Uncategorized
TCL a prezentat cele mai recente inovații tehnologice la Milan Design Week
„TCL ELEMENTS – TCL Green Horizon” , o expoziție de succes care prezintă progresul companiei în materie ESG
TCL, unul dintre principalii jucători la nivel mondial în domeniul tehnologic și locul 2 global în universul TV, a încheiat, cu succes, expoziția „TCL ELEMENTS – TCL Green Horizon” din cadrul Milan Design Week. Evenimentul a demonstrat angajamentul companiei față de TCL Green, campania globală concentrată asupra inițiativelor de mediu, sociale și de guvernanță (ESG).
În cadrul expoziției, TCL a prezentat, în exclusivitate, noile televizoare din seria C Mini LED și QLED și seria de soundbaruri S64 Home Theater, precum și noi produse electrocasnice, inclusiv modele din clasa energetică A, și cele mai recente dispozitive cu ecrane purtabile Eyecare TCL NXTPAPER și TCL NXTWEAR S. De asemenea, au fost expuse produse concept, create de Centrul de Inovație în Design din cadrul companiei.
Participarea în premieră a TCL la Milan Design Week a marcat un alt moment de referință în călătoria ESG a companiei, prin uimitoarea sculptură #TCLGreen, care întruchipează spiritul și esența acestei inițiative. În colaborare cu artistul Kevin Chu, membru al Institutului Regal al Arhitecților Britanici, TCL a creat instalația inspirată din fire de iarbă. Opera de artă utilizează peste 1.000 de bucăți de plăci de circuite aruncate, furnizate de TCL, și urmărește să crească gradul de conștientizare a publicului – într-un mod creativ și artistic – cu privire la provocările reciclării produselor electronice.


Expoziția s-a bucurat de prezența a 37.000 de vizitatori şi a atras peste 100 de jurnaliști din toată Europa, care au participat la conferința de presă a companiei. Mai mult, 554.000 de persoane s-au conectat la transmisiunea live de pe YouTube a evenimentului, în timp ce alte milioane au descoperit povestea TCL prin intermediul postărilor de pe conturile de social media ale TCL sau ale creatorilor de conținut care au participat la eveniment. Prin implicarea regizorului, activistului și creatorului de conținut Jack Harries (+1,3 milioane de urmăritori pe IG), a artiștilor italieni @fraffrog și @richardhtt, precum și a mai multor formatori de opinie din domeniul tehnologic, cum ar fi @manuel_agostini, @gesualdo_lomonaco și @ artben, evenimentul s-a bucurat de o audiență semnificativă pe platformele de social media.

Sub deviza „Inspire Greatness”, TCL a ilustrat viziunea companiei de a crea tehnologie pentru un viitor mai bun care inspiră măreție și aduce oamenii împreună cu un design industrial și estetic remarcabil, o experiență intuitivă a utilizatorului și un proces de fabricație durabil. Învăluiți într-o călătorie captivantă, vizitatorii au descoperit cele patru elemente ale naturii, fiecare dintre acestea având o zonă dedicată, amintind constant că natura a fost și rămâne cea mai importantă sursă de inspirație, creativitate și inovație. Expoziția a oferit o experiență impresionantă și imersivă prin intermediul unor lucrări de artă durabile, experiențe interactive și produse inovatoare, care au permis vizitatorilor să își creeze o imagine despre un viitor mai bun, în care natura și tehnologia se împletesc armonios.
„Suntem mândri că am participat pentru prima dată la Fuorisalone în cadrul Milan Design Week. Această expoziție ilustrează filozofia noastră concentrată pe design și angajamentul de a fi în slujba consumatorilor și de a sprijini eforturile pentru o industrie mai durabilă”, a declarat Alexandra Chevrier, Director adjunct de marketing al TCL Europe.

În cadrul Milan Design Week, vizitatorii au avut, de asemenea, ocazia de a vedea, în premieră, noua gamă de produse TCL Europe 2023, cuprinzând noile televizoare inteligente Mini LED și QLED (inclusiv televizoare din colecția XL), soundbarurilor Home Theatre, electrocasnice și dispozitive concept.
Pentru mai multe informații despre Expoziția TCL Elements Milan Design Week, vă invităm să descoperiți un press kit TCL, disponibil la: https://tcl-eu.com/MilanDesignWeek.
De asemenea, vă punem la dispoziție impresii din cadrul evenimentului (disponibile aici) și câteva videohighlists din cadrul expoziției (materialul poate fi descărcat aici).
Înregistrarea conferinței de presă a TCL la Milan Design Week poate fi vizionată integral la: https://youtu.be/Kq7H63eqMcc.
Uncategorized
CSALB: Recomandăm consumatorilor să ia decizii informate și raționale în contextul dezbaterilor publice privind indicele ROBOR
11 iunie, București. Comunicatul recent al Consiliului Concurenței, referitor la amendarea unui număr de 10 bănci care participă la stabilirea indicelui ROBOR, a creat multă emoție în rândul consumatorilor care au contractat credite a căror dobândă se calculează în raport cu acest indice. Dezbaterile care au urmat, au stârnit reacții și întrebări din partea consumatorilor, în contextul în care anumite persoane publice au transmis mesaje care îndemnau consumatorii să solicite deja despăgubiri în instanță.
Cu toate acestea, băncile vizate de această măsură au transmis public că vor recurge la controlul legalității acestui act administrativ, ceea ce presupune câțiva ani de procese în contencios administrativ, între bănci și Consiliul Concurenței, până când instanțele de judecată vor decide asupra legalității și temeiniciei actelor emise de autoritatea de concurență. Până la finalizarea acestor procese, considerăm că este în interesul consumatorilor să se informeze din surse credibile și să evite deciziile luate impulsiv, sub presiunea creată de dezbaterea publică.
Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) recomandă consumatorilor să ia decizii raționale, nu sub influența emoțiilor. De aceea, ei trebuie să rămână prudenți și să nu se lase influențați de unele declarații apărute în spațiul public, mai ales că în acest moment nu există nici măcar o motivare a deciziei din partea Consiliului Concurenței și nici nu se cunosc argumentele care au stat la baza acesteia.
Situațiile trebuie analizate individual
Reamintim consumatorilor că fiecare contract de credit și fiecare situație financiară reflectă cazuri unice. Din acest motiv, soluțiile prezentate ca fiind universal aplicabile sau promisiunile privind obținerea unor rezultate identice pentru toți consumatorii trebuie evaluate cu atenție. Credem că fiecare situație merită analizată individual, iar fiecare consumator trebuie să aibă acces la toate informațiile necesare înainte de a decide care este cea mai potrivită cale de urmat și când anume trebuie urmată respectiva cale.
Dreptul consumatorilor de a se adresa instanțelor este unul legitim. În același timp, înainte de asumarea unor costuri, riscuri și durate semnificative asociate litigiilor, consumatorii trebuie să evalueze cu atenție toate opțiunile disponibile și să solicite informații complete privind consecințele juridice și financiare ale demersurilor care le pot fi propuse. Experiența CSALB din ultimii 10 ani ne-a arătat că multe dintre problemele apărute în relația dintre consumatori și bănci pot fi analizate și negociate, iar soluțiile identificate prin dialog și conciliere sunt mai rapide și adaptate nevoilor concrete ale fiecărei persoane.
CSALB rămâne o opțiune alternativă la instanțele de judecată, deschisă și gratuită pentru toți consumatorii care doresc să își clarifice situația contractuală, să poarte un dialog cu banca sau să identifice soluții pentru eventualele dispute apărute în relația cu aceasta. Încrederea se construiește prin dialog, iar deciziile bune se iau pe baza informațiilor complete și a unei evaluări lucide a opțiunilor disponibile.
Rolul CSALB este acela de a oferi un cadru independent, imparțial și transparent în care consumatorii și instituțiile financiar-bancare pot căuta împreună soluții pentru rezolvarea neînțelegerilor dintre ei. De aceea, indiferent de evoluția procedurilor administrative sau judiciare aflate în desfășurare, consumatorii care consideră că au motive de nemulțumire în relația cu banca lor pot analiza și varianta unei proceduri de conciliere prin intermediul CSALB.
În perioade marcate de incertitudine și dezbatere publică intensă, echilibrul, informarea corectă și evaluarea atentă a tuturor alternativelor reprezintă cele mai bune instrumente pentru protejarea intereselor consumatorilor. CSALB își reafirmă disponibilitatea de a sprijini dialogul constructiv dintre consumatori și instituțiile financiar-bancare și de a contribui la identificarea unor soluții echitabile, în beneficiul părților implicate.
Uncategorized
UZINEX deschide la Iași primul centru din România unde persoanele cu dizabilități locomotorii învață gratuit să programeze roboți industriali
Inițiativa pornește dintr-o echipă în care directorul tehnic, el însuși o persoană cu dizabilitate locomotorie, coordonează inginerii care construiesc sisteme industriale pentru clienți privați, instituții publice și sectorul de apărare.
Omul care coordonează echipa de ingineri a UZINEX construiește, zi de zi, sisteme industriale pentru fabrici, instituții de stat și sectorul de apărare. Are un picior amputat. Din această vară, UZINEX deschide aceeași expertiză și pentru oameni pe care piața muncii i-a lăsat în afara ei: prin ceea ce compania consideră a fi primul centru din România în care persoanele cu dizabilități locomotorii învață gratuit să programeze roboți industriali și să opereze echipamente de înaltă tehnologie.
Centrul — UZINEX Industry 4.0 Academy — va fi lansat la sediul companiei din Tehnopolis Iași.
În România, doar 17% dintre persoanele cu dizabilități au un loc de muncă, comparativ cu o medie de peste 50% în Uniunea Europeană (sursă: Consiliul Economic și Social, decembrie 2025, pe baza datelor Eurostat). Cursurile de reconversie disponibile le direcționează cel mai adesea spre meserii slab plătite. UZINEX propune exact opusul: formare în meserii de viitor — programatori și operatori de roboți, operatori de echipamente industriale, proiectanți pentru imprimare 3D și aplicații cu inteligență artificială — domenii în care competențele sunt rare și bine plătite.
Formarea folosește echipamente reale din industrie, nu simulatoare. UZINEX dispune deja la sediu de cinci tehnologii de frontieră: lasere de sudură, de gravare și de curățare, imprimantă 3D și sisteme de inteligență artificială. La acestea se adaugă cobotul Astorino, cu programare în limbaj nativ Kawasaki — același folosit pe roboții din fabrici — adus la sediul UZINEX de Marius Rădulescu (Kawasaki) și care urmează să fie integrat în programul de formare.
Programul este gratuit pentru cursanți și include o metodologie adaptată dizabilităților locomotorii, mentorat individual și, la final, un portofoliu cu demonstrație practică filmată și o recomandare din partea echipei tehnice UZINEX. Compania își pune apoi la dispoziție rețeaua de clienți și parteneri industriali pentru integrarea profesională a absolvenților.
„Noi nu facem caritate. Construim acces”, spune Sorin Baciu, Director General UZINEX. „Diferența dintre 17% în România și peste 50% în Europa nu se închide cu compasiune, ci cu competențe reale și tehnologie pe care piața chiar le plătește. Misiunea noastră a fost mereu să eliminăm bariera dintre oameni și tehnologia industrială avansată. Acest centru este forma ei cea mai directă.”
„Roboții industriali nu te întreabă cum mergi. Te întreabă dacă știi să-i programezi”, spune Cristian Munthiu, director tehnic al UZINEX. „Eu conduc o echipă de ingineri în fiecare zi. Vreau ca oamenii care trec prin acest centru să plece cu aceeași certitudine cu care lucrez eu: limitarea e a pieței, nu a noastră.”
Pentru UZINEX, proiectul este o extensie firească a felului în care compania înțelege industria: tehnologie avansată, accesibilă oamenilor pe care piața îi trece cu vederea. Metodologia și curriculumul centrului vor fi publicate gratuit, pentru ca modelul să poată fi replicat de orice companie din țară.
Lansarea are loc în perioada în care UZINEX participă la un program național dedicat afacerilor cu impact, unde își propune să obțină susținerea necesară pentru a dezvolta și extinde Academia la scară națională.
Lansarea oficială a centrului, cu o demonstrație live a echipamentelor, este programată la Tehnopolis Iași. Persoanele interesate, partenerii și organizațiile care lucrează cu persoane cu dizabilități pot afla detalii contactând direct compania.Despre UZINEX UZINEX este un integrator industrial din Iași, care furnizează echipamente grele și tehnologie la cheie pentru sectorul privat, instituții de stat și sectorul de apărare. Compania este în curs de acreditare NATO pentru prima centrală fotovoltaică mobilă produsă în România.
Uncategorized
Pizzeria IZA – Gust autentic, ingrediente de calitate și livrare rapidă de pizza în Sectorul 4, Sectorul 5 și Sectorul 3
Într-un oraș în care oferta de pizza este din ce în ce mai diversificată, alegerea unei pizzerii care să ofere atât gust autentic, cât și ingrediente de calitate și livrare rapidă poate fi o provocare. Pentru mii de clienți din București, răspunsul este simplu: Pizzeria IZA.
Cu o experiență construită în jurul pasiunii pentru pizza și a respectului pentru clienți, Pizzeria IZA a devenit una dintre cele mai apreciate opțiuni pentru livrare pizza în Sectorul 4, livrare pizza în Sectorul 5 și în numeroase zone din Sectorul 3.
PIZZA PREPARATĂ DIN INGREDIENTE ATENT SELECȚIONATE
O pizza cu adevărat bună începe întotdeauna cu ingredientele. De aceea, la Pizzeria IZA se acordă o atenție deosebită fiecărui ingredient folosit în prepararea produselor.
Blatul este pregătit astfel încât să ofere echilibrul perfect între textură și gust, sosurile sunt atent alese, iar toppingurile sunt combinate pentru a crea rețete care să satisfacă atât iubitorii de pizza clasică, cât și pe cei care caută combinații mai îndrăznețe.
Fiecare comandă este pregătită proaspăt, iar acest lucru se simte încă de la prima felie.
SORTIMENTE APRECIATE DE CLIENȚI
Pizza Margherita, Pizza Prosciutto Funghi, Pizza Quattro Formaggi, Pizza Quattro Stagioni, Pizza Capriciosa, Pizza Carbonara, Pizza Carnivora, Pizza Suprema, Pizza Tonno, Pizza Rustica, Pizza Pepperoni, Pizza Vegetariană, Pizza Mexicana, Pizza Diavola, Pizza Dracula, Pizza Inferno, Pizza Hot Honey, Pizza Hot Honey Jalapeno, Pizza IZA, Pizza Anca și Pizza Bambino.
OFERTE PIZZA AVANTAJOASE PENTRU ÎNTREAGA FAMILIE
Pe lângă varietatea produselor, Pizzeria IZA este cunoscută și pentru ofertele sale atractive. Promoțiile disponibile permit economii importante fără a face compromisuri în ceea ce privește calitatea produselor.
LIVRARE PIZZA SECTOR 4
Zone deservite: Berceni, Piața Sudului, Constantin Brâncoveanu, Olteniței, Eroii Revoluției, Giurgiului, Progresul, Pieptănari, Viilor, Luica, Toporași, Ferentari, Sălaj și Tunsu Petre.
LIVRARE PIZZA SECTOR 5
Zone deservite: Rahova, Calea Rahovei, Mihail Sebastian, Mărgeanului, 13 Septembrie, Panduri, Uranus, Dealul Spirii, Drumul Sării, Antiaeriană și Cotroceni.
LIVRARE PIZZA SECTOR 3
Zone deservite: Dristor, Baba Novac, Nerva Traian, Octavian Goga, Energeticienilor, Vitan, Vitan-Bârzești și Calea Vitan Foișorului.

DE CE ALEG CLIENȚII PIZZERIA IZA?
• Ingrediente proaspete și atent selecționate
• Sortimente variate pentru toate preferințele
• Rețete clasice și speciale
• Pizza preparată la comandă
• Oferte avantajoase pentru grupuri și familii
• Livrare rapidă în Sectorul 4, Sectorul 5 și Sectorul 3
• Raport excelent între preț și calitate
Pizzeria IZA – pizza pe gustul tău, livrată rapid în Sectorul 4, Sectorul 5 și Sectorul 3.
(Publicitate)












