCR A DECIS RESPINGEREA ANULĂRII ALEGERILOR. ÎN UNANIMITATE, S-A CONFIRMAT ORDINEA PRIMILOR 2 CLASAȚI. TURUL DOI ARE LOC PE 8 DECEMBRIE

Publicat

pe

CCR a decis repingerea ANULĂRII alegerilor. În unanimitate, s-a confirmat ordinea primilor 2 clasați 

Din sursele Realitatea PLUS, se pare că ordinea candidaților s-a schimbat. Marcel Ciolacu ar fi trecut pe locul 2, iar Elena Lasconi pe 3. Ar mai fi de renumărat 650.000 de voturi din Diaspora, care ajung în țară pe 9 decembrie.

Solicitarea de anulare a fost depusă de Cristian Terheș, candidat la alegerile prezidențiale, care a contestat validitatea procesului electoral, invocând posibile nereguli. Argumentele acestuia, precum și datele rezultate din renumărarea voturilor efectuată de Biroul Electoral Central (BEC), vor constitui baza deliberării judecătorilor constituționali.

Reamintim că Elena Lasconi și Călin Georgescu au intrat, inițial, în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Ulterior, CCR a decis renumărarea voturilor.

Imagine

Imagine

Citeste in continuare

Evenimente

TikTok, audiat la Parlamentul European în contextul alegerilor din Europa, inclusiv România. Manipularea informației, sub lupa europarlamentarilor

Publicat

pe

Comisia pentru Piaţa Internă şi Protecţia Consumatorului din Parlamentul European (PE) va audia marţi reprezentanţi ai TikTok asupra modului în care această companie aplică regulile digitale ale UE, în contextul alegerilor desfăşurate recent în Europa, a anunţat luni într-un comunicat de presă legislativul european.

Marţi, începând aproximativ de la ora 11:00 CET (12:00 ora României), Comisia pentru Piaţa Internă şi Protecţia Consumatorului va desfăşura o discuţie cu Caroline Greer, directoare a TikTok pentru politici publice şi relaţii guvernamentale, şi cu Brie Pegum, director global de producţie, autenticitate şi transparenţă al TikTok.

Europarlamentarii sunt aşteptaţi să pună întrebări legate de măsurile luate de companie, în conformitate cu manualul de reguli digitale al UE, pentru a garanta un spaţiu online sigur, transparent şi de încredere, mai ales în perioadele electorale.

Legea privind Serviciile Digitale ale UE (Digital Services Act – DSA), intrată deplin în vigoare pe 17 februarie 2024, stabileşte obligaţii stricte pentru furnizorii de servicii digitale, cum ar fi social media sau comerţul online, de a combate conţinutul ilegal, dezinformarea online şi alte riscuri online pentru societate.

Elena Lasconi, primele declarații după EXIT POLL-ul alegerilor parlamentare: „Roboții ruși de pe TikTok nu au cum să ne distrugă democrația”

Comisia Europeană, care în virtutea DSA dispune de prerogative de investigare şi sancţionare, a început să examineze strategiile de îndeplinire a acestor obligaţii în cazul mai multor platforme online foarte mari.

În contextul alegerilor aflate în desfăşurare în România, Comisia Europeană a adresat întrebări referitoare la procesul companiei TikTok de gestiune a riscului în ceea ce priveşte manipularea informaţiei, sistemul de recomandare (ce oferă utilizatorului sugestii pentru articolele cele mai relevante – n.r.) şi accesul terţilor la date.

Comisia a adresat anterior întrebări despre designul şi funcţionarea sistemelor de recomandare ale TikTok, YouTube şi Snapchat, şi mai precis asupra măsurilor întreprinse de TikTok pentru combaterea riscurilor legate de alegeri, asigurarea pluralismului media şi a discursului public.

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE