Ce responsabilități ai pe drumurile publice din țara noastră

0
140

Carnetul de conducere vine cu nenumărate drepturi, însă, în același timp, și cu foarte multe responsabilități. Din primul moment în care stai la volan, intră în atribuțiuni foarte multe elemente la care este important să fii atent, tocmai pentru că accidentele sau situațiile neplăcute să nu își facă prezența. Pe unele dintre ele cu siguranță că le știi, în timp ce altele ar putea să te ajute să fii un șofer mult mai bun. Rămâi alături de noi și descoperă care sunt responsabilitățile pe care le ai pe drumurile publice din țara noastră, pe parcursul rândurilor următoare!

  1. Este obligatoriu să ai o asigurare RCA

Fiecare autoturism care circulă pe drumurile publice necesită o asigurare auto RCA. La rândul ei, aceasta are rolul de a intra în folosință atunci când a avut loc un accident cauzat de autovehiculul pe care îl conduci. Astfel, toate despăgubirile vor putea fi acoperite de această asigurare, fie ele materiale sau chiar de vătămare corporală sau deces.

  1. Este obligatoriu să cunoști toate semnele de circulație

În special atunci când ne aflăm pe drumurile publice și naționale din țara noastră, intrăm în contact cu diverse semne de circulație pe care este imperios necesar să le cunoaștem. De altfel, aceasta este o condiție esențială pentru a putea parcurge orele practice ale școlii de șoferi.

Cunoaște în detaliu care sunt responsabilitățile pe care le ai pe drumurile publice din țara noastră, pentru a te pregăti întotdeauna de orice situație!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here