Connect with us

Evenimente

Pensiile speciale ar putea rămâne în vigoare dacă legea e declarată neconstituțională

Publicat

pe

Curtea Constituţională discută, miercuri, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) în legătură cu modificările legii privind pensiile de serviciu. Asta după ce decizia a fost amânată săptămâna trecută, pe motiv că magistrații mai aveau nevoie de clarificări suplimentare. Dacă judecătorii vor decide că reforma este neconstituțională, pensionarii speciali vor rămâne cu aceiași bani în buzunare.

”Obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu şi a Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, obiecţie formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”, arată ordinea de zi a şedinţei de miercuri a Curţii Constituţionale.

Pe 29 iunie, ÎCCJ a anunţat că a decis să sesizeze Curtea Constituţională în legătură cu modificările legii privind pensiile de serviciu, dar şi a legii privind cumulul pensiei cu salariul. Ambele legi au trecut în 28 iunie de Parlament, fiind în faza de control al constituţionalităţii, înainte de a fi trimise preşedintelui Klaus Iohannis pentru promulgare.

”La data de 29.06.2023, ora 13.00, constituită în Secţii Unite, în conformitate cu prevederile art. 27 lit b din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, În temeiul art. 146 lit. a) din Constituţia României şi art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată,  Cu participarea unui număr de 87 de judecători, cu respectarea cerinţelor de cvorum prevăzute de lege, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, în unanimitate, sesizarea Curţii Constituţionale a României pentru controlul constituţionalităţii, înainte de promulgare în ceea ce priveşte: l Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu şi a Legii nr. 277/2015 privind Codul fiscal (PL-x nr.244/2023); Legea privind unele măsuri pentru continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare”, conform unui comunicat al ÎCCJ.

În ambele cazuri este vorba despre actele normative în întregime, conform ÎCCJ.

Ce argumentează ÎCCJ privind sesizarea pe legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu şi a Codului fiscal

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei precizează că „sesizarea de neconstituţionalitate priveşte actul normativ în întregime, reţinându-se de către Secţiile Unite atât vicii de neconstituţionalitate de natură extrinsecă, cât şi intrinsecă”.

Sub primul aspect, a fost avută în vedere existenţa următoarelor motive de constituţionalitate extrinsecă:

– Caracterul eterogen al legii şi nesocotirea principiului unicităţii reglementării. Încălcarea art.1 alin.(5) privind principiul legalităţii coroborat cu art .147 alin. (4) din Constituţia României referitor la caracterul obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale.

– Încălcarea prevederilor art. 75 alin.( 1) cu referire la art.73 alin.( 3) lit. l) din Constituţia României, prin nerespectarea ordinii de sesizare a celor două Camere ale Parlamentului.

– Încălcarea art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie sub aspectul clarităţii şi previzibilităţii normei juridice.

De asemenea, instanţa supremă a constatat că se impune examinarea următoarelor motive de neconstituţionalitate intrinsecă:

„- Încălcarea art. 124 alin. (3) prin raportare la art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie referitoare la independenţa justiţiei şi la statul de drept.

– Încălcarea art. 44 din Constituţie şi art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, prin dispoziţiile art.I pct.2 din Lege, cu referire la abrogarea alin. (2) al art. 211 din Legea nr. 303/2022 şi ale art.I pct. 4 din Lege, cu referire la art. 211 alin. (41) din Legea nr. 303/2022.

– Încălcarea principiului egalităţii în drepturi prevăzut de dispoziţiile art.16 coroborat cu art.53 din Constituţie.

– Încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1) şi art. 56 alin. (2) din Constituţie prin prevederile art.XIII din Lege cu referire la art.101 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

– Încălcarea art. 1 alin. (4) din Constituţie privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, referitor la cooperarea loială şi respectul reciproc între autorităţile statului, inclusiv prin raportare la dispoziţiile art. 147 din Constituţie”.

Sesizarea ÎCCJ pe legea care interzice cumulul pensiei cu salariul va fi discutată de către CCR pe 21 septembrie.

Specialii ar putea rămâne cu pensiile uriașe în buzunare! Potrivit unor surse, magistrații de la CCR se pregătesc să respingă mâine reforma pensiilor speciale, asta după ce inițial dezbaterile au fost amânate pe motiv că ar fi fost nevoie de mai multe clarificări. Raportul pregătit de judecători vine cu o lungă listă de șapte argumente pentru ca legea să fie declarată neconstituțională.

Curtea Constituțională a României a amânat săptămâna trecută să se pronunțe în cazul a două legi importante, pentru lămuriri suplimentare. Judecătorii trebuiau să decidă cu privire la legea pensiilor speciale şi legea cumulului pensie-salariu.

Decizia privind legea pensiilor speciale a fost amânată pentru data de 2 august, iar cea privind legea care intarzice cumulul pensie-salariu a fost amânată pentru data de 21 septembrie, conform unui comunicat al CCR.

Judecătorii constituționali spun că au nevoie de lămuriri suplimentare cu privire la obiecțiile înaintate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ).

ÎCCJ a făcut sesizarea pe 29 iunie, după ce, cu o zi înainte, Parlamentul a adoptat ambele legi. Însă, revoluția pensiilor speciale – promisă de Guvernul României în schimbul tranșei a treia din banii PNRR – s-a transformat într-o reformă ce ar urma să se aplice peste cinci ani și să producă efecte în alți 20.

Înalta Curte de Casație și Justiție susține că legile privind pensiile speciale încalcă principiile constituționale de independență a justiției și statul de drept.

Mai mult, judecătorii spun că legile privind pensiile speciale încalcă drepturile omului, libertățile fundamentale și principiul egalității în drepturi, consemnate în legea fundamentală. Magistrații sunt însă una dintre categoriile cele mai favorizate din legea pensiilor speciale.

Cei mai mulți pensionari de lux români vin din magistratură

Magistrații pensionari reprezintă, în acest moment, jumătate dintre pensionarii de lux din România. Cea mai mare pensie specială este de peste 4.300 de euro, din care doar un sfert este plătită din contribuții sociale.

Numărul românilor care au încasat pensii de serviciu în luna iunie a fost de peste 10 mii, dintre care jumătate sunt foști procurori și foști judecători. Datele au fost făcute publice de Casa Națională de Pensii.  

Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în iunie 2023, de 10.281 (la fel ca şi luna anterioară), cei mai mulţi, respectiv 5.271 (plus 19 faţă de mai), fiind beneficiari ai Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), prezentate de agerpres.ro.

CEA MAI MARE PENSIE DE LUX DIN ROMÂNIA

21.572 de lei, din care doar 5.256 de lei sunt din contribuții. În cazul beneficiarilor Legii 303/2004 s-a înregistrat şi cea mai mare pensie medie de serviciu, de 21.572 lei, din care 19.756 lei cota suportată din bugetul de stat, iar 5.256 de lei din bugetul asigurărilor sociale de stat.

CÂȚI PENSIONARI DE LUX SUNT ÎN MAGISTRATURĂ

Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu în magistratură, potrivit  Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor, este de 5.271, cu 19 mai mult față de luna mai. 

De asemenea, de Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor beneficiau 1.650 de pensionari, pensia medie fiind de 5.136 de lei, din care 2.454 de lei suportaţi din bugetul de stat. 

Potrivit datelor din luna mai 2023, erau vacante 1.129 de posturi de judecători, dintr-o schemă de 5.304 posturi, respectiv 818 posturi vacante de procurori, dintr-o schemă de 2.948 posturi, scrie HotNews.ro. Numărul mare al locurilor vacante este rezultatul valului de pensionări din magistratură din ultimii ani, ca urmare a discuţiilor din spaţiul public privind eliminarea pensiilor speciale.

CÂȚI PENSIONARI DIPLOMAȚI ARE ROMÂNIA și CE PENSIE SPECIALĂ PRIMESC

Potrivit CNPP, de Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României au beneficiat în luna iunie un număr de 732 persoane. Pensia medie era de 5.815 de lei, din care 2.547 de lei suportaţi de la bugetul de stat.

CÂȚI FOȘTI ALEȘI DIN ROMÂNIA PRIMESC PENSIE SPECIALĂ

În ceea ce priveşte beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, numărul acestora era de 714 de persoane, pensia medie ridicându-se la 5.054 de lei (2.494 de lei de la bugetul de stat).

CÂȚI PENSIONARI SPECIALI ROMÂNI SUNT ÎN AVIAȚIE

Conform Casei Naţionale de Pensii Publice, de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România beneficiau 1.364 de pensionari, iar pensia medie se ridica la 11.512 de lei, din care 7.507 lei suportaţi din bugetul de stat.

PENSIONARII SPECIALI DE LA CURTEA DE CONTURI

Pensii de serviciu pentru beneficiari de la Curtea de Conturi s-au acordat unui număr de 550 de persoane, media fiind de 8.493 de lei, din care 2.800 de lei cota suportată din bugetul de stat.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

Cum a transformat Nicușor Dan o notă de trecere într-un mesaj de stabilitate

Publicat

pe

De

Nicușor Dan

Recenta decizie a agenției de rating Fitch de a menține calificativul României – într-un moment de puternică presiune macroeconomică – aduce în prim-plan mecanismele subtile din spatele echilibrului politic și financiar al țării. O analiză atentă a contextului arată că, dincolo de bilanțul dificil al executivului, factorul determinant pentru încrederea piețelor internaționale a fost garanția instituțională și credibilitatea personală oferite de la Palatul Cotroceni.

Un sprijin politic dus până în ultimul moment

Comportamentul public al președintelui Nicușor Dan după prezentarea evaluării Fitch ilustrează o strategie de protejare a stabilității naționale. Deși raportul agenției putea fi interpretat și speculat politic ca un eșec al executivului, președintele a ales o abordare temperată, evitând să adauge tensiune peste o situație deja fragilă.

Acest gest confirmă o realitate politică importantă: susținerea acordată Guvernului Bolojan și partidelor din coaliție a fost fermă și necondiționată până în ceasul al 13-lea, inclusiv după încheierea mandatului. Prin refuzul de a escalada verbal situația, președintele a oferit o dovadă clară de toleranță și sprijin față de stabilitatea guvernamentală, prioritizând interesul general în detrimentul reglărilor de conturi politice.

Miza din spatele cifrelor și dinamica negocierilor cu Fitch

Contextul financiar pe care s-a sprijinit decizia agenției este unul extrem de complex. Evaluarea inițială a experților Fitch arăta spre o retrogradare iminentă a ratingului suveran, decizie justificată de tabloul economic dificil: presiunile inflaționiste care au afectat puterea de cumpărare, deciziile de înghețare a salariilor și pensiilor și riscul persistent de a fi încadrați la categoria de risc major (junk).

În ciuda acestor vulnerabilități și a presiunii uriașe pe finanțele publice, autoritățile române au reușit să evite scenariul negativ. Întrebarea esențială este cum a fost posibil acest lucru, în condițiile în care datele economice brute erau deja cunoscute de piețe.

Răspunsul nu a stat în prezentarea unor indicatori noi, ci în garanțiile de conduită fiscală. În timp ce autoritatea altor actori politici s-a erodat considerabil pe parcursul mandatului, Nicușor Dan a rămas interlocutorul strategic în care partenerii externi au avut încredere totală.

Presedinția ca garant al disciplinei bugetare

Miezul deciziei agenției Fitch se regăsește în angajamentul ferm comunicat de președinte: indiferent de fluctuațiile politice, de negocierile dintre PSD, PNL și celelalte partide sau de componența viitorului guvern, linia de sobrietate bugetară va fi menținută sub stricta sa supraveghere.

Garanția oferită piețelor financiare s-a bazat pe câteva puncte cheie:

  • Continuitatea reformelor: Asigurarea că disciplina fiscală nu va depinde de configurația politică de la Palatul Victoria.
  • Rigurozitatea legii bugetului: Angajamentul că viitorul buget va fi construit pe baze solide și reale, eliminând riscul derapajelor financiare din anii precedenți.
  • Autoritatea instituțională: Poziționarea președintelui ca ancoră de stabilitate capabilă să impună limite clare în gestionarea banului public.

Un răgaz crucial pentru economia națională

Obținerea acestei reevaluări oferă României o gură de aer absolut necesară pentru recalibrarea politicilor economice. În timp ce bilanțul guvernamental a lăsat în urmă vulnerabilități vizibile, intervenția și credibilitatea președintelui Nicușor Dan au fost elementele care au înclinat balanța, împiedicând retrogradarea financiară și menținând țara pe o trasă de stabilitate.

Citeste in continuare

Evenimente

România evită să fie retrogradată în „JUNK”. Rolul decisiv al lui Alexandru Nazare, în trecerea unui nou test important

Publicat

pe

De

Alexandru Nazare

România a reușit să își păstreze calificativul recomandat investițiilor din partea agenției internaționale Fitch, evitând astfel trecerea în JUNK, un scenariu care ar fi avut consecințe importante asupra costurilor de finanțare ale statului, încrederii investitorilor și economiei în ansamblu. Decizia vine însă într-un context extrem de dificil, iar raportul agenției arată că marja de siguranță a fost una redusă.

În spatele acestui rezultat s-a aflat un efort susținut al Ministerului Finanțelor, coordonat de ministrul Alexandru Nazare, împreună cu echipa instituției și în strânsă colaborare cu Banca Națională a României. Până în ultimele momente înaintea evaluării, autoritățile au prezentat agenției de rating date economice actualizate și argumente tehnice privind evoluția finanțelor publice și măsurile adoptate pentru consolidarea fiscală.

Potrivit informațiilor prezentate, România a venit în fața Fitch cu o serie de indicatori care arată o îmbunătățire a situației bugetare. Deficitul cash s-a redus la 42 de miliarde de lei în primul semestru al anului, comparativ cu 70 de miliarde de lei în aceeași perioadă din 2025, iar agenția estimează pentru acest an un deficit de 5,9% din PIB, sub pragul de 6%.

Un alt element important în analiza Fitch îl reprezintă apartenența României la Uniunea Europeană și accesul la fondurile europene, inclusiv cele din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). În acest context, adoptarea proiectelor legislative necesare pentru continuarea finanțărilor europene a transmis un semnal pozitiv către piețele internaționale.

Ministerul Finanțelor a avut un rol esențial în coordonarea dialogului tehnic cu agenția de rating și în prezentarea măsurilor prin care România urmărește reducerea deficitului și menținerea stabilității financiare. Activitatea instituției, condusă de Alexandru Nazare, a contribuit la consolidarea argumentelor economice care au stat la baza deciziei Fitch de a menține România în categoria recomandată investițiilor.

Cu toate acestea, raportul agenției transmite și un avertisment clar. Fitch arată că principalul risc pentru perioada următoare nu îl reprezintă lipsa argumentelor economice, ci posibilitatea apariției unor blocaje politice care ar întârzia reformele și implementarea angajamentelor asumate prin PNRR. Stabilitatea guvernamentală și continuitatea politicilor fiscal-bugetare rămân criterii esențiale în evaluarea credibilității României.

În perioada următoare, atenția se mută asupra evaluării realizate de Moody’s, care menține în prezent România la ultima treaptă recomandată investițiilor, cu perspectivă negativă. Și această agenție urmărește îndeaproape evoluția finanțelor publice, stabilitatea instituțională și capacitatea autorităților de a implementa reformele asumate.

Menținerea ratingului Fitch oferă României un răgaz important, însă nu elimină provocările următoarelor luni. Pentru păstrarea încrederii investitorilor și protejarea costurilor de finanțare, autoritățile vor trebui să demonstreze că procesul de consolidare fiscală continuă, iar reformele promise sunt puse în aplicare.

În acest context, rezultatul obținut reprezintă atât o confirmare a eforturilor tehnice depuse de Ministerul Finanțelor, sub coordonarea ministrului Alexandru Nazare, cât și un semnal că piețele internaționale așteaptă consecvență și stabilitate din partea României.

Citeste in continuare

Evenimente

Cum poate contribui testul poligraf la reabilitarea imaginii unei persoane

Publicat

pe

De

Într-o lume în care informațiile circulă rapid, iar acuzațiile pot afecta în doar câteva momente reputația unei persoane, nevoia de a demonstra că spui adevărul devine din ce în ce mai importantă. Fie că este vorba despre un conflict la locul de muncă, o suspiciune într-o relație personală, o investigație internă sau o situație juridică, simpla afirmație „sunt nevinovat” nu este întotdeauna suficientă pentru a convinge.

În astfel de situații, testul poligraf poate reprezenta un instrument obiectiv de evaluare a sincerității declarațiilor unei persoane. Deși nu înlocuiește anchetele, probele materiale sau deciziile instanțelor, examinarea poligraf este utilizată în numeroase contexte pentru verificarea informațiilor și clarificarea unor suspiciuni. Tocmai de aceea, multe persoane aleg să solicite voluntar o testare, dorind să ofere un argument suplimentar în susținerea propriei versiuni a faptelor.

Atunci când este efectuat de specialiști cu experiență, folosind metodologii validate și întrebări formulate corespunzător, testul poligraf poate contribui la creșterea gradului de încredere în declarațiile persoanei examinate și poate deveni un sprijin important în procesul de clarificare a unei situații dificile.

Când suspiciunile afectează reputația

Există numeroase situații în care o persoană ajunge să fie suspectată fără să existe dovezi clare împotriva sa. O dispariție de bunuri într-o companie, o acuzație lansată într-un conflict personal, o neînțelegere între colegi sau o informație transmisă eronat pot avea consecințe serioase asupra imaginii și credibilității unei persoane.

Din păcate, chiar și atunci când acuzațiile se dovedesc ulterior nefondate, efectele asupra reputației pot persista. Încrederea colegilor, a angajatorului sau chiar a membrilor familiei poate fi afectată, iar procesul de recâștigare a acesteia poate fi dificil.

În astfel de împrejurări, unele persoane aleg în mod voluntar să efectueze un test poligraf pentru a susține veridicitatea declarațiilor lor. Examinarea nu stabilește vinovăția sau nevinovăția din punct de vedere juridic, însă poate constitui un element suplimentar de evaluare și poate contribui la clarificarea circumstanțelor în care au apărut suspiciunile.

Pentru multe persoane, această abordare reprezintă o modalitate de a demonstra disponibilitatea de a coopera și de a răspunde transparent întrebărilor legate de situația investigată.

Obiectivitatea reacțiilor fiziologice

Unul dintre cele mai importante avantaje ale testului poligraf este faptul că evaluarea se bazează pe monitorizarea unor reacții fiziologice involuntare, precum ritmul cardiac, respirația, tensiunea arterială și modificările conductanței electrice a pielii.

În cadrul examinării, specialistul formulează întrebări relevante pentru situația investigată și analizează răspunsurile împreună cu reacțiile fiziologice înregistrate. Interpretarea rezultatelor este realizată în baza unor metode și protocoale specifice, de către examinatori instruiți în acest domeniu.

Spre deosebire de opiniile personale sau de impresiile subiective, examinarea poligraf urmărește indicatori fiziologici măsurabili, ceea ce oferă un grad suplimentar de obiectivitate în procesul de evaluare. Din acest motiv, testul este utilizat în numeroase contexte, inclusiv în investigații interne, procese de selecție pentru anumite funcții sensibile sau verificarea unor declarații în cadrul unor anchete.

Este important de înțeles că rezultatul unui test poligraf trebuie interpretat în contextul întregii situații și al celorlalte informații disponibile. Tocmai această abordare echilibrată îi conferă valoare ca instrument complementar de verificare.

Un pas spre recâștigarea încrederii

Pentru persoanele care au fost acuzate pe nedrept, procesul de recâștigare a încrederii poate fi dificil și de durată. În multe cazuri, simpla dorință de a efectua un test poligraf transmite un mesaj important despre disponibilitatea de a clarifica situația într-un mod transparent.

După finalizarea examinării, specialistul întocmește un raport oficial care reflectă concluziile evaluării. Acest document poate fi prezentat, atunci când este necesar și permis de context, angajatorului, avocatului sau altor persoane implicate în soluționarea cazului.

Pentru numeroși oameni, un astfel de raport reprezintă un element care contribuie la reconstruirea credibilității și la reducerea suspiciunilor. Deși nu înlocuiește alte probe și nu stabilește singur adevărul juridic, el poate avea un rol important în susținerea unei declarații și în facilitarea dialogului dintre părțile implicate.

Mai presus de toate, testul poligraf oferă persoanei examinate oportunitatea de a-și susține poziția printr-o procedură profesionistă, confidențială și bazată pe o metodologie consacrată.

Concluzie

Atunci când reputația este pusă sub semnul întrebării, orice mijloc obiectiv de verificare poate avea o valoare importantă. Testul poligraf nu înlocuiește investigațiile sau probele materiale, însă poate reprezenta un instrument complementar util pentru evaluarea sincerității declarațiilor și pentru clarificarea unor situații în care există suspiciuni sau acuzații contestate.

Realizată în condiții profesionale, de către examinatori specializați și cu respectarea standardelor de confidențialitate, examinarea poligraf poate contribui la consolidarea încrederii și la susținerea unei persoane care dorește să își prezinte punctul de vedere într-un mod cât mai obiectiv.

Pentru cei care au nevoie de o testare poligraf, fie în contextul unei investigații, al unui litigiu, al unei verificări voluntare sau pur și simplu pentru a-și susține credibilitatea într-o situație delicată, Best-Polygraph oferă servicii profesionale și confidențiale de testare poligraf. Cu experiență în domeniu și o abordare bazată pe obiectivitate, seriozitate și respectarea standardelor profesionale, echipa Best-Polygraph este pregătită să ofere evaluări adaptate fiecărui caz și să sprijine persoanele care își doresc o verificare realizată în condiții de maximă rigurozitate și discreție.

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE