Evenimente
Casa de licitații Artmark, acuzată de artistul Dan Perjovschi că vinde FALSURI. SCANDAL fără precedent – țepe uriașe în numele artei și acuzații de evaziune
Dan Perjovschi acuză casa de licitații Artmark că vinde falsuri. ”După ce am terminat studiile, nu am mai pictat un centimetru”, spune acesta. Lucrarea ”autoportret”, semnată ”Perjo” și atribuită graficianului sibian, scoasă la licitație de pe site-ul Artmark, nu îi aparține, susține artistul. În 2016, casa de licitații a fost călcată de procurorii DNA.
”În atenția colecționarilor care vor lua țeapă de la o casă de licitații care nu vrea să spună niciodată proveniență lucrărilor. În licitația Artmark „Colecția eclectică” apare o pictură numită ”Autoportret” semnată ”Perjo”. Eu nu mi-am semnat niciodată picturile Perjo, ci Perjovschi (cu un J drept în jos). Perjo am semnat doar desenele publicate în presă după 1989 și numai într-o perioada limitată prin 1993-94. Și, în plus, e evident că nu e un autoportret. Cu alte cuvinte ce apare în licitație nu este lucrarea mea”, a scris Perjovschi pe pagina sa de Facebook.
Contactat de Turnul Sfatului, Perjovschi susține că nu e prima dată când pățește același lucru cu această casă de licitații.
”Cu ani de zile în urmă m-au contactat pentru că erau niște grafice atribuite mie și erau scoase la licitație. Am întrebat de unde au aceste lucrări care tot apar, pentru că eu nu am vândut. Au spus atunci că nu-mi dau numele proprietarului și eu nu pricep deloc de ce acest secret. Dacă azi îmi fură cineva o lucrare, mâine poate să apară la ei în licitație, ceea ce nu mi se pare corect.
Această lucrare seamănă cu un ciclu de lucrări, se numea ”fântâni medievale”, dar e clar un fals. Să mă contrazică, să-mi arate un act de vânzare, un catalog, orice. Mai sunt și alte cazuri, mi-au semnalat și alți artiști. Sunt lucrări atribuite. Eu trebuie să știu proveniența lor, punct. Dacă nu-mi dau proveniența, atunci înseamnă că sunt furate”, a transmis Perjovschi.
Tabloul este evaluat între 600 și 900 de euro și continuă și la această oră să apară pe site
Artistul susține că lucrează cu galerii de artă profesioniste din New York, Paris, Viena-Berlin și Madrid începînd cu anul 2005.
”Cu alte cuvinte, eu emit certificate de proveniență doar din 2005. Oricare lucrare a mea sau atribuită mie datată înainte de 2005 care nu provine din respectivele galerii (eu nu vînd din atelier) sau din proiectele mele de mail art (ediții în beneficiul unor non-profuri sau Kunstvereine) și care nu are clar semnătură mea Perjovschi sau un text care explică lucrarea sau motivul eventualului cadou (care text e fie în baza desenului fie pe spatele lui) este susceptibilă să fie fals sau copie.
Mai ales picturile executate în studenție pentru că eu imediat ce am terminat studiile în 1985 nu am mai pictat un centimetru. Singurul în măsură să autentific aceste lucrări sînt eu.
Și că să fie clar ce are Artmark în licitație acum nu este lucrarea mea. Și Artmark a fost anunțată de asta. Să vedem dacă lasă falsul în licitație. Să vadem dacă cineva ia țeapă”, a mai scri Perjovschi, într-o nouă postare pe Facebook.
Sute de tablouri false, atribuite unor pictori celebri, vândute în România. Casa de licitații, „albie de colectare a banilor din societate”
„Artmark, caleidoscopul cu iluzii” – notau, cu ceva timp în urmă, jurnaliștii de la Cotidianul.
„Existenţa caselor de licitaţii este un reflex al civilizaţiei şi în acelaşi timp un mecanism fructuos pentru a face mai uşoară circulaţia unor mari sume de bani în piaţa de artă. La noi, meritul Casei Artmark este incontestabil în a fi făcut şi un spectacol din achiziţia obiectelor de artă, indiferent de natura acestora. A creat scena cu străluciri de gablonz pe care în general piţiponcii continuei tranziţii, politicieni, patroni, dar şi negustori şi colecţionari oneşti să poată defila pentru că, este adevărat, aceştia au nevoie şi de existenţă demonstrativă pentru a fi.
Specificul românesc a lovit însă şi în această întreprindere, mai toate slăbiciunile şi frivolităţile noastre au fost alimentate de filosofia internă a casei de licitaţii, devenite, în opinia mea, una dintre cocotele de lux ale socialului românesc, un fel de alt Loft al oamenilor cu bani, interesaţi să pară şi amelioraţi cultural prin nevoia proximităţii domestice faţă de opera de artă. Mecanismul de a atrage resursele naivilor, ale nepricepuţilor în domeniu, ale celor care trebuie urgent să îşi mobileze casele impunătoare este unul complex, deşi tipul de manipulare cu care se operează este unul de nivel rudimentar. (…)
Voi enunţa însă cel puţin două dintre dacă nu metehne, cel puţin idealuri ale Artmark: creşterea printr-un fals mecanism a cotelor de piaţă, în principal prin autolicitare, apoi existenţa deopotrivă a unui preţ de rezervă de câteva ori mai mare decât preţul de pornire, care trebuie musai să îi facă pe aspiranţi să se deplaseze în plan real sau virtual, mizând (eronat pe termen lung) pe psihologia labilă a cumpărătorului agitat şi, în acelaşi timp, a cumpărătorului fără şcoală dar şi pe nerăbdarea potenţaţilor vremii, în majoritatea lor politicieni, de a-şi ascunde veniturile de multe ori ilegale în obiecte de artă. Această stare de fapt a funcţionat un timp, creşterile au fost uneori ameţitoare, urmate deseori după bătaia ciocănelului care consfinţea achiziţia neobişnuită de furtunoase aplauze care puteau fi răsplăta ambiţiei, curajului sau prostiei. Respectivele lucrări rămân astfel cotate în colecţii confidenţiale şi/sau ulterior iau drumul băncilor prin împrumuturi gajate cu opere de artă, la cote puţin mai mici decât cele de achiziţie, suspecte însă în a fi mai mari decât valoarea lor reală. Iar dacă banii de la prima achiziţie sunt pentru spălare, atunci chiar nu mai contează atât de mult cât s-a pierdut prin împrumutul la bănci şi, implicit, prin transferul proprietăţii de la individ la bancă, în virtutea creditului neperformant, unul dintre punctele forte ale capitalului românesc.
Acest carusel în piaţa operei de artă cu preţuri artificial crescute a funcţionat cu mare succes până nu demult, când Direcţia Naţională Anticorupţie a făcut câteva arestări, punând sub sechestru sute, poate chiar mii de tablouri, dacă ar fi voie să aflăm prin comunicări oficiale aceste regretabile situaţii şi unităţile lor corespondente.
Piaţa de artă din România a intrat în colaps. Tabloul şi sculptura, printr-un efect mediatic pervers, au devenit în mentalul colectiv dovada certă a suspiciunii de corupţie. Pentru a repara ce se mai poate repara, Casa Alis practică un dumping continuu, casa Goldart încearcă din răsputeri să funcţioneze cu preţuri oneste şi Artmark a revenit uşor, uşor la realitate, cu menţiunea că nu-şi poate nici acum controla automantismul autolicitării, creşterii false şi uneori a blocării achiziţiei unui obiect la un preţ convenabil şi pentru deponent, şi pentru cumpărător. Există şi explicaţia probabilă, că foarte multe loturi sunt încă ale lor, din perioada de început, în care au achiziţionat masiv de la proprietari, şi nu doresc şi ei decât să le revândă la preţuri mult mai bune, ca orice om sau firmă implicată în economia de piaţă, căreia, oricât am fi de intransigenţi, nu îi putem aplica legile moralităţii.
Mai grav a fost când câţiva hipnotizaţi cu stare au revenit, după aplauzele primite, cu operele achiziţionate fantastic pentru a le repune în vânzare chiar şi la un preţ mai mic în realitatea modest mercantilă, asumându-şi pierderile investiţiei rapide în artă, doar pentru a mai savura gustul plăcut al lichidităţii. Ce să vezi? Nu a mai fost posibil, abia de la jumătate în jos mai avea loc discuţia, din care mai era şi comisionul de 20%. Şi când este vorba de loturi adjudecate la câteva zeci de mii de euro, jumătăţile încep să conteze.
Un alt ghinion al „pieţei” despre care vorbim l-au reprezentat experţii independenţi, angajaţi de Parchet să evalueze corect obiectele confiscate, bănuiesc cu intenţia de a recupera prejudicii, nu din curiozităţi invidioase ale procurorilor. Au fost constatate foarte multe falsuri, nici măcar de epocă, falsuri noi, făcute prost. Numărul de falsuri constatate după expertizele parchetului a fost peste proporţia uneori inevitabilă în proximitatea acestui tip de îndeletnicire, a escrocheriei în artă, mai precis.
La fel s-a întâmplat şi când a avut loc vestitul desant al autorităţii statului român, poliţie, mascaţi, reporteri, după reţeta consacrată, autoritate atrasă de impactul recuperării unor artefacte dacice. În opinia mea, tot falsuri… Deserviciul adus Artmark a fost imens şi nemeritat de această dată, vina a fost covârşitor a experţilor acreditaţi pe acel segment, nu a filosofiei de funcţionare a casei, aşa cum se întâmplă în cazul artei plastice. Nimic şi nimeni nu a mai avut interesul să clarifice acea situaţie poate pentru că, oricare ar fi fost informaţia corectă, nu ar mai fi adus nimănui beneficii, nici casei, nici statului, nici celor care au decis acţiunea, nici acelora care au pus în circulaţie obiectele „străvechi”. Este posibil să fi fost plătite şi nişte poliţe cu acea ocazie. În concluzie, aşa cum Artmark a dus la un anumit nivel, la un moment dat, această albie de colectare a banilor din societate, piaţa operei de artă, a reuşit să o şi obstrucţioneze”, mai nota sursa citată.
Cea mai mare casă de licitații de artă din România, călcată de procurorii DNA. Interpol a intrat pe fir
În 2016, procurorii au făcut percheziții la două galerii de artă din București. Una dintre casele de licitații vizată de procurorii anticorupție a fost Artmark, cea mai mare casă de licitații de artă. Mai multe persoane sunt bănuite că ar fi deținut ilegal artefacte care aparțin patrimoniului național, potrivit ziuadeconstanta.ro.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate mii de tablouri semnate de pictori celebri, peste 1.000 de monede antice, printre care trei kosoni de mare valoare, şi statuete, care, în mod normal, ar fi trebuit să fie deţinute în mod normal de reprezentanţii Muzeului Național de Istorie. În urma acestei acţiuni, procurorii au deschis un dosar penal in rem pentru spălare de bani.
“În intervalul 25 – 26.02.2016, au fost efectuate percheziții la două galerii de artă din București și la domiciliile unor persoane cu privire la care existau date că ar deține bunuri sustrase din situri arheologice românești protejate. Cu prilejul acestor activități au fost identificate și ridicate pentru examinare, mai multe loturi de bunuri arheologice: 3 monede Koson din aur, 1.050 monede antice din argint (denari romani, tetradrahme etc.), 102 artefacte din metal (o armă dacică tip sica, depozite de unelte etc.), 12 statuete și vase ceramice (inclusiv aparținând culturii Cucuteni) care au fost depuse în custodia Muzeului Național de Istorie a României, București. Au mai fost indisponibilizate și sunt în curs de examinare circa 2.000 tablouri oferite la vânzare de către casele de licitații”, se arată în comunicatul Parchetului General.
În continuare, prin Interpol, sunt urmărite tezaurele care formează obiectul mai multor cauze: un tezaur de monede Lysimach, din aur (30 de kg.), tezaure de monede Koson din aur (25 de kg.),un tezaur de monede Koson din argint, 5 scuturi regale din fier, 11 brățări spiralice din aur şi tezaure de denari romani (imitații dacice) etc.
Conform procurorilor ,“în perioada 1998 – 2015, grupări cuprinzând 34 inculpați, braconieri ai siturilor arheologice” au sustras, au exportat illegal şi au spălat pe piața antichităților mai multe tezaure monetare și alte artefacte sustrase din siturile arheologice ale Munților Orăștie, cauzând un prejudiciu de peste 2.500.000 euro.
Istoria tumultoasă a casei de licitații Artmark
Afacerea Artmark a început în 2008, cînd Alexandru Bâldea, avocat al Grupului Rompetrol, partener fondator al Casei de avocatură Buduşan, Bîldea & Asociaţii, a înfiinţat casa de licitaţii, împreună cu Radu Boroianu, fost ambasador al României în Elveţia.
Afacerea a debutat cu un împrumut de 2 milioane de euro, luate de la un fond de investiţii elveţian, la care Dinu Patriciu era acţionar. Împrumutul i-a fost acordat cu sprijinul direct al lui Patriciu, iar banii au fost folosiţi pentru achiziţionarea primelor opere de artă scoase la licitaţie.
Iniţial, acţionarii afacerii au fost Alexandru Bâldea (acţionar majoritar), Radu Boroianu şi Dinu Patriciu, prin fondul elveţian de investiţii. După ce Bâldea reuşeşte să achite împrumutul, l-a scos din acţionariat pe Dinu Patriciu și a răscumpărat acţiunile deţinute de Radu Boroianu.
Recenta decizie a agenției de rating Fitch de a menține calificativul României – într-un moment de puternică presiune macroeconomică – aduce în prim-plan mecanismele subtile din spatele echilibrului politic și financiar al țării. O analiză atentă a contextului arată că, dincolo de bilanțul dificil al executivului, factorul determinant pentru încrederea piețelor internaționale a fost garanția instituțională și credibilitatea personală oferite de la Palatul Cotroceni.
Un sprijin politic dus până în ultimul moment
Comportamentul public al președintelui Nicușor Dan după prezentarea evaluării Fitch ilustrează o strategie de protejare a stabilității naționale. Deși raportul agenției putea fi interpretat și speculat politic ca un eșec al executivului, președintele a ales o abordare temperată, evitând să adauge tensiune peste o situație deja fragilă.
Acest gest confirmă o realitate politică importantă: susținerea acordată Guvernului Bolojan și partidelor din coaliție a fost fermă și necondiționată până în ceasul al 13-lea, inclusiv după încheierea mandatului. Prin refuzul de a escalada verbal situația, președintele a oferit o dovadă clară de toleranță și sprijin față de stabilitatea guvernamentală, prioritizând interesul general în detrimentul reglărilor de conturi politice.
Miza din spatele cifrelor și dinamica negocierilor cu Fitch
Contextul financiar pe care s-a sprijinit decizia agenției este unul extrem de complex. Evaluarea inițială a experților Fitch arăta spre o retrogradare iminentă a ratingului suveran, decizie justificată de tabloul economic dificil: presiunile inflaționiste care au afectat puterea de cumpărare, deciziile de înghețare a salariilor și pensiilor și riscul persistent de a fi încadrați la categoria de risc major (junk).
În ciuda acestor vulnerabilități și a presiunii uriașe pe finanțele publice, autoritățile române au reușit să evite scenariul negativ. Întrebarea esențială este cum a fost posibil acest lucru, în condițiile în care datele economice brute erau deja cunoscute de piețe.
Răspunsul nu a stat în prezentarea unor indicatori noi, ci în garanțiile de conduită fiscală. În timp ce autoritatea altor actori politici s-a erodat considerabil pe parcursul mandatului, Nicușor Dan a rămas interlocutorul strategic în care partenerii externi au avut încredere totală.
Presedinția ca garant al disciplinei bugetare
Miezul deciziei agenției Fitch se regăsește în angajamentul ferm comunicat de președinte: indiferent de fluctuațiile politice, de negocierile dintre PSD, PNL și celelalte partide sau de componența viitorului guvern, linia de sobrietate bugetară va fi menținută sub stricta sa supraveghere.
Garanția oferită piețelor financiare s-a bazat pe câteva puncte cheie:
- Continuitatea reformelor: Asigurarea că disciplina fiscală nu va depinde de configurația politică de la Palatul Victoria.
- Rigurozitatea legii bugetului: Angajamentul că viitorul buget va fi construit pe baze solide și reale, eliminând riscul derapajelor financiare din anii precedenți.
- Autoritatea instituțională: Poziționarea președintelui ca ancoră de stabilitate capabilă să impună limite clare în gestionarea banului public.
Un răgaz crucial pentru economia națională
Obținerea acestei reevaluări oferă României o gură de aer absolut necesară pentru recalibrarea politicilor economice. În timp ce bilanțul guvernamental a lăsat în urmă vulnerabilități vizibile, intervenția și credibilitatea președintelui Nicușor Dan au fost elementele care au înclinat balanța, împiedicând retrogradarea financiară și menținând țara pe o trasă de stabilitate.
Evenimente
România evită să fie retrogradată în „JUNK”. Rolul decisiv al lui Alexandru Nazare, în trecerea unui nou test important
România a reușit să își păstreze calificativul recomandat investițiilor din partea agenției internaționale Fitch, evitând astfel trecerea în JUNK, un scenariu care ar fi avut consecințe importante asupra costurilor de finanțare ale statului, încrederii investitorilor și economiei în ansamblu. Decizia vine însă într-un context extrem de dificil, iar raportul agenției arată că marja de siguranță a fost una redusă.
În spatele acestui rezultat s-a aflat un efort susținut al Ministerului Finanțelor, coordonat de ministrul Alexandru Nazare, împreună cu echipa instituției și în strânsă colaborare cu Banca Națională a României. Până în ultimele momente înaintea evaluării, autoritățile au prezentat agenției de rating date economice actualizate și argumente tehnice privind evoluția finanțelor publice și măsurile adoptate pentru consolidarea fiscală.
Potrivit informațiilor prezentate, România a venit în fața Fitch cu o serie de indicatori care arată o îmbunătățire a situației bugetare. Deficitul cash s-a redus la 42 de miliarde de lei în primul semestru al anului, comparativ cu 70 de miliarde de lei în aceeași perioadă din 2025, iar agenția estimează pentru acest an un deficit de 5,9% din PIB, sub pragul de 6%.
Un alt element important în analiza Fitch îl reprezintă apartenența României la Uniunea Europeană și accesul la fondurile europene, inclusiv cele din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). În acest context, adoptarea proiectelor legislative necesare pentru continuarea finanțărilor europene a transmis un semnal pozitiv către piețele internaționale.
Ministerul Finanțelor a avut un rol esențial în coordonarea dialogului tehnic cu agenția de rating și în prezentarea măsurilor prin care România urmărește reducerea deficitului și menținerea stabilității financiare. Activitatea instituției, condusă de Alexandru Nazare, a contribuit la consolidarea argumentelor economice care au stat la baza deciziei Fitch de a menține România în categoria recomandată investițiilor.
Cu toate acestea, raportul agenției transmite și un avertisment clar. Fitch arată că principalul risc pentru perioada următoare nu îl reprezintă lipsa argumentelor economice, ci posibilitatea apariției unor blocaje politice care ar întârzia reformele și implementarea angajamentelor asumate prin PNRR. Stabilitatea guvernamentală și continuitatea politicilor fiscal-bugetare rămân criterii esențiale în evaluarea credibilității României.
În perioada următoare, atenția se mută asupra evaluării realizate de Moody’s, care menține în prezent România la ultima treaptă recomandată investițiilor, cu perspectivă negativă. Și această agenție urmărește îndeaproape evoluția finanțelor publice, stabilitatea instituțională și capacitatea autorităților de a implementa reformele asumate.
Menținerea ratingului Fitch oferă României un răgaz important, însă nu elimină provocările următoarelor luni. Pentru păstrarea încrederii investitorilor și protejarea costurilor de finanțare, autoritățile vor trebui să demonstreze că procesul de consolidare fiscală continuă, iar reformele promise sunt puse în aplicare.
În acest context, rezultatul obținut reprezintă atât o confirmare a eforturilor tehnice depuse de Ministerul Finanțelor, sub coordonarea ministrului Alexandru Nazare, cât și un semnal că piețele internaționale așteaptă consecvență și stabilitate din partea României.
Într-o lume în care informațiile circulă rapid, iar acuzațiile pot afecta în doar câteva momente reputația unei persoane, nevoia de a demonstra că spui adevărul devine din ce în ce mai importantă. Fie că este vorba despre un conflict la locul de muncă, o suspiciune într-o relație personală, o investigație internă sau o situație juridică, simpla afirmație „sunt nevinovat” nu este întotdeauna suficientă pentru a convinge.
În astfel de situații, testul poligraf poate reprezenta un instrument obiectiv de evaluare a sincerității declarațiilor unei persoane. Deși nu înlocuiește anchetele, probele materiale sau deciziile instanțelor, examinarea poligraf este utilizată în numeroase contexte pentru verificarea informațiilor și clarificarea unor suspiciuni. Tocmai de aceea, multe persoane aleg să solicite voluntar o testare, dorind să ofere un argument suplimentar în susținerea propriei versiuni a faptelor.
Atunci când este efectuat de specialiști cu experiență, folosind metodologii validate și întrebări formulate corespunzător, testul poligraf poate contribui la creșterea gradului de încredere în declarațiile persoanei examinate și poate deveni un sprijin important în procesul de clarificare a unei situații dificile.
Când suspiciunile afectează reputația
Există numeroase situații în care o persoană ajunge să fie suspectată fără să existe dovezi clare împotriva sa. O dispariție de bunuri într-o companie, o acuzație lansată într-un conflict personal, o neînțelegere între colegi sau o informație transmisă eronat pot avea consecințe serioase asupra imaginii și credibilității unei persoane.
Din păcate, chiar și atunci când acuzațiile se dovedesc ulterior nefondate, efectele asupra reputației pot persista. Încrederea colegilor, a angajatorului sau chiar a membrilor familiei poate fi afectată, iar procesul de recâștigare a acesteia poate fi dificil.
În astfel de împrejurări, unele persoane aleg în mod voluntar să efectueze un test poligraf pentru a susține veridicitatea declarațiilor lor. Examinarea nu stabilește vinovăția sau nevinovăția din punct de vedere juridic, însă poate constitui un element suplimentar de evaluare și poate contribui la clarificarea circumstanțelor în care au apărut suspiciunile.
Pentru multe persoane, această abordare reprezintă o modalitate de a demonstra disponibilitatea de a coopera și de a răspunde transparent întrebărilor legate de situația investigată.
Obiectivitatea reacțiilor fiziologice
Unul dintre cele mai importante avantaje ale testului poligraf este faptul că evaluarea se bazează pe monitorizarea unor reacții fiziologice involuntare, precum ritmul cardiac, respirația, tensiunea arterială și modificările conductanței electrice a pielii.
În cadrul examinării, specialistul formulează întrebări relevante pentru situația investigată și analizează răspunsurile împreună cu reacțiile fiziologice înregistrate. Interpretarea rezultatelor este realizată în baza unor metode și protocoale specifice, de către examinatori instruiți în acest domeniu.
Spre deosebire de opiniile personale sau de impresiile subiective, examinarea poligraf urmărește indicatori fiziologici măsurabili, ceea ce oferă un grad suplimentar de obiectivitate în procesul de evaluare. Din acest motiv, testul este utilizat în numeroase contexte, inclusiv în investigații interne, procese de selecție pentru anumite funcții sensibile sau verificarea unor declarații în cadrul unor anchete.
Este important de înțeles că rezultatul unui test poligraf trebuie interpretat în contextul întregii situații și al celorlalte informații disponibile. Tocmai această abordare echilibrată îi conferă valoare ca instrument complementar de verificare.
Un pas spre recâștigarea încrederii
Pentru persoanele care au fost acuzate pe nedrept, procesul de recâștigare a încrederii poate fi dificil și de durată. În multe cazuri, simpla dorință de a efectua un test poligraf transmite un mesaj important despre disponibilitatea de a clarifica situația într-un mod transparent.
După finalizarea examinării, specialistul întocmește un raport oficial care reflectă concluziile evaluării. Acest document poate fi prezentat, atunci când este necesar și permis de context, angajatorului, avocatului sau altor persoane implicate în soluționarea cazului.
Pentru numeroși oameni, un astfel de raport reprezintă un element care contribuie la reconstruirea credibilității și la reducerea suspiciunilor. Deși nu înlocuiește alte probe și nu stabilește singur adevărul juridic, el poate avea un rol important în susținerea unei declarații și în facilitarea dialogului dintre părțile implicate.
Mai presus de toate, testul poligraf oferă persoanei examinate oportunitatea de a-și susține poziția printr-o procedură profesionistă, confidențială și bazată pe o metodologie consacrată.
Concluzie
Atunci când reputația este pusă sub semnul întrebării, orice mijloc obiectiv de verificare poate avea o valoare importantă. Testul poligraf nu înlocuiește investigațiile sau probele materiale, însă poate reprezenta un instrument complementar util pentru evaluarea sincerității declarațiilor și pentru clarificarea unor situații în care există suspiciuni sau acuzații contestate.
Realizată în condiții profesionale, de către examinatori specializați și cu respectarea standardelor de confidențialitate, examinarea poligraf poate contribui la consolidarea încrederii și la susținerea unei persoane care dorește să își prezinte punctul de vedere într-un mod cât mai obiectiv.
Pentru cei care au nevoie de o testare poligraf, fie în contextul unei investigații, al unui litigiu, al unei verificări voluntare sau pur și simplu pentru a-și susține credibilitatea într-o situație delicată, Best-Polygraph oferă servicii profesionale și confidențiale de testare poligraf. Cu experiență în domeniu și o abordare bazată pe obiectivitate, seriozitate și respectarea standardelor profesionale, echipa Best-Polygraph este pregătită să ofere evaluări adaptate fiecărui caz și să sprijine persoanele care își doresc o verificare realizată în condiții de maximă rigurozitate și discreție.
