​Press report: ​Ieșeanca care a strâns 1,6 mil. euro din salariul de 500 de lei. Onorabilul Ciprian Ciucu rămâne în funcție. A aflat că are Lyme după șase luni de diagnostice greșite: de la epilepsie, la cancer. Doi ani de la incendiul de la Institutul Matei Balș: 20 de morți și niciun vinovat

0
126

Ieșeanca care a strâns 1,6 milioane de euro dintr-un salariu de 500 de lei Onorabilul Ciprian Ciucu rămâne în funcție A aflat că are Lyme după șase luni de diagnostice greșite: de la epilepsie, la cancer Cine este obligat să deszăpezească. Răspunderea primarului și obligațiile cetățenilor Doi ani de la incendiul de la Institutul Matei Balș: 20 de morți și niciun vinovat. DNA nu mai anchetează Emilia Șercan: “Lucrurile ar fi stat categoric diferit dacă subiectul plagiatelor ar fi fost dezbătut și la televiziuni” Complicatul exit al Lukoil din România Repetiție la vaccinare: Farmaciștii vor să ne protejeze de gripă. Statul nu se grăbește să-i ajute Un patriarhat unic în Europa: viețile femeilor din țările române, în epoca boierilor.

Press reportFoto: Jeppe Gustafsson / Shutterstock Editorial / Profimedia

Ieșeanca care a strâns 1,6 milioane de euro dintr-un salariu de 500 de lei

Gabriela Brînză a împrumutat societatea la care soțul era acționar cu 1,6 milioane de euro. Conform datelor oficiale, în cei doi ani în care a dat cu împrumut aceste sume fabuloase, femeia a înregistrat venituri de maxim 500 de lei lunar și 6 lei din dividende. ANAF a verificat veniturile și cheltuielile Gabrielei Brînză, familia acesteia reușind să tergiverseze controlul timp de 500 de zile.

Suma ascunsă de ANAF era mult mai mare, însă, întrucât la finalul verificărilor s-a constatat că pentru veniturile nedeclarate în anii 2014 s-a împlinit termenul de prescripție, inspectorii au procedat la emiterea titlurilor de creanță doar pentru sumele nedeclarate în anul 2015. Sume nedeclarate și ascunse de Fisc au fost descoperite și la fiica familiei Brînză, Andreea. Omul de afaceri Cornel Brînză controlează firma Con Ted Company SRL, societate care derulează zeci de contracte publice pentru lucrări edilitare de construcții. Anterior, aceeași activitate se desfășura prin firma Ted Construct, care a fost falimentată și a făcut obiectul cercetărilor DIICOT într-un dosar ce vizează infracțiuni financiare, scrie 7Iasi.ro.

Onorabilul Ciprian Ciucu rămâne în funcție

Un primar, care nu-și dă seama de dimensiunea unei probleme publice care determină într-un final moartea unui cetățean, ocupă funcția edilitară degeaba. Fără niciun folos raportat la nevoile reale.

În aprilie anul trecut, când s-a înregistrat atacul canin care ar fi trebuit să reprezinte un serios semnal de alarmă pentru orice administrator minim competent în observarea și gestiunea pericolelor publice, Primăria Sectorului 6 a anunțat cu seninătate că „nu are competențe pe zona animalelor fără stăpân”, că serviciul de ecarisaj se află la Primăria Capitalei (PMB) și că Poliția Locală Sector 6 se achită cu brio de atribuțiile sale, sesizând către hingherii PMB existența ocazională a unor câini pe raza sectorului.

Apoi, mulțumită probabil de poziția sa deplin lămuritoare, Primăria Sectorului 6 și-a văzut în continuare de combaterea cerșetoriei și alte treburi publice importante, imposibil de neglijat. Supravegherea câinilor, cu sau fără stăpân, era o temă trivială pentru administratorii sectorului, scrie Dela0.

A aflat că are Lyme după șase luni de diagnostice greșite: de la epilepsie, la cancer. „Nu medicii cap de listă m-au ajutat…”

Timp de șase luni Teodora Rusea a fost diagnosticată greșit de medici din Sibiu, București și Cluj, perioadă în care starea ei de sănătate se înrăutățea. Acum are un diagnostic corect, boala Lyme și multe coinfecții, dar nu are un tratament, pentru că a devenit alergică sau face reacții adverse la orice medicament. Fata a fost de acord să-și spună povestea, în primul rând pentru cei care trec prin ceva similar și apoi în speranța că va trage un semnal de alarmă ca medicii să se implice mai mult în problemele de sănătate ale pacienților lor, potrivit Turnul Sfatului.

Cine este obligat să deszăpezească. Răspunderea primarului și obligațiile cetățenilor

Prima zăpadă mai serioasă din aceeastă iarnă a făcut ca din nou drumurile naționale și județene să fie blocate, trotuarele din orașe să fie pline de zăpadă, iar copacii să cadă peste mașini. Și în acest an, televiziunile de știri au vorbit despre „autoritățile care au fost luate pe nepregătite”.

Ca de obicei în astfel de situații, vina este pasată. În Vrancea, de exemplu, unul dintre dintre cele mai afectate județe de viscolul și ninsorile de la sfârșitul acestui ianuare, prefectul și președintele Consiliului Județean acuză firmele de deszăpezire că nu și-au făcut treaba așa cum prevăd contractele și, prin urmare, deconturile vor fi substantial reduse, scrie PressHub.

2 ani de la incendiul de la Institutul Matei Balș | 20 de morți și niciun vinovat. DNA nu mai anchetează

20 de oameni au murit din cauza focului devastator izbucnit în Pavilionul V al Spitalului Matei Balș, pe 29 ianuarie 2021. Patru pe loc, ceilalți în zilele următoare, în spitalele unde fuseseră transferați. Nicio veste nu a venit în acești ani despre ancheta care ar fi trebuit să scoată la iveală vinovații pentru aceste vieți pierdute. Singurele noutăți sunt că DNA nu mai cercetează achizițiile de la Matei Balș și a declinat ancheta către Parchetul de pe lângă Tribunalul București. De asemenea, în Pavilionul V se internează din nou bolnavi iar guvernanții vor să construiască un spital nou, în curtea Institutului.

Buletin de București a solicitat, pe 4 ianuarie 2023, Parchetului de pe lângă Tribunalul București și DNA informații privind stadiul anchetelor în dosarul Institutului Matei Balș. A răspuns doar DNA care ne-a informat că s-a dispus clasarea achetei cu privire la suspiciune infracțiunii de abuz în serviciu și declinarea cauzei către Parchetul de pe lângă Tribunalul București, scrie Buletin de București.

Emilia Șercan despre statul care “spală” plagiatori: “Lucrurile ar fi stat categoric diferit dacă subiectul plagiatelor ar fi fost dezbătut și la televiziuni”

Jurnalista Emilia Șercan care, de opt ani, devoalează plagiate în rândul celor care ocupă poziții importante în statul român înțelege cel mai bine cum funcționează spălarea plagiatelor la nivel înalt. Tot ea are și memoria comportamentului presei din România atunci când a venit vorba de expunerea publică a acestor situații.

Absența aproape totală a temei plagiatului pe micile ecrane, dar și felul straniu în care mulți din presă evită acest subiect a pus-o la un moment dat pe gânduri. Apoi a înțeles. Fenomenul spălării plagiatorilor e unul complex, care presupune munca în comun a mai multor factori de influență.

Pentru a merge împreună cu ea pe firul acestui fenomen, al spălării plagiatorilor de către un stat slab, am provocat-o pe Emilia Șercan la o discuție mai amplă. Concluziile ei, dar și lucrurile pe care le-a învățat despre cum funcționează acest sistem le puteți citi în acest interviu acordat în exclusivitate Investigatoria.ro.

Complicatul exit al Lukoil din România

„Benzinăriile sunt perla coroanei“, spun surse din piaţă. „Dar ceea ce se încearcă este o vânzare la pachet a operaţiunilor.“

Ruşii de la Lukoil deţin pe plan local trei businessuri gestionate prin firme diferite. Cele 315 staţii de alimentare, cu răspân­dire naţională, sunt grupate pe compania Lukoil România, un business de 7,9 miliarde de lei anul trecut, cu un profit net de 160 de milioane de lei.

Activităţile de rafinare sunt con­centrate de Petrotel-Lukoil, ruşii deţinând o rafinărie în Ploieşti, cea mai mică din România încă funcţională, cu o capacitate de 2,4 milioane de tone. În cazul Petrol-Lukoil, cifra de afaceri din 2021 a fost de circa un miliard de lei, în scă­dere cu 72% faţă de 2020, dar cu un mic profit de 27 mil. lei. Rafinăria funcţiona cu petrolul rusesc, marfă care de anul trecut este sub embargo la nivelul UE, potrivit ZF.ro.

România pe harta europeană a ajutoarelor de stat. Riscurile competiției europene a subvențiilor

Cu măsuri de ajutor de stat de circa 4,8 miliarde de euro aprobate de Comisia Europeană, în baza legislației relaxate cu scopul de a permite statelor UE să atenueze efectele războiului, România (cu mov în graficul de mai jos) se află pe locul zece la nivel european.

Are în fața state precum Austria sau Grecia, dar e în urma altor țări din regiune, precum Polonia și Ungaria, reiese din datele consultate de Curs de Guvernare.

Repetiție la vaccinare: Farmaciștii vor să ne protejeze de gripă. Statul nu se grăbește să-i ajute

Din această iarnă, românii se pot vaccina antigripal în farmacii. Puțini o mai fac – e târziu și mulți habar n-aveau că se poate. În timp ce gripa se răspândește, farmaciștii se uită deja spre sezoanele viitoare, când am putea ști mai clar câți români se imunizează de fapt.

Era vinerea de dinainte de Crăciun, pe 23 decembrie 2022, în orașul Codlea din Brașov. Dimineață, undeva în apropiere de primărie, o femeie de vreo 70 de ani a coborât din blocul său de patru etaje și a intrat în farmacia de la parter. Situată între un supermarket și un magazin de mochete și linoleum, farmacia independentă funcționează din 2003, scrie PressOne.

SPP, chemat să răspundă civil pentru un accident mortal petrecut de Ziua României în 2019

La data de 1 Decembrie 2019, imediat după parada ocazionată de sărbătorirea Zilei Naţionale a României, un conducător auto, militar activ (la data faptei) în cadrul Serviciului de Protecţie şi Pază, conducea în Piața Victoriei o autospecială Mercedes Sprinter, când a virat brusc dreapta, fără să se asigure, trecând de pe banda II pe banda I a șoselei care duce spre Calea Victoriei.

Paralel cu mașina SPP-ului circula un scuter, pe care se aflau două persoane, soț și soție. Soțul, care conducea scuterul, a tras instinctiv dreapta de ghidon şi a frânat brusc, după care s-a dezechilibrat şi a căzut pe partea stângă. În căzătură a fost antrenată și soția acestuia, care a ajuns sub roata stânga spate a autospecialei condusă de SPP-ist. Accidentul de circulaţie a fost surprins de camerele de supraveghere publice instalate în Piața Victoriei. O săptămână mai târziu, femeia a decedat la spital. Ce urmări a avut acest tragic accident, aflați din articolul Justnews.

Povestea „comorilor” vechi de 700 de ani de la Viștea. „Sărăcia a conservat astfel de vestigii!”

În biserica reformată din satul Viștea, judeţul Cluj, a fost datată cea mai veche structură de lemn dintr-o construcţie din Transilvania, probabil din toată România. Descoperirea a venit la pachet cu datarea unor picturi murale a căror vechime coboară până la începutul secolului al XIV-lea.

Satul, cu mai puțin de 1.000 de locuitori, ferit de-a lungul secolelor din calea traseelor armate, datorită poziției geografice, ascunde însă și alte comori.

În biserica reformată din localitate, ridicată la final de secol XIII, cercetătorii au reuşit să dateze cu exactitate, recent, cea mai veche structură de lemn dintr-o clădire funcţională şi astăzi, scrie Europa Liberă.

Un patriarhat unic în Europa: viețile femeilor din țările române, în epoca boierilor

Ați văzut estrada ceremonială de la Iași, pe care s-au cocoțat liderii de partid și de stat pe 24 ianuarie, de Ziua Unirii Principatelor? Au fost acolo zeci de chipuri. Civili purtând cocarde tricolore. Militari salutând soldățește. Politicieni încremeniți solemn cu mâinile la inimă. Numai bărbați. Nicio femeie.

Scena publică românească încă pare un spațiu rezervat exclusiv prezențelor masculine. Bărbații se ocupă de treburile țării, onorând memoria înaintașilor. Femeile se ocupă de familie, de maternitate, de viața domestică, continuând exemplul înaintașelor.

Nici în celebrul tablou al proclamării Unirii Principatelor, semnat de pictorul Theodor Aman, nu apare vreo femeie. Segregarea între viața publică (a bărbaților) și viața domestică (a femeilor) nu vine de nicăieri. E o moștenire durabilă, scrie Dela0.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here