Evenimente
„Andrei Volosevici este plecat în Italia, la parastasul lui Vlad Țepeș” – Ziarul Incisiv de Prahova
Înainte de a vă arată cum o înfloritoare nouă asociație de proprietari se poate duce de râpă în doar 3 ani din cauza unor persoane cu interese personale de natură materială, cum fără jenă mint și fură banii proprietarilor prin contracte ilegal alese, permiteți-ne să repetăm câteva aspecte de la care am plecat:
Pentru cei care nu au început să citească dezvăluirile noastre de la Ep.1, vă reamintim că discutăm de derapajele de la Legea 196/2018, privind asociațiile de proprietari într-un condominiu apărut de 3 ani din Ploiești, format din 7 blocuri care sunt lăsate să se degradeze.
Vă prezentăm aceste derapaje deoarece se poate instala și la dvs. în Asociație, dacă nu sunteți vigilenți și nu urmăriți semnalele pe care noi încercăm să le subliniem ca fiind vitale pentru a nu fi păcăliți.
Ne asumăm enorma presiune a forțelor de coerciție asupra acestei situații din partea caracatiței, precum și dezgustul dvs. că așa ceva există la un asemenea nivel, fix în Patria Hoților – Prahova.
Dar cum dezgustul ar trebui să fie al celor care plătesc de 3 ani, vă lăsăm să judecați nivelul de dezinteres coroborat cu naivitatea proprietarilor din această asociație de proprietari condusă fără respect față de lege și dreptate, de președintele spadasinul D’Artagnan: Vlad „Minciunică” Socoleanu, bani pe care îl cheltuiește alături de concubinul administrator Aramis Ionuț „Atestat” Corcodel.
Astăzi vom arăta că cei doi analfabeți funcționali au reale valențe de genii în prostirea masei de proprietari adunați sub formă de cârd de gâște – majoritatea de aur și a câtorva leșești, la ceea ce legea numește ADUNAREA GENERALA A PROPRITERILOR.
În urma feedback-urilor de care vă spuneam săptămâna trecută de la persoane ce nu sunt în această asociație, aceștia s-au arătat reticenți de faptul că lucrurile, dacă s-au dorit a se schimba, s-ar fi putut prin Adunarea Generală a Proprietarilor.
Vă vom explica de ce aceste lucruri nu s-au putut realiza așa cum era normal după cum urmează:
Exemplul 17: Adunarea generala a proprietarilor MRS SMART 25.08.2021.
Așa cum vă explicam în Ep. 2 și 3 despre ce obligații și drepturi sunt prevăzute în Legea 196/2018, privind asociațiile de proprietari(vă rugăm să le recitiți din acele Ep.) cu privire la președinte, membrii Adunării generale a proprietarilor, cenzor, membrii Comitet executiv iată ce s-a întâmplat în 2021 la gâștele noastre de aur:

Așa cum reiese din procesul-verbal al A.G.P. am avut acolo adunate nici mai mult, nici mai puțin de 85 de gâște de aur și leșești, dintr-un total de 262.
Desigur, că oricine a citit dezvăluirile noastre, legea sau măcar că a stat la bloc o perioadă a vieții și nu a trecut ca gâsca prin apă, știe că Adunarea generală nu este statutară și trebuie reconvocată, fiind necesari 50%+1 dintre proprietari.
Dacă o convoca D‘Artagnan „Minciunică” Vlad trebuia să muncească să notifice toți proprietarii prin scrisori recomandate iar munca nu a fost punctul lui forte vreodată (nu discutăm despre cât stă să își aranjeze barba în oglindă).
Plus de asta, avea câștig de cauză Don Quijote de la Mancha Alfa care l-a reconvocare putea să îl schimbe pe Minciunică, dacă gâștele leșești ale lui nu se prezentau în număr mare, neavând majoritatea. Ținând cont și de faptul că deja D‘Artagnan și a lui conducere abuzivă era în instanță sesizată și lumea avea întrebări căci nu le spusese nimic despre măgăriile făcute până atunci.
Mai mult decât atât, la A.G. reconvocată lui Don Quijote Alfa îi ieșea pasența ca Asociația să aleagă prin buletine de vot – cum și propusese de la început, unde Mincinosul președinte Vlad Socoleanu nu mai putea schimba voturile după cum dorea(vă spunem imediat de ce).
Un alt lucru incomod acestui analfabet funcțional era dat de faptul că prin buletine de vot era obligat să pună toate doleanțele proprietarilor pe hârtie și să fie votate, neputând controla ce se întâmpla. Amintiți-vă de aceste doleanțe din Ep.5 HALTE! (vă oferim un extras din ele):

DECI CE ERA PERFECT PENTRU D‘ARTAGNAN „MINCIUNICĂ” VLAD?
Vă răspundem noi: ca lucrurile să rămână la fel, să nu se aplice legea, ca banii să le vină în continuare: 6500 lei pe spada lui , 20.000 lei pe cea a concubinului Aramis Ionuț „Atestat” Corcodel și aproape 1000 lei dați de pomană de gâște lui Athos, aka Viorel Olteanu adică cenzorul care face scrimă prin firma de pseudo-cenzurat: SportsTransfer Interactiv S.R.L., ce se dădea ca fiind AAPP.
ESTE CLAR ACUM?
Dacă prostea lumea să meargă mai departe cu jignirea numita versiunea 1.0 Adunare generala a proprietarilor condusă de un analfabet funcțional cu sclipiri geniale de hoție, totul era perfect!
Și ce să vedeți? Gâștele prezente înghit gălușca și acceptă propunerea lui D‘Artagnan „Mincinosul” de a continua întrunirea ca fiind legală!
Treaba era clară, încă un an avea ce să jumulească de pene și ouă. Ba chiar ia și decizii pentru înlăturarea a doi membrii din Comitetul executiv care erai contra lui: Don Quijote de la Mancha Alfa și a tizului acestuia, care erau porniți să demaște jocurile făcute de Minciunică.
Ca totul să fie „perfect legal” cei doi au interpretat ei legea cum facem noi cu regulile din baseball și adaugă că dacă oamenii CARE NU SUNT PREZENȚI, ULTERIOR VOR SEMNA CĂ SUNT de acord cu ilegalitățile lor, totul este în regulă.
Puțini știu legea și mai puțin o pot interpreta, dar vă rugăm să ne spuneți ca feedback, dacă ați mai auzit de asemenea nărozii de pe vremea lui Păcală.
Din surse sigure (preferăm să nu expunem și documentul cu numele persoanelor) Mincinosul D’Artagnan substituie și semnătura unora dintre proprietarii care au semnat după, că sunt de acord având în total sub 10 semnături în hârții oficiale.
Noi înțelegem că acest spadasin este corupt, dar proprietarii din această asociație cu pretenții, chiar sunt luați de gâște și mai și cotcodăcesc când fac ouă?
Cam jignitor ca un asemenea simulacru de președinte să prostească oameni ce se consideră citiți…
Este de la sine înțeles că în pasul 2.0 Asociația a fost dată IAR în judecată de Don Quijote de la Mancha Alfa pentru a anula procesul-verbal al adunării din 2021 cât și toate actele subsecvente.
Ceea ce nu au înțeles unii proprietari este de ce tot dă acest om Asociația în judecată. Explicația lui D’Artagnan Mincinosul este o regăsim trimisă și la fratele Porthos de la Primărie, în noiembrie 2021 cu privire la ilegalitățile comise:

Părerea noastră este că poate… nu știm cu siguranță dar ziceam și noi… că poate… nu mai dorește niște analfabeți funcționali care să facă de râs niște oameni drepți pe care să îi mintă constant?! Și să fie și plătiți și să le încalce drepturile?
Asta ar fi varianta noastră…
Exemplul 18:
În continuare vă rugăm să citiți NOUL și LEGALUL Comitet executiv întrunit pentru a-l acoperi pe D‘artagnan „Minciunică” Vlad, dovedind încă de la început vasalitatea TOTUROR din acel nou comitet pentru stăpânul Socoleanu.
Pasajele pe care dorim să le analizăm sunt subliniate:

De la bun început se observă că data redactării este 10.02.2022 dar ei stabilesc reguli începând cu mai 2021 – contract GreenStar, cu scuză „ca au omis să redacteze”… 2 file?!?!?
SERIOS?
Ați avut cataracta toți 5 oameni integri, Cavaleri ai mesei rotunde in 19.07.2021?
Sau poate mințiți cu nerușinare ca să vă acoperiți stăpânul, pe spadasinul legendar zis și ”Minciunică”?
Ah, da… asta trebuie să fie când… chiar doi dintre voi, vasali ai stăpânului ați fost puși „legal” prin simulacrul de A.G.P. din 25.08.2021!!!
Cum știți voi ce gândeau alții din fostul Comitet in mai 2021 când voi apăreți in august 2021?
Citiți minți dragi Cavaleri?
Sau doar mințiți?
Hârtia de mai sus este pentru Compartimentul Monitorizare, de fapt… făcută ca fratele Porthos, interpretat de nimeni altul decât IORDACHESCU STEFAN să poate aburi pe Don Quijote de la Mancha Alfa care mirosise ilegalitățile și dădea târcoale.
Așa cum am spus în exemplul 17, tot în instanța se va tranșa problema… iar spadasinii noștri știu că acolo poate dura chiar ani până la o hotărâre… ani în care ei au timp să jumulească de ouă gâștele noastre de aur. Ba chiar și de pierd tot ele, sub forma de cârd cu titulatură de Asociație de proprietari, vor plăti!
Acum înțelegeți de ce le-am dat titulatură de „analfabeți funcționali au reale valențe de genii”??
Despre celelalte pasaje subliniate in print-urile de mai sus, le vom discuta în alt Ep. și într-un alt exemplu. Mai mult decât atât, vom mai realiza si Ep. TOUCHE ! P.3 cu Adunările generale rămase pentru a vedea alte noi metode de prostire și manipulare a gâștelor.
Aici vă vom adăuga doar atât: Această adunare ilegal considerată statutară a ținut peste 3 ore, singurul care a putut cu adevărat vorbi este Don Quijote de la Mancha Alfa de la care oamenii cereau explicații cu ceea ce se petrece la ei. Și au aflat… și gâștele leșești râdeau. Acum mai e de râs?
Oamenii au fost ținuți cu subiecte infime, nedorind a lăsa subiectele arzătoare ale Asociației să fie discutate.
Exemplul 19, continua din 18:
„Întrebarea retorică” adresată între cei 5 magi înțelepți ce formează Cavalerii mesei rotunde: ”dacă nu era de acord(este vorba de Don Quijote de la Mancha Alfa) cu legalitatea adunării, de ce a dorit să ia cuvântul și de ce a mai asistat până la sfârșit?”
ne face să exclamăm: ”mare îți e grădina Doamne!” să ne întrebăm și noi retoric:
”Dacă am pune creierul unora dintre gâștele astea de aur la unele leșești, ar începe să ciugulească pe asfalt?”
Aparent sunt unii care pot scrie orice prin hârtiile oficiale ale unor asociații… cu pretenții…
IAR nu e grabă, căci așa cum vă spuneam acum 2 dăți, președintele Mincinosul D’Artagnan. nu caută să își piardă banii dați de proprietarii naivi… și se face că se caută de ouă… de aur… în această perioadă și nu știe ce trebuie să facă – convocarea A.G.P.
Exemplul 20:

V-am adus la cunoștință mai sus despre drepturile pe care le aveți prin aplicația ebloc.ro ce vi le poate încălca administratorul dvs., așa cum se întâmplă la Asociația de proprietari MRS SMART de către concubinii Aramis Ionuț „Atestat” Corcodel cu acordul lui D’Artagnan Mincinosul.
Avem informații sigure că situația iar va fi semnalată instanțelor de judecată, căci facturile… „cucu”!
Nu de alta dar e primăvară și gâștele încep să ouă.
TOUCHE ! P.2
N.R. Nu uitați Ingredientele succesului: Iți trebuie niște proprietari creduli și intre ei unii loiali ție ca președinte de asociație, un Comitet favorabil, un administrator care unge rotile la primărie, un cenzor care e „prieten” cu administratorul, un Compartiment Specializat al Primăriei care accepta atențiile de la administrator si un monarh adevărat ca primar care lasă treaba să „meargă ca unsă”.
Așa cum spadasinii noștri încearcă să blocheze aflarea adevărului și expunerea lui aici, este de datoria noastră să contraatacăm. (Cristina T.).
https://www.libris.ro/cei-trei-muschetari-a106663–p27506143.html
Evenimente
„Condu Prudent! Alege Viața!” a adus brașovenii față în față cu realitatea accidentelor rutiere, transformând siguranța rutieră într-o experiență trăită, nu doar explicată
Peste 1.000 de brașoveni au participat sâmbătă, 23 mai, la evenimentul „Condu Prudent! Alege Viața!”, una dintre cele mai ample inițiative de educație și conștientizare rutieră organizate la nivel local de Rotaract Kronstadt, alături de autorități, parteneri instituționali și reprezentanți ai industriei auto și motorsportului. Timp de mai multe ore, participanții au avut ocazia să experimenteze, într-un mod controlat și interactiv, efectele reale ale accidentelor rutiere și importanța adoptării unui comportament responsabil în trafic.
Evenimentul, organizat împreună cu autorități, parteneri instituționali și reprezentanți ai industriei automotive și motorsportului, a avut ca obiectiv principal transformarea prevenției într-o experiență practică și accesibilă publicului larg.

Siguranța rutieră, adusă mai aproape de comunitate
Datele privind accidentele rutiere din România continuă să evidențieze necesitatea unor inițiative de educație și prevenție. În 2025, peste 3.000 de persoane au fost rănite grav în accidente rutiere, iar mai mult de 1.300 și-au pierdut viața pe șoselele din țară.
În acest context, campania „Condu Prudent! Alege Viața!” își propune să transforme informația teoretică într-o experiență directă, prin simulări și demonstrații care îi ajută pe participanți să înțeleagă concret impactul deciziilor luate în trafic.
Comunitatea și colaborarea dintre instituții fac diferența
Unul dintre cele mai importante elemente ale evenimentului a fost colaborarea dintre voluntari, autorități și partenerii implicați în proiect. Participanții au avut acces la demonstrații realizate de reprezentanții ISU Brașov, experiențe VR care simulează efectele consumului de alcool și ale distragerii atenției la volan, sesiuni dedicate siguranței copiilor în mașină și expoziții de automobile de competiție.
„Succesul acestui eveniment a fost posibil datorită unei colaborări solide între voluntari, autorități și parteneri privați. Suntem recunoscători instituțiilor locale – IPJ, ISU și Inspectoratului de Jandarmerie Brașov – precum și tuturor companiilor și organizațiilor care au susținut proiectul. Împreună am reușit să transmitem un mesaj clar: siguranța rutieră trebuie să devină o prioritate pentru întreaga comunitate”, a precizat Teodor Filip, Project Manager.
Conducerea defensivă și motorsportul, explicate direct de profesioniști
Pe parcursul evenimentului, participanții au avut ocazia să interacționeze cu instructori auto, specialiști în conducere defensivă și piloți de motorsport, care au explicat diferența dintre condusul sportiv și comportamentul responsabil în trafic.
„Poligonul este esențial în formarea unui șofer, pentru că acolo înveți gabaritul mașinii, poziționarea, frânarea, utilizarea oglinzilor și reacțiile de bază, fără presiunea traficului real. Abia după aceea ar trebui făcut pasul către circulația urbană. La fel de importantă este și înțelegerea sistemelor de siguranță ale mașinii: airbag-ul este proiectat să funcționeze împreună cu centura de siguranță, iar fără centură corpul ajunge prea repede în contact cu airbag-ul, care poate deveni periculos în loc să protejeze. Cele două sisteme trebuie privite ca un ansamblu de siguranță”, explică Alexandru Păun, trainer Academia Titi Aur.
Zona dedicată motorsportului a atras, de asemenea, un număr mare de participanți, care au putut vedea îndeaproape mașini de competiție și au discutat cu piloți profesioniști despre importanța disciplinei și a reflexelor corecte în trafic.

„Cele mai multe accidente se produc pentru că oamenii sunt grăbiți și conduc sub presiunea timpului. Noi încercăm să le transmitem că viața de zi cu zi nu este o probă specială de raliu și că prioritatea trebuie să fie întotdeauna siguranța. Am venit la acest eveniment pentru a fi mai aproape de comunitatea din Brașov și pentru a le arăta oamenilor că motorsportul înseamnă, înainte de toate, disciplină, responsabilitate și siguranță. Pe lângă prezentarea mașinilor de competiție, încercăm să le explicăm participanților cât de importante sunt reflexele corecte și deciziile responsabile în trafic”, a declarat Andrei Gîrtofan, pilot la ProRally.

Campania „Condu Prudent! Alege Viața!” face parte dintr-un proiect național desfășurat în mai multe orașe din România, printre care București, Alba Iulia, Cluj-Napoca, Sibiu și Târgu Mureș, având ca obiectiv principal reducerea numărului de accidente prin educație, prevenție și implicarea activă a comunității.
Proiectul a fost organizat cu sprijinul partenerilor și sponsorilor: Allianz Țiriac, Accenture, Coresi, Autoliv, Academia Titi Aur, ISU, IPJ, IJJ, Pro Rally Racing Team (ERA), OC Racing Team, LS Driving Academy, Siguranța Auto Copii, Lifetime Events, Ugly Bikers, Oaki, Crust Focacceria și Panoramic.
Despre Rotaract
Rotaract este o organizație internațională dedicată tinerilor cu vârste de peste 18 ani, care dezvoltă proiecte de voluntariat, educație, leadership și implicare comunitară. Parte a familiei Rotary International, Rotaract reunește tineri profesioniști și studenți care își propun să genereze schimbări pozitive în comunitățile din care fac parte, prin inițiative sociale, educaționale, culturale și civice.
Sursa articol: BVON.ro
Evenimente
Scrisoarea Repatriot către românii din afara granițelor
E TIMPUL SĂ VORBIM CU OCCIDENTUL: ROMÂNIA – STAT UE ȘI NATO – A FOST ATACATĂ DE O DRONĂ RUSEASCĂ
Dragi români de pretutindeni,
Vă mulțumim pentru mesajele voastre de solidaritate și vă trimitem chemarea noastră de a acționa neîntârziat oriunde ați fi în lume.
Vineri, 29 mai, noaptea în jur de ora 2.00 AM o dronă rusească Geran-2 (Shahed) a lovit acoperișul unui bloc cu 10 etaje de pe strada Brăilei din Galați.
Impactul a provocat o explozie puternică și un incendiu. O mamă și copilul ei de 14 ani au fost răniți. Zeci de familii au fost evacuate în miezul nopții. Panica s-a instalat în tot orașul.
Cu o deviație de câțiva metri a traiectoriei, drona ar fi intrat direct într-unul dintre apartamente.
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat ferm:
„Întreaga responsabilitate pentru acest incident îi aparține Federației Ruse.”
Pentru prima dată de la începutul războiului, Rusia a provocat victime omenești pe teritoriul unui stat NATO și UE. Nu a fost un accident. Drona a zburat o distanță semnificativă pe teritoriul României înainte de a lovi un bloc de locuințe civile.
Noi, românii, am deschis larg porțile și inimile pentru milioane de refugiați ucraineni. Sute de mii de Ucraineni au găsit protecție și siguranță în țara noastră. I-am primit, i-am ajutat, i-am sprijinit cu resursele unei țări care nu este bogată, dar care știe ce înseamnă demnitate și solidaritate.
Acum a venit rândul nostru să cerem solidaritate.
Rusia a trecut o linie roșie extrem de gravă. A testat reacția Alianței pe teritoriul unui stat membru UE și NATO, și a produs victime. Dacă nu răspundem ferm și unitar acum, mâine același lucru se poate întâmpla la Varșovia, la Riga, la Vilnius, la Helsinki, la Berlin, la Paris sau la Londra.
Pericolul nu mai este teoretic, el este real și a ajuns în casele românilor.
RePatriot lansează un CALL TO ACTION urgent către întreaga diasporă română:
Deveniți chiar astăzi vocea României în țările în care trăiți. Vorbiți cu vecinii, colegii, prietenii și, mai ales, cu autoritățile și aleșii locali.
Ce puteți face concret, chiar acum:
- Sensibilizați opinia publică locală
Postați pe rețelele sociale (Tiktok, Facebook, X, Instagram, LinkedIn) în limba țării în care locuiți: „O dronă rusească a lovit un bloc de locuințe din Galați, România – stat NATO și UE. O mamă și un copil de 14 ani au fost răniți. Războiul lui Putin nu mai este doar despre Ucraina. El a ajuns deja pe teritoriul UE și NATO. Dacă nu oprim Rusia acum, următorul oraș ar putea fi al vostru.”
- Contactați direct autoritățile
Trimiteți un email sau un mesaj parlamentarului, senatorului, europarlamentarului, consilierului local sau primarului din zona voastră de exemplu:
„Ca român rezident în [orașul/țara], vă solicit sprijin public pentru România după atacul rusesc asupra civililor din Galați. O dronă rusească a provocat victime pe teritoriul unei țări UE și NATO. Vă rog să susțineți întărirea apărării Flancului Estic și sancțiuni mai dure împotriva Rusiei.”
- Distribuiți masiv mesajul:
„Lideri ai Occidentului: Rusia a atacat teritoriul NATO la Galați – acționați acum!
Dorim ca apărarea aeriană a NATO să intercepteze amenințările mai devreme, cât încă sunt pe teritoriul Ucrainei, nu doar după ce intră în spațiul NATO, tocmai pentru a evita escaladarea și pentru a demonstra forță. O zonă tampon este necesară pentru apărare eficientă”
- Acțiuni suplimentare cu impact
– Faceți un video scurt pe TikTok/Instagram/Reels explicând situația celor din țara în care locuiți.
– Organizați o scrisoare deschisă semnată de comunitatea românească din orașul vostru.
– Vorbiți și spuneți la cât mai multă lume că Europa și NATO trebuie să aibă o voce comună împotriva atacurilor pe teritoriile sale.
Românii au contribuit mult la dezvoltarea țărilor unde trăiesc, crează și muncesc. Acum avem nevoie ca aceste țări să stea alături de România, înainte ca Rusia să aducă războiul și în casele lor.
Noi, cei din țară, ne pregătim și acționăm după cum cer vremurile, întărind România acolo unde este cea mai expusă.
Împreună suntem mai puternici decât cred ei. Vocea noastră unită contează și poate face diferența.
Distribuiți acest mesaj în toate grupurile de români, paginile comunitare și chat-urile de diaspora. Cu cât acționăm mai rapid și mai unit, cu atât mesajul nostru va avea mai multă forță. O reacție largă va ajuta România și o va face mai sigură.
RePatriot – Conectăm românii de pretutindeni pentru un Acasă mai sigur.
Echipa RePatriot este acum în Madrid și pregătește ultimele detalii pentru conferința de azi, la care se așteaptă participarea a peste 90 de antreprenori, investitori, profesioniști și lideri români din România, Spania, Franța, Anglia și Germania. Oameni care construiesc, conectează comunități și caută oportunități de colaborare dincolo de granițe. Mai multe aici.
Despre Repatriot
Repatriot este o comunitate globală de antreprenori români care promovează reconectarea diasporei cu România prin inițiative de business, educație și leadership civic. Misiunea Repatriot, proiect RBL, este de a întări încrederea între români, oriunde s-ar afla, și de a susține dezvoltarea unei Românii moderne, prospere și libere. Mai multe pe www.repatriot.ro.
Evenimente
Cele 3 întrebări critice într-un test poligraf de fidelitate – Cum le formulăm corect?
Într-o relație, încrederea este unul dintre cele mai importante lucruri. Atunci când apar suspiciuni de infidelitate, lipsa comunicării și nesiguranța pot afecta profund relația dintre doi parteneri. Uneori, discuțiile repetate nu mai reușesc să aducă liniște sau claritate, iar unul dintre parteneri simte nevoia unei confirmări obiective. În astfel de situații, testul poligraf de fidelitate poate deveni o soluție serioasă și discretă pentru clarificarea adevărului.
Tot mai multe persoane aleg această variantă nu pentru scandal sau presiune, ci pentru a elimina îndoielile și pentru a putea merge mai departe, indiferent de rezultat. Totuși, un aspect foarte important într-un astfel de test este formularea întrebărilor. De fapt, succesul și relevanța testului depind foarte mult de modul în care sunt construite întrebările adresate persoanei testate.
Într-un test poligraf nu contează doar răspunsul „da” sau „nu”, ci și claritatea întrebării. Dacă întrebările sunt prea generale, ambigue sau formulate emoțional, rezultatele pot deveni neclare. Tocmai de aceea, specialiștii în domeniu acordă o atenție foarte mare acestei etape.
De ce întrebările trebuie să fie clare și foarte precise
Una dintre cele mai frecvente greșeli pe care le fac oamenii atunci când se gândesc la un test poligraf de fidelitate este formularea unor întrebări prea vagi. De exemplu, întrebări precum „M-ai înșelat vreodată?” pot părea directe, dar în realitate sunt mult prea generale pentru un test profesionist.
Un specialist în poligraf va încerca întotdeauna să transforme întrebarea într-una clară, exactă și legată de un anumit context sau perioadă de timp. Spre exemplu, formularea poate deveni: „Ai avut contact intim cu altă persoană în timpul relației actuale?” sau „Ai ascuns în mod intenționat o relație romantică față de partenerul tău în ultimele 12 luni?”
Acest tip de formulare elimină interpretările și îi oferă persoanei testate posibilitatea de a răspunde foarte clar. În plus, întrebările precise reduc riscul unor reacții emoționale cauzate de confuzie sau stres inutil.
Este important de înțeles că testul poligraf nu funcționează ca în filme, unde apar întrebări dramatice și presiune exagerată. În realitate, procedura profesionistă presupune calm, claritate și o discuție detaliată înainte de testare. Persoana testată știe exact ce întrebări vor fi adresate și are posibilitatea să le înțeleagă complet înainte de începerea testului.
În cazul testelor de fidelitate, întrebările trebuie formulate astfel încât să urmărească fapte concrete, nu presupuneri sau interpretări personale. Acesta este unul dintre motivele pentru care experiența examinatorului contează foarte mult.
Cele 3 întrebări considerate esențiale într-un test de fidelitate
Deși fiecare caz este diferit și întrebările sunt adaptate în funcție de situație, există câteva direcții considerate esențiale într-un test poligraf de fidelitate. Aceste întrebări sunt construite pentru a clarifica exact ceea ce dorește să afle persoana care solicită testul.
1. A existat o relație ascunsă?
Aceasta este una dintre cele mai importante întrebări într-un astfel de test. Formularea trebuie să fie clară și să evite exprimările interpretabile. De exemplu:
„Ai avut o relație romantică sau intimă ascunsă față de partenerul tău în timpul relației actuale?”
Această întrebare urmărește existența unei relații ascunse și stabilește foarte clar contextul. Nu lasă loc pentru interpretări legate de prietenii, conversații banale sau simple interacțiuni sociale.
2. Au existat contacte intime cu altă persoană?
Aceasta este probabil întrebarea centrală în majoritatea testelor de fidelitate. Și aici este important ca termenii să fie clar definiți înainte de testare.
Un exemplu corect formulat poate fi:
„Ai avut contact sexual cu altă persoană în perioada relației actuale?”
Specialistul va clarifica înainte ce înseamnă exact „contact sexual”, tocmai pentru a evita ambiguitățile. Acest lucru este extrem de important pentru acuratețea testului.
3. Au fost ascunse intenționat anumite conversații sau întâlniri?
Infidelitatea nu înseamnă întotdeauna doar contact fizic. În multe situații, suspiciunile apar din cauza unor conversații ascunse, întâlniri secrete sau relații emoționale.
O întrebare relevantă poate fi:
„Ai ascuns în mod intenționat întâlniri sau conversații cu o persoană de care erai atras(ă)?”
Această formulare urmărește comportamentul intenționat de ascundere și poate oferi clarificări importante în relație.
Toate aceste întrebări sunt adaptate în funcție de situația concretă și sunt discutate înainte de test împreună cu examinatorul. Un test profesionist nu înseamnă intimidare, ci o procedură controlată și bine structurată.
Rolul specialistului în obținerea unor rezultate relevante
Un aspect extrem de important într-un test poligraf este experiența specialistului care îl realizează. Chiar dacă multe persoane se concentrează doar pe aparat, în realitate examinatorul are un rol esențial în întregul proces.
Acesta stabilește formularea corectă a întrebărilor, explică procedura, observă reacțiile și se asigură că persoana testată înțelege perfect fiecare întrebare. Un profesionist cu experiență știe să creeze un mediu calm și echilibrat, fără presiune inutilă.
De asemenea, specialistul trebuie să evite întrebările capcană sau exprimările emoționale. Scopul testului nu este manipularea sau intimidarea, ci obținerea unor răspunsuri clare și relevante.
În multe cazuri, simpla clarificare oferită de test poate ajuta un cuplu să depășească o perioadă dificilă. Uneori rezultatul confirmă fidelitatea și elimină suspiciunile, iar alteori oferă adevărul necesar pentru luarea unor decizii importante.
Important este ca testul să fie făcut într-un cadru profesionist, confidențial și cu respect pentru toate persoanele implicate.
Concluzie
Testul poligraf de fidelitate este un instrument care poate aduce claritate într-o situație tensionată și plină de incertitudini. Însă eficiența lui depinde foarte mult de modul în care sunt formulate întrebările și de profesionalismul specialistului care realizează testarea.
Întrebările clare, precise și bine construite pot face diferența dintre un rezultat relevant și unul interpretabil. Tocmai de aceea, alegerea unei echipe specializate este extrem de importantă pentru ca procesul să fie corect, discret și profesionist.
Pentru persoanele care își doresc să apeleze la un astfel de serviciu, Best-Polygraph reprezintă o opțiune de încredere, fiind specializați în teste poligraf, inclusiv în testele de fidelitate și oferind discreție, seriozitate și o abordare profesionistă adaptată fiecărei situații în parte.
-
Technologyacum o ziDe ce se încălzește laptopul și când este momentul să îl duci la curățare profesională
-
Uncategorizedacum o ziSondaj Provident: 36% dintre români spun că au purtat mult timp o etichetă impusă de ceilalți. 4 din 10 își formează o părere despre cineva după prima conversație
-
Companiiacum 21 de oreEl Studio lansează aplicația mobilă care transformă experiența programărilor în salon: primele 500 de persoane primesc 100 de puncte cadou




