Connect with us

Stiri economice

Câte mașini mai sunt în trafic cu asigurare RCA la Euroins: Doar în jur de 20.000 de români și-au reziliat polițele / Când își vor primi banii

Publicat

pe

​Românii asigurați RCA la Euroins nu s-au îngrămădit să-și rezilieze polițele la mașini, care, potrivit legii, sunt în vigoare, în ciuda retragerii licenței de funcționare și a declarării insolvenței acestui asigurător. Motivele țin de prețul mai mare pe care l-ar plăti pentru o nouă asigurare RCA, dar și de faptul că ar mai avea de așteptat până să-și primească înapoi banii de la FGA dacă ar rezilia polița.

Trafic BucurestiFoto: Grosescu Alberto Mihai / Shutterstock Editorial / Profimedia

În ziua când ASF i-a declarat insolvența, Euroins avea peste 2,76 milioane de polițe RCA în vigoare

În data de 17 martie 2023, ziua în care Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a declarat insolvența Euroins și a înlăturat conducerea acestui asigurător, numind în loc ca administrator interimar Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA), erau în vigoare 2.769.770 de polițe RCA la această societate.

Euroins era liderul RCA și avea în multe cazuri cele mai mici prețuri din piața de asigurări, fără a fi respectat însă obligațiile legale de a avea și rezervele tehnice și resursele financiare necesare plății obligațiilor asumate prin contractele de asigurare, conform analizelor ASF.

Începând din data de 17 martie 2023, când decizia ASF a fost publicată în Monitorul Oficial, toți păgubiții, dar și românii cu polițe RCA la Euroins pot depune cereri de plată fie pentru plata daunelor, fie pentru restituirea de bani din prima rămasă în cazul în care vor să-și rezilieze polița RCA la acest asigurător.

Toate aceste cereri se depun la Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA), doar că plățile nu pot fi făcute mai devreme de 60 de zile de la data publicării deciziei ASF în Monitorul Oficial, termen care este 17 mai 2023.

Asta înseamnă că oamenii mai au de așteptat. În plus, ar trebui să-și facă o nouă asigurare RCA la mașină, iar prețurile s-au majorat semnificativ față de anul trecut, motiv pentru care Guvernul a impus o plafonare timp de 6 luni.

Peste 2,4 milioane de mașini circulă în prezent cu asigurare RCA la Euroins

Câți români au ales totuși să-și rezilieze asigurările RCA în vigoare la Euroins?

  • „Potrivit datelor transmise de asigurător, până la 27 aprilie 2023, Euroins a primit 19.794 de solicitări de reziliere a contractelor de asigurare.”, potrivit datelor transmise la solicitarea HotNews.ro de FGA.

Potrivit legii, FGA le va putea restitui diferența de primă rămasă din contract, pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de Euroins, ca urmare a încetării contractului, abia începând din data de 17 mai 2023. Cererile sunt soluționate în ordinea primirii și înregistrării.

Câte polițe RCA emise de Euroins mai sunt în prezent în vigoare?

  • „Potrivit datelor transmise de asigurător, la 28 aprilie 2023, mai erau în vigoare 2.409.669 de polițe RCA”, au comunicat vineri pentru HotNews.ro oficialii FGA.

Efecte în piață: Sunt service-uri care nu mai primesc mașini în reparație pe asigurarea Euroins

Falimentul demarat la Euroins îi afectează deja pe românii care vor avea ghinionul să fie loviți în trafic de unul din cei 2,4 milioane de asigurați la fostul lider RCA. Mai multe service-uri care au contracte cu acest asigurător, contactate luna trecută de HotNews.ro, au început să refuze astfel de reparații, de teamă că își vor recupera banii și mai greu decât până acum. Sunt însă și service-uri care lucrează în continuare pe polițe Euroins.

Câți bani mai sunt în pușculița FGA pentru plata despăgubirilor asigurătorilor în faliment

FGA nu se ocupă însă doar de falimentul demarat la Euroins, având de achitat despăgubiri mari și pentru alte falimente răsunătoare și recente din RCA – City Insurance, Carpatica și Astra, foști lideri RCA care sub slaba supraveghere a ASF s-au prăbușit creând crize și creșteri de prețuri.

FGA a anunțat vineri, 28 aprilie, că a achitat până acum peste 1,86 miliarde de lei păgubiților asigurătorilor RCA intrați în faliment, dintre care aproape 190 milioane de lei numai în primele trei luni din acest an.

  • Câți bani mai are FGA în conturi și cât de repede se realimentează din contribuțiile celorlalți asigurători RCA și indirect din banii noștri?

„La 26 Aprilie 2023, soldul FGA era în sumă de circa 167,53 milioane de lei. Contribuția medie lunară încasată de FGA în primele trei luni ale anului curent este de 46,5 milioane de lei.”, spune FGA.

Există riscul ca pușculița FGA să se golească?

La această întrebare, oficialii FGA susțin că „legislația în vigoare permite suficiente soluții pentru acoperirea disponibilului necesar continuării plății cererilor de plată înregistrate.”

Potrivit legii, Fondul își poate suplimenta necesarul de lichiditate din următoarele resurse:

  • contribuţii ale asigurătorilor la Fond;
  • dobânzi şi penalităţi de întârziere din plata cu întârziere a contribuțiilor de către asigurători;
  • sume din fructificarea disponibilităţilor Fondului;
  • sume din recuperarea creanţelor Fondului;
  • sume provenite din dobânzile legale aferente împrumuturilor acordate Fondului de rezoluţie pentru asigurători, administrat de Fond;
  • sume provenite din alte surse, stabilite conform legii;
  • împrumuturi de la instituţiile de credit sau împrumuturi obligatare, prin emisiune de titluri de valoare ale Fondului;
  • dobânzi sau taxe în legătură cu orice împrumuturi sau garanţii furnizate asigurătorului supus rezoluţiei, conform prevederilor art. 59 lit. b) din Legea nr. 246/2015.

FGA spune că „încasează lunar contribuțiile datorate de către asigurători, soldul modificându-se astfel, lunar. Totodată pentru acoperirea obligaţiilor FGA, Autoritatea de Supraveghere Financiară poate majora în cursul anului cota procentuală luată în calcul la stabilirea contribuţiei.”

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

CSA STEAUA, ÎNTRE REFORMĂ PROMISĂ ȘI DEZASTRU PERPETUAT: COLONELUL DANILOF, NOUL EXECUTANT AL MApN

Publicat

pe

Ministrul Apărării Ionuț Moșteanu a anunțat numirea colonelului Eduard Danilof la conducerea Clubului Sportiv al Armatei Steaua pentru următoarele șase luni, cu misiunea de a aduce „reorganizare, reformă și rezultate”. În realitate, asistăm la încă o rotire de cadre militare, o numire provizorie menită să mascheze haosul instituțional și prăbușirea unuia dintre cele mai importante branduri sportive ale României.

O numire de avarie

 

Danilof nu este un nume nou în peisajul militar, dar este complet lipsit de experiență managerială în sportul de performanță. Cariera sa în artilerie, misiunile din Irak și Afganistan sau administrarea stadionului din Ghencea nu îl califică automat pentru a salva un club intrat de ani de zile în criză. Numirea lui este mai degrabă o improvizație, o soluție temporară dictată de Ministerul Apărării, nu rezultatul unui plan coerent de dezvoltare sportivă.

 

CSA Steaua, un colos cu picioare de lut

 

De ani de zile, clubul militar este prins între nostalgii și scandaluri:

 

•Secția de fotbal a fost transformată într-un teatru al absurdităților juridice și sportive. Echipa joacă în ligile inferioare, incapabilă să promoveze, blocată între FCSB și CSA, în timp ce resurse uriașe sunt cheltuite din bani publici.

•Management defectuos — CSA funcționează ca o cazarmă birocratică, cu directori și șefi de secție mai preocupați de funcții decât de performanță.

•Cheltuieli nesustenabile — clubul consumă anual zeci de milioane din bugetul Ministerului Apărării, fără transparență și fără rezultate care să justifice investiția.

 

Moșteanu, ministrul promisiunilor goale

 

Declarația ministrului Apărării, conform căreia „obiectivele sunt clare: reorganizare, reformă, rezultate”, sună a refren uzat. Toți predecesorii săi au rostit aceleași vorbe, iar CSA Steaua continuă să fie un exemplu de ineficiență, politizare și impostură administrativă.

 

În loc să aducă profesioniști din sport, oameni capabili să reconstruiască brandul Steaua, Ministerul trimite colonei care execută ordine și semnează hârtii.

 

Șase luni pentru ce?

 

Mandatul limitat la șase luni este o dovadă de nesiguranță și de lipsă de viziune. Nimeni nu poate reconstrui un club cu zeci de secții sportive, mii de sportivi și o infrastructură complexă într-un asemenea interval. În realitate, colonelul Danilof va gestiona doar „curățenia de imagine” până la următoarea decizie politică.

 

Brandul Steaua, sacrificat pe altarul politic

 

CSA Steaua nu este un club oarecare. Este simbolul unei istorii glorioase: campioana Europei la fotbal în 1986, pepinieră pentru sute de sportivi olimpici și mondiali. În mâinile MApN, această moștenire a fost redusă la o instituție parazitară, scuturată periodic de scandaluri și schimbări de conducere improvizate.

 

Noul comandant nu este decât încă un executant militar aruncat în mijlocul unei bătălii pentru care nu are armele potrivite. În timp ce rivalii din sportul românesc caută sponsori, performanță și modernizare, CSA rămâne captiv în mentalitatea de garnizoană.

 

Verdict: încă un episod de faliment administrativ

 

Numirea lui Eduard Danilof este simptomul unei boli cronice: incapacitatea statului român de a gestiona un brand sportiv național. Reformă? Nici vorbă. Reorganizare? Doar pe hârtie. Rezultate? Cel mult în rapoartele cosmetizate pentru ministru.

 

CSA Steaua are nevoie de un manager profesionist, nu de un colonel cu carnet militar. Altfel, clubul va continua să fie un sac fără fund pentru bugetul public și o rușine pentru memoria sportului românesc.

Citeste in continuare

Evenimente

ANCA ALEXANDRESCU, DEZVĂLUIRI DESPRE TONOMATUL SISTEMULUI, DAN ANDRONIC: ”ACȚIONEAZĂ LA COMANDĂ, ÎN FUNCȚIE DE CINE PLĂTEȘTE MAI BINE” 

Publicat

pe

Televiziunea poporului este ținta oamenilor sistemului. Statul Paralel continuă să pună tunurile pe noi pentru că spunem adevărul, iar unul dintre exponenții sistemului este Dan Andronic, jurnalistul care se răzgândește de la o zi la alta, în funcție de cine cotizează mai mult. Ce atac mârșav a plănuit Andronic ne spune Anca Alexandrescu, realizatoarea emisiunii „Culisele Statului Paralel”. 

„Asta face de mulți ani de zile, în funcție de cine plătește mai bine, pentru că personajul despre care vorbim este un jurnalist condamnat penal cu suspendare într-un dosar de corupție și numele lui a apărut și în alte dosare de corupție.

Este persoanjul care a luat bani de la Sorin Ovidiu Vântu, de la Elena Udrea, de la multe alte personaje de-a lungul celor 35 de ani, a fost sluga lui Traian Băsescu, sluga lui Coldea și a lui Kovesi, și aș putea să continui. Este personajul care a stat în sufrageria lui Gabriel Oprea, face exact ce știe mai bine. Domnul acesta despre care veți vorbi diseară pe larg l-a atacat mârșav pe Călin Georgescu toată campania electorală, chiar l-a persiflat de nenumărate ori pe Robert Turcescu pentru că avea cu totul altă opinie decât el.  A jucat în barca lui Victor Ponta și a fugarului Sebastian Ghiță, proprietarul celeilalte televiziuni care constant și-a bătut joc de Călin Georgescu și de Cristela Georgescu, joacă într-o piesă pe care i-o pune în scenă statul paralel.

Este un personaj care a alergat toată viața după bani, eu nu voi face niciun fel de comentarii personale, deși acest personaj a făcut comentarii despre mine atât pe TikTok cât și la RomaniaTV, și bineînțeles că CNA nu a sancționat, cum nu sancționează nici acum, modul josnic, jalnic cum vorbește și cum se raportează atât la jurnaliști cât și la Călin Georgescu. Este un personaj care acționează la comandă. Dacă ieri spunea despre Călin Georgescu, l-a făcut în fel și chip pentru că a folosit un termen, spune el,  autosuficient, și că este analfabet și că nu știe despre ce este vorba, după ce telespectatorii i-au demostrat că domnul Călin Georgescu a vorbit extrem de corect în termeni economici iar domnul acesta a vorbit pe lângă subiect, neștiind despre ce este vorba, iată că s-a întors la 180 de grade și îl reevaluează pe Călin Georgescu dar ne atacă pe noi. Nu vreau să spun mai multe despre el, am o vorbă: „Dumnezeu plătește pe lumea asta absolut tot”, și sunt convinsă că așa se va întâmpla pentru astfel de personaje care nu au Dumnezeu”, a spus Anca Alexandrescu într-o intervenție la Realitatea Plus.

 

Citeste in continuare

Evenimente

Ce zice ANRE despre tariful binom, care ar putea sa facă o diferență în facturile de curent

Publicat

pe

Subiectul tarifului binom este foarte important, îl avem pe agenda internă și lucrăm la el, iar după ce vom avea o formă benefică pentru toți consumatorii vom începe un amplu proces de consultare publică, așa cum am făcut cu toate reglementările, a declarat, vineri, președintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei, George Niculescu, la o conferință de specialitate.

”Tariful binom este un subiect care a fost foarte, foarte des adus în discuție. Am văzut declarații din partea unor organizații de specialitate care spun că România ar fi ultima țară, cred că, din Uniunea Europeană, care nu are un tarif binom. Nu știu dacă este chiar așa, dar aici trebuie să mă întorc la cuvântul responsabilitate și să verificăm foarte atent dacă toate statele membre ale Uniunii Europene au implementat tariful binom și doar România nu-l are. Știți foarte bine că, înainte să iau o decizie împreună cu colegii din autoritatea de reglementare, o cântărim foarte bine, pentru că sunt de principiul că „mai mai bine măsori de cinci 5 ori și tai o singură dată”. Subiectul este unul foarte important, îl avem pe agenda internă internă și lucrăm la el în continuare”, a afirmat Niculescu, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, după ce se va ajunge la o formă care să fie potrivită pentru toate categoriile de consumatori, se va porni un proces de consultare publică.

”Sunt diverse scenarii de aplicare a tarifului binom. Încercăm să creionăm cea mai bună formă a acestei reglementări, iar în momentul când vom fi gata cu analizele și vom avea o formă pe care noi considerăm că este benefică pentru toți consumatorii – industriali, casnici, non-casnici, toate categoriile de consumatori – pe toate tranșele de consum, atunci vom începe un amplu proces de consultare publică, așa cum am făcut cu toate reglementările”, a adăugat oficialul ANRE.

Tariful de tip binom este format dintr-o componentă fixă (exprimată în lei/zi) și o componentă variabilă, de tip volumetric.

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE