Jaf la drumul mare, probleme grave la podul de la Brăila. Raportul ținut secret de CNAIR, detonat de Anca Alexandrescu – DOCUMENT

0
58

Lucrările la podul peste Dunăre de la Brăila pot fi catalogate drept un jaf la drumul mare, în urma căruia zeci de milioane de lei au fost cheltuiți nejustificat, pentru lucrări și întârzieri imputabile constructorului. În exclusivitate la Culisele Statului Paralel, realizatoarea Anca Alexandrescu a prezentat documentele oficiale întocmite chiar de instituții ale statului, dovadă clară că problemele deosebit de grave ale podului sunt cunoscute. Documentul arată un scenariu la indigo după cel soldat cu tragedia de pe șantierul Autostrăzii A7: constructorul este stăpânul absolut al lucrării, face modificări când și cum dorește, iar CNAIR acceptă și plătește. 

Potrivit unei analize oficiale, proiectul uriaș de infrastructură cu bani europeni are infiltrații la structura de rezistență, iar repararea acestor deficiențe ar putea pune în pericol toată structura construcției. Anunțul vine în condițiile în care, la patru luni de la inaugurare, podul a avut numeroase probleme și nu este nici în prezent operațional în totalitate. Realitatea Plus a încercat să obțină o reacție din partea ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, dar nu a reușit.

„Dacă citim raportul privind neregulile, mie mi se pare că cei care s-au ocupat de proiect sunt pușcăriabili. Date sunt din martie 2023 și arată foarte clar că au lăsat constructorul să-și facă de cap, cum a vrut, fără niciun fel de suport tehnic, mai mult, CNAIR a plătit zeci de milioane de euro, deși lucrările erau neconforme si ar pute în pericol chiar siguranța construcției. Sper că Sorin Grindeanu a primit mesajul nostru, este bine-venită intervenția sa în emisiune, dar nu mai accept să își pună consilierii,” a afirmat Anca Alexandrescu.

DOCUMENTUL OFICIAL CARE ARUNCĂ TOTUL ÎN AER. CONSTRUCTORUL A FĂCUT CE A VRUT

Jurnalista a prezentat în exclusivitate documentul intitulat „Raportul de opinie 2”, întocmit de Serviciul de asistență tehnică pentru proiecte, în numele beneficiarului – CNAIR. Documentul arată, pagină cu pagină și punct cu punct, nereguli grave privind executarea lucrării, modificările făcute din mers și întrâzierile permanente, dar achitate de CNAIR. La data emisterii raportului, martie 2023, se atragea atenția că o serie de nereguli grave semnalate nu au fost remediate.

Imagine

Prima pagină a raportului privind podul de la Brăila

„Raportul este oficial și a fost cerut pentru că nesimțiții de constructori, care nu au respectat termene si condiții, fiind mână în mână cu șmecheri din CNAIR de mulți ani. Ei au plătit aproape 100 de milioane de lei în plus care au fost întârziate, potrivit raportului, de către constructor și vine Curtea de Conturi și întreabă „de ce ați plătit?”, iar ei au cerut atunci acest raport, ca să se acopere,” a explicat Anca Alexandrescu, prezentând o serie de deficiențe grave semnalate de cei care au întocmit analiza.

Anca Alexandrescu a arătat raportul bombă. Ce probleme sunt la Podul de la Brăila, care va fi inaugurat joi – DOCUMENTE

Imagine

„Vă dați seama, proiectul tehnic de execuție NU CORESPUNDE, se bazează pe un studiu GEOTEHNIC NECONRESPUNZĂTOR. Și dacă îți construiești o casă, raportul geotehnic este esențial. Mai mult, se mai spune că antreprenorul nu a respectat procedurile de modificare, iar soluțiile propuse nu sunt verificate de specialiști atestați.” 

Imagine

Raportul care semnalează gravele deficiențe pe toate planurile sugerează că antreprenorul ar trebui tras la răspundere și obligat să returneze bani pe care i-a primit deși soluțiile sale nu erau avizate de persoane avizate, iar întârzierile îi sunt imputabile.  

Imagine
Imagine

„Se observă că antreprenorul modifică continuu proiectul și modalitatea de execuție, iar CNAR aviza orice, ba mai și plătea. Cum să construiești un pod în felul ăsta. Înțeleg să faci așa ceva la un un pod mic, ca la Ionel Arsene, dar podul peste Dunăre, de la Brăila?” a mai afirmat realizatoare emisiunii Culisele Statului Paralel.

Revoltător: podul de Brăila se deșurubează cu mâinile goale, la nici două luni de la inaugurare! Nereguli grave la cea mai scumpă construcție din

Anca Alexandrescu a precizat că va trimite raportul privind neregulile de la podul peste Dunăre de la Brăila atât DNA, cât și Parchetului European condus de Laura Codruța Kovesi. Jurnalista a precizat că a solicitat și un punct de vedere din partea CNAIR, însă până la difuzarea emisiunii nu a primit niciun răspuns. 

Sorin Grindeanu despre denivelările din podul suspendat de la Brăila: „Exagerări!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here