Evenimente
Infractiunile savarsite in cazul TCE Ploiesti de catre directorul general Nicolae Alexandri si edilul Andrei Volosevici – Ziarul Incisiv de Prahova
In noiembrie 2017, actualul manager „eficient” al societății, Nicolae Alexandri a deturnat banii angajatilor de CAR fiind cercetat penal de DNA.
Dosarul acesta a fost declinat către Poliția Municipiului Ploiești care au efectuat cercetări pentru deturnare de fonduri și abuz în serviciu.
Practic, aproape 1,7 milioane de lei strânși de angajații TCE la CAR au fost folosiți pentru cumpărarea de piese de schimb sau plata unor furnizori, inclusiv pentru achiziția de carburanți.
Acelasi manager „eficient” de acum al societății, Nicolae Alexandri, a declarat unui ziar local: ”Am moștenit această practică de la predecesorii mei. S-a ajuns aici tocmai din cauza lipsei fondurilor necesare pentru buna desfășurare a activității. Practic, noi ne-am împurumutat din banii angajaților, este adevărat că fără acordul personal al acestora, însă le-am explicat și polițiștilor că am considerat acest lucru ca fiind un ajutor pe care ni l-au acordat salariații”.
”Datoria” pe care conducerea TCE o avea la CAR-ul anajaților ar fi trebuit stinsă cu banii pe care sindicaliștii îi cerau Primăriei Ploiești și pentru care au paralizat transportul public!
In prezent, aceeasi poveste dar alte infractiuni.
Va suna cunoscuta schema cu infractiunile savarsite de acelasi manager „eficient” si cu presiunea sindicatelor?
Ce vina au consilierii locali? Că acelasi manager „eficient” de acum al societății, Nicolae Alexandri, impreuna cu primarul Andrei Volosevici au savarsit infracţiunile de reţinerea şi nevărsarea impozitelor şi/sau contribuţiilor cu reţinere la sursă?
Atentionam consilierii locali si pe sindicalistii de „serviciu” al managerului „eficient” ca,începând cu data de 1 martie 2022, se constituie infracţiune „reţinerea şi neplata, încasarea şi neplata, în cel mult 60 de zile de la termenul de scadenţă prevăzut de lege, a impozitelor şi/sau contribuţiilor prevăzute în anexa la prezenta lege”.
Acesti doi baieti mentionati nu au achitat contribuţia de asigurări sociale si contribuţia de asigurări sociale de sănătate, pct-ele 15 si 16 din lege care constituie infractiune.
Este doar curios cum de ANAF nu a dispus măsuri…că au trecut 60 zile ..a intervenit dl Prefect? PSD- ul?
Am urmarit siderati minciunile expuse de managerul „eficient” de acum al societății, Nicolae Alexandri (pe stilul domnului Goe) in interviurile de ieri si/sau conferinta de presa sustinuta.
Stie managerul „eficient” de acum al societății, Nicolae Alexandri si ilustrul „avocat” Andrei Volosevici că există un contract intre Primărie și TCE care trebuie respectat? Știe că are un aviz de la Consiliul Concurenței?
Consiliul Concurentei, la prima aprobare de delegare, a avut in vedere estimarea compensatiei pe cei 5 ani contractuali, conform AVIZ nr 13381/02.10.2019:
Anul 1 : 34.050.931,05 lei
Anul 2: 31.841.884, 50 lei
Anul 3: 30.934.965,88 lei
Anul 4: 30.026.947,26 lei
Anul 5: 29.125.328, 63 lei
Total 155.980.057,32 lei.
Consilierii locali au aprobat din bugetul local urmatoarele sume catre TCE:
2018: 43.109.000, 00 lei
2019: 49.410.290,00 lei
2020: 42.654.000, 00 lei
2021: 62.597.810,00 lei
2022: 74.000.000,00 lei.
Conform Certificatului de Atestare Fiscala nr 5334477906 din 18.04.2023, TCE are urmatoarele datorii la stat si rugam cititorii si consilierii locali sa citeasca cu atentie punctele 5, 6 si 7 iar organele de cercetare penala poate constata punctele 7 si 8, infractiunile, stopaj la sursa (CAS angajat si sanatate angajat).
Conform Avizului nr 7154 din 21.07.2021 emis de Consiliul Concurentei, se face precizare EXPRESA ca „este in responsabilitatea Primariei Municipiului Ploiesti sa evalueze anual rezonabilitatea costurilor implicate de prestarea serviciului de transport local de persoane desfasurat de operatorul intern TCE”.
Compensatia pe 5 ani a fost recalculata, astfel:
Anul 1: 40.861.117,20 lei
Anul 2: 50.122.863, 80 lei
Anul 3: 50.506.563,80 lei
Anul 4: 50.889.163,80 lei
Anul 5: 51.278.163,80 lei
Total: 243.657.872,40 lei
Conform Avizului nr 6426 din 10.06.2022 emis de Consiliul Concurentei compensatia pe cei 5 ani contractuali a fost recalculata astfel:
Anul 1: 58.136.181, 47 lei
Anul 2: 44.957.193,20 lei
Anul 3: 50.098.747,70 lei
Anul 4: 50.481.347, 70 lei
Anul 5: 50.870.347, 70 lei.
Si referitor la minciunile directorului general, Consiliul Concurentei a avut in vedere diminuarea, an de an, a compensatiei anuale, corelata cu CRESTEREA EFICIENTEI ACTIVITATII TCE, obiectivele acestea nefiind indeplinite si nu au fost respectate de managerul „eficient” de acum al societății, Nicolae Alexandri.
Platile din bugetul local catre TCE se prezinta astfel:
Anul 2018 =41.685.117 lei
Anul 2019= 49.410.290 lei
Anul 2020=40.835.542 lei
Anul 2021= 62.597.810 lei
Anul 2022=74.000.000 lei
Sa reamintim ca operatorul (TCE) are obligatia de a intocmi si trimite factura pentru plata Compensatiei anuale in termen de 5 (cinci) zile de la aprobarea valorii acesteia. Autoritatea Contractanta, adica UAT-ul condus de onor „avocat” Andrei Volosevici are OBLIGATIA de a plati COMPENSATIA operatorului (adica TCE) „in termen de 30 de zile de la emiterea facturii de catre acesta din urma”!
Oare ce vina au consilierii locali daca directorul general al TCE si edilul au pus pe „butuci” aceasta societate si au savarsit numai infractiuni?
Deci, s-a pornit de la aproximativ 155 mil pentru 5 ani, aviz Consiliul Concurentei din 2.10 .2019, apoi s-a ajuns la 243 mil pe 5 ani, aviz Consiliul Concurentei din 21.07.2021, apoi s-a ajuns la 254 milioane lei, aviz din 29.06.2022…toate aprobate de Consiliul Concurenței și Consiliul Local Ploiesti.
1.258.507 lei reprezintă penalități doar la eșalonări.
Deci la o eșalonarea anterioară managerul „eficient” de acum al societății, Nicolae Alexandri NU a îndeplinit obligațiile din graficul de eșalonare. Corect? Și acum poate?
Condiția pusă diminuarea compensației anuale corelată cu creșterea eficienței economice a TCE.
Conform situatiilor financiare ale TCE sumele inregistrate ca pierdere sunt urmatoarele (asta ca tot zbierea in gura mare managerul „eficient” de acum al societății, Nicolae Alexandri, ca si-ar fi indeplinit obiectivele din mandat):
2016=6.622.629 lei
2017=12.163.919 lei
2018= 5.082.073 lei
2019= 5.598.709 lei
2020=14.553.890 lei
2021= 7.806.744 lei, etc
2022= 15.399.803 lei
Acesta poate fi un manager care si-a indeplinit obiectivele, adica avand pierderi an de an si incasand un salariu „baban” pentru asta?
Credem ca suntem nebuni cu toti daca mai putem accepta asa ceva, indiferent de presiunea/santajul edilului si amenintarile sindicatelor de la TCE care au sarit in apararea „tatucului” ca si in 2017 cand Nicolae Alexandri a deturnat fondurile din CAR si sindicatele au „pus” de o greva „spontana” si au paralizat orasul. Vom reveni. (Cerasela N.).
Evenimente
The Biggest Meeting Invasion 2: Pasiunea pentru motorsport rescrie regulile în Râmnicu Vâlcea
Sâmbătă, 25 aprilie, Râmnicu Vâlcea încetează să mai fie doar un punct pe hartă și devine epicentrul culturii auto din România. The Biggest Meeting Invasion 2 este mai mult decât un eveniment, este un manifest al comunității pasionate de fenomenul custom, un spațiu unde ingineria întâlnește arta și performanța se măsoară în bătăile inimii.
Mai mult decât un Show: Un stil de viață
Shopping City Râmnicu Vâlcea se pregătește să găzduiască o invazie spectaculoasă de mașini modificate, proiecte deosebite și peste 2000 de entuziaști care transformă metalul în emoție. Fiecare vehicul prezent este rezultatul a sute de ore de muncă, sacrificii personale și o atenție obsesivă la detalii.
La această ediție, nu vorbim doar despre cai putere, ci despre povestea din spatele a peste 250 de maşini de lux și despre dorința de a ieși din anonimat.
Program și Activități: Adrenalină până după miezul nopții
Începând cu ora 17:00, atmosfera va fi definită de vibrația motoarelor și strălucirea proiectoarelor. Participanții și vizitatorii se vor bucura de un program intens, conceput pentru a celebra cultura auto în toate formele sale.
• Competiții și probe tehnice: Provocări care vor testa limitele mașinilor și vor separa estetica de performanța pură.
• Showcase de mașini modificate: O expoziție a celor mai spectaculoase proiecte din regiune și nu numai.
• Interacțiune și comunitate: Un prilej de a lega prietenii noi și de a face schimb de experiențe cu oameni care împărtășesc aceleași valori.
• Show-uri dinamice: Momente menite să ridice publicul în picioare și să creeze amintiri memorabile.
Detalii Eveniment




The Biggest Meeting Invasion 2 este locul unde respectul între participanți primează, iar adrenalina se îmbină armonios cu distracția. Nu este zgomot; este simfonia unei comunități unite.
• Dată: 25 Aprilie
• Interval orar: 17:00 – 01:00
• Locație: Shopping City Râmnicu Vâlcea
Rămâi Conectat

Dacă simți că o mașină este mai mult decât un simplu mijloc de transport și dacă rezonezi cu sunetul unui motor bine reglat, locul tău este alături de noi.
Urmărește-ne pentru noutăți și înscrieri:
Instagram: @FamousRally | @Cars_international5
The Biggest Meeting Invasion 2 – Nu lăsa pe alții să-ți povestească. Vino să-l trăiești!
Evenimente
Redefinirea luxului în Transilvania: CAPOD’OPERA deschide magazin în Cluj-Napoca
Până de curând, universul modei de lux din România părea gravitațional legat de coordonatele capitalei. Însă, într-un moment de maturitate absolută a pieței, această paradigmă se schimbă radical. Cluj-Napoca nu mai este doar un centru tehnologic și academic, ci devine oficial noua bornă kilometrică a eleganței europene, odată cu inaugurarea de luni, 6 aprilie 2026, a conceptelor Elisabetta Franchi și CAPOD’OPERA pe strada Horea nr. 8.
Această deschidere marchează o premieră absolută: este pentru prima dată când un proiect de retail premium de o asemenea anvergură, construit pe pilonii riguroși ai standardelor internaționale, este lansat în afara Bucureștiului.
O adresă, două destinații, o singură viziune: Strada Horea nr. 8

Alegerea locației nu a fost întâmplătoare. Strada Horea, cu arhitectura sa impunătoare și aerul său boem-aristocratic, oferă fundalul perfect pentru o incursiune în lumea haute-couture-ului și a ready-to-wear-ului de lux. Spațiul a fost gândit să oglindească vitrinele marilor capitale ale lumii – de la Milano la Paris și Londra – oferind un ambient unde lumina, materialele nobile și designul minimalist pun în valoare piesele vestimentare ca pe niște opere de artă.
Nu este vorba doar despre un simplu magazin de haine, ci despre un ecosistem de lifestyle. Clienții din Cluj și din regiune sunt invitați să descopere o experiență de shopping senzorială, unde consilierea vestimentară se întâlnește cu ospitalitatea de tip concierge.
CAPOD’OPERA: Un Panteon al prandurilor iconice

Conceptul CAPOD’OPERA aduce laolaltă o selecție curatoriată ce pare desprinsă din paginile celor mai prestigioase reviste de modă. Este un mix ecletic, dar coerent, între moștenirea caselor de modă istorice și forța creativă a noii generații de designeri.
Arhitecții eleganței clasice
Pentru cei care caută perfecțiunea croielii și opulența rafinată, prezența unor nume precum Dolce & Gabbana, Fendi și Versace transformă magazinul într-o destinație de pelerinaj stilistic. Aceste branduri aduc la Cluj ADN-ul mediteranean și măiestria italiană care au definit luxul global timp de decenii.
Avangarda și Spiritul Urban

Moda contemporană este despre dialogul dintre stradă și podium. CAPOD’OPERA răspunde acestei tendințe prin branduri care au revoluționat estetica ultimilor ani:
- Off-White și Balenciaga: Definiția cool-ului cerebral și a volumelor arhitecturale.
- Jacquemus: Minimalismul solar și senzualitatea ludică a sudului Franței.
- Dsquared2 și Amiri: Rebeliune sofisticată, texturi inovatoare și un spirit rock-star inconfundabil.
Detaliile care fac diferența
Pasionații de accesorii și piese de cult vor regăsi iconicii sneakers Golden Goose, renumiți pentru estetica lor distressed lucrată manual, dar și măiestria denimului de lux semnat Jacob Cohen, unde fiecare pereche de jeans este tratată cu rigoarea unui costum de tip bespoke.
Elisabetta Franchi: Feminitate fără compromisuri

Alături de universul multi-brand, magazinul mono-brand Elisabetta Franchi vine să completeze această experiență cu o odă adusă feminității. Brandul, iubit la nivel mondial pentru capacitatea de a sculpta silueta feminină, aduce la Cluj colecții care emană putere, senzualitate și o sofisticare atemporală. Este destinația ideală pentru femeia modernă, care navighează cu grație între întâlniri de business și evenimente de tip red carpet.
Un pas strategic pentru retailul din România
Dincolo de strălucirea brandurilor, această deschidere reprezintă un indicator economic și cultural puternic. Este un semnal clar că piața locală a evoluat, că publicul clujean are o educație estetică solidă și o dorință de a accesa produse de lux într-un cadru care să respecte eticheta marilor case de modă.
„Nu am adus doar branduri la Cluj; am adus un standard de excelență. Ne-am dorit ca trecerea pragului magazinelor noastre să ofere aceeași emoție pe care o simți pe Via Montenapoleone sau Avenue Montaigne. Clujul merita o asemenea destinație.”
O nouă eră a stilului

Deschiderea Elisabetta Franchi și CAPOD’OPERA pe strada Horea nr. 8 nu este doar un eveniment în calendarul de shopping al orașului, ci începutul unui nou capitol în istoria luxului din România. Cluj-Napoca își confirmă astfel statutul de metropolă europeană, unde tradiția întâlnește viitorul, iar bunul gust nu cunoaște granițe geografice.
Vă invităm să fiți parte din această transformare și să descoperiți singuri unde începe noua definiție a luxului. Luni, 6 aprilie 2026, Cluj-Napoca.
Evenimente
250 de lideri au celebrat parteneriatul România-SUA la recepția Alianța dedicată noului Ambasador Darryl Nirenberg
Alianța a organizat aseară, la Radisson Blu București, o recepție de înalt nivel, prilejuită de sosirea noului Ambasador al Statelor Unite în România, E.S. Ambasador Darryl Nirenberg, care a reunit o parte din prietenii Alianța, peste 250 de lideri din mediul de afaceri, diplomație, securitate, energie, tehnologie și societate civilă.
Evenimentul a marcat un moment semnificativ în relația transatlantică și a confirmat totodată rolul Alianța ca principală platformă de dialog și cooperare româno-americană. Evenimentul s-a remarcat nu doar prin participarea extinsă, ci și printr-o atmosferă neobișnuit de caldă pentru un context diplomatic, semnalând nivelul de încredere și așteptările ridicate în jurul relației România-SUA, într-un moment în care presiunile geopolitice în regiunea Mării Negre sunt în creștere.
Discursuri care au emoționat și mobilizat sala
Deschiderea oficială a aparținut E.S. Ambasadorului Adrian Zuckerman (Ret.), Președintele Alianța, care a adresat un mesaj de continuitate și fermitate în consolidarea relației strategice.
Discursurile care au urmat au evocat profunzimea istorică a relației dintre România și Statele Unite, aducând un omagiu viziunii americane de la Woodrow Wilson la Ronald Reagan. Vorbitorii din partea Alianța au subliniat că parteneriatul România-SUA nu este o obligație, ci o convingere: „România și Statele Unite nu sunt unite doar de interese, ci de valori și de o istorie comună în apărarea libertății.” Au subliniat, totodată, misiunea comună de a aduce în România know-how, leadership și cultură antreprenorială: „We believe in building not only connections, but capacity.”
A urmat discursul Ambasadorului Darryl Nirenberg care a reprezentat unul dintre momentele de vârf ale serii, urmărit cu interes de cei peste 250 de participanți. Noul Ambasador al Statelor Unite a transmis un mesaj puternic de angajament față de România și față de valorile comune ale parteneriatului transatlantic, într-o atmosferă de autentică prietenie și entuziasm.
Distincții pentru contribuții remarcabile la relația bilaterală
Un moment special al serii l-a constituit acordarea a două Certificate de Apreciere înmânate de Ambassador Zuckerman în numele comunității Alianța.
Michael L. Dickerson a fost distins pentru angajamentul diplomatic exemplar, viziunea strategică și rolul activ în consolidarea cooperării economice, energetice și de securitate dintre cele două țări, precum și pentru prietenia sa autentică față de România.
Christopher Gruber, Regional Security Officer în cadrul Ambasadei SUA la București, a primit recunoașterea pentru profesionalism, dedicare și leadership în protejarea personalului și intereselor americane, și pentru colaborarea strânsă cu autoritățile române în întărirea securității comune.
Dincolo de agendă, întâlnirea a evidențiat o realitate mai amplă: relația România–Statele Unite nu este susținută doar instituțional, ci și de o rețea tot mai solidă de lideri și comunități care investesc direct în viitorul acestui parteneriat, inclusiv în capacitatea sa de a răspunde coerent provocărilor de securitate din regiune.
Alianța – platformă de referință a cooperării transatlantice
Fondată la Washington, Alianța reunește foștii ambasadori americani din România și lideri din sectoare strategice – securitate, energie, industrie și tehnologie – facilitând dialogul la nivel înalt și proiecte concrete între România și Statele Unite. Recepția de miercuri seară a reconfirmat că parteneriatul româno-american este profund ancorat în valori comune, memorie istorică și o viziune împărtășită pentru un viitor mai sigur și mai prosper.
Contact presă: Florina Lepădatu, Executive Manager Alianța florina@alianta.org | 0775 623 635
-
acum 17 oreThe List Estates: Chiriile accelerează în 2026, în timp ce tranzacțiile de vânzare încetinesc pe fondul prudenței cumpărătorilor
-
Imobiliareacum 15 oreCONSTRUCȚIILE SUSTENABILE ȘI REZILIENȚA: BĂNCILE ȘI ASIGURATORII – PARTENERI CHEIE LA NIVEL GLOBAL
-
Uncategorizedacum 11 oreScrisoare deschisă privind accesul pacienților oncologici la servicii de radioterapie și utilizarea capacităților disponibile
-
Imobiliareacum 16 oreRomânii încep să calculeze corect: locuința „verde” nu mai e un moft, ci o investiție care se plătește singură




