Întrebările de la Radio Erevan au reprezentat, de-a lungul întunecaților ani de regim socialist una dintre cele mai populare modalități de ridiculizare a realităților din lumea sovietică și din lumea sateliților pro-sovietici din estul și centrul Europei. Inspirate și extrem de bine gândite, perechile întrebare-răspuns atribuite radioului oficial armean au reușit să creeze senzația de penibil pentru toate „realizările” conducerilor comuniste.

Una dintre cele mai reușite „poante” de tip Radio Erevan era următoarea:

„Un ascultător întreabă: – E adevărat că lui Ivan Ivanovici i s-a dat o Volgă albă?

Redacția răspunde: – Da, cu trei mici corecții: nu era albă, ci era neagră; nu era Volgă, ci era bicicletă și nu i s-a dat, ci i s-a luat”.

O alta, la fel de sugestivă suna cam așa:

„Un ascultător întreabă: – E adevărat că o bombă atomică poate fi atât de distrugătoare încât să demoleze total frumoasa noastră capitală, Erevan, cu splendidele sale grădini și cu neasemuitele sale clădiri?

Redacția răspunde: – Da, este adevărat, dar Moscova este un oraș infinit mai frumos”.

Ei bine, după 33 de ani de la căderea regimurilor comuniste, isteria din Uniunea Europeană pe tema „energiei verzi” naște, din nou, nevoia unei abordări populare de tip Radio Erevan, de data aceasta dedicată birocrației bruxelleze. Chiar zilele trecute, o întâmplare antologică, demnă de celebrele bancuri cu Readio Erevan, s-a petrecut chiar sub ochii noștri. Pomposul eveniment, care a adunat la București liderii a patru state, sub privirile președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost prezentat presei sub denumirea propagandistică de „Semnarea Acordului între guvernele Republicii Azerbaidjan, Georgia, Ungaria și România privind Parteneriatul Strategic în domeniul dezvoltării și transportului energiei verzi”.

Hai să vedem pentru ce s-au strâns la București, pentru a primi binecuvântarea Ursulei von der Leyen și zâmbetul leneș al lui Klaus Iohannis, următorii: preşedintele Republicii Azerbaidjan, Ilham Aliyev, prim-ministrul Georgiei, Irakli Garibashvili, prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, şi prim-ministrul României, Nicolae Ciucă. Păi ei au semnat un acord-cadru pentru construirea, timp de șase ani, a unui cablu submarin lung de 1100 km plus un capăt de cablu terestru de încă 100 km, care să străbată Marea Neagră și să aducă energie electrică provenită din surse regenerabile tocmai din Azerbadjan până în România, trecând prin Georgia. Acest cablu va costa câteva miliarde de euro, va fi finanțat de către Uniunea Europeană și va avea capacitatea de a transporta o putere disponibilă de 1000 MW.

Și-acum să începem întrebările de Radio Erevan.

Întrebare: este adevărat că, prin noul cablu submarin, se va aduce în România, trecând prin Georgia,  energie electrică produsă în Azerbaidjan?

Răspuns: Da, este adevărat, doar că Ungaria trebuia să semneze și ea acordul pentru a fi patru în poză.

Includerea lui Viktor Orban printre semnatari nu are niciun fel de explicație, Ungaria neavând nicio legătură cu logica proiectului. Și cu toate acestea, partenerul UDMR din coaliția de la București, Klaus Iohannis/PNL l-a adus și pe Viktor Orban în poza cu doamna Ursula. Poate ca mulțumire că premierul maghiar s-a opus, în 2017, invitării României în OECD.

Oare care o fi explicația din mintea prea relaxată a lui Iohannis pentru tratarea cu pritenie a lui Orban după gestul incalificabil din 2017? Până la urmă de ce cancelarul austriac Karl Nehammer a devenit dușmanul nostru național după ce ne-a barat drumul spre spațiul Schengen, iar Viktor Orban a devenit prietenul nostru după ce ne-a barat drumul spre OECD? Este ținerea UDMR la guvernare o miză atât de mare pentru Iohannis și PNL?

De altfel, tocmai din 2011 nu a mai avut loc nicio întâlnire oficială între premierii sau președinții români și maghiari. Niciuna. Deci, ce justificare poate avea invitarea la București a notoriului luptător pentru fărâmițarea statului român, Viktor Orban?

Și continuăm cu întrebările de la Radio Erevan.

Întrebare: este adevărat că, România și Europa întreagă, au nevoie de gaz din Azerbaidjan?

Răspuns: Da, este adevărat, doar că România va primi electricitate.

Da, oameni buni, Uniunea Europeană, inclusiv România, vrea să-și reducă dependența de gazul rusesc și are nevoie, pentru asta, de gaze din alte surse. Azerbaidjanul este posesorul a celei de-a 20-a cea mai mare rezervă certificată de gaz din lume (1700 miliarde de m.c.) și mai are încă alte uriașe rezerve încă neexplorate.

Numai zăcământul Shah Deniz este estimat la peste 100 de miliarde de m.c., cam cât sunt și rezervele dovedite ale României. Mai mult, Azerbaidjanul este una dintre soluțiile naturale la problema reducerii dependenței de gazul rusesc, alături de Norvegia, Algeria și cargourile cu LNG din America și din Qatar. Ei bine, o linie de transport al LNG sau încă o conductă din Marea Caspică până la Constanța, trecând prin Georgia și Marea Neagră, ar fi fost o veste excepțională pentru România și pentru toată Uniunea Europeană. Numai că europenii care au nevoie de gaz au primit în schimb o promisiune că vor primi … electricitate.

Până la urmă care este criteriul după care se alocă banii europeni? Banii ăia care se strâng din impozitele cu care Uniunea vămuiește consumatorii europeni. Căci, nu-i așa, un procent din încasările de TVA din statele UE merg către bugetul Uniunii, spre a fi cheltuiți de către doamna Ursula.

Întrebare: este adevărat că, România și Europa întreagă, vor fi salvate de electricitatea importată din Azerbaidjan?

Răspuns: Da, este adevărat, prin acel cablu ar putea ajunge în Europa cam 0,3% din necesarul de enrgie electrică al UE. Și asta dacă acea energie ar fi livrată în mod continuu. Este cel puțin ridicol să investești o sumă atât de mare pentru a importa maxim 0,3% din consumul de peste 2665 GWh (https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=Electricity_production,_consumption_and_market_overview#Electricity_generation ) .

Mai mult, de fapt, energia importată nu va reprezenta nici măcar a mia parte din energia necesară în Uniune, din simplul motiv că energia din surse regenerabile este produsă doar 3000 de ore/anual din totalul de 8760 de ore/anual în cazul parcurilor eoliene și doar echivalentul a 1200 de ore/anual din totalul de 8760 de ore/anual în cazul parcurilor fotovoltaice.

Întrebare: este adevărat că, România și Europa întreagă, vor investi cu folos miliardele de euro prevăzute pentru acest proiect?

Răspuns: Da, este adevărat, acest proiect are nevoie de costuri cel puțin duble față de investițiile în regenerabile din România sau din alte state UE.

Da, ați citit corect: proiectul de a importa energie printr-un cablu submarin are un cost cel puțin dublu față de proiectele de producere a energiei regenerabile construite în România. Și e foarte simplu de intuit de ce: pentru că trebuie pozat (adică montat) un cablu submarin de dimensiuni gigantice (1100-1200 km). Mai mult, pare straniu că acest proiect a fost asumat de către profesorul de fizică Klaus Werner Iohannis. Căci orice profesor de fizică știe că transportul de energie electrică prin cabluri înseamnă pierderi, adică un consum propriu asociat transportului. Tot de la fizica predată ani de zile (și se pare că era un profesor bun și apreciat), Iohannis sigur știe că pierderile de energie din transportul pe cablu sunt cauzate de către încălzire, adică de efectul Joule. Iar puterea disipată la trecerea curentului electric prin cablu este dată de formula P= U*I , adică este dată de produsul dintre intensitatea curentului și tensiunea la care se face transportul energiei.

Sau: P_pierdere = I² R, adică produsul dintre pătratul intensității curentului și reistența cablului. Iar rezistența, la rândul ei, este calculată cu formula: R = ρ L / A, adică este direct proporțională cu rezistivitatea materialului, cu lungimea cablului și invers proporțională cu aria secțiunii cablului.

Concluzionând, pierderile de putere sau de energie la transportul pe cablu sunt direct proporționale cu lungimea cablului, căci aria secțiunii, rezistivitatea sau intensitatea curentului sunt oricum date. Practic, cu cât cablul este mai lung, cu atât pierderile sunt mai mari. Iar profesorul de fizică Klaus și medicul Ursula tocmai ce au nășit un proiect cu un cablu gigantic, de 1200 km lungime! Să fie rău ca să nu fie bine! asta pare a fi deviza eroilor de la Radio Erevan, Klaus și Ursula. Pentru că, oameni buni, ce nu vă spun comunicatele oficiale vă spun eu: astăzi, în România sunt în stadiul de proiect parcuri din surse regenerabile cu o putere disponibilă cumulată de peste 37 000 MW(sursa:https://e-nergia.ro/solicitarile-de-racordare-la-retea-pentru-viitoarele-centrale-electrice-se-ridica-la-37-000-mw-virgiliu-ivan-transelectrica/ ),

din care se pot realiza cam 7 000MW, adică de șapte ori mai mult decât vor birocrații să ne aducă din Azerbaidjan! Iar statul condus de către Iohannis blochează toate aceste proiecte, prin numeroase piedici puse ba de către Transelectrica, ba de către Ministerul Agriculturii. Ceea ce nu vă spun entuziaștii energiei regenerabile este că ei înșiși, prin pana măiastră a lui Petre Daea au făcut un ordin de ministru al agriculturii pentru scoaterea terenului din circuitul agricol prin care se pot autoriza parcuri fotovoltaice mai mari de 50 MW (adică mai mari de 50 ha) doar pentru consumul propriu al fermelor (sursa: https://lege5.ro/gratuit/gezdonjzheydc/ordinul-nr-299-2022-privind-modificarea-si-completarea-anexei-nr-1-la-ordinul-ministrului-agriculturii-si-dezvoltarii-rurale-nr-83-2018-pentru-aprobarea-procedurii-privind-scoaterea-definitiva-sau-tem )!

Mai concret, în plină isterie cu reducerea poluării și cu fetișizarea energiei verzi, pe 10 octombrie 2022, ministrul agriculturii emite ordinul 292/2022 prin care modifică propriul ordin (83 din 2018) prin care aproba regulile de scoatere a terenurilor din circuitul agricol. Și așa am ajuns, oameni buni, în situația hilară în care România are 14 milioane de hectare teren agricol și ministrul Daea nu vrea să scoată din circuitul agricol 8000 de hectare, deși cam 3 milioane de hectare sunt nelucrate și lăsate în paragină!

Cu alte cuvinte, regimul Iohannis reușește să blocheze, prin proceduri birocratice toate marile proiecte de energie regenerabilă, deși se bate peste tot cu pumnul în piept că vrea numai energie verde. Și în schimb vrea să plătească dublu pentru construcția unor alte proiecte în … Azerbaidjan. Nu ne-am întors astfel oare, la perioada anilor 80, când toate discursurile oficiale ne vorbeau de grija față de oameni, iar în realitate oamenii mureau de foame și de frig?

Dar să continuăm cu Radio Erevan-ul nostru.

Întrebare: este adevărat că linia de transport a energiei prin Marea Neagră este sigură?

Răspuns: este cât se poate de sigură, doar că Marea Neagră este plină de vase militare rusești și abia s-a creeat precedentul cu distrugerea conductei Nord Stream.

Nebunia care a cuprins birocrația UE nu mai are niciun fel de limite: se aruncă cu bani pentru construcția unui cablu pentru a importa energie prin Marea Neagră, deși această mare este acum teatru de război, iar navele rusești controlează cam tot ce mișcă pe aici. Oare pentru ce motiv rușii ar permite să se construiască un cablu care să servească la reducerea dependenței Europei de importurile de energie din Rusia? Cam cât de realist ar fi să ne închipuim așa ceva?

Am lăsat la final cea mai semnificativă întrebare.

Întrebare: este adevărat că gazul este o sursă de energie ineficientă.

Răspuns: da, este adevărat, doar că eficiența centralelor pe gaz este cea mai mare dintre toate sursele de energie.

Da, dragii mei: gazul ăsta atât de diabolizat la Bruxelles și pe la palatul Cotroceni, gazul ăla pe care vrea să-l scoată din energetica europeană doamna Ursula și baronul Klaus, ei bine, gazul ăla este cel mai eficient combustibil în centralele electrice. Și nu o spun eu, ci o spune chiar Administrația pentru Informare în Energie din Statele Unite:

Adică noi de ani de zile ducem un război sinucigaș pentru a renunța definitiv la cel mai eficient combustibil din energetică? Cam așa se pare din graficul de mai sus…

Concluzia este cât se poate de tristă. Suntem conduși de personaje desprinse parcă din bancurile cu Radio Erevan, personaje care preferă să cheltuiască pe construcția de cabluri submarine pentru importul de electricitate sume duble decât ar costa realizarea unor proiecte identice la noi, în România. Mai mult, în loc să importăm gaz de la Marea caspică noi vom importa de acolo o energie pe care o puteam produce chiar aici. Iar bomboana de pe colivă este perioada de care se preocupă mai-marii UE și ai țării noastre, căci ei semnează acorduri pentru proiecte care se vor realiza, dacă se vor realiza, peste șapte ani, în 2029, în timp ce noi avem o foame teribilă de energie astăzi. Dar nimeni nu mai are timp sau chef să rezolve problemele de azi, toți vor să rezolve problemele de peste șase-șapte ani.

Așa că nu mai avem decât o soluție: să repornim Radio Erevan cu mașina sa de bancuri.