Realitatea.net publică în exclusivitate confesiuni din sufrageria lui Gabriel Oprea făcute chiar de generalul în rezervă.
În anul 2009 am fost dat afara din PSD pentru ca, in calitate de ministru de interne, l-am numit în funcția de șef al serviciului secret pe generalul Ardealeanu, un om cu care nu eram prieten, dar care era un profesionist respectat în comunitatea de informații, în general, și în ministerul de interne, în special.
Militarii și polițiști cred în Dumnezeu, Patrie, Familie, Onoare. Cu onoare mi-am dat demisia din partid, atunci când mi-a cerut-o Mircea Geoana. Am demisionat imediat si din functia de ministru de interne.
În decembrie 2009, cand eram deja deputat independent, in seara alegerilor prezidențiale, am invitat la o cină privată mai multe persoane considerate de catre mine prietene, să urmarim rezultatele alegerilor prezidențiale. Toți doream să câștige Traian Basescu, fiecare din motivele sale.
La cina au participat: George Maior, cu care am fost coleg în PSD și în Departamentul de apărare, ordine publică și siguranță națională al partidului, Vasile Dincu, fost coleg în guvernul Adrian Năstase, guvernul care a dus România în NATO și care, prin Vasile Puscas, a închis toate capitolele de aderare la UE; generalul Anghel Iordanescu, prieten și coleg în noul partid creat de mine, primul partid de interes național, UNPR; primarul Neculai Onțanu, pe care îl cunosc de când eram prefectul capitalei în 2002 și impreuna cu care am creat UNPR, generalul Florian Coldea, adus de Maior, caruia ulterior i-am fost conducător de doctorat pe securitate națională; Kovesi care fusese numita recent procuror general și care a venit cu impreuna cu Maior; prietenul meu Dan Andronic, pe care in 2009 l-am împăcat cu Traian Basescu si care, in 2015, fiind in depresie, îmi spunea ca urmează sa fie arestat, iar eu l-am sprijinit moral, m-am afișat cu el in tribuna oficiala, la ziua Marinei militare. Asa face un prieten.
Cina din seara alegerilor a fost o cină privată. Punct. Nu am vorbit niciodată public despre acel moment, despre persoanele prezente, pentru ca asa face un om de onoare, un militar. Eu, un militar provenit din MApN, am crezut ca acesti oameni, care au venit in casa mea, la masa mea, imi sunt prieteni. Asa am crezut eu. Viata mi-a dovedit ca unii nu-mi erau prieteni, erau de conjunctura.
Cel care a creat conceptul “Sufrageria lui Oprea”, pentru ca dorea sa ajungă deputat, pe listele unui partid, a fost Dan Andronic, sa fie foarte clar! Asta a fost diversiunea “Sufrageria lui Oprea”, un concept intelligence.
In anul 2015, un sondaj IRES preluat de agențiile de presă și de televiziuni, mă cota la 53 de procente încredere și multă încredere, ca premier interimar, vicepremier pentru securitate nationala si ministru al afacerilor interne.
Nu am acceptat să-l dau jos pe Victor Ponta, cu toate ca mi s-a propus functia pe care o ocupa, de prim-ministru.
Guvernul PSD-UNPR a fost un guvern bun bună din punct de vedere economic.
Iar ca premier interimar, am trecut, in parlament, legea 223/2015, o lege dreapta pentru militarii și polițiști activi, în rezerva și in retragere din tot sistemul de securitate națională, parca intuind vremurile de astazi, cu război la granița. Legea a fost adoptata de parlament fără nici un vot împotriva și a fost promulgată de președinte. Prevederile acesteia au funcționat 1 an și 9 luni, de la 1 ianuarie 2016 si până la 15 septembrie 2017. Ulterior, a fost macelarita, prima dată de guvernul Ciolos, apoi, rand pe rand, de toate guvernele care au urmat.
Primul om patriot si suveranist executat am fost eu, atunci când nu am acceptat să-l dau jos pe Victor Ponta din scaunul de prim-ministru.
Crezul meu si valorile mele vor fi intotdeauna Dumnezeu, Patrie, Familie, Onoare.
Cu Dumnezeu înainte!
Gl.(r) Gabriel Oprea
Presedintele UMPMV