Nu de puține ori mi-a fost dat să văd oameni mici cocoțați în funcții mari. Preocupat însă de propășirea individuală, fie i-am ignorat, fie tolerat. Nu-mi erau de niciun folos, de ce le-aș fi acordat din timpul meu!? Acum pot spune că mi-am atins toate obiectivele majore din carieră și mi-am făcut timp și pentru ei, parveniții din lumea din care făceam și eu parte până de curând, Poliția Română. Nu mi-am dorit asta, sunt tolerant și aleg întotdeauna medierea ca primă soluție posibilă a conflictului. Fac excepție in situația dovezilor crase de răutate, de nimicnicie, mai ales când aceasta este îndreptată împotriva celor din aceeași breaslă. Cu atât mai mult când victime sunt cei cărora acei așa-ziși virtuoși ai actului managerial le cer să presteze cât pentru trei angajați, penurie fiind de personal. Lipsă, firește, cauzată tot de calitatea actului amintit.
Așadar, iată! La IPJ Brașov cerul a tunat și a adunat camarila atotputernicului și atotștiutorului pentru a decide soarta oamenilor din subordine care au îndrăznit să se bucure odată cu intrarea în vigoare a HG 1198/2002 de o nesperată normalizare în ceea ce privește drepturile de transport la și de la locul de muncă. Firește, o bucurie reținută, dat fiind că art.27 din actul menționat prevedea că în aplicarea actului în cauză urma să se emită normele metodologice în termen de 90 de zile. Nici mai mult, nici mai puțin.
Rețineți că în hotărârea în cauză nu există nicio referire cu privire la termene, conținut și condiții de înregistrare a cererii, formă, fond sau emitent al documentelor de atașat la aceasta. Toate acestea au fost stipulate în cuprinsul Normelor Metodologice aprobate prin OMAI 181/2022 și sunt aplicabile odată cu publicarea sa în MOfR din data de 29 noiembrie 2022.
Reticența venea mai mult de la temerea colegilor care beneficiau deja de acest drept la data intrării în vigoare a HG 1198/2022, 11.10.2022, și anume aceea că vidul legislativ creat prin abrogarea la aceeași dată a actului normativ în domeniu anterior, HG 1292/2003, suspendarea plăților ar fi putut însemna de fapt pierderea efectivă a dreptului în plată până cel puțin la data la care vor fi fost publicate normele.
Ziua de 29.11.2022 a adus o briză de speranță. Ordinul MAI nr. 181/2022 prevede în art.4, alin 2 că, în cazul deplasărilor la și de la locul de muncă solicitate sau aprobate anterior intrării în vigoare a normelor metodologice, decontarea cheltuielilor de transport și/sau acordarea contravalorii transportului sub forma unor sume forfetare se realizează de la data la care persoana solicitantă ar fi îndeplinit condițiile prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022, conform procedurii stabilite de normele metodologice. Orice angajat al oricărei instituții de apărare, ordine publică și securitate națională de bună-credință ar interpreta în același mod ca și mine aceste prevederi. Structura logică a articolului 4 este incompletă, se completează, așadar, cu cele ale Normelor Metodologice. Se completează, stimaților, vă știți voi care, nu sunt eludate. Mai lesne de înțeles, în cazul celor care aveau deja o cerere de acest gen solicitată/aprobată anterior datei de 11.10.2022, procedurile sunt respectate de la data intrării în vigoare a OMAI 181/2022 iar dreptul se naște odată cu ziua în care personalul solicitant îndeplinea condițiile prevăzute în art.9 din HG 1298/2022. Tot nu este clar?
Greutatea înțelegerii vine de la prevederea legiuitorului regăsită în art. 4 alin 5 din Normele Metodologice: ”pentru personalul care îndeplinește condițiile de acordare în cursul unui an calendaristic, alocarea la suma forfetară lunară/săptămânală/ bilunară se face de la data înregistrării cererii la secretariatul unității până la finele anului calendaristic.” Ce să faci în acest caz? Această normă juridică incompletă este pe deasupra și una de trimitere. Adică se completează cu norme din același act normativ, Normele Metodologice. Și toate aceste norme sunt onerative d.p.d.v. al caracterului conduitei, adică obligă la efectuarea acțiunilor cerute. TOATE. De aici, confuzia.
Recapitulând, este de reținut că în același act normativ avem două obligații ale ordonatorului de credite, cea prevăzută de art. 4 alin. 2 din OMAI 181/2022, de acordare a contravalorii transportului de la data la care personalul solicitant ar fi îndeplinit condițiile din HG 1198/2022 și cea de-a doua, prevăzută de art.5 alin. 4 din Normele Metodologice, de acordare la suma forfetară de la data înregistrării cererii pentru personalul care îndeplinește condițiile de acordare în cursul unui an calendaristic. Probabil că la o singură lectură lucrurile nu pot fi clare. Este normal. La a doua lectură reușești să observi că într-unul dintre cele șase (6) articole ale sale Ordinul face referire în mod expres la una dintre cele două situații în care personalul din instituțiile de apărare, ordine publică și securitate națională se poate regăsi: personalul deja alocat la decontarea cheltuielilor de transport sau care a solicitat acest drept anterior intrării în vigoare a HG 1198/2022. Cea de-a doua, firește, este cea în care cel care a solicitat acest drept a făcut-o ulterior datei de 11.10.2022. Revenind la structura logică incompletă a art.4 din Ordin, acesta face trimitere la prevederile Normelor Metodologice ce reglementează modalitatea de acordare a contravalorii transportului sub forma sumelor forfetare lunare/săptămânale/bilunare la care personalul Ministerului Afacerilor Interne are dreptul potrivit art. 9 alin. (1) lit. h)-j) din Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022 privind drepturile de transport, norme care nu discern între cele două situații, obligând membrii comisiei să aplice procedura de urmat în raportandu-se la situația solicitantului. Nu ar fi logic ca legiuitorul să aleagă să completeze o normă cu una contrară acesteia. Prevederile art. 5 alin.4 din Normele de aplicare nu pot fi aplicate în completarea art.4 lin 2 din Ordin. Personalul solicitant care are dreptul la acordarea contravalorii transportului de la data la care ar fi îndeplinit condițiile din HG 1198/2022 nu poate fi alocat la suma forfetară doar de la data înregistrării cererii. Pentru că legea prevede altfel și pentru că, așa cum ați reținut, sper, de mai sus, nu ar fi putut cunoaște termenul la care să depună, forma și fondul acesteia și unde să ceară să fie înregistrată înainte de emiterea normelor metodologice.
Ați înțeles acum?
Așa cum am scris la început, sunt tolerant. Îi înțeleg pe cei săraci cu duhul. Dar, mă repet, nu sufăr răutatea. La ce ma refer, cu exactitate? La faptul ca oameni importanți din această instituție au validat ceea ce m-am străduit să explic celor vizați. Directorii Direcției Resurse Umane, Direcției Juridice, Direcției Financiare din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române au emis un punct de vedere comun în care dau precizări cu privire la modalitatea de aplicare a actelor normative ce reglementează condițiile de acordare a drepturilor de transport, pe teritoriul național, ale personalului din instituțiile de apărare, ordine publică și securitate națională. Slujbașii IPJ Brașov atât de încercați în manipularea resursei umane au ales să se comporte arogant la adresa forului superior, să ignore aceste recomandări și să lezeze drepturile oamenilor cărora le cer să le fie loiali. Să îi oblige să-și îndrepte parte din resursele și așa modeste către justiție pentru a fi puși în drepturi. Aceasta atitudine m-a făcut sa scriu aceste rânduri, ca ei sa inteleaga la ce fărădelege sunt părtași iar cei de mai sus de ei sa stie cat respect le poarta.
Asa, fără vreun motiv anume, la final, îmi trece prin minte vorba aia, peștele de la cap se-mpute…dezvaluie Silviu Anton -Presedinte SPRD Brasov. (Irinel I.).
