În data de 8 septembrie 2017, secretarul de stat Levente Magyar de la Ministerul de Externe și de Comerț al Ungariei l-a convocat pe ambasadorul României la Budapesta, Marius Lazurca, pentru a-i comunica că Ungaria nu va sprijini aderarea României la OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică– clubul celor mai importante și performante state capitaliste din lume). Motivația guvernului maghiar a fost, atunci, una halucinantă: acesta reproșa României nici mai mult, nici mai puțin decât suspendarea activității Liceului Teologic Romano-Catolic (LTRC) din Târgu Mureș (sursa: https://budapestbeacon.com/hungary-block-romanias-oecd-accession-catholic-high-school-conflict/ ). Dar, oameni buni, suspendarea activității liceului maghiar era decisă în urma unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, deci executabilă și obligatorie, iar acea hotărâre desființa un liceu care a fost înființat cu eludarea prevederilor legale, motiv pentru care încă din  luna noiembrie 2016, procurorii DNA au început urmărirea penală împotriva fostului șef al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Mureș, Ștefan Someșan, și a fostului director al Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureș, Zsolt-Jozsef Tamasi, pentru modul în care a fost înființată unitatea de învățământ (https://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/ambasadorul-romaniei-la-budapesta-convocat-de-mae-ungar-789293 ).

Ei bine, atunci, în 2017, la OCDE au fost admise pentru începerea negocierilor de aderare următoarele economii „capitaliste”: Costa Rica (devenită stat membru în 2021) și Columbia (devenită stat membru în 2020). Practic, prin aderarea Columbiei și a Costa Ricăi, OCDE devenea un club închis cu 38 de membri. Ei bine, pentru a înțelege absurdul situației generate de către ticăloșia diplomatică a guvernului Orban Viktor, am putea să comparăm performanțele economice ale statelor capitaliste „dezvoltate” Columbia și Costa Rica cu performanțele statelor refuzate de Budapesta, România și Croația (sursa: https://data.worldbank.org/indicator/NY.GDP.PCAP.PP.CD) :

• Columbia are un PIB/locuitor în anul 2022 de 20 287 USD (metodologia PPP- a prețurilor comparabile, cea cu care lucrează FMI și Banca Mondială);
• Costa Rica are, tot în 2022, un PIB/locuitor de 24 922 USD (tot metodologia PPP);
• Croația are, tot în 2022, un PIB/locuitor de  40 379 USD (tot metodologia PPP);
• România are, tot în 2022, un PIB/locuitor de 41 887  USD (tot metodologia PPP).

Cum am putea, oare, să trecem peste postura ridicolă în care s-a pus cea mai veche și mai prestigioasă instituție a lumii democratice, care a reușit, în 2017, performanța de a accepta două state cu un PIB/locuitor în jur de 20 000 USD și de a respinge alte două state, cu un PIB/locuitor dublu, în jur de 40 000 USD? Iar asta s-a făcut acceptând un veto pe motive politice din partea Ungariei, lucru absolut interzis de către toate convențiile și documentele OCDE. Și noi ne mai mirăm că guvernul nostru numește, tot politic, o cosmeticiană în conducerea unui șantier naval sau un istoric la conducerea autorității pentru reformă feroviară?

Trecând peste bădărănia fără de seamăn făcută de către guvernul Orban Viktor unui stat aliat (în NATO) și partener (în UE), ar trebui să observăm că blocarea accesului în OCDE pentru România menținea Ungaria cu o clasă mai atractivă și mai importantă decât țara noastră. Căci apartenența la OCDE înseamnă, în primul rând, vizibilitate și onorabilitate, dar și accesul la mult mai mulți bani de pe piețele internaționale. Căci cine este membru NATO/UE/OCDE stă, practic, la aceleași mese la care stau și Franța și Germania. Sau, exceptând UE, la aceleași mese unde stau America și Marea Britanie.

Ei bine, cu toată opoziția Budapestei și în ciuda menținerii în afara OCED, anul trecut, țara noastră a reușit să egaleze nivelul performanței economice a Ungariei lui Orban: în 2022, nivelul PIB/locuitor (măsurat de către Eurostat ca procentaj din media UE, după metodologia PPS- purchasing power standard) atât al Ungariei, cât și al României  a fost de 77% din media UE:

Este, fără îndoială, o premieră istorică: după 102 ani de la Tratatul de la Trianon, care consfințește dezlipirea Transilvaniei de Ungaria și Unirea acesteia cu România, țara noastră a egalat performanța economică a Ungariei, ajungând, chiar și fără imensele fonduri ieftine datorate calității de membru OCDE, la același nivel de dezvoltare economică cu cea a republicii din Câmpia Panonică. Se încheie astfel un ciclu istoric important, de aproximativ 100 de ani, în care Budapesta a putut să se folosească de argumentul dezvoltării economice în disputa pentru Transilvania, dispută pe care n-a închis-o niciodată cu totul. De azi înainte, Ungaria nu mai este cu nimic mai atractivă economic decât România, iar cu timpul, ecartul de dezvoltare se va lărgi în favoarea noastră. Pentru că suntem o țară mai mare, mai dinamică și cu resurse naturale infinit mai mari. De altfel, semnificația europeană și globală a economiei românești este mult mai puternică decât cea a economiei maghiare:

Chiar și în valori nominale, România este o economie cu peste 60% mai mare decât cea maghiară: PIB-ul nostru nominal este de 300 de miliarde de USD, iar cel maghiar de doar 185 de miliarde de USD.

Fără doar și poate, România trece printr-o perioadă nu prea grozavă, cu o inflație de peste 10%, o datorie publică de aproape 50% din PIB și un cost al împrumutului de peste 6,6%. Dar dacă o să ne comparăm cu ungurii, o să devenim brusc extrem de optimiști.

Iată, bunăoară, inflația cea mai mare din Europa o găsim fix la Viktor Orban acasă, cu un nivel al inflației armonizate mai mult decât dublu față de cel al României: giganticul procentaj al inflației maghiare, de 19,9% este impresionant în comparație cu umilul nostru nivel de 9,3%.

Cu aproape 80% din PIB datorie publică, Ungaria este a noua cea mai îndatorată țară din UE, în vreme ce noi, cu doar puțin sub 50%, suntem abia a 18-a cea mai îndatorată țară din Uniune:

Putem să mai adăugăm aici și costul la care se împrumută Ungaria pe termen lung, 7,2% pe an în iunie 2023, ceea ce face ca împrumuturile luate de guvernul Orban să fie cele mai scumpe din întreaga Uniune Europeană. E drept că și noi, cu 6,11% pe an nu stăm prea bine, dar cert este că Ungaria ne-a luat locul drept codașa Europei la dobânzi:

Și când te gândești că sunt unii pe la noi care nu încetează să îl glorifice pe Orban Viktor. Trecând peste enormitatea ca unii auto-declarați naționaliști să îi ridice statuie celui mai mare inamic al statalității României, poate acum să le fie clar și acestora cam care este nivelul economic al Ungariei sub conducerea lui Orban. Penibil, ridicol, contra-performant, oricare epitet din această clasă ar descrie corect nivelul calității guvernării la el acasă a celui care ne-a barat drumul către OCDE în anul 2017. De altfel, nici măcar guvernanții sau opozanții de atunci din România n-au prea fost supărați pe Orban mai mult de câteva săptămâni. După care li s-au aprins iar călcâiele după nurii UDMR-ului…

Am putea, de altfel, să comparăm evoluțiile celor două țări și urmărind un indicator mult mai simplu: consumul populației sau, așa cum este denumit de către Eurostat, „consumul individual real”- actual individual consumption, definit prin totalitatea bunurilor și serviciilor consumate într-o gospodărie, incluzând și ajutoarele sociale primite din partea statului sau a altor organizații. Conform statisticilor asociate acestui indicator, un român consumă, în medie, 88% din consumul mediu al unui european, în vreme ce un ungur consumă, în medie, doar 72% din ceea ce consumă un medie un european. Spus în cuvinte mai simple, românii consumă mai multe bunuri și servicii decât ungurii. Asta nu înseamnă neapărat că românii „trăiesc mai bine” decât ungurii, pentru că aceste cifre nu ne spun nimic despre calitatea bunurilor și serviciilor consumate. Este foarte posibil și chiar probabil ca serviciile de sănătate sau educația să fie mai bune calitativ în Ungaria, dar volumul de bunuri și servicii consumate la noi este, în mod clar, mai ridicat decât cel consumat în țara vecină.

Dacă vă întrebați cumva cum de este posibil așa ceva, aflați că în România avem cel mai scăzut nivel al prețurilor de consum din Uniunea Europeană (52,2% din prețurile medii europene), în vreme ce Ungaria se „bucură” de prețuri aflate la 62% din media prețurilor din Uniune. Practic, în general vorbind, media prețurilor din țara noastră este cam cu o cincime mai mică decât media prețurilor din țara lui Orban:

Pentru a continua analiza și mai adânc, putem să vorbim și despre salarii și să constatăm faptul, deloc așteptat, că salariul mediu anual efectiv (incluzând toate beneficiile) câștigat în țara noastră este un pic mai mare decât cel din Ungaria:

La final, haide să vedem cum se distribuie performanța economică pe regiuni de dezvoltare în cele două țări. Vorbind despre cifrele corespunzătoare anului 2021 (ultimul disponibil la Eurostat) pentru PIB/locuitor PPS (la paritatea standardului de cumpărare), capitala noastră este la un nivel ceva mai bun decât capitala lor: 166% din media europeană pentru București față de 156% pentru Budapesta. În afara capitalei, cea mai performantă regiune de la noi este regiunea Vest (Banatul adică), cu 75% din media europeană (vorbim de 2021), urmată de Centru (Ardealul central) și Nord-Vest (Ardealul de Nord plus Crișana), cu 71% respectiv 70% din media europeană. Regiunile din sudul țării au 59% (Sud-Est, adică Dobrogea), 58% (Sud-vest, adică Oltenia) și 57% (Sud, adică Muntenia propriu-zisă). În fine, cea mai slab performantă regiune a noastră este Nord-Est, adică Moldova fără Galați și Vrancea (județe atașate regiunii dobrogene), cu 49% din media europeană a PIB/locuitor, PPS.

Cea mai performantă regiune maghiară este Közép-Dunántúl- Transdanubia centrală, situată la granița cu Slovacia, unde PIB/locuitor PPS atinge nivelul de 70% din media europeană. Urmează regiunea Nyugat-Dunántúl- Transdanubia vestică, cu un nivel de 68% din media europeană pentru PIB/locuitor și regiunea din jurul capitalei, Pest, cu 61% din media UE. Ultimele trei regiuni maghiare sunt: Dél-Alföld- marea câmpie sudică, cu 54% din media europeană, Dél-Dunántúl -Transdanubia sudică, cu 51% din media europeană, Észak-Magyaroszág -Ungaria nordică, cu 52% din media europeană și Észak-Alföld- marea câmpie nordică, cu 49% din media europeană. Trăgând linie, observăm simplu că avem o capitală situată peste nivelul Budapestei, un Banat situat mult peste nivelul celei mai bogate zone din țara vecină. În plus cele două regiuni românești din Ardeal sunt cu mult peste cele două regiuni maghiare de lângă granița cu noi, Észak-Alföld (la granița cu Oradea și Satu Mare) și Dél-Alföld (la granița cu Banatul).

Practic, distribuția regională a performanței economice (PIB/locuitor) indică, fără niciun dubiu succesul României ca stat unitar și corectitudinea celor care au înfăptuit Unirea de la 1918-1919. Căci este clar că Ardealul aflat între granițele României se situează la un nivel superior de dezvoltare economică în comparație cu tot restul Ungariei, exceptând capitala Budapesta. Mai mult, economia ardeleană a beneficiat din plin de avantajele oferite de resursele naturale ale României, dar a și contribuit masiv la ridicarea treptată a întregii țări.

Putem, astfel, astăzi, să contemplăm, după mai bine de 100 de ani, unirea din 1918-1919 și să constatăm și matematic succesul acesteia: România a egalat nivelul mediu de dezvoltare al Ungariei, iar regiunile locuite majoritar de români, eliberate în 1918-1919, au depășit în dezvoltare țara care încadrase românii majoritari la categoria de cetățeni de mâna a doua. Poate fi aceasta și o răzbunare a istoriei, dar și un semn că epoca în care ne uitam cu invidie la Ungaria a apus de mult. Exact ca și epoca, mai scurtă, în care invidiam Iugoslavia, o țară demult desființată.

Dar se vrea această analiză și un semn pentru admiratorii români ai lui Orban Viktor: da, acesta poate să aibă multe opinii de admirat referitoare la creștinătatea Europei, la valorile tradiționale, dar, categoric, performanța sa economică este cel mult modestă.