Connect with us

Evenimente

Este doar începutul obișnuinței cu consumul… – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat

pe

”Si vis pacem, para bellum”

Vegetius, general roman, De re militari

            Acum câteva zile, un descreierat fără permis a pus pe jar toată poliția din Odobești, angajând-o într-o urmărire ca în filme, cu autoutilitare de poliție distruse. Adus în fața judecătorului cu propunerea de arestare, individul mai că e mângâiat părintește pe creștet de domnul magistrat, sensibilizat de faptul că polițiștii l-au hăituit ca pe un infractor și că era speriat! Asta chiar cu ignorarea tuturor mijloacelor de probă care reflectă o cu totul altă realitate, dezvaluie Vitalie Josanu de la sindicatul Diamantul.

Nici o reacție dinspre conducerea IGPR…

Tot în aceste zile, un pompier este luat la bătaie de un cetățean exact în timpul intervenției de stingere a unui incendiu. Știa distinsul plătitor de taxe și impozite să mânuiască mai bine furtunul cu apă, decât acest bugetar ”NECONTRIBUABIL” ce parazitează pe spatele privaților!

De o lună, toată poliția din țară e pe picior de război declarat împotriva drogurilor, după accidentul de la 2 Mai. Toate efectivele și o grămadă de ministere au abandonat orice priorități pentru a intra în prima linie a luptei antidrog. Inevitabil, ne trezim și cu o prezență anecdotică a Ministerului Culturii, chemat să participe cu artiști și dansatori în slujba conștientizării… Ce are sula (=instrument de lucru al cizmarului) cu prefectura?

Apropo de prefectură… toți prefecții au fost îndemnați să formeze comisii interinstituționale de specialitate, în baza unui Plan național de combatere a consumului drogurilor în școli și cam toți se/ne întreabă contrariați ce pot face eficient, în condițiile actuale. Or, condițiile actuale arată că avem doar un singur laborator de testare regional și tot atâtea pe internare specializată pentru minori în secțiile de psihiatrie, că nu avem mijloace județene disponibile de a organiza o unitate de testare completă (adică cu toți reactivii) la nivel de județ (măcar!), apoi că legea e proastă, părinții nu cooperează, cadrele didactice sunt extrem de protectoare și… discutăm discuții!

Colac peste pupăză, așa zisele ”Agenții Antidrog” județene, mimează funcționarea prin extenuarea unui singur om! Iar completarea schemei de personal – nu după nevoie, ci măcar după scripte – e plasată undeva prin zodia lui Sfântu-Așteaptă, grație înțeleptei guvernări dualist partiinice. Adică, reparăm șandramaua spartă cu două cuie, pentru că atât avem!

În lipsa componentei de prevenire și consiliere în domeniu, ce ar trebui asigurată de structurile Agenției Naționale Antidrog, sunt chemați la ordine polițiștii. Asta arde acum și toți, de la prevenire și poliție școlară până la DGA, sunt mobilizați în acest teribil plan de măsuri, care promite a se stinge odată cu următorul eveniment ce va cutremura societatea. Așa cum s-au stins și altele (Colectiv, Caracal, Onești etc).

Am ajuns în punctul critic al dezastrului și o semnalam de ani buni tocmai din cauza CRIZEI de personal și a deprofesionalizării poliției, ca efect al atacurilor neîncetate dinspre clasa politică – cu prezență consistentă în mediul infracțional – contra structurilor de apărare, ordine publică și siguranță națională.

De ani buni, gestionarea unor domenii într-un județ stă pe umerii unui singur lucrător, în loc de doi sau trei, cât prevede ștatul de funcții actual (nu nevoia, care se dovedește de multe ori subestimată!), alteori de nimeni iar municipiile și orașele abia dacă reușesc să fie asigurate de o singură patrulă și aceea – de multe ori – mixtă, cu jandarmi sau polițiști locali. Astfel, avem în față un sistem de protecție ciuruit groaznic și pe care mai-marii M.A.I. nu-l pot petici în mod corespunzător. Mai mult chiar, contribuie la distrugere, mișcând întreaga gloată să astupe un ”șuvoi mediatic”, vulnerabilizând alt segment care cedează presiunii evenimentelor. În consecință, se abandonează practic vechea direcție și toată lumea se mobilizează pentru a astupa noul ”val de indignare publică”, totul până când – iarăși previzibil – se sparge în altă parte și iarăși alergăm cu ligheanul! Numai în această vară, polițiștii au trecut de la episodul azile la momentul consumului de droguri. În lipsă de ”stăpân”, așteptăm să bubuie undeva vreo tâlhărie urâtă, ori ceva furturi din locuințe, trafic de persoane, Doamne-ferește vreo crimă cu impact național și în stare să devoaleze (în interpretarea mass-media) incompetența Poliției Române!

Așa cum s-a văzut, relaxarea unor ”activități mărunte/secundare” – nu din cauza ignoranței, cât din pricina acestui maraton în masă de la o prioritate de moment la alta – a contribuit la dezastre precum cel de la Crevedia, de la unele aziluri de bătrâni și nu numai.

Cu asemenea generali pe front, am pierdut demult războiul cu infracționalitatea, nu doar cu drogurile. Ca o paranteză, într-o videoconferință, generalul Despescu, observa că – la Neamț și Teleorman – s-ar fi pierdut definitiv lupta cu drogurile! Cum a ajuns la această concluzie, numai dânsul știe, deși măcar despre Neamț știu că se clasează pe al doilea loc la constatări, iar faptul că în doar două săptămâni s-au depistat vreo trei cazuri de drogați în trafic poate susține – dimpotrivă – că polițiștii își fac datoria în mod conștiincios. Ar fi făcut-o foarte bine și înainte, în condițiile depășirii crizei de personal.

Deja de ani buni, structurile de ordine publică nu au avut parte de o evoluție așezată, fără turbulențe majore, în care să-și dezvolte propriile direcții și strategii de control a teritoriului, corespunzător atribuțiilor specifice. O structură care nu iese prea ușor în evidență mediatică desfășurând o muncă comparabilă cu a soției prin casă, ”lucră toată ziua dar nu se vede din urma ei, însă dacă nu ar munci e dezastru!” Structurile de Ordine Publică au devenit exclusiv sursa de unde se recrutează imperativ necesarul de efective-suport pentru acțiunile altor ”arme”, golite și acestea de oameni. Munca lor nu o mai face nimeni.

Cu două milenii în urmă un general roman glăsuia: ”dacă vrei pace, pregătește-te de război!” Or, noi, asistăm acum la o disoluție a puterii statului, cauzată de promovarea incompetenților și iresponsabililor în funcțiile de răspundere iar întreaga infrastructură de comandă este înțesată de obedienți, umili, șterși, recrutați pe criteriul capacității de memorare mecanică a unor enunțuri (și acelea de multe ori agramate sau oricând discutabile).

Cât despre demisii/demiteri… nici vorbă!

          Nu am învățat nimic din dezastrul de la Turtucaia, dezvaluie Vitalie Josanu de la sindicatul Diamantul. (Cristina T.).

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

The Biggest Meeting Invasion 2: Pasiunea pentru motorsport rescrie regulile în Râmnicu Vâlcea

Publicat

pe

De

The Biggest Meeting Invasion 2

Sâmbătă, 25 aprilie, Râmnicu Vâlcea încetează să mai fie doar un punct pe hartă și devine epicentrul culturii auto din România. The Biggest Meeting Invasion 2 este mai mult decât un eveniment, este un manifest al comunității pasionate de fenomenul custom, un spațiu unde ingineria întâlnește arta și performanța se măsoară în bătăile inimii.

Mai mult decât un Show: Un stil de viață

Shopping City Râmnicu Vâlcea se pregătește să găzduiască o invazie spectaculoasă de mașini modificate, proiecte deosebite și peste 2000 de entuziaști care transformă metalul în emoție. Fiecare vehicul prezent este rezultatul a sute de ore de muncă, sacrificii personale și o atenție obsesivă la detalii.

La această ediție, nu vorbim doar despre cai putere, ci despre povestea din spatele a peste 250 de maşini de lux și despre dorința de a ieși din anonimat.

Program și Activități: Adrenalină până după miezul nopții

Începând cu ora 17:00, atmosfera va fi definită de vibrația motoarelor și strălucirea proiectoarelor. Participanții și vizitatorii se vor bucura de un program intens, conceput pentru a celebra cultura auto în toate formele sale.

Competiții și probe tehnice: Provocări care vor testa limitele mașinilor și vor separa estetica de performanța pură.
Showcase de mașini modificate: O expoziție a celor mai spectaculoase proiecte din regiune și nu numai.
Interacțiune și comunitate: Un prilej de a lega prietenii noi și de a face schimb de experiențe cu oameni care împărtășesc aceleași valori.
Show-uri dinamice: Momente menite să ridice publicul în picioare și să creeze amintiri memorabile.

Detalii Eveniment

The Biggest Meeting Invasion 2 este locul unde respectul între participanți primează, iar adrenalina se îmbină armonios cu distracția. Nu este zgomot; este simfonia unei comunități unite.

Dată: 25 Aprilie
Interval orar: 17:00 – 01:00
Locație: Shopping City Râmnicu Vâlcea

Rămâi Conectat

Dacă simți că o mașină este mai mult decât un simplu mijloc de transport și dacă rezonezi cu sunetul unui motor bine reglat, locul tău este alături de noi.

Urmărește-ne pentru noutăți și înscrieri:
Instagram
: @FamousRally | @Cars_international5

The Biggest Meeting Invasion 2 – Nu lăsa pe alții să-ți povestească. Vino să-l trăiești!

Citeste in continuare

Evenimente

Redefinirea luxului în Transilvania: CAPOD’OPERA deschide magazin în Cluj-Napoca

Publicat

pe

De

Până de curând, universul modei de lux din România părea gravitațional legat de coordonatele capitalei. Însă, într-un moment de maturitate absolută a pieței, această paradigmă se schimbă radical. Cluj-Napoca nu mai este doar un centru tehnologic și academic, ci devine oficial noua bornă kilometrică a eleganței europene, odată cu inaugurarea de luni, 6 aprilie 2026, a conceptelor Elisabetta Franchi și CAPOD’OPERA pe strada Horea nr. 8.

Această deschidere marchează o premieră absolută: este pentru prima dată când un proiect de retail premium de o asemenea anvergură, construit pe pilonii riguroși ai standardelor internaționale, este lansat în afara Bucureștiului.

O adresă, două destinații, o singură viziune: Strada Horea nr. 8

Alegerea locației nu a fost întâmplătoare. Strada Horea, cu arhitectura sa impunătoare și aerul său boem-aristocratic, oferă fundalul perfect pentru o incursiune în lumea haute-couture-ului și a ready-to-wear-ului de lux. Spațiul a fost gândit să oglindească vitrinele marilor capitale ale lumii – de la Milano la Paris și Londra – oferind un ambient unde lumina, materialele nobile și designul minimalist pun în valoare piesele vestimentare ca pe niște opere de artă.

Nu este vorba doar despre un simplu magazin de haine, ci despre un ecosistem de lifestyle. Clienții din Cluj și din regiune sunt invitați să descopere o experiență de shopping senzorială, unde consilierea vestimentară se întâlnește cu ospitalitatea de tip concierge.

CAPOD’OPERA: Un Panteon al prandurilor iconice

Conceptul CAPOD’OPERA aduce laolaltă o selecție curatoriată ce pare desprinsă din paginile celor mai prestigioase reviste de modă. Este un mix ecletic, dar coerent, între moștenirea caselor de modă istorice și forța creativă a noii generații de designeri.

Arhitecții eleganței clasice

Pentru cei care caută perfecțiunea croielii și opulența rafinată, prezența unor nume precum Dolce & Gabbana, Fendi și Versace transformă magazinul într-o destinație de pelerinaj stilistic. Aceste branduri aduc la Cluj ADN-ul mediteranean și măiestria italiană care au definit luxul global timp de decenii.

Avangarda și Spiritul Urban

Moda contemporană este despre dialogul dintre stradă și podium. CAPOD’OPERA răspunde acestei tendințe prin branduri care au revoluționat estetica ultimilor ani:

  • Off-White și Balenciaga: Definiția cool-ului cerebral și a volumelor arhitecturale.
  • Jacquemus: Minimalismul solar și senzualitatea ludică a sudului Franței.
  • Dsquared2 și Amiri: Rebeliune sofisticată, texturi inovatoare și un spirit rock-star inconfundabil.

Detaliile care fac diferența

Pasionații de accesorii și piese de cult vor regăsi iconicii sneakers Golden Goose, renumiți pentru estetica lor distressed lucrată manual, dar și măiestria denimului de lux semnat Jacob Cohen, unde fiecare pereche de jeans este tratată cu rigoarea unui costum de tip bespoke.

Elisabetta Franchi: Feminitate fără compromisuri

Alături de universul multi-brand, magazinul mono-brand Elisabetta Franchi vine să completeze această experiență cu o odă adusă feminității. Brandul, iubit la nivel mondial pentru capacitatea de a sculpta silueta feminină, aduce la Cluj colecții care emană putere, senzualitate și o sofisticare atemporală. Este destinația ideală pentru femeia modernă, care navighează cu grație între întâlniri de business și evenimente de tip red carpet.

Un pas strategic pentru retailul din România

Dincolo de strălucirea brandurilor, această deschidere reprezintă un indicator economic și cultural puternic. Este un semnal clar că piața locală a evoluat, că publicul clujean are o educație estetică solidă și o dorință de a accesa produse de lux într-un cadru care să respecte eticheta marilor case de modă.

„Nu am adus doar branduri la Cluj; am adus un standard de excelență. Ne-am dorit ca trecerea pragului magazinelor noastre să ofere aceeași emoție pe care o simți pe Via Montenapoleone sau Avenue Montaigne. Clujul merita o asemenea destinație.”

O nouă eră a stilului

Deschiderea Elisabetta Franchi și CAPOD’OPERA pe strada Horea nr. 8 nu este doar un eveniment în calendarul de shopping al orașului, ci începutul unui nou capitol în istoria luxului din România. Cluj-Napoca își confirmă astfel statutul de metropolă europeană, unde tradiția întâlnește viitorul, iar bunul gust nu cunoaște granițe geografice.

Vă invităm să fiți parte din această transformare și să descoperiți singuri unde începe noua definiție a luxului. Luni, 6 aprilie 2026, Cluj-Napoca.

Citeste in continuare

Evenimente

250 de lideri au celebrat parteneriatul România-SUA la recepția Alianța dedicată noului Ambasador Darryl Nirenberg

Publicat

pe

De

Alianța a organizat aseară, la Radisson Blu București, o recepție de înalt nivel, prilejuită de sosirea noului Ambasador al Statelor Unite în România, E.S. Ambasador Darryl Nirenberg, care a reunit o parte din prietenii Alianța, peste 250 de lideri din mediul de afaceri, diplomație, securitate, energie, tehnologie și societate civilă.

Evenimentul a marcat un moment semnificativ în relația transatlantică și a confirmat totodată rolul Alianța ca principală platformă de dialog și cooperare româno-americană. Evenimentul s-a remarcat nu doar prin participarea extinsă, ci și printr-o atmosferă neobișnuit de caldă pentru un context diplomatic, semnalând nivelul de încredere și așteptările ridicate în jurul relației România-SUA, într-un moment în care presiunile geopolitice în regiunea Mării Negre sunt în creștere.

Discursuri care au emoționat și mobilizat sala

Deschiderea oficială a aparținut E.S. Ambasadorului Adrian Zuckerman (Ret.), Președintele Alianța, care a adresat un mesaj de continuitate și fermitate în consolidarea relației strategice.

Discursurile care au urmat au evocat profunzimea istorică a relației dintre România și Statele Unite, aducând un omagiu viziunii americane de la Woodrow Wilson la Ronald Reagan. Vorbitorii din partea Alianța au subliniat că parteneriatul România-SUA nu este o obligație, ci o convingere: „România și Statele Unite nu sunt unite doar de interese, ci de valori și de o istorie comună în apărarea libertății.” Au subliniat, totodată, misiunea comună de a aduce în România know-how, leadership și cultură antreprenorială: „We believe in building not only connections, but capacity.”

A urmat discursul Ambasadorului Darryl Nirenberg care a reprezentat unul dintre momentele de vârf ale serii, urmărit cu interes de cei peste 250 de participanți. Noul Ambasador al Statelor Unite a transmis un mesaj puternic de angajament față de România și față de valorile comune ale parteneriatului transatlantic, într-o atmosferă de autentică prietenie și entuziasm.

Distincții pentru contribuții remarcabile la relația bilaterală

Un moment special al serii l-a constituit acordarea a două Certificate de Apreciere înmânate de Ambassador Zuckerman în numele comunității Alianța.

Michael L. Dickerson a fost distins pentru angajamentul diplomatic exemplar, viziunea strategică și rolul activ în consolidarea cooperării economice, energetice și de securitate dintre cele două țări, precum și pentru prietenia sa autentică față de România.

Christopher Gruber, Regional Security Officer în cadrul Ambasadei SUA la București, a primit recunoașterea pentru profesionalism, dedicare și leadership în protejarea personalului și intereselor americane, și pentru colaborarea strânsă cu autoritățile române în întărirea securității comune.

Dincolo de agendă, întâlnirea a evidențiat o realitate mai amplă: relația România–Statele Unite nu este susținută doar instituțional, ci și de o rețea tot mai solidă de lideri și comunități care investesc direct în viitorul acestui parteneriat,  inclusiv în capacitatea sa de a răspunde coerent provocărilor de securitate din regiune.

Alianța – platformă de referință a cooperării transatlantice

Fondată la Washington, Alianța reunește foștii ambasadori americani din România și lideri din sectoare strategice – securitate, energie, industrie și tehnologie – facilitând dialogul la nivel înalt și proiecte concrete între România și Statele Unite. Recepția de miercuri seară a reconfirmat că parteneriatul româno-american este profund ancorat în valori comune, memorie istorică și o viziune împărtășită pentru un viitor mai sigur și mai prosper.

Contact presă: Florina Lepădatu, Executive Manager Alianța florina@alianta.org | 0775 623 635

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE