Evenimente
Cea mai mare monstruozitate a pieței comune europene
Gospodăriile din România au plătit, în semestrul II al anului 2022 cel mai mare preț pentru energie electrică (în prețuri comparabile- la standardul puterii de cumpărare PPS):

La mare distanță după noi vin cehii, danezii și belgienii. Prețul plătit de concetățenii noștri pentru electricitate anul trecut este dublu față de cel plătit de media Uniunii Europene. Polonezii au avut de plătit o treime din cât au plătit românii pentru acea electricitate, iar ungurii cam un sfert. Olandezii, cei mai favorizați de soartă, au plătit pentru electricitate un preț de cinci ori mai mic decât cel plătit de români!
Ce mai rămâne de spus după o astfel de constatare? O imensă tristețe și frustrare: cetățenii europenii cu cele mai mici venituri disponibile din întreaga Uniune Europeană plătesc cele mai mari prețuri la electricitate! Cum oare să putem trăi aceeași viață, să ne bucurăm de aceleași lucruri, să avem aceleași spitale și aceleași școli? Noi vom rămâne, pe veci, înrobiți companiilor care ne vând prețioasa electricitate și cărora guvernul ne-a vândut pentru totdeauna, ca pe niște iobagi lipiți de terenul ultra-bogat al acestei țări.
În valori absolute, nominale adică, prețurile la electricitate în țara noastră au fost la același nivel cu cele din Germania și Italia, pe locul 6 în Uniune:

Prețuri nominale mai mici decât în România, pentru electricitatea consumată acasă, au avut următoarele națiuni super-bogate: germanii, spaniolii, suedezii, austriecii, francezii, luxemburghezii și, desigur, olandezii.
Până la urmă, piața comună europeană a funcționat, în perioade de criză, tot în favoarea celor bogați și spre umilirea și supra-sărăcirea celor deja săraci. Deasupra acestui coșmar de zi cu zi al cetățeanului român plutește zâmbetul arogant al baronului Iohannis, alături de figura întinsă și veșnic ferchezuită a prea-odihnitului Marcel Ciolacu și de inexpresivul roboțel Nicolae Ciucă. Oare cum le-o explica Ciolacu social-democrația colegilor săi de partid sau votanților săi, în general oameni amărâți, cu palmele bătătorite de muncă grea pentru salarii de nimic și cu ochii storși de vlagă în așteptarea temutelor facturi?
Sinistra și nemeritata stoarcere de bai a sărmanilor români a fost reușită, după un an de scumpiri aberante, dirijate de către vrăjitorul prețurilor, sinistrul Virgil Popescu, ministrul energiei din toate guvernele din ultimii patru ani, omul care a arestat bunăstarea unei țări întregi. Ei bine, performanța reușită de coaliția PSD-PNL-UDMR este, cu adevărat, unică în Europa, căci, sub penibila conducere a lui Popescu, omul de încredere al baronului Iohannis, țara noastră a cunoscut cea mai mare creștere din UE de prețuri la energie electrică destinată populației :

Și asta nu e tot, oameni buni! Căci Iohannis, Ciolacu, Ciucă și Popescu nu s-au lăsat până nu au ucis orice șansă pe care economia noastră ar fi avut-o vreodată la competitivitate: la prețurile destinate consumatorilor ne-casnici (adică firmelor din industrie, servicii și agricultură), România a fost, anul trecut campion european absolut. Companiile noastre au plătit cel mai scump curent electric de pe continent:

Finlanda, Franța, Luxemburg, Suedia, Austria, Olanda, Germania, adică unele dintre cele mai prospere economii de pe continent, au plătit prețuri de două ori mai mici decât c ele plătite în economia noastră.
Cum, oare, am putea să mai producem aici ceva competitiv? Atunci când o firmă românească plătește dublu factura de energie față de o firmă concurentă din vestul Europei sau chiar din Polonia, ce șanse mai are vreun produs românesc să fie la un preț competitiv pe piața unică europeană?
Căci, oameni buni, piața unică va elimina produsele cele mai scumpe și le va favoriza pe cele mai ieftine. Cu alte cuvinte, dacă vrei să vinzi, chiar și la tine în țară, un produs, trebuie să îl faci mai ieftin decât cel al concurenței. Asta înseamnă că piața unică va penaliza națiunile cu guverne incapabile, care oferă condiții necompetitive propriilor economii și va favoriza guvernele competente și serioase, care oferă firmelor locale utilități la prețuri mai mici.
Consecința imediată a celei mai scumpe electricități pentru industrie din Europa a fost, pentru noi, recordul absolut (35 de miliarde de euro) al deficitului comerțului internațional cu bunuri, o valoare nemaiîntâlnită în istorie.

35 de miliarde de euro pierdute de această țară pentru ca cea mai largă coaliție de guvernare de pe continent să țină cu dinții de o politică energetică sinucigașă! A plătit Klaus Iohannis vreun singur euro-cent din această sumă? Au scos din buzunarele proprii Marcel Ciolacu sau Nicolae Ciucă vreo sută de euro să compenseze pierderea de 35 de miliarde de euro? A plătit cumva pentru această rușinoasă cifră Virgil Popescu? Nici gând. Toți aceștia au fost premiați pentru faptele lor de vitejie: Klaus Iohannis a primit cadou două sejururi luxuriante și opulente în Asia de Sud-Est și în America Latină, Marcel Ciolacu va primi confortabilul fotoliu de premier, Nicolae Ciucă a devenit cel mai adulat urmaș al lui Brătianu din toate timpurile, iar Virgil Popescu și-a construit liniștit o viață prosperă și tihnită alături de familia lui de la Viena. Iar bieții români au degerat de frig în spitale și în școli, pensionarii au fost terorizați de facturi și și-au pierdut ultimii ani de viață cerșind ajutoare sociale de la fețele ferchezuite ale guvernanților, iar firmele noastre s-au dus în cap. Pentru cine are ochi să vadă și urechi să audă, faptul că, pe primul trimestru al acestui an, încasările din impozitul pe profit au fost jumătate din cele din trimestrul corespondent al anului trecut sunt o dovadă suficientă a coșmarului adus în economie de cele mai mari prețuri la electricitate din Uniune.
În sens mai larg, Comisia Europeană îngroapă întreaga industrie a continentului sub un morman de decizii greșite și iraționale, chiar acum: media prețului continental pentru electricitate pentru companii a fost anul trecut de 0,2104 euro/KWh, cu vârfuri de 0,3573 euro/KWh în România și 0,3372 euro/ KWh în Italia și minimum de 0,1150 euro/KWh în Finlanda și 0,1267 euro/KWh în Franța. În tot acest timp, industria chinezească s-a bucurat de un preț al energiei de 0,093 dolari SUA/KWh, adică de trei ori mai mic decât prețul mediu din Uniune. Iar companiile din Statele Unite s-au bucurat ;i ele de prețuri mult mai mici decât cele europene: cele comerciale au plătit în medie 0,12 dolari SUA/KWh, cele industriale în medie au plătit 0,08 dolari SUA/KWh, iar cele din transporturi au plătit o medie de 0,12 dolari SUA/KWh (sursa: https://www.eia.gov/electricity/monthly/epm_table_grapher.php?t=epmt_5_6_a ) .
Cum poate, oare, să intre în competiție industria europeană cu cea chinezească sau cu cea americană, dacă prețurile pe care firmele americane le plătesc pentru electricitate sunt jumătate din cele plătite de firmele europene, iar prețurile plătite pentru electricitate de firmele chinezești sunt o treime din cele corespunzătoare plătite de firmele de pe continentul nostru? Acum poate înțelegem mai bine dezastrul provocat economiei europene de deciziile iraționale luate la Bruxelles în legătură cu politica energetică în Uniune.
Iar efectele concrete ale politicii energetice europene au apărut imediat, sancționând habarnismul comisiei Van der Leyen: balanța comercială echilibrată a Uniunii de până acum a fost sacrificată, iar UE a devenit importator net, cu un deficit comercial la comerțul internațional de bunuri care nu a mai existat niciodată în istoria continentului. 432 de miliarde de euro este nivelul incredibil al deficitului comerțului cu bunuri al Uniunii, după o creștere cu incredibilul ritm de 41% al importurilor, mult mai mult decât cele 18 procente cu cât au crescut exporturile din UE:

Concluzia, oameni buni este dramatică: liderii actuali ai Uniunii au distrus, cu inconștiență, competitivitatea economiei europene, condamnând definitiv continentul la dependență de piețele străine. Mai catolici decât Papa, liderii de la București au reușit ceva și mai groaznic și anume să condamne firmele noastre să plătească cea mai scumpă electricitate dintr-o Uniune Europeană care este cea mai scumpă piață de energie de pe glob! Dacă nu se va opri la timp această efervescență distructivă a liderilor politici, Europa riscă să piardă competiția pentru viitor și să devină a cincea roată la căruța economiei globale, iar România să ajungă cenușăreasa unei economii condamnate la irelevanță.
Evenimente
Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora
Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în diaspora. RePatriot, Partener Strategic al evenimentului, încheie ziua cu o sesiune de 90 de minute dedicată dialogului direct cu publicul și ideilor care pot deveni acțiuni concrete pentru România.
Pe 10 octombrie, Bruxelles va găzdui TEDxParc du Cinquantenaire ED, primul eveniment TEDx organizat integral în limba română în diaspora. Sub tema „Legacy × Creativity”, programul reunește peste 700 de români veniți din mai multe țări, alături de speakeri din știință, educație, tehnologie, cultură, antreprenoriat și leadership.
Ușile se deschid la ora 12.00 iar de la ora 13:00, publicul urmărește cinci sesiuni TEDx și o sesiune de interviuri, cu intervenții semnate de nume precum Dumitru-Dorin Prunariu, singurul român care a ajuns în spațiu, fizicianul Cristian Presură, preotul Constantin Necula, Cristi Dănileț, Oana Ursache, Radu Magdin, David Timiș, Ioana Chicet-Macoveiciuc, Ioan Dunca, Andreea Adam, Mirela Niță Sandu, Liviu Hopârțean și Andreea Diana Bănică.
RePatriot: O zi de idei, urmată de o seară de acțiune

În calitate de Partener Strategic al evenimentului, RePatriot închide ziua, după conferința TEDx cu un format propriu: Action Session – „România, acum. Noi ce facem?”. Timp de 90 de minute, sesiunea pune publicul în centrul conversației – fiecare invitat are 3-4 minute pentru a porni de la o experiență personală, o alegere, o lecție sau un proiect, iar restul timpului este dedicat întrebărilor și dialogului cu sala.
La conversația moderată de Marius Bostan participă Felix Pătrășcanu, Dorin Fleșeriu, Diana Gini, Lucian Rotar, Ruxandra Crăciun, Doru Curoșu, Alexandru Iordache și Andrei Bogdan, oameni cu experiențe construite atât în România, cât și în diaspora.
„Oameni cu drumuri diferite vor foi pe scenă. Unii au plecat și au construit în alte țări. Alții au rămas și au construit acasă. Unii au creat companii, alții comunități, cariere și punți între România și lumea în care trăim.
Dar au ceva important în comun: nu au rămas spectatori ai propriului destin și nici ai destinului României. Vom vorbi despre alegeri, curaj, reușită, întoarcere, contribuție și despre acel fir nevăzut care ne leagă de țară, indiferent unde ne-a purtat viața.„, spune Marius Bostan, inițiator RePatriot și moderatorul sesiunii speciale.
Întrebarea „România, acum. Noi ce facem?” nu are un singur răspuns și nici un singur mod corect de a rămâne conectat la țară. Poate însemna o investiție, un gând bun, o repatriere, un proiect dezvoltat din diaspora, un transfer de experiență, o conexiune de afaceri sau sprijin pentru o inițiativă din România.
Pe 10 octombrie, la Bruxelles, inspirația deschide conversația. Acțiunea îi dă un sens.
Pentru RePatriot, prezența la primul TEDx în română din diaspora continuă o misiune mai veche: transformarea experienței, competențelor și relațiilor construite peste hotare în resurse pentru România. Prin Action Session, această misiune ajunge direct în mijlocul comunității românești din Europa reunite la Bruxelles.
Ziua se încheie cu un After Party și networking, între orele 20:00 și 21:30 – un ultim prilej pentru participanți să lege conexiuni și să ducă mai departe conversațiile de peste zi.
Toată manifestarea va fi la: Amphithéâtre Henri La Fontaine, Campus du Solbosch, Université Libre de Bruxelles (ULB), Bâtiment K, 1050 Bruxelles.
Campania „Back To Work PROMO” este valabilă până la 15 septembrie 2026. Un bilet costă 40 de euro, iar la achiziția a trei bilete, cel de-al patrulea este gratuit. Biletul standard costă 70 de euro. Există și variante Student (10 euro) și VIP (170 euro).
Informații despre program și bilete: www.growingtogether.us.
Despre RePatriot
RePatriot este un proiect al Romanian Business Leaders, activ de peste 10 ani, dedicat reconectării românilor din diaspora cu România. An de an, prin acțiuni proprii sau în parteneriat cu administrații locale din țară, RePatriot transformă experiența, competențele și rețelele românilor de peste hotare în resurse concrete pentru comunitățile locale, cu un accent special pe sprijinirea antreprenorilor și viitorilor antreprenori.
Evenimente
Infidelitate sau paranoia? Cum obții certitudinea fără certuri
Atunci când apare suspiciunea de infidelitate într-o relație, lucrurile se pot schimba rapid. Un mesaj interpretat greșit, o perioadă în care partenerul pare mai distant, telefoane ascunse sau explicații care nu se leagă pot alimenta întrebări greu de ignorat. Problema este că, atunci când nu există certitudini, suspiciunea poate ajunge să afecteze întreaga relație.
În astfel de situații, discuțiile tensionate, verificările constante sau acuzațiile fără dovezi rareori aduc liniște. Din acest motiv, în ultimii ani, testul de fidelitate a devenit tot mai cunoscut și căutat de persoanele care vor să clarifice suspiciunile legate de fidelitatea partenerului. Testarea poligraf poate reprezenta o modalitate structurată și profesionistă de a obține răspunsuri la întrebări concrete, fără ca situația să se transforme într-un conflict continuu.
Faptele vorbesc – Fără acuzații fără acoperire
Infidelitatea este un subiect sensibil, iar o simplă bănuială nu înseamnă automat că există și un fapt real în spatele ei. Uneori, comportamentele care ridică semne de întrebare pot avea explicații complet diferite. Alteori, suspiciunile se dovedesc întemeiate. Tocmai această incertitudine este cea care poate deveni cel mai greu de suportat.
Testul de fidelitate urmărește să ofere un cadru profesionist în care anumite întrebări referitoare la fidelitatea partenerului să poată fi evaluate prin intermediul testării poligraf. În cadrul procedurii, persoana testată răspunde la întrebări stabilite în prealabil, iar aparatura poligraf monitorizează anumite reacții fiziologice asociate răspunsurilor oferite.
Un avantaj important este faptul că discuția se concentrează pe întrebări concrete și relevante, nu pe presupuneri sau acuzații lansate într-un moment de furie. În loc să pornești o ceartă bazată pe „cred că” sau „mi se pare că”, poți apela la o procedură specializată pentru a clarifica aspectele care te preocupă.
Desigur, testul poligraf nu trebuie privit ca pe o soluție magică pentru orice problemă de cuplu. Rezultatul trebuie interpretat în contextul procedurii și al întrebărilor formulate, iar testarea trebuie realizată de un specialist competent, într-un cadru profesionist. Scopul este obținerea unor informații relevante, nu crearea unui conflict suplimentar.
Procedură confidențială – Discreție totală pentru amândoi
Când vorbim despre fidelitate, vorbim despre un subiect profund personal. De aceea, discreția este unul dintre cele mai importante aspecte ale unei astfel de proceduri.
O testare poligraf profesionistă se desfășoară într-un cadru confidențial, în care informațiile discutate și rezultatele obținute sunt tratate cu seriozitate și respect pentru persoanele implicate. Nu este nevoie ca problemele intime ale unui cuplu să devină subiect de discuție pentru familie, prieteni sau alte persoane.
Înaintea testării, specialistul discută cu persoana evaluată și stabilește cadrul procedurii. Întrebările trebuie formulate clar, astfel încât testarea să se concentreze asupra aspectelor care prezintă interes real. Acest lucru este important pentru ca evaluarea să fie cât mai obiectivă și relevantă.
Un alt element esențial este abordarea profesionistă. Testul nu ar trebui prezentat ca o formă de intimidare sau pedeapsă pentru partener. Dimpotrivă, poate fi o modalitate prin care două persoane ajung să înlocuiască presupunerile cu informații evaluate într-un cadru specializat.
Pentru persoana care solicită testarea, acest lucru poate însemna și un plus de control asupra unei situații care, până atunci, părea dominată de incertitudine și emoții.
Răspunsuri clare la întrebări dureroase
Poate cea mai grea parte a unei suspiciuni de infidelitate nu este neapărat răspunsul, ci faptul că nu știi care este adevărul. Întrebările se pot repeta zilnic: „M-a înșelat?”, „Există o altă persoană?”, „Mi se ascunde ceva?”, „Am motive reale să fiu îngrijorat?”
Atunci când aceste întrebări rămân fără răspuns, relația poate ajunge să fie afectată chiar și în lipsa unei infidelități reale. Neîncrederea se acumulează, fiecare gest poate fi interpretat negativ, iar comunicarea dintre parteneri devine din ce în ce mai dificilă.
Testul de fidelitate poate fi luat în considerare tocmai în astfel de situații, atunci când există suspiciuni concrete și dorința de a clarifica o situație printr-o procedură specializată. Pentru unele persoane, rezultatul poate confirma ceea ce bănuiau. Pentru altele, poate contribui la eliminarea unei suspiciuni care le-a afectat relația.
Important este ca decizia să fie luată cu responsabilitate. Testarea poligraf nu ar trebui folosită pentru a umili, amenința sau controla partenerul. Valoarea unei astfel de proceduri vine din dorința de a clarifica o situație dificilă într-un mod profesionist și discret.
În plus, rezultatul unui test nu trebuie privit izolat de contextul relației. Comunicarea dintre parteneri, istoricul situației și circumstanțele concrete rămân importante atunci când se ia o decizie privind viitorul relației.
Concluzie
Suspiciunea de infidelitate poate transforma o relație într-un spațiu al întrebărilor, presupunerilor și conflictelor. Însă nici acuzațiile fără dovezi, nici verificările permanente nu pot oferi întotdeauna răspunsul căutat. Atunci când există motive reale de îndoială și persoanele implicate își doresc clarificarea situației, testul de fidelitate prin poligraf poate reprezenta o opțiune profesionistă și confidențială.
Pentru cei care caută un astfel de serviciu, Best-Polygraph pune la dispoziție servicii profesionale și confidențiale de testare poligraf, inclusiv pentru situații în care există suspiciuni privind fidelitatea partenerului. Experiența și specializarea în domeniul testării poligraf permit abordarea acestor situații sensibile cu seriozitate, discreție și respect față de persoanele implicate.
Dacă ai întrebări la care simți că nu mai poți găsi singur răspunsul, nu lăsa suspiciunea să decidă în locul tău. Informează-te, alege un specialist și caută claritatea de care ai nevoie, într-un cadru profesionist și confidențial.
Evenimente
Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă
Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest context, accesul la un rezultat relevant într-un interval scurt poate reduce perioada de incertitudine și poate ajuta medicul să stabilească mai devreme pașii următori.
Mai mult de un milion de infecții cu transmitere sexuală tratabile sunt dobândite zilnic la nivel mondial de persoane cu vârste între 15 și 49 de ani, iar cele mai multe sunt asimptomatice, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății. Numai în anul 2020 au fost estimate 374 de milioane de infecții noi cu Chlamydia trachomatis, Neisseria gonorrhoeae, Treponema pallidum sau Trichomonas vaginalis.
Cifrele descriu o problemă care nu poate fi recunoscută întotdeauna prin simptome. O persoană poate avea o infecție și o poate transmite fără să știe. În alte situații, secrețiile genitale neobișnuite, usturimea la urinare, durerea pelvină, sângerarea între menstruații sau disconfortul în timpul contactului sexual pot fi confundate cu manifestările altor afecțiuni.
De aceea, în practica medicală, suspiciunea clinică este urmată de alegerea testului potrivit. Specialiștii DDS Diagnostic subliniază că timpul până la rezultat trebuie evaluat împreună cu performanța metodei, tipul probei și modul în care informația obținută este integrată în decizia medicală. Rapiditatea are valoare clinică atunci când rezultatul este relevant, corect interpretat și disponibil suficient de devreme pentru a influența conduita.
Diagnosticul nu poate porni doar de la simptome
Termenul “infecție cu transmitere sexuală” este mai cuprinzător decât “boală cu transmitere sexuală”. Infecția poate exista în absența unei boli manifeste, iar acest lucru este întâlnit frecvent în cazul chlamydiei și gonoreei. Organizația Mondială a Sănătății arată că infecția cu Chlamydia trachomatis este adesea asimptomatică. Netratată, aceasta poate fi asociată, în special la femei, cu boală inflamatorie pelvină, sarcină ectopică și infertilitate.
Absența simptomelor nu justifică testarea nediferențiată a oricărei persoane pentru orice agent patogen. Decizia se stabilește în funcție de vârstă, istoricul sexual, expunere, simptome, sarcină, apartenența la anumite categorii de risc și recomandările medicale aplicabile. În 2025, OMS a publicat recomandări dedicate managementului infecțiilor asimptomatice, cu accent pe screeningul țintit pentru gonoree și chlamydia în populațiile și mediile în care prevalența și resursele justifică această abordare.
Un diagnostic etiologic poate clarifica dacă manifestările sunt produse de C. trachomatis, N. gonorrhoeae, M. genitalium, T. vaginalis sau de o altă cauză. Diferențiere este importantă deoarece conduita nu este identică pentru toate infecțiile. În plus, rezultatul poate susține recomandările privind evaluarea partenerilor, prevenirea reinfectării și testarea pentru alte ITS, acolo unde medicul consideră necesar.
Cum scurtează testarea moleculară drumul până la rezultat
Testele de amplificare a acizilor nucleici, cunoscute prin abrevierea NAAT, detectează secvențe genetice specifice agentului investigat. PCR face parte din această categorie, dar nu este singura tehnologie de amplificare moleculară.
Pentru diagnosticul infecțiilor cu Chlamydia trachomatis și Neisseria gonorrhoeae, ghidurile Centers for Disease Control and Prevention recomandă metodele NAAT datorită sensibilității lor superioare altor metode disponibile. Tipul optim de probă depinde de pacient și de testul utilizat. Pentru testarea urogenitală, CDC indică în general urina din primul jet la bărbați și exsudatul vaginal la femei. Alte tipuri de probe pot fi analizate atunci când testul este validat pentru utilizarea respectivă.
În cazul platformelor moleculare de tip point-of-care, mai multe etape ale analizei pot fi integrate într-un circuit automatizat, desfășurat în apropierea locului în care pacientul este consultat. Într-un circuit convențional, timpul până la rezultat include transportul probei, recepția în laborator, înregistrarea, procesarea, validarea și comunicarea rezultatului.
Reducerea unei părți dintre aceste intervale poate face posibilă discutarea rezultatului în timpul aceluiași episod de îngrijire. Pentru medic, informația obținută mai devreme poate susține alegerea investigațiilor suplimentare, inițierea tratamentului indicat sau evitarea administrării inutile a unui antibiotic.
Un studiu clinic randomizat publicat în 2016, desfășurat într-un departament de urgență, a comparat testarea moleculară rapidă pentru chlamydia și gonoree cu testarea standard. Utilizarea rezultatului rapid a redus semnificativ administrarea inutilă de antibiotice persoanelor care au avut rezultate negative pentru cele două infecții. Studiul nu demonstrează că orice platformă rapidă va produce automat același efect, dar arată ce poate schimba disponibilitatea informației în timpul consultației.
Ce trebuie să știm despre limitele testării moleculare rapide
Un rezultat molecular pozitiv arată că ținta genetică urmărită a fost detectată în proba analizată. El nu trebuie interpretat în afara informațiilor despre locul recoltării, calitatea probei, metoda utilizată și contextul clinic. În același timp, un rezultat negativ nu exclude toate infecțiile cu transmitere sexuală: fiecare test caută un număr definit de agenți sau ținte, iar acuratețea depinde inclusiv de momentul și calitatea recoltării.
Niciun rezultat rapid nu stabilește singur tratamentul. Medicul ia în calcul simptomele, localizarea posibilă a infecției, sarcina, alergiile, tratamentele anterioare și posibilele coinfecții. În anumite situații, poate fi necesară repetarea testării, analizarea unei probe recoltate dintr-un alt situs anatomic sau completarea investigației printr-o metodă diferită.
Testarea de tip point-of-care nu elimină rolul laboratorului. Platforma trebuie validată pentru agenții patogeni și probele analizate, iar unitatea care o utilizează trebuie să asigure instruirea operatorilor, controlul calității, trasabilitatea reactivilor și gestionarea rezultatelor invalide sau discordante.
Pentru DDS Diagnostic, dezvoltarea soluțiilor de biologie moleculară dedicate diagnosticului rapid urmărește reducerea distanței dintre recoltarea probei și informația de care medicul are nevoie. Tehnologia își dovedește însă valoarea numai atunci când performanța analitică este susținută de un circuit medical capabil să transforme rezultatul într-o decizie argumentată.
Timpul câștigat trebuie transformat într-o decizie medicală
În diagnosticul ITS, un răspuns disponibil mai devreme poate reduce incertitudinea, poate limita pierderea pacientului din monitorizare și poate susține mai rapid conduita medicală potrivită.
Prin dezvoltarea și integrarea soluțiilor de biologie moleculară, DDS Diagnostic susține un model de diagnostic în care timpul câștigat prin testare poate fi transformat într-o informație medicală utilizabilă. Testarea rapidă își atinge însă scopul numai atunci când face parte dintr-un circuit complet: evaluare, recoltare, rezultat, consiliere, tratament atunci când este indicat și recomandări pentru prevenirea transmiterii sau reinfectării. Viteza poate scurta drumul până la informație. Decizia rămâne una medicală.
-
acum o ziEvenimente gratuite București azi: ELECTROCLASSIC, cu Clara Cernat și Phil St. George, la MARe
-
Uncategorizedacum 5 ore
Livrări urgente în Europa, în doar câteva ore: soluția Express Delivery de la AXO Logistic
-
Evenimenteacum 9 minutePeste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora





