Ordonanța pe energie, modificată în Parlament: preț plafonat la energie electrică pentru toți consumatorii, până în 2025

0
33

Proiectul de lege pentru aprobarea ordonanței pe energie (OUG 119/2022) a primit votul decisiv în Parlament. Potrivit acestuia, toți clienții casnici vor beneficia de cel mai mic preț plafonat la energie electrică, dar în funcție de NIVELUL MEDIU DE CONSUM din 2021. Și pentru marii consumatori se stabilește un preț plafonat. De asemenea, perioada în care se aplică schema se prelungește până în 2025.

Prețul final plafonat rămâne de maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru consumul realizat până la sfârșitul anului de către clienţii casnici al căror consum mediu lunar, în 2021, este cuprins între 0-100 kWh inclusiv.

Din prima zi a anului viitor, prețul final plafonat va fi de maximum 0,68 lei/kWh pentru consumul realizat în perioada 1 ianuarie 2023 – 31 martie 2025 de către următoarele categorii de clienţi:

  • – clienții casnici al căror consum lunar este cuprins între 0-100 kWh inclusiv;
  • – clienţii casnici care utilizează dispozitive, aparate sau echipamente medicale necesare efectuării tratamentelor, în baza unei cereri și a unei declaraţii pe propria răspundere (plafonarea se aplică din luna următoare depunerii documentelor);
  • – clienţii casnici care au în întreţinere cel puţin trei copii cu vârsta de până în 18 ani, respectiv 26 de ani, în cazul în care urmează o formă de învăţământ, în baza unei cereri si a unei declaraţii pe propria răspundere;
  • – clienții casnici familii monoparentale, care au în întreținere cel puțin un copil cu vârsta de până la 18 ani, respectiv 26 ani în cazul în care urmează o formă de învățământ, în baza unei cereri si a unei declaraţii pe propria răspundere.

Prețul plafonat va fi de maximum 0,80 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru consumul realizat în perioada 1 septembrie 2022 – 31 decembrie 2022 de către clienţii casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 a fost între 100,01-300 kWh pentru un consum lunar care este de maximum 255 kWh.

Prețul plafonat va fi de maximum 1,30 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru un consum de energie electrică ce depășește 255 kWh/lună.

Prețul plafonat de maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, se va aplica pentru 85% din consumul lunar realizat la locul de consum, diferenţa de consum lunar de energie electrică urmând a fi facturată la prețul de maximum 1,3 lei kWh, în baza declaraţiei pe propria răspundere a reprezentantului legal pentru următoarele categorii de consumatori:

  • – întreprinderile mici şi mijlocii;
  • – operatorii de servicii de utilități publice și cei regionali;
  • – operatorii economici din domeniul industriei alimentare;
  • – autorităţile şi instituţiile publice locale;
  • – institutele naționale de cercetare-dezvoltare.

Același preț plafonat la electricitate, de maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, se va aplica pentru consumul integral al spitalelor publice şi private.

PLAFONAREA PREȚULUI PENTRU GAZELE NATURALE

Noile reglementări se vor aplica pentru consumul realizat până în 31 martie 2025. Astfel, prețurile plafonate la gaze vor fi de:

  • maximum 0,31 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienților casnici;
  • maximum 0,37 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienților noncasnici al căror consum anual de gaze naturale realizat în anul anterior la locul de consum este de cel mult 50.000 MWh, precum și în cazul producătorilor de energie termică.

De la 1 ianuarie 2023 vor beneficia de prețul maximal de 0,37 lei/kWh și clienții noncasnici din cadrul parcurilor industriale, precum și cei din cadrul sistemelor de distribuție închise.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here